Mâine intră în vigoare o nouă obligație de informare ce vizează unitățile de alimentație publică, indiferent că vorbim de cele ce servesc mâncare fizic sau de cele care onorează (și) comenzi online. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) obligă acești operatori economici să le arate consumatorilor ce intră în preparatul sau produsul servit, adică ingrediente, aditivi, dar și care sunt valorile nutriționale ale produselor/preparatelor. Ca să faciliteze cât de cât aplicarea acestei noi măsuri, ANPC a venit anul trecut și cu explicații și exemple. Totodată, am căutat să vedem care e sancțiunea pe care o pot primi cei care nu vor respecta obligația de informare.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Pentru a putea obține licența de funcționare, sălile de jocuri de noroc nu vor mai putea să fie amplasate în apropierea instituțiilor de învățământ sau a locurilor de joacă pentru copii, indiferent că sunt deschise sau în spațiu închis, potrivit unei propuneri legislative ce a primit luni votul favorabil al Senatului.
Atunci când Fiscul are sume de restituit sau de rambursat către contribuabili, va datora, în plus față de dobânzi, penalități de întârziere, prevede un proiect de lege adoptat luni la Senat și care va merge la Camera Deputaților. În același timp, autoritățile locale vor trebui să achite majorări de întârziere pentru sumele de restituit sau de rambursat contribuabililor.
Asociațiile și fundațiile ar fi putut ajunge să fie obligate la transparență absolută în privința sumelor de bani ce reprezintă sponsorizări și redirecționări de impozit, printr-o propunere legislativă ce a fost, într-un final, retrasă de inițiatori. Până să ajungă să fie retrasă, luni, primise și un raport favorabil pentru adoptare, conform căruia asociațiile și fundațiile ar fi trebuit să țină registre cu numele tuturor salariaților, pensionarilor și altor contribuabili care au redirecționat 3,5% din impozitul pe venit, precum și sumele exacte alocate de la fiecare contribuabil, riscând altfel dizolvarea. Practic, toate aceste nume și cifre ar fi devenit informații de interes public și orice persoană interesată le-ar fi putut consulta oricând. În afară de asta, propunerea ce a fost retrasă luni prevedea mai multe cerințe privind inițiativa acțiunilor în justiție formulate de aceste entități, precum și cu privire la membrii consiliului director.
Măsurile antiinflație nu își fac efectele nici după un an de la inițierea lor – astfel că în luna februarie inflația și-a reluat creșterea, potențată fiind de… prețurile alimentelor: unele produse de bază au ajuns cele mai scumpe din UE, inclusiv din statele vestice ale UE, în ciuda potențialului agricol excepțional. La prețurile de producție, în creștere, la alimentele procesate, se adaugă tendința furnizorilor de-a scumpi, la adăpostul creșterii generalizate a prețurilor, totul pe fondul incapacității României de-a-și crea o industrie alimentară competitivă.
Revista presei
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 38%, în primele două luni din 2023. Maşinile "verzi" au o cotă de piaţă de peste 20%Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Închirieri prin platforme digitale
Raportarea DAC7: Informațiile despre cei ce dau cu chirie spații rezidențiale și comerciale, parcări și vehicule vor ajunge la ANAFDacă se folosesc de platforme digitale pentru a da cu chirie spații rezidențiale și comerciale, locuri de parcare și vehicule, activitatea persoanelor fizice și juridice va fi raportată anual la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), conform unei ordonanțe recente care introduce raportarea DAC7.
Regulamentul Codului rutier a suferit o serie de modificări substanțiale în luna februarie, una dintre cele mai notabile schimbări apărute vizând clarificarea regulilor de circulație în sensurile giratorii. Acum, spre deosebire de ce se întâmpla anterior, legislația privind circulația în sensul giratoriu ar trebui să fie mai clară, iar soluțiile date în cazul accidentelor rutiere petrecute în acest tip de intersecții să fie aceleași.
Controalele fiscale vor fi mai numeroase, mai eficiente, mai rapide și direcționate spre anumite zone de risc datorită digitalizării administrației fiscale și a introducerii raportărilor aproape în timp real a taxelor și impozitelor. Verificările documentare (sau „desk audit”-uri) vor fi tot mai frecvente, având în vedere că trebuie să atingă ținta de 60% din totalul controalelor fiscale, conform Planului Național de Redresare și Reziliență. Este vorba de o reformă fundamentală a modului în care se efectuează inspecția fiscală, iar implicațiile pentru contribuabili vor fi semnificative. Vor aduce aceste schimbări o vulnerabilitate sporită sau mai multe avantaje pentru companii?
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției stabilesc acum, după ce au fost modificate în 2021, că, în primele șase luni de la eliberarea atestatului, adoptatorii care îndeplinesc criteriile de includere în lista acestora se ierarhizează în funcție de vechimea atestatelor. Una dintre Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) a considerat, în baza acestei prevederi, că adoptatorii ori familiile adoptatoare care au atestate mai noi de șase luni au prioritate, indiferent de vechimea celorlalte atestate. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nu e de acord cu această interpretare, despre care spune că reprezintă o discriminare indirectă, și recomandă modificarea legislației.
