avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 214 soluții astăzi
Forum Activitate andreimorovan

Activitate andreimorovan

În cazul în care voi fi concediat pe motive de disciplină a muncii( în cazul meu 5 absen?e nemotivate dar încă nu am primit notificarea în scris, doar am aflat telefonic de la administratorul firmei acest fapt) voi mai benficia sau nu de ?omaj?
Men?ionez că absen?ele nemotivate le-am făcut ca urmare a refuzului de a lucra într-un program de 12/24 precum ?i deoarece angajatorul mi-a încălcat drepturile prevăzute prin contractul de muncă
La întocmirea unei comisii de disciplină ce membrii trebuie să aibă acea comisie, în sensul ca trebuie să existe o persoană neutră care nu face parte din fimă(de exemplu reprezentant ITM sau un avocat/consilier pe dreptul muncii) ?i de asemenea pot veni la cercetarea disciplinară cu un mediator pe probleme de muncă(un avocat de exemplu care va avea rolul de mediator)?
Mul?umesc de răspunsuri

De asemenea dacă comisia de disciplină nu a fost corect întocmită de către angajator, precum nici documenta?ia conform codului muncii, angajatorul are obliga?ia de a mă reprimii la muncă sau nu precum ?i dacă eu pot refuza cercetarea disciplinară invocând acest motiv(întocmirea unei comisii de disciplină neconforme)

Bună ziua
1.Dacă aș semna un acord scris cu firma pentru care lucrez prin care să îmi exprim acceptul de a da din salar o sumă de x lei firmei, sumă ce ar reprezenta contravaloarea unui bun dispărut din culpa mea(să zicem), firma ar mai avea probleme cu legea că nu mi-a remunerat corect salarul?
2.Dacă sunt cercetat disciplinar pentru absențe nemotivate și nu am mai avut abateri disciplinare, ba din contră am avut o conduită exemplară în firmă patronul poate dispune desfacerea contractului de munca disciplinar?Dacă da o să mai beneficiez de indemnizația de șomaj în urma acestei decizii?
3.Cum am putea desface contractul de muncă astfel încât eu să beneficiez de indemnizația de șomaj iar firma să nu fie afectată în nici un fel?Menționez că în mod normal nu ar avea motive obiective să facă concedieri(personal există, puncte de lucru nu s-au închis, firma nu se reorganizează)?
Mulțumesc anticipat de consultanța oferită
Bună ziua.În cazul unei cercetări disciplinare pentru absenteism(5 nemotivate) ce măsuri poate dispune angajatorul?
1. În cazul în care se dispune desfacerea contractului de muncă pentru fostul „i” (menționez că nu am ami avut abateri disciplinare și nici nu am avut o conduită incompatibilă cu fincția ce o aveam în firmă)atunci angajatorul are vre-un drept ca să nu îmi mai plătească salarul și banii pe concediul de odihnă(am un an și ceva lucrat în firmă și nu mi s-a acordat acest drept;Știu că legea îi obligă să îmi plătească concediul de odihnă la încetarea contractului de muncă) și de asemenea această măsură îmi poate afecta dreptul la indemnizația de șomaj?
Eu am anunțat angajatorul că nu mă mai prezint la servici deoarece mi s-au încălcat mai multe drepturi stipulate în contractul de muncă.
3. Se poate considera încălcarea dreptului la egalitate de șanse și tratament dacă în cazul meu eu am fost convocat la comisia de disciplină pentru absențele anunțate telefonic sub forma obținerii de libere la care am fost făcut „impertinent” de managera firmei(am lucrat 276 de ore luna trecută iar în contract am trecute doar 8 ore/zi 40 ore săptămânal,,deci durata normată de ore am depășit-o cu brio) iar un coleg care are abteri disciplinare zilnice aproape împotriva lui conducerea firmei nu a luat nici o măsură și nu e singurul care este așa din firma asta?X-(
Mulțumesc pentru suportul oferit
Bună ziua
Am următoarea problemă referitoare la contractul meu de muncă:
Angajatorul pentru care lucrez în prezent mi-a încălcat următoarele drepturi contractoale:
Dreptul la egalitate de șanse și tratament m-a obligat să lucrez la un program de 12/24 indiferent de zile libere sau sărbători și mi-a încalct parțial dreptul la salarizare deoarece acesta nu m-a plătit corespunzător, adică m-a plătit la oră deși în contractul de muncă era prevăzut un salar brut de 840 RON la care s-a adăugat și sporuri de noaptea de 25% și un spor de weeckend de 5%, scrise la litera H în contract.
De o săptămână am refuzat să mă prezint la servici deoarece angajatorul a impus un program de lucru de 12/24 fără a respecta repaosul săptămânal de 2 zile consecutive prevăzut prin lege și din cazua asta am refuzat să mai intru deservici.
În acst caz contractul de muncă poate fi considerat nul sau nu?, că acuma am fost convocat la comisia de disciplină deoarece zic ei că am absențe nemotivate(5 la munăr) și eu le-am înanintat săptămâna trecută cererea de desfacere a contractului de muncă, cerere ce au refuzat să o preieie și să o înregistreze?
Mulțumesc anticipat de răspunsuri
În urma relatărilor de mai sus se poate cosidera șantaj din partea managerei firmei, eu fiind victima șantajului, având în vedere că nu s-au luat măsuri imediate de la producerea evenimentului iar masurile au fost „ordonate” după ce am declarat verbal că voi face sesizare la ITM pentru că mi-au încalcat drepturile contractuale precum și că în seara precendă prezentării mele la firmă pentru a demisiona, motivele fiind un litigiu contractual(cerere verbală respinsă de către managera firmei prin ignoranță la această solicitare) am fost sunat de patronul firmei de pe numărul managerei și am fost amenințat indirect și pe un ton agresiv ca să nu ma duc la ITM că o să am probleme de mă duc?
Din câte știți în cazul de mai jos aș putea anula contractul de muncă în instanță, luând în calcul și cele relatate mai sus precum și faptul refuzului de a mi se desface contractul de muncă de comun acord în urma solicitării mele în scris(care va avea loc luni), sau contractul de munca este deja nul ca rezultat al încalcării clauzelor acestuia, precum și dacă se va putea face asta voi pierde banii munciți precum și banii pe concediul de odihnă(contracul de muncă este din data de 07.06.2012)?
În cazul meu firma de pază nu mi-a plătit integral salariul, salar diminuat cu 100 de lei de 4 luni în coace, ce am fost mutat la un alt punct de lucru al firmei mutarte soldată cu o diminuare de salar de 100 de lei(din câte știu asta este o sancțiune disciplinară dar nu am fost convocat vreo dată la o comisie de disciplină, deci nu am fost cercetat disciplinar, eu având o conduită exemplară până să fiu sancționat abuziv de către conducerea firmei)(eu am în contract 840 brut plus sporuri de 2% de weeckend, spor de noaptea de 25% și spor de vechime de 5%) și am efectuat cu excepția lunii trecute în care am efectuat 276 de ore 240 de ore lunar unde am primit în mână 720 Ron net(adică 240 ore ori 3 ron/oră eu neexprimându-mi un acord prin care să fiu plătit la oră), restul remunerației nefind-umi înmânate.?
Mulțumesc foarte mult de consultanța oferită.
Nu știu dacă firma de pază are semnat cu beneficiarul așa ceva, dar ceva îmi spune că nu are, deoarece colegul cel ce mi-a predat postul cu lipsul scriind în procesul verbal că sunt 4 în loc de 3 cât erau real a anunțat șeful șantierului în următoarea zi care a zis că „până deseară să apară” apoi până să se amestece firma nu a mai zis nimic.Inginerul ce răspunde de materiale a zis că„ lasă că se rezolvă” când colegul l-a întrebat de acest incident, iar firma de pază nu a anunțat autoritățile(eu nu am cunoștință de acest fapt, cunoștința ce trebuia să am deoarece trebuia să fiu chemat la declarații sau audieri îmediat dacă bine știu, sau greșesc?) și a cumpărat bunul dispărut anunțând șeful șantierului de acest fapt care nu a mai declarat nimic apoi ci doar a dorit sa știe numele agentului deservici în acea zi(cu ghinion pentru mine) dar și asta după două zile când a a avut loc un eveniment soldat cu pagube însemnate și anume un furt de materiale de o valoare de peste 5000 de lei.Dacă nu se producea acest eveniment probabil că acest caz era dat uitării de mult.
Bunurile mai sus menționate nu sunt împrejmuite dar sunt situate în vecinătatea cabinei postului de pază și predate de către beneficiar.Colegul pe care l-am schimbat susține(mincinos) că pe tura lui erau 4 deși am observat un compartament mai ciudat a acestuia(era cam agitat în dimineața aceea, acest coleg este într-un fel sau altul priviliegiatul patronilor deoarece pârăște absolut tot ce se întâmplă în post și mai grav mă atacă în fața patronilor în lipsa mea cu tot felul de minciuni referitoare la conduita mea, din acest motiv având un confilct cu acesta.)
Da de la producerea incidentului au trecut peste 48 de ore, mai exat aproape 10 zile.
Deci în afară de cercetare disciplinară poliția mai poate intervenii, deși de ciudă că i-am recalamat la ITM managera a sunat pe un comisar de la poliție și a„ordonat” să mi se facă adresă(nu am idee ce este asta, dar bănuiesc că numai de bine nu e)(pentru ce nu știu dar voi afla).Aș putea fi acuzat de poliție de neglijență în servici în acest caz?
Mul tumesc foarte mult pentru sprijinul acordat.
Nu aveți idee dacă în momentul producerii așa numitului furt din post firma de pază nu a nunțat poliția, iar firma de pază a cumpărat colacul cu sârmă acuma poliția mai poate face ceva ca să mă inclulpe într-un mod sau altul și asta la „comanda” managerei firmei de pază, mai ales că bunul a fost repus în locul de unde a dispărut bun cumpărat de firma de pază iar evenimentul s-a produs cu ceva zile în urmă?
Mulțumesc anticipat
Eu lucrez ca agent de securitate pentru o firmă privată de pază.În una din turele din servici am preluat fără a verifica bunurile din pază, bazându-mă pe încredere că colegul este onest(eu în doi ani de pază nu am avut astfel de probleme și am mers pe încredere) 3 colaci de sârmă(de exemplu) în loc de 4 cât erau scriși de acesta în caietul de predare-primire post.Am verificat bunurile aflate în pază după 10 minute de la pleacrea acestuia, dar din lipsă de timp datorita atribuțiilor de serviciu și că paza se efectua într-un punct de control acces unde aveam și 50 de intrări-ieșiri de autovehicule pe 2 porți situate la o distanță de peste 30 de metrii una de alta, eu fiind singur pe post nu am reușit să anunț conducerea firmei(firma de pază nu are echipaj de intervenție) de acest fapt.
Din onestitate am trecut pe registrul de predare-primire post al serviciului cantitatea reală de bunuri aflată în pază și anume 3 colaci de sârmă.Colegul care m-a schimbat susține că erau 4 că de aia a trecut 4 bucăți(este vorba de colegul ce mi-a predat schimbul cu lipsuri tot el m-a schimbat), dar eu am constatat ce am constatat.Menționez că pe tura mea nu a umblat absolut nimeni la bunurile aflate în paza directă adica la acei colaci de sârmă.
Firma de pază a cumpărat un colac de sârmă și l-a pus înnapoi acolo, deci în prezent sunt iar 4 așa cum au fost predate de către beneficiar, eu exprimându-mi acordul verbal de a achita(din culpă) contravaloarea bunului dispărut la salar bun ce valorează 60 de ron.Aici nu pot zice că a fost furat deoarece fiind un șantier în lucru aceste materiale se pot folosi de către muncitori oricând este nevoie de ele, eu având sarcina de a le scădea de pe procesul verbal de predare-primire post(noi adică și colegul ce mi-a predat schimbul cu neregului) atunci când se folosesc.
Ulterior am demisionat din firmă sub motivul de neplată corespunzătoare a salariului și a unui program impus de 12/24 fără repaos săptămânal de 2 zile consecutiv așa cum prevede legea adică obligat să muncesc 240 de ore pe zi și practic de a avea o jumătate de zi liberă.
Patronu și managerea când a auzit că îi voi reclama la ITM pentru aceste litigii de muncă au sunat la poliție(unde au un prieten ce este destul de sus pus care este ceva șef în poliție) și a „ordonat” pe un ton de superioritate să mi se facă adresă pentru acest fapt.Menționez că inu am fost chemat la comisia de disciplină, iar poliția, susțin șefii face cercetări pentru acest fapt.Ca o paranteză la 2 zile de la producerea acestui eveniment s-a produs un furt de 5000 de lei din postul 2 de pază.Caz anchetat de poliție dar eu nu am nici un amestec deoarece am fost în liber în momentul producerii evenimentului respectiv.Eveniment consemnat de agentul constatator în raportul de evenimente după 8 zile de la producerea evenimentului și asta în urma consultanței oferite de mine administratoului firmei și patonului(o firmă de pază care oferă servicii de consultanța în pază și chiar ea habar nu are ce trebuie să facă în caz de eveniment.
Întrebarea mea este: În cazul meu de ce sanțiuni sunt pasibil?
Poliția ce îmi poate face în acest caz, deoarece bănuiesc și nemaiavând așa probleme, mai ales că patronul firmei de pază are amprentele pe unul din colacii de sârmă mai vechi?
Dacă nu am fost cercetat disciplinar de către o comisie acum după aproape 10 zile de la producerea evenimentului, pagube ce au fost recuperare de firma de pază mai pot fi sancționat?
Ce se poate face în caz că firma a refuzat să îmi deie decizia de desfacere a contractului de muncă de comun acord în baza legii, iar eu refuz să intru deservici în continuare, iar nu am semnat nici un act pentru acordare concediului de odihna de care beneficiez(patronii ar putea să mă pună în concediu de odihnă fara acordul meu?)
Mulțumesc anticipat
Deci din câte știți ar fi vreo șansă ca patronul să îmi desfcă contractul de muncă sau să refuze să mă mai primească la muncă că am refuzat să mă prezint mâine la servici Deși schimburile sunt cu 3 agenți pe schimb adică se lucrează în 2 schimburi eu doresc să lucrez 8 ore/zi în 3 schimburi nu cum vor patronii 12/24 dar cu salariul cuvenit.
Acum cu majorarea salariului minim pe economie și ținând cont că am în prezent un salar de încadrare brut de 840 voi beneficia chiar dacă nu închei un act adițional de salarul de bază mărit la 940?
8 ore pe zi/ 40 de ore pe săptămână
Dar mai specifică că repartizarea programului este de 8-16 ore/zi ore/noapte în funcție de cerințele clientului.
Eu am refuzat să mă prezint la servici mâine deoarece pe lângă faptul că am prestat 2 servicii în plus pe post de caz de forță majoră(s-a produs un furt în obiectiv și aptronul a dispus demiterea celo 2 agenți implicați ceea ce după mine nu este un caz de forță majoră dar trecem peste) am și o situație urgentă de rezolvat la bancă, situație ce mă putea costa foarte mult dacă nu o rezolv mâine.Am programat-o pe mâine deoarece știam că am zi liberă dar cum am fost anunțat cu 24 de ore înnainte de acecestă schimbare nu am mai avut cum să amân treaba respectivă.