avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 502 soluții astăzi
Forum Activitate shony25

Activitate shony25

Sunt angajat contractual, cu normă parțială (4h/zi), într-o instituție publică de cultură. Pe același post este angajată încă o persoană, tot cu 4h/zi. Practic, postul e acoperit în total cu 8h/zi, dar prin două contracte individuale de muncă distincte.

Ce se întâmplă în instituție:

Deși Legea nr. 153/2017 prevede acordarea indemnizației de hrană pentru toți salariații plătiți din fonduri publice, angajatorul acordă doar 50% din valoarea acesteia fiecăruia dintre noi (173,5 lei brut în loc de 347 lei brut). Motivele invocate de conducere și contabilitate sunt:

1. Că nu avem normă întreagă și, implicit, nu putem primi suma întreagă.


2. Că la nivel bugetar a fost alocat un singur cuantum de indemnizație pentru postul respectiv, deci trebuie „împărțit”.


3. Că, fiind două persoane pe un singur post, se aplică aceeași logică și pentru indemnizație, așa cum se împarte și salariul funcției.

Întrebări pentru care aș dori un răspuns bine argumentat, cu referire la legislația în vigoare:

Conform reglementărilor legale în vigoare, cum trebuie interpretat termenul „normă de muncă” în contextul acordării drepturilor salariale? Se referă exclusiv la programul de 8 ore/zi (normă întreagă) sau include orice contract individual de muncă activ, indiferent de durata zilnică a timpului de muncă?

Este legal ca angajatorul să acorde indemnizația de hrană în cuantum redus (proporțional cu norma de muncă) unui salariat cu timp parțial, respectiv 173 lei brut în loc de 347 lei brut?

Indemnizația de hrană se acordă individual fiecărui salariat, indiferent de norma de muncă (parțială sau întreagă), sau este un drept aferent postului ocupat?

În situația în care două persoane ocupă același post cu normă parțială, fiecare având un program de 4 ore/zi, este corectă împărțirea indemnizației de hrană între acestea sau, dimpotrivă, fiecare angajat ar trebui să beneficieze integral de acest drept, în funcție de timpul efectiv lucrat?

În condițiile în care pe un post sunt angajate două persoane cu normă parțială, angajatorul are sau nu acoperire legală pentru a acorda indemnizația de hrană integral fiecărui salariat, având în vedere că acest drept este legat de munca prestată în baza unui contract individual de muncă și nu de „postul” în sine sau de salariul aferent acestuia?

Vă multumesc!
Buna ziua,

In urma decesului sotului sustinator in anul 2020, iesit la pensie de serviciu anticipata in anul 2007, in baza Legii 179/2004, privind pensiile de stat si alte drepturi de asigurare sociale ale politistilor, conform Deciziei de pensionare emisa conform Legii nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, sotia supravietuitoare poate beneficia de pensie de urmas pe tot timpul vietii, daca indeplineste conditiile prevazute la art. 49, alin 1, articol care spune:
„Articolul 49
(1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei prevăzute la art. 16 alin. (2), dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a fost de cel puțin 15 ani și nu realizează venituri lunare provenite dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
respectiv:

Articolul 16
(1) Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă;
b) au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.(2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege,
(2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

articol care face referire la varsta standard de pensionare pentru limita de varsta, conform anexei parte integranta in Legea nr. 223/2015.

Avand in vedere cele de mai sus enumerate, sotia supravietuitoare, nascuta in anul 1964, luna ianuarie, poate beneficia de pensia de urmas pe tot timpul vietii, in baza Legii 223/2015, privind pensiile militare de stat, daca indeplineste conditiile prevazute la art. 49, alin 1, chiar daca nu indeplineste conditiile pentru pensia civila, respectiv varsta standard de pensionare si stagiile de cotizare??

Conform anexei parte integrantă din Legea 223/2015, inteleg ca varsta standard de pensionare pentru sotia supravietuitoare sus mentionate, este 57 de ani si 8 luni, cu iesire la pensie / depunere dosar de pensie de urmas, in luna septembrie 2021.

VÂRSTA STANDARD de pensionare pentru militari, polițiști șifuncționari publici cu statut special din sistemul administrațieipenitenciare, din domeniul apărăriinaționale, ordinii publice și securității naționale:

Luna și anul nașterii Luna și anul pensionării Vârsta standard de pensionare (ani/luni)

Ianuarie 1964 Septembrie 2021 57/8


Va multumesc anticipat pentru eventualele raspunsuri.