Activitate DavidR

1. A fost publicata legea privind divortul de comun acord la Notariat? Daca da, care este numarul acestei legi?
2. Sotia deschide actiunea de divort si mentioneaza in declaratie ca "nu se pune problema spatiului sau a bunurilor de impartit". Intrebarea este: Ce valoare are aceasta declaratie? Se poate razgandi ulterior si cere partaj?
3. In cazul unui bun material achizitionat prin credit bancar contractat in perioada frumoasa a casniciei, credit care continua si va continua si dupa divort, cum se va alege, la partaj (daca va fi cazul), valoarea de partajat? Se calculeaza valoarea pana la momentul la care a survenit despartirea in fapt (momentul cand a parasit domiciliul conjugal pt a locui cu amantul)?
Cu respect, David R.

Sotia mi-a spus ca imi va sosi, in curand, citatia pentru divort. Deci apar noi intrebari:
1. Asta inseamna ca divortul nu se mai poate face de comun acord? (oricum eu nu sunt de acord cu divortul, dar ca idee ma intereseaza ce semnificatie are citatia).
2. Ce tip de cheltuieli pot intra la cheltuielile de judecata pe care le plateste cel din vina caruia este divortul? Intra si onorariul avocatului care ma apara pe mine? Intra si cheltuielile cu partajul?
3. In citatie sunt mentionate motivele de divort?
4. La prima infatisare trebuie sa fac intampinarea (raspunsul meu la motivele ei), sau la a doua infatisare?

Trebuie sa va spun ca nu sunt genul de barbat care isi sufoca partenera cu iubirea. Poate era mai bine daca eram asa. Amantul sotiei, in schimb, este posesiv si sufocant. Ameninta pe toata lumea cu bataia, inclusiv pe ea a amenintat-o ca o paraseste daca mai tine legatura cu mine. Ea vroia sa ramanem prieteni dupa divort. O sa vada ea mai tarziu, si atunci o sa aprecieze libertatea pe care i-o ofeream eu. E trist, insa, sa constat cat de putin mai inseamna astazi ideea de casatorie. Nu mai este privita ca o comuniune sfanta, ci ca un contract la care se poate renunta usor...
Si o intrebare mai concreta: in conditiile acestea, in care ea este mult mai vinovata (zic eu) de despartire, ea va plati cheltuielile de judecata?

Stimate domnule avocat,
Va multumesc pentru incurajari. In cazul in care nu reusesc sa o impac si ajungem in sala de judecata... imi imaginez ca putem fi si noi unul dintre cazurile emotionante de impacare.
Si daca tot ati adus vorba de termene, sunteti, va rog, amabil sa imi spuneti cand se termina vacanta judecatoreasca, apoi cand ar putea fi fixat primul termen, tinand cont ca ar fi la judecatoria sectorului 3, Bucuresti, si poate sunt multe dosare de dinainte de vacanta... dumneavoastra cred ca stiti, orientativ, astfel de lucruri. M-as mai linisti daca mi-ati spune ca mai am o perioada de cateva luni in care sa-i dovedesc ca o iubesc si, in paralel, sa ma impac cu ideea ca, poate, nu a fost sa fie mai mult de atat.

Da, cunosc si eu un caz de schimbare a numelui pe cale administrativa. Cererea trebuie sa fie bine motivata, adica noul nume trebuie sa fie al unei rude foarte apropiate (de exemplu iei numele mamei de fata, sau al bunicilor care te-au crescut) nu prea poti sa-ti alegi orice nume...

Buna seara doamna Silvia P,

Va multumesc pentru parerea sincera. Sa stiti ca pe acest forum nu astept doar sfaturi juridice, ci si orice sfat de la persoane cu experienta de viata, de relatii lungi sau complicate, care ma pot ajuta sa-mi salvez casnicia. Recunosc ca poate am fost sufocant... de aceea am facut o pauza de 3 zile... si pe urma i-am dat un sms optimist, zic eu, incurajator, deloc presant sau conditionant. Acum mai fac o pauza de 3 zile... caci o pauza mai mare poate fi interpretata ca indiferenta (cred, nu stiu sigur). As lasa timpul sa hotarasca... daca as sti exact cate zile, ore, minute si secunde trebuie sa astept pana sa ii spun te iubesc! si ea sa-mi raspunda: si eu te iubesc! Dar, din pacate, nu stiu acest timp exact, si de aceea o sa-i mai dau cate un sms... o data la 2-3 zile.

Doamna Adanna, va multumesc pentru incurajari. Am luptat din suflet pentru ea, uneori cu vorbe pline de durere (pentru amandoi)... izvorate din adancul inimii, si poate mult prea sincere pentru situatia data... de care nu stiu daca ar trebui sa imi para rau. Au fost sincere, adevarate, dar dureroase. Acum nu imi mai raspunde nici la mail, nici la sms, nici la telefon. Si singurul mod de lupta care mi-a mai ramas este... rugaciunea... a mea, a parintilor ei si ai mei, a nasilor nostri, a parintelui duhovnic, a prietenilor apropiati. Dumnezeu a fost martorul casatoriei noastre sincere, doar El ne mai poate ajuta. Sufletele noastre tinere s-au unit in fata Lui, si asa vor ramane... chiar daca trupurile o vor lua pe drumuri diferite...

Re:TeoDora72: Da, o pot ierta si nu planuiesc sa-i intorc moneda. Eu chiar nu am inselat-o si nici nu am de gand. Am 27 de ani... multi, putini, nu stiu. Si ea 25. Pacat ca marea dragoste nu se poate implini prin casatorie... si prin copii. Avem zeci de poezii unul pentru celalalt... mii de poze, mii de ore de iubire. Aveam sute de planuri si vise... pana sa plec eu si sa apara el... Este o adevarata drama, nici nu va imaginati. Odata cu divortul... voi spune adio dragostei adevarate... Cui mai scriu poezii la varsta asta? Cine mai imi scrie? Pe cine o sa mai iubesc sincer? Cine o sa ma mai iubeasca sincer? Ce mai conteaza in viata?

Da, recunosc, sunt naiv. Din cauza varstei, probabil. Ne-am casatorit de tineri... si totul parea perfect la inceput... ne-am luptat impreuna pentru dragostea noastra cu toata lumea. Si ne-am castigat unul pe celalalt, si ne-am impus iubirea in fata celorlalti prin casatorie. Cum a putut sa uite asa usor toate lucrurile care ne-au apropiat? Uneori, pareau lucruri supranaturale ca ne leaga si ne protejeaza de tot ce e rau. Eu consider ca este o ispita uriasa pentru casatoria noastra, pentru realizarile noastre, pentru sufletele noastre... caci ispitele apar cand ceva este prea frumos in ochii oamenilor si placut lui Dumnezeu. De aceea simt nevoia sa lupt, nu sa o fortez, ci sa o ajut sa se trezeasca. Asta as vrea sa ma invatati... atatea doamne au scris pe acest topic si m-au invatat doar cum sa renunt... Credeti-ma, ca este cea mai usoara abordare sa fiu pasiv si sa-i acord divortul. Dar daca trebuie sa lupt? Daca trebuie sa-i dovedesc dragostea prin lupta, ca un cavaler medieval? Puteti sa ma invatati cum pot sa mai lupt pentru ea, fara sa-i fac rau sau sa o presez? Nu pot sa ma impac cu acest "dar daca nu trebuie sa renunt"...

Un raspuns foarte complex, care ar trebui, poate, sa ma faca K.O. Dar inca sunt pe picioare. Va multumesc ca ati punctat la inceput motivele de divort cu adevarat serioase. Si simt ca trebuie sa vin cu unele completari. Avorturile pe care le-a facut s-au datorat dorintei de a nu-si intrerupe studiile, de a nu-i fi afectata cariera. Ce mai ziceti acum? Merita acest sacrificiu? Tot din cauza studiilor urma si un tratament antidepresiv, ce ar fi afectat, probabil, sarcinile. Spuneti ca eu incerc sa o controlez... sa vedeti ce o controleaza individu': ii ia telefoanele, n-o lasa sa ma sune (ea vrea sa ramanem prieteni), ma suna el... chipurile, ca un baiat de treaba, sa vada daca mai traiesc... N-o lasa sa iasa singura din casa... sta numai langa ea pentru ca el nu munceste, e "de bani gata". Dar ea isi doreste sa se realizeze profesional, o sa aiba colegi de munca... ce o sa-i starneasca gelozia individului... pe care, intr-adevar, il cunosc putin. Halal libertate si-a ales... dar dvs incurajati-o in continuare... sa nu ma incurajati pe mine, ca sunt baiat rau... cu principii prea inalte.