avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 787 soluții astăzi
Forum Activitate latka

Activitate latka

Pagina 141 din 1149
Cam asa ceva, codul civil da posibilitatea sa existe "restrictii" :
Articolul 654
(1) În lipsa unor prevederi legale sau înţelegeri contrare, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi exploatarea părţilor comune, în proporţie cu cota sa parte.

Cred ca puteti face cu vecinul o intelegere, un soi de acord notarial, legat de chestiunea asta, prevederi legale exista, dar acolo unde s-a constituit o asociatie de proprietari, astfel ca totul se hotaraste conform legii 196/2018.

Daca nu doriti nimic de felul asta, puteti aplica urmatorul articol :

Coproprietatea forţată
Art. 657
Regulile aplicabile în cazul distrugerii clădirii
(1) În cazul în care clădirea a fost distrusă în întregime ori într-o proporţie mai mare de jumătate din valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei înţelegeri contrare, să solicite vânzarea la licitaţie publică a terenului şi a materialelor de construcţie care au rezultat.
(2) În caz de distrugere a unei părţi mai mici decât cea prevăzută la alin. (1), coproprietarii vor contribui la refacerea părţilor comune, proporţional cu cotele-părţi. Dacă unul sau mai mulţi coproprietari refuză sau nu pot să participe la refacere, ei sunt obligaţi să cedeze celorlalţi coproprietari cotele lor părţi din dreptul de proprietate. Preţul se stabileşte de părţi ori, în caz de neînţelegere, de către instanţa judecătorească.

Detalii: [ link extern ]

Ana_1959 a scris:

Inteleg din tot ce s-a spus aici ca oricare dintre cei 2 proprietari poate hotarâ in mod unilateral in privinta unor cheltuieli comune, indiferent de necesitate sau de vointa celuilalt proprietar.

Veti putea fi membru de asociatie doar atunci cind veti avea calitatea de proprietar.
Unde ati gasit dvs. ca izolarea acelor tevi comune este interzisa ? Si ca ar trebui izolat la tot blocul ?
Asa cum se inventariaza SET doar pentru acele coloane ramase ce trec prin proprietate privata, se poate constata si daca dupa izolatie mai exista transfer termic catre proprietatea cu pricina, adica va avea un alt SET., care va tinde spre zero, daca izolatia nu e foarte buna, oricum .

Una e sa ai 4 coloane de ex, cu un SET de 3 mp si alta sa fie de 0,3 mp. Utilizatorul ar plati de 10 ori mai putin.
.

w_v_w_v a scris:

Nu exista scutire de izolare sau un standard dupa care sa izolati si va scuteste inea daca ati indeplinit standardul.
Daca la tot blocul ar fi fost de la inceput din constructie izolate tevile si toate (tur retur) pe langa izolatia proprie bagate in spatiu special umplut la randul lui cu izolatie atunci ar fi fost alta situatie la inventarierea facuta de o firma specializata conform ordinului 343/2010
Acum indiferent ca va izolati singur teava sau nu tot asa platiti.



1 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Uite aici va dau dreptate si un like, spre deosebire de...altii. Am gresit, necitind cu atentie care e situatia permisului. Utilizatorul l-a predat politiei, probabil la cerere, pentru ca un medic a anuntat organul ca cineva nu mai e apt sa conduca.
@Adalbert Gabriel Gazdovici
Cred ca dvs. vreti cu tot dinadinsul sa aveti dreptate. Asa ca vi-o dau de la inceput. :) , ca sa nu fie discutii.

Totusi, Ana _1959 nu a hotarit ca nu e necesara reparatia, cum considerati dvs., a scris doar ca ea a considerat ca nu e urgenta. Dar nu a decis nimic in sensul efectuarii acelei lucrari, gen, mai asteptati o luna, doua si voi fi de acord. Si nu e ca si cum fatada si luminatorul erau "impecabile". Daca era o chestiune de estetica d-na ar fi precizat asa ceva.

Nu am scris ca vecinul are mai mult drept decit ea, ci doar ca, odata facuta lucrarea, conform art. 654 alin1 , ca sa fiu exact, costurile trebuie impartite. Vad ca nu ati avut nici o obiectie, deci Ana_1959 va contribui la reparatii.

Aliniatul 2 de la art. 654 nu l-am pomenit, pentru ca nu era nevoie, fatadele si luminatorul nu sunt parti comune exclusive. Daca stiti dvs. altceva...
@w_v_w_v
Prima data e necesar sa cititi aceasta speta, nu s-o postati :
1. E vorba de legea 230/2007, nu stiati ca s-a abrogat si ca acum e in vigoare legea 196/2018 ?
2. Reclamanta nu a sigilat apometrele si nici nu a contestat in instanta hotarirea AG.
3. In speta se vorbeste de trecerea la contorizarea individuala.
Conform art.31 alin.2 din Legea nr. 241/2006, în condominiile cu sistem de distribuție verticală a apei reci/calde este admisă încheierea de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții [...]


din hotarirea instantei

Utilizatorul care a deschis subiectul nu se afla in situatia din speta.
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
@w_v_w_v
Prima data e necesar sa cititi aceasta speta, nu s-o postati :
1. E vorba de legea 230/2007, nu stiati ca s-a abrogat si ca acum e in vigoare legea 196/2018 ?
2. Reclamanta nu a sigilat apometrele si nici nu a contestat in instanta hotarirea AG.
3. In speta se vorbeste de trecerea la contorizarea individuala.
Conform art.31 alin.2 din Legea nr. 241/2006, în condominiile cu sistem de distribuție verticală a apei reci/calde este admisă încheierea de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții [...]

din hotarirea instantei

Utilizatorul care a deschis subiectul nu se afla in situatia din speta.
Nu va accepta reclamația, puteți reclama conform art. 102 din legea 196/2018. Vedeți la ce punct va încadrați.

fidelia22 a scris:

Bună ziua,
Pot reclama asociația de proprietari,la Protecția Consumatorului?!Multumesc,

În sânge va ieși aproximativ dublu. Dacă valoarea va fi de peste 0,8 , veți avea dosar penal. Dacă nu, amenda și 90 de zile suspendare permis, cu obligația de a da testul 13/15. Nu-l luați, vor fi 30 de zile în plus.
In opinia mea, nu cred ca va poate da o dovada cu drept de circulatie , deoarece :

Articolul 111
(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și la art. 102 alin. (4) din prezenta ordonanță de urgență, precum și în cele menționate la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337,art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.

La acelasi articol se precizeaza totusi ca :
(6) La cererea titularului permisului de conducere reținut în condițiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulație, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea clasării, renunțării la urmărirea penală sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Modul de soluționare a cererii de prelungire a dreptului de circulație se comunică și șefului poliției rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.
[ link extern ]
Prin urmare, procurorul ar avea dreptul doar sa PRELUNGEASCA dreptul de circulatie, ori in cazul dvs. nu mai aveti asa ceva, vi s-a eliberat o dovada fara drept de circulatie. Nu poti prelungi ceva ce nu exista.

Lucrul asta l-a subliniat si Curtea Constitutionala.

Cristi2001!! a scris:

Bună ziua , pentru părăsirea locului accidentului , mi s-a oferit o dovadă fără drept de circulație până la soluționarea cazului , avocatul mi-a spus ca a făcut o cerere , pentru a-mi da o dovadă de circulație , el precizează ca a vorbit cu procurorul și aceea ordonanță este gata rămâne să meargă el să o ia pt ca el a făcut cererea și nu vor să mi-o dea mie… întrebarea mea este …. Este posibil așa ceva sau nu și sunt doar abureli ?