Un proiect de lege cu două facilități fiscale noi pentru companiile și persoanele fizice care desfășoară activități economice în zonele libere a ajuns recent pentru dezbatere și adoptare la Senat.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Amnistia fiscală recent introdusă pentru tichetele cadou acordate salariaților partenerilor de afaceri nu prevede absolut nimic despre deciziile de impunere care în prezent sunt contestate pe cale administrativă sau pe cale judecătorească. Potrivit specialiștilor, asta înseamnă că situația lor rămâne incertă cel puțin până când vom avea o procedură de la Fisc pentru aplicarea amnistiei fiscale.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 13 - 20 martie 2023. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Modificările aduse în cazul indemnizațiilor de maternitate primite în baza contractelor încheiate de nesalariați cu casele de sănătate vor viza și unele dintre contractele semnate până la apariția ordonanței din 16 martie. În următoarea perioadă, casele de sănătate vor trimite notificări celor ce trebuie să facă acte adiționale la contractele deja existente, însă e bine de știut că indemnizațiile în plată până la 1 iunie nu vor fi afectate.
Deoarece regulile deciziilor de impunere provizorii au fost modificate recent, reamintim că acestea pot fi contestate de contribuabilii supuși unei inspecții fiscale, însă numai împreună cu deciziile de impunere finale.
Cu toate că România nu știe exact ce resurse de materii prime critice are, o analiză SWOT din ”Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035”, ajunsă pe masa guvernului în ultima sa ședință, arată că există indicii privind existența acestora pe teritoriul țării.
Revista presei
Echinocțiul de primăvară are loc astăzi. Când se va schimba oraAvocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Pentru ca părinții să beneficieze de mai mulți bani la nașterea unui copil, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect legislativ adoptat luni la Senat, ca dreptul la alocația de stat pentru copii să fie stabilit chiar din ziua în care se naște copilul, nu din luna următoare, ca acum.
Pot exista situații în care angajatul beneficiază de tot concediul la care ar fi avut dreptul în acel an de muncă în prima parte a anului, iar apoi pleacă din firmă ori este dat afară. Cu toate că i se pune în vedere că a beneficiat de ceva mai mult concediu decât ar fi avut dreptul și, implicit, de o indemnizație de concediu la care în parte nu ar fi avut dreptul, la acel moment din an, angajatul ar putea să refuze ideea de a restitui vreun leu angajatorului. Există o singură soluție pentru angajatorii care vor să recupereze acei bani, iar aceea nu e reprezentată de reținerile salariale.
