Peste 2.000 de elevi și studenți vor primi bani anul acesta pentru a-și cumpăra un calculator nou, potrivit unui ordin apărut marți, ce conține lista nominală a beneficiarilor programului Euro 200. Regulile acordării ajutorului financiar de 200 de euro, destinat achiziției de calculatoare noi, au fost modificate în mai, astfel încât mai mulți elevi și studenți să poată beneficia de banii de la stat. Concret, s-a stabilit atunci dublarea plafonului venitului brut lunar pe membru de familie ce permite participarea în programul ce se desfășoară de circa 20 de ani.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Asigurarea de sănătate în sistemul de stat
Asigurații la sănătate au dreptul anual la 12 consultații psihologice decontate de statÎncepând cu data de 1 iulie 2023, pachetul de bază de servicii medicale la care au dreptul pacienții asigurați la stat include și un număr de 12 consultații psihologice anuale gratuite. În premieră, începând cu acest an, acest gen de servicii medicale poate fi acordat și la solicitarea pacienților care se confruntă cu situații stesante sau traumatizante. Mai mult chiar, asigurații pot primi ajutor de specialitate inclusiv la domiciliu.
Proiectele Legii educației, promulgate
UPDATE: Admiterea la liceu se va putea face și prin concurs, nu doar prin repartizare, și apar schimbări la examenul de bacalaureatReintroducerea examenului de admitere la liceu, în plus față de distribuirea elevilor în baza rezultatelor de la evaluarea națională, și schimbarea modului în care se va susține examenul de bacalaureat sunt doar câteva dintre schimbările ce vor apărea, în următoarea perioadă, la legislația educației, potrivit unui proiect de lege repus în primăvară în dezbatere publică de autorități, după ce varianta inițială a acestuia, apărută în 2022, a fost modificată, și care a fost promulgat marți.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, stabilește Codul muncii. O astfel de sumă nedatorată poate să apară atunci când angajatul și-a luat, înainte să plece din firmă, prea multe zile de concediu. Angajatorul care dorește să-și recupereze paguba nu poate face o reținere salarială însă pentru că ar încălca regulile stabilite în Codul muncii privind operarea acestor rețineri. Dacă angajatul nu e de acord să restituie această sumă de bani, angajatorul mai are o singură pârghie la dispoziție.
Comisia Europeană a constatat, în timp, faptul că modul în care se aplică impozitarea dividendelor și a dobânzilor la obligațiuni în statele membre ale Uniunii Europene (UE) reprezintă o deficiență majoră a pieței de capital la nivel comunitar. Din acest considerent, instituția a lansat inițiativa FASTER (reducerea mai rapidă și mai sigură a excesului în impozitarea cu reținere la sursă), sub forma unui proiect de directivă, care își propune să simplifice mecanismul, astfel încât investitorii să beneficieze de condiții mai favorabile când obțin venituri din dividende sau dobânzi din astfel de instrumente.
Anumite clarificări utile companiilor pentru aplicarea facilităților fiscale din domeniul construcțiilor au fost oficializate recent de Ministerul Finanțelor.
Statistica concediilor medicale
Pe lângă deficitul de forță de muncă, România are și din ce în ce mai mulți lucrători în incapacitate temporară de muncăCasa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat de curând raportul de activitate pe 2022; în cuprinsul raportului, printre altele, este prezentată și situația concediilor medicale decontate, ocazie cu care CNAS a menționat și care ar fi valoarea totală a indemnizațiilor de concediu medical decontabile de CNAS pentru primele luni din acest an. În același comunicat, președintele CNAS indica faptul că trebuie găsiți bolnavii închipuiți care fac vacanțe pe banii statului, doar că inițiativa privind „poliția concediilor medicale” a fost respinsă în Parlament. Dar datele publicate de CNAS sunt prilejul să ne uităm mai amplu asupra problemei concediilor medicale.
În contextul în care mecanismul compensării a fost modificat recent, explicăm astăzi cum se accesează, concret, procedura de compensare a datoriilor fiscale pe care le au firmele la bugetul de stat.
Pachetul minimal de servicii medicale
Ce servicii medicale gratuite pot accesa neasigurații, de la 1 iuliePersoanele fără asigurare de sănătate în sistemul de stat beneficiază de un pachet minimal de servicii medicale care include consultații, investigații, vaccinări, monitorizare a sarcinii, servicii stomatologice, internare și transport sanitar neasistat. În caz de urgență, spitalul acordă servicii medicale gratuite, dar pacientul suportă cheltuielile dacă spitalizarea continuă după ce starea sa nu mai reprezintă o urgență. Costurile costurile investigațiilor suplimentare și tratamentelor care nu sunt considerate urgențe sunt suportate de pacienți.
