Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, recent, că un furnizor poate fi considerat producător, dacă numele său coincide cu marca comercială de pe produs, chiar dacă nu l-a fabricat.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Predictibilitatea în privința salariilor minime nu este, momentan, o chestiune pe care lucrătorii și angajatorii se pot baza, iar modul în care se desfășoară negocierile colective trebuie adaptat pentru a elimina situațiile în care salariile prevăzute de contractul colectiv de muncă sunt egalate de salariul minim sau chiar depășite.
Impozitul special pentru clădirile și automobilele de valoare mare, supranumit și taxa pe lux, se aplică din 2024. Deoarece la 31 decembrie 2024 este termenul de declarare și plată pentru taxa pe mașinile de lux, clarificăm punctual situația vehiculelor luate de firme în leasing.
În conformitate cu Codul fiscal, rezidenții, fie persoane juridice române sau străine, fie persoane fizice care îndeplinesc anumite condiții, au obligația de a plăti impozite în România pentru veniturile globale. Persoanele fizice rezidente sunt definite prin criterii precum domiciliul, centrul intereselor vitale și prezența în România pentru o anumită perioadă. De asemenea, legislația internațională stabilește criterii pentru determinarea rezidenței fiscale prin tratate de evitare a dublei impuneri.
Retrospectivă 2024
Primul an (și un pic) de SGR: Câteva chestiuni interesante de care să țină cont persoanele fiziceSfârșitul lui 2024 marchează finalul primului an (și un pic) de funcționare a Sistemului de garanție-returnare (SGR), care e operațional din 30 noiembrie 2023. Măsura a însemnat, însă, pe lângă valențele sale ecologice, un efort financiar și logistic pentru companii, dar și alergătură și stres pentru consumatori. Iată, în continuare, câteva aspecte utile pentru persoanele fizice.
Retrospectivă 2024
Ce măsuri care vizează drepturile pacienților au apărut în acest anÎn cursul anului 2024, legislația din mai multe domenii, inclusiv cel al drepturilor pacienților, a suferit mai multe schimbări. De pildă, în 2024 au apărut normele care permit organizarea de caravane medicale pentru zonele în care pacienții au acces mai greu la doctori, s-a stabilit că se pot înființa centre de permanență, unde se pot primi îngrijiri în afara programului medicilor de familie, în mai multe localități, dar și că persoanele neasigurate pot beneficia de servicii medicale pentru diagnosticarea cancerului.
În conformitate cu art. 294 alin. (2) din Codul fiscal, livrările intracomunitare de bunuri sunt scutite de TVA dacă sunt efectuate către persoane care comunică un cod valid de înregistrare în scopuri de TVA, cu anumite excepții. Scutirea se justifică prin documente precum facturi și dovezi de transport, iar aplicarea regimului de taxare, pentru operațiuni scutite cu drept de deducere, nu afectează dreptul de deducere al beneficiarilor.
Retrospectivă 2024
Ce noi măsuri care vizează conducătorii și posesorii de vehicule au apărut în 2024Conducătorii de vehicule reprezintă una dintre categoriile de cetățeni pentru care anul 2024 a adus, probabil, cea mai lungă serie de noutăți legislative. Pornind de la introducerea posibilității de a conduce și anumite motociclete și terminând cu schimbări referitoare la amenzi, formalități administrative sau consecințe ale încălcării anumitor prevederi legale, conducătorii autovehiculelor trebuie să își actualizeze multe dintre informațiile pe care le știau cu privire la deplasarea pe drumurile publice.
Retrospectivă 2024
Jurisprudență utilă pentru angajatori: 12 clarificări pe care le-am aflat în 2024Anul care se apropie de final ne-a adus o serie de decizii importante pentru angajatori și raporturile de muncă, date de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Printre subiectele vizate se numără clarificări privind sporurile, folosirea înregistrărilor în procesele pe conflicte de muncă, termenul de preaviz la concediere, munca suplimentară, dar și evidența muncii. Retrospectiva acestor decizii, în articolul de azi:
Retrospectivă 2024
Cum arată realitatea muncii pentru unii angajați? 15 spețe pe care le-am abordat anul acestaPiața muncii e marcată de numeroase provocări, iar angajații aduc mereu în discuții, pe forumuri, în grupuri de social media sau ne trimit nouă, la avocatnet.ro, diverse relatări despre cum se aplică legea la locul lor de muncă. Din abundența de subiecte, am continuat în 2024 să abordăm subiectele care ne arată care este o parte din realitatea de pe piața muncii, cea povestită de angajați.
