ACCES GRATUIT
Punerea în aplicare a primului pachet de măsuri fiscal-bugetare
UPDATE: Lista serviciilor medicale ce permit acordarea tratamentului pentru bolnavii neasigurați în cadrul unor programe de sănătate curative, completată oficial
Pacienții neasigurați cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate beneficiază până la finalul anului de serviciile medicale spitalicești cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază, iar lista serviciilor medicale ce stau la baza acordării tratamentului furnizat bolnavilor neasigurați în cadrul unor programe de sănătate curative se extinde, după cum apare în două ordine ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) publicate recent în Monitorul Oficial. Cele două ordine vizează punerea în aplicare a unor prevederi din primul pachet de măsuri fiscal-bugetare.
ACCES GRATUIT
UPDATE: Rovinietă 2025: Tarifele și amenzile se majorează, de la 1 septembrie, în cazul autoturismelor
Tarifele și amenzile rovinietei se majorează semnificativ, în cazul autoturismelor, din prima zi de toamnă, potrivit unei legi recente. De precizat că tarifele și amenzile rămân neschimbate, atunci când vine vorba de vehiculele de transport (mărfuri și persoane), dar doar pentru scurt timp.
ACCES PREMIUM
UPDATE: Oficial: De la 1 septembrie, plafonul de scutire de TVA crește la 395.000 lei. Regimul de scutire, deschis pentru mai multe firme
Începând cu 1 septembrie 2025, plafonul de scutire de TVA din România este de 395.000 lei, iar regimul de scutire de TVA se deschide pentru mai multe firme, așa cum reiese dintr-o ordonanță oficializată recent de Guvern. Măsurile erau așteptate încă de anul trecut, fiind vorba de o transpunere a unei directive europene, dar Guvernul a întârziat cu procesul modificării Codului fiscal.
ACCES PREMIUM
Ultima lună de tranziție la Reges-Online. Angajatorii pot fi amendați dacă nu trec la noul registru și nu completează datele lipsă
Septembrie este ultima lună în care utilizatorii Revisal mai pot face tranziția către Reges-Online în condițiile stabilite de Guvern în primăvară, depășirea termenului însemnând, în esență, riscul unor amenzi. De la 1 octombrie, Revisal nu va mai funcționa, avertizează autoritățile, iar la acest moment nu există vreo propunere în dezbatere privind extinderea termenului.
ACCES PREMIUM
Sinteză legislativă: Cele mai importante acte normative publicate în perioada 25 - 31 august 2025
În perioada 25 - 31 august 2025, în Monitorul Oficial au fost publicate mai multe acte normative cu impact atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra vieții personale. Avocatnet.ro vă prezintă o sinteză a acestor noutăți legislative, incluzând principalele prevederi și datele de intrare în vigoare. Pentru detalii suplimentare și interpretări detaliate, sunt disponibile link-uri către articolele elaborate de redacția noastră.
ACCES PREMIUM
Agenda săptămânii 1 - 7 septembrie 2025
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
ACCES PREMIUM
Opt probleme pe care le pune acordarea tichetelor de masă în practică și cum le rezolvăm
Tichetele de masă sunt cel mai comun beneficiu extra-salarial acordat angajaților din România, însă aplicarea lor ridică în practică numeroase probleme. Reglementările legale și situațiile diverse de muncă generează adesea neclarități legate de valoarea și acordarea lor, de compatibilitatea cu alte drepturi salariale sau de tratamentul în situații speciale precum absențele, munca suplimentară, mobilitatea sau telemunca.
ACCES PREMIUM
UPDATE: Oficial: Regulile impozitului minim global au fost ajustate prin ordonanță
Ca parte a unui proces continuu de evaluare a regulilor din România ale impozitului minim global (legea ce transpune așa-zisa Directivă europeană privind Pilonul 2), Guvernul a operat o serie de modificări importante printr-o ordonanță simplă oficializată recent.
ACCES GRATUIT
Resetarea relațiilor de muncă
Începem toamna altfel: 10 reguli pentru parteneriat la muncă
În dinamica socială și profesională, puține relații sunt la fel de complexe și de încărcate de tensiuni latente ca cea dintre angajat și angajator. Prea des, locul de muncă este perceput ca o arenă, un câmp de luptă unde fiecare parte încearcă să obțină maximum pentru sine, adesea în detrimentul celeilalte. Rezultatul? Neîncredere, conflicte mocnite, stres, fluctuație de personal și, în final, o pierdere de potențial pentru ambele părți. Dar dacă am schimba perspectiva? Dacă am privi relația de muncă nu ca pe un conflict, ci ca pe cel mai important parteneriat dintr-o afacere? Un parteneriat în care succesul unuia depinde intrinsec de succesul celuilalt.
ACCES GRATUIT
Retrospectiva săptămânii: clarificări suplimentare în privința Reges și a coasiguraților, amendă de un milion de lei pentru munca la negru și capcane imobiliare
La final de săptămână, facem o scurtă recapitulare pentru tine a celor mai interesante lucruri despre care am scris.