Somnul de prânz consolidează memoria copiilor preșcolari, însă beneficiile se văd abia după somnul de noapte. Cele mai bune efecte le obțin cei care dorm în fiecare zi la prânz.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Cuantumul amenzilor date pentru încălcarea Regulamentului european pentru protecția datelor (GDPR) e destul de diferit de la un stat membru la altul, însă asta se explică și în contextul condițiilor juridice și socio-economice proprii fiecărui stat din UE. Cuantumul amenzilor este, în concret, la discreția fiecărei autorități de supraveghere. Acum însă avem un nou instrument la nivel european la care să ne raportăm pentru a ne ajuta să înțelegem cum ar trebui să se aplice amenzile.
Propunere legislativă
Un proiect de lege depus la Senat interzice clasificarea informațiilor legate de modul în care sunt cheltuiții banii publiciClasificarea informațiilor referitoare la cheltuirea banilor publici ar putea fi interzisă, potrivit unei propuneri legislative înregistrate la Parlament. Aceeași soartă ar putea-o avea secretizarea tuturor informațiilor de interes public sau privat, atâta timp cât prezentarea lor nu afectează siguranța națională.
Sunt situații în care firmele controlate pot scăpa de amenzi, dacă se află la prima abatere, iar faptele contravenționale sunt din sfera comerțului, sănătății și securității în muncă (SSM), turismului sau protecției consumatorilor. Vorbim, mai exact, de un mecanism aplicabil de câțiva ani - Legea prevenirii. Cu toate că îl avem din 2018, mecanismul nu pare să țină pasul cu noutățile legislative.
ABC-ul sediilor fixe și permanente
Sediul permanent: În anumite condiții, ANAF poate impune plata de impozit pe profit în România, când există o colaborare cu o firmă străinăÎn anumite condiții, inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pot considera că activitatea unei firme din România, în cadrul unei colaborări cu o firmă străină, generează un sediu permanent aici, spun specialiștii. Asta înseamnă că ANAF poate impune plata de impozit pe profit în România.
În presă a apărut săptămâna aceasta o investigație care arată cum sunt tratați salariații unei televiziuni din România, atunci când pretind respectarea unui drept de bun-simț ce decurge din raportul de muncă: plata la timp și integral a salariului. Tocmai pentru că vorbim și de angajați tineri, pentru care primele experiențe de muncă sau cu autoritățile, cărora le cer doar să-și facă treaba, pot pune o amprentă cenușie asupra întregului lor parcurs profesional, e necesar să înțeleagă ce drepturi au și că nu trebuie să ofere legitimitate încălcărilor legale ale angajatorului prin pasivitate în fața acestora.
În contextul grevei profesorilor, ce este în desfășurare de mai multă vreme, Ministerul Educației (ME) a stabilit, printr-un ordin publicat joi, modificarea regulamentului școlar, astfel încât situația școlară anuală a elevilor să se poată încheia mai ușor. Mai exact, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, se poate încheia în acest an școlar fără să fie validată de către consiliul profesoral din școală.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a stabilit oficial, printr-o decizie apărută în martie, retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România, constatând starea de insolvență a acestui asigurător. Totodată, la acel moment, ASF a făcut o cerere pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al firmei de asigurări. Tribunalul București a stabilit joi deschiderea procedurii de faliment a Euroins România, ceea ce înseamnă că polițele emise de acest asigurător mai sunt valabile doar până pe 8 septembrie 2023.
Un regulament al Băncii Naționale a României (BNR) privind instituțiile financiare nebancare (IFN), intrat deja în vigoare, a modificat mai multe prevederi ce țin de funcționarea acestor entități. Noile reglementări vizează garanțiile, indicatorii de solvabilitate, gradul de expunere, capitalul minim sau modul și frecvența raportărilor care trebuie făcute către BNR. În plus, au apărut noi rigori privind monitorizarea lichidității IFN-urilor, dar și a nivelului minim la care aceasta poate fi menținută.
Sunt ultimele două săptămâni pe care contribuabilii le mai au la dispoziție pentru definitivarea calculului rezultatului fiscal, respectiv întocmirea și depunerea declarației anuale de impozit pe profit pentru anul 2022. Astfel, prezentăm astăzi principalele aspecte fiscale de avut în vedere, în contextul apropierii termenului din 26 iunie 2023.
