avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 217 soluții astăzi
Forum Activitate Cabinet avocat Pantu Gabriela Mihaela

Activitate Cabinet avocat Pantu Gabriela Mihaela

Răspuns la discuția Hai sa jucam fazan :)
asigurare
Dat fiind că art.4 alin 1 din Legea 17/2014 prevede respectarea dreptului de preempțiune doar pt vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, rezultă că pt vânzarea unui teren care are categoria de folosință curți-construcții (nu are relevanță faptul că e situat în extravilan) nu se pune problema respectării unui astfel de drept.



Răspuns la discuția Pensie alimentara
În condițiile în care legea sancționează doar neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, în cazul unei întârzieri de 3-12 zile nu sunteți într-o ipoteză care să vă permită o acțiune eficientă în justiție.
La modul practic, pensia de întreținere se plătește până la sfîrșitul lunii.

Dat fiind că aveți totuși un interval de timp previzil în care vi se face plata, planificați în funcție de el.Sau discutați și conveniți o dată, de ex 13 ale lunii, ca să aveți mereu plata ' la zi' sau chiar înainte.

Consider că încredințarea copilului a fost o instituție rigidă – un fel de autoritate părintească exclusivă.Nici denumirea ei nu mi-a plăcut.O să dezvolt altă dată.

Ca idee generală, zic că legea nouă e mai bună.

Sunt multe aspecte de luat în considerare, e un subiect interesant de dezbatere, dar dificil pt că dincolo de texte, realitatea înregistrează situații diverse în care aceeași instituție (de ex, exercitarea în comun a autorității părintești/ecap) poate produce efecte în avantajul sau dezavantajul copilului, poate ușura sarcina părinților sau îi poate pune în dificultate.

Modul concret în care o instituție își atinge/tinde să își atingă scopul pt care a fost creată depinde de mulți factori.Mă gândesc la exercitarea în comun a autorității părintești, de ex.
Aș enumera exemplificativ - vârsta copilului/a părinților, nivelul de educație al părinților, distanța dintre locuințele acestora, situația materială, programul de lucru, chiar natura profesiei, profilul psihologic, caracteristicile spațiului cultural, tradiția, religia.
Ipotezele de lucru și materialul clientului, ca să zic așa, configurează în concret conținutul instituțiilor.

Un punct de pornire al discuției ar putea fi potențialul instituțiilor din noua lege de a asigura interesul minorilor și de veni în întâmpinarea părinților cât privește implicarea în creșterea și educarea copiilor în lumea de azi - o lume dinamică, imprevizibilă, provocatoare etc, care necesită adaptare permanentă, resurse multiple, kit complex de supraviețuire.

Exercitarea în comun a autorității părintești și modalitățile diverse în care se pot manifesta legăturile personale ale părintelui nerezident cu copilul (de mare ajutor fiind tehnologia modernă de comunicare) sunt instituții generoase, care teoretic permit copilului să beneficieze de implicarea ambilor părinți în viața sa.

Cât privește locuința minorului, consider că este o instituție 'fluidă', flexibilă, în avantajul celor implicați atunci când situațiile în care se află părinții și copilul/copiii necesită soluții creative, ca să zic așa, pt supravegherea copiilor, asigurarea programului lor, deplasarea cu copiii în alt spațiu, asigurarea programului de muncă al părinților etc.
Există și cazuri în care copiii locuiesc alternativ o săptămână cu mama și o săptămână cu tata (părinții sunt vecini).

Deocamdată atât, o să revin, preluați legătura :)






Răspuns la discuția Fond de rulment
Am vazut si eu, ca toata lumea, normele de aplicare ale Legii 203/2007.
Nu am făcut nici copy/paste, nici comentarii în legătură cu vreun text de lege care în vedere fondul de rulment pt că așa cum am spus, fondul de rulment nu este obligatoriu.

Fondul de rulment și fondul de reparații sunt instituții cu regim juridic diferit.

Mai pe românește - banii din fondul de rulment sunt și rămân banii mei, bunul meu, proprietatea mea, pe care-i dau în grijă administratorului în ideea de a-mi plăti el întreținerea dacă întărzii cu plata mai mult de 5 zile de la data afișării sumei datorate sau dacă nu plătesc într-o lună.
Nu are dreptul să folosească banii mei pt reparații (pt asta există fond de reparații) sau pt a-i plăti facturile vecinului meu restanțier, că legea nu-i permite să mă transforme în creditorul vecinului.Ar fi obligat să-mi ceară consimțământul, cf legii,
Sunt curioasă dacă a fost întrebat vreodată vreun proprietar dacă este de acord ca banii pe care i-a plătit la fondul de rulment să fie folosiți pt a acoperi cheltuielile cu întreținerea vecinului care e restanțier.Pt că în fapt, asta se întâmplă și este nelegal.

Deci ce poate face administratorul cu banii mei achitați anticipat, destinați fondului de rulment, dacă eu plătesc lună de lună întreținerea?Nimic altceva decât să-i pună într-un plic cu numele meu pe el, ca să zic așa.
Păi într-un plic pot să-i țin și eu.

Fondul de reparații are alt regim juridic, este un bun al asociației si poate fi folosit în interesul tuturor.


Eu n-am spus că fondul de rulment se numește fond de reparații, eu am spus că ceea ce trebuie să achite @Benafflek acum se numește fond de reparații.Eu răspund strict la întrebare - chercher le verbe.

@Benafflek a întrebat dacă trebuie să achite fondul de rulment, iar eu i-am răspuns
- Acum se numeste fond de reparatii.Și i-am precizat temeiul legal.
Adică ceea ce trebuie să achite acum se numeste fond de reparatii.
Aș fi putut răspunde și doar
- Nu
adică nu trebuie să achite fondul de rulment.

În altă ordine de idei, fondul de rulment a fost și este încă perceput de mulți oameni ca fond de reparații.Ideea fond de rulment = fond de reparații a fost întreținută de administratori pt a-i determina pe oameni să nu refuze plata acestui fond.
Omul acceptă să contribuie la un fond care ajută comunitatea din care face parte, dar va fi revoltat ca banii lui să fie folosiți în favoarea unui vecin indolent/rău-platnic.

Am văzut aberații de tipul – penalități de întârziere la plata fondului de rulment , penalități de întârziere în sarcina unui proprietar care a întârziat cu plata întreținerii dar avea bani depuși în avans (deci fond de rulment) care trebuia folosiți exact în scopul de a acoperi suma datorată, acțiune în instanță prin care asociația cerea pe lângă obligarea la plata întreținerii restante cu penalitățile corespunzătoare (pretenție justificată) și plata fondului de rulment.Etc.


Nu în ultimul rând, iată și opinia preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina, referitor la chestiunea arzătoare a fondului de rulment:

„Fondul de rulment – spune preşedintele – este al proprietarilor şi nu al asociaţiei. Asociaţia doar îl rulează în interesul proprietarilor care au dat banii.
Nici o lege din România NU prevede obligativitate pentru existenţa fondului de rulment. Fondul de rulment nu poate fi folosit pentru a acoperi restanţele proprietarilor rău-platnici sau pentru depozite bancare la termen. Dacă proprietarul nu doreşte să contribuie cu fond de rulment în asociaţie atunci are obligaţia să achite întreţinerea în maximum 5 zile de la afişarea listei. Fondul de rulment – mai spune preşedintele Opaina – se poate restitui fie la cerere, fie la vânzarea proprietăţii.”.








Răspuns la discuția Fond de rulment
Asa-numitul fond de rulment nu este obligatoriu.Proprietarul care nu are in vedere eventuale intarzieri la plata cheltuielilor cu intretinerea nu are de ce sa achite anticipat sume de bani si nu poate fi obligat sa faca asta.
Legea 230/2013 actualizată 2016 prevede fondul de reparatii.In acest sens am facut referire la el.

In blocul unde am biroul suntem f multi care nu am platit niciodata anticipat sume cu titlu de fond de rulment.Platim lunar ce avem de plătit.

Criteriile pt cuantumul fondului de reparatii la asociatia de care apartin sunt nr de persoane si cota parte indiviza.Pot fi si altele, enumerarea mea nu a fost exhaustivă, doar exemplificativă.
Răspuns la discuția carte funciara


camiluncan a scris:


la primarie mi-au dublat suprafetele si la imobil si la teren



Cereti in scris clarificarea situatiei din rolul dvs in sensul de a se retine corect in documentele primăriei suprafata terenului si cea a cladirii, atasați la cerere actul de vanzare-cumparare pt teren+ cladire si schița cadastrala/planul de amplasament si delimitare a imobilului (teren + cladire).
Se face o singura carte funciară.

Este o actiune in pretentii, iar pt suma de 800 lei taxa este 61 lei (se aplica art.3 lit.b din oug 80/2013).
Dacă e o plată nedatorată, cel care plăteşte are dreptul la restituire.
Răspuns la discuția Fond de rulment
Acum se numeste fond de reparatii.E prevazut de Legea 230/2007, art.45 (3) Proprietarii membri ai asociatiei de proprietari au obligatia sa aprobe si un fond de reparatii anual, necesar pentru repararea si imbunatatirea proprietatii comune. Comitetul executiv va pregati si va prezenta adunarii generale suma anuala necesara pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimenteaza in avans, in transe lunare egale, prevazute in lista de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari. Platile pentru repararea si imbunatatirea proprietatii comune se vor face din fondul de reparatii. Proprietarii membri ai asociatiei de proprietari pot aproba si alte fonduri cu caracter special.

Se stabileste în funcție de nr de persoane, de cota-parte indiviză.Trebuie să existe o hotărâre în acest sens.
Cereți informații administratorului.În scris, dacă nu se poate altfel.