ACCES GRATUIT
Noile legi ale învățământului
UPDATE: În cazul violenței fizice sau verbale asupra elevilor, profesorii NU vor fi excluși din învățământ timp de zece ani
După cum e prevăzut în noile Legi ale învățământului, care intră în vigoare în septembrie, violenţa fizică și cea verbală asupra elevilor, dar și alte acțiuni ce pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică ori psihică a elevilor sunt considerate abateri disciplinare, care pot duce inclusiv la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a profesorilor. În varianta inițială a legii, în cazul desfacerii contractului de muncă pentru violenţă fizică ori abuz emoțional asupra elevilor, profesorul sancționat astfel nu ar mai fi putut exercita nicio activitate didactică în sistemul de învățământ pentru o perioadă de zece ani și și-ar fi pierdut și calitatea de titular în învățământ. Totuși, în forma oficializată a noilor Legi ale învățământului, ce se vor aplica curând, aceste ultime sancțiuni nu se mai regăsesc.
ACCES PREMIUM
Raportarea activelor în SAF-T: Ce schimbări sunt necesare în sistemele contabile. Unele date sunt colectate din mai multe surse, uneori chiar manual
Raportările în scop financiar-contabil și fiscal devin din ce în ce mai complexe și mai sofisticate. În contextul digitalizării continue și al direcției tot mai evidente înspre tehnologizare, și România a adoptat, în ultimii ani, măsuri pentru modernizarea sistemelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care vizează schimbul de informații în timp real între ANAF și contribuabili. Sunt, însă, sistemele contabile de gestiune utilizate de societăți pregătite pentru acest avans tehnologic? Sau sunt necesare investiții suplimentare atât din partea companiilor de tehnologie, cât și din partea contribuabililor pentru a ține pasul cu toate aceste noi modificări și cerințe legislative?
ACCES GRATUIT
Reminder: Spre deosebire de cel național, cardul european de sănătate se elibereaza și minorilor. Cum se poate cere documentul ce permite obținerea de asistență medicală în UE
Cei care vor să călătorească în afara țării și vor să aibă acces la asistență medicală în țările care fac parte din Uniunea Europeană pot solicita cardul european de asigurări sociale de sănătate, în mod gratuit, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Este important de știut că, spre deosebire de cardul de sănătate național, de cardul european pot beneficia și copiii.
ACCES PREMIUM
Noua sesiune legislativă: Cinci propuneri importante ce vizează raporturile de muncă își așteaptă votul decisiv în Parlament
Pe 1 septembrie începe cea de-a doua sesiune ordinară a Parlamentului, ceea ce înseamnă că senatorii și deputații se întorc la treabă și că ne așteaptă o nouă rundă de propuneri ce vizează diverse domenii de reglementare, printre care și cel al muncii. Azi ne-am propus însă o scurtă trecere în revistă a cinci propuneri care au trecut deja de Senat și care mai au nevoie doar de votul decisiv al deputaților, toate din domeniul muncii.
ACCES PREMIUM
Amenzi de procedură fiscală: Dreptul ANAF de a sancționa faptele timp de cinci ani de la săvârșire era necesar și este un îndemn la conformare voluntară, spun specialiștii
În urmă cu un an, s-a stabilit că dreptul inspectorilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) de a aplica amenzile contravenționale prevăzute de Codul de procedură fiscală se prescrie după cinci ani de la data săvârșirii faptei, nu după doar șase luni. Acum, după ceva timp de la aplicarea măsurii, specialiștii sunt de părere că aceasta era necesară, dar și că reprezintă un îndemn al autorităților la conformare voluntară.
ACCES GRATUIT
InfoCons recomandă verificarea, într-o aplicație dedicată, a agențiilor de turism și a cazărilor înainte de plecarea în vacanță
Pentru că anul acesta s-au înregistrat mai multe cazuri în care turiștii au plătit avans sau chiar au achitat integral o vacanță către cazări inexistente în practică, Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor recomandă ca la plecarea în vacanță să verificăm, prin intermediul unei aplicații gratuite, lista unităților de cazare, agențiilor de turism și unităților de alimentație publică autorizate din România.
ACCES GRATUIT
Revista presei
Grâul românesc a avut cel mai mic preț la o licitație internațională, Egiptul a cumpărat 60.000 de tone
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
Când timpul de muncă înseamnă 24 de ore încontinuu și un salariu plătit „pe bilețel”
Lipsa acută de personal îi duce pe antreprenori în zona încălcărilor grave ale limitelor timpului de muncă și de repaus stabilite la nivel legislativ. De exemplu, munca 24 de ore cu 24 de ore repaus este de natură, chiar și pe termen scurt, să aducă prejudicii serioase sănătății angajatului care, din nevoia de a câștiga un salariu, acceptă orice condiții de muncă, chiar și inumane. Pe deasupra, se mai adaugă și un salariu plătit aleatoriu, pentru care angajatul e făcut să creadă că-l primește din mărinimia angajatorului, iar nu pentru munca prestată. De la relatări precum cea din materialul de azi, tinerii în căutarea unui loc de muncă se sperie și mai tare de perspectivele pe care le au aici.
ACCES GRATUIT
Noile legi ale învățământului
UPDATE: Cei interesați NU vor putea să ocupe funcția de asistent universitar și fără să dețină titlul de doctor. Actuala regulă se menține și în noile Legi ale educației
Pentru ocuparea funcției de asistent universitar nu ar mai fi trebuit să fie nevoie de titlul de doctor, potrivit primelor proiecte ale Legilor învățământului, dar din forma oficială a acestora, după ce au suferit mai multe modificări, a dispărut această variantă. Practic, regula deținerii unui titlu de doctor în cazul celor interesați să ocupe funcția de asistent universitar se păstrează și în Legea nr. 199/2023 a învăţământului superior, care va intra în vigoare în septembrie.
ACCES PREMIUM
Zilele de concediu de odihnă în cazul angajaților cu norme de muncă extrem de reduse
Potrivit Codului muncii, salariații cu contract de muncă cu timp parțial beneficiază de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile. Asta înseamnă și dreptul la concediul de odihnă anual, stabilit ca minim de 20 de zile lucrătoare în fiecare an (sau, cum indică o directivă europeană, măcar patru săptămâni de concediu anual). Durata efectivă a concediului de odihnă anual trebuie să se regăsească în contractul individual de muncă, dar nu se poate situa sub acest minim de 20 de zile anual. Doar că angajatorii întâmpină dificultăți în stabilirea și pontarea corectă a zilelor de concediu pentru angajații care au contracte cu câteva ore pe lună.