Primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă ori a străinilor care se află ilegal pe teritoriul României este sancționată de lege cu amenzi între 10.000 și 20.000 de lei. Pe lângă amenzi însă, angajatorii riscă și sancțiuni complementare.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Vestea că profesioniștii din domeniul relațiilor de muncă vor avea încă un „teanc” de hârtii de întocmit și/sau de actualizat ulterior este una care, la prima vedere, nu poate fi deloc fericită, ci dimpotrivă, însă astfel de momente evidențiază modul superficial în care alegem să privim actele normative și faptul că ne-am îndepărtat deja de scopul lor.
Un proiect de lege ce a trecut tacit de prima cameră din Parlament, și anume de Senat, propune acordarea de indemnizații lunare de cel puțin un salariu minim pe economie celor care au trei sau mai mulți copii. Proiectul încurajează și parteneriatele public-private pentru construirea de gradinițe și creșe și propune acordarea unei mese calde tuturor elevilor care frecventează învățământul de stat. Însă, pentru toate acestea, inițiativa nu indică și sursele de finanțare pentru punerea sa în practică, făcând doar o referire vagă la ”bugetul țării”.
Impactul măsurilor fiscale cuprinse în legea pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament va fi unul semnificativ, în special pentru entitățile care urmează să fie impozitate pe cifra de afaceri, în cazul cărora rata efectivă de impozitare va crește considerabil, la 20%-30%, după intrarea în vigoare a noilor reglementări, potrivit unei analize realizate de experții Deloitte România. Cele mai afectate domenii sunt tehnologie și telecomunicații, industria auto, retail, domeniul farmaceutic și industria prelucrătoare. Conform aceleiași analize, impozitul pe cifra de afaceri ar aduce în plus la bugetul de stat 6,5 miliarde de lei pe an. Experții Deloitte atrag atenția că legea ar putea intra în vigoare chiar din luna octombrie, dat fiind că mai trebuie doar promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial. Printre măsurile cu aplicabilitate imediată se numără restrângerea facilităților acordate angajaților din anumite domenii, precum scutirea de impozit pe veniturile care depășesc 10.000 de lei pe lună pentru angajații din IT, și reintroducerea contribuției la sănătate pentru angajații din construcții și sectorul agricol.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 16 - 22 octombrie 2023. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Un ordin al ministrului Educației stabilește detaliile acordării burselor pentru studii în străinătate pentru anul viitor: numărul de burse, durata, domeniile de interes și cuantumul acestora. În 2024, 540 de luni de burse vor fi acordate pentru stagii cu o durată care variază între 2 și 10 luni, cu valori cuprinse între 1.100 și 2.000 euro.
În articolul de astăzi, vă prezentăm o serie de aspecte procedural-fiscale privind desfășurarea activității de executare silită a bunurilor imobile, de către organele fiscale, în cazul firmelor. Activitatea de executare silită a bunurilor imobile are ca scop principal realizarea creanţei fiscale prin sechestrarea şi valorificarea bunurilor proprietate a debitorului.
Realitatea ultimilor ani a demonstrat, fără niciun dubiu, o preocupare constantă de redefinire a cadrului legislativ fiscal - nu doar în țara noastră, ci și la nivel european, respectiv internațional. Pe lângă modificările fiscale aplicabile în baza legislației locale, contribuabilii români au fost impactați și de modificarea cadrului legislativ la nivel european sau chiar internațional, cum ar fi, spre exemplu, implementarea Instrumentului Multilateral (MLI) - acea convenție multilaterală care permite statelor modificarea convențiilor de evitare a dublei impuneri în vederea adoptării de măsuri care să adreseze problematica evitării plății impozitelor la nivel multinațional, ATAD, DAC6, DAC7 etc. Și reforma fiscală globală continuă.
Revista presei
BNR vrea să cheltuie peste 1 milion de lei pentru „furnizare de presă”Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
