avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1036 soluții astăzi

Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!

Forum Activitate Cristina_Ana

Activitate Cristina_Ana

2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
RALUCAPOPESCU, recitind alin. (2), alin. (3) și alin. (4) de la art. 6 din Legea nr, 360/2023, concluzia e că îndepliniți condițiile pentru a încheia un contract cu casa teritorială de pensii, în vederea completării stagiului minim contributiv de 15 ani, așa cum confirmă de altfel și CNPP.

În Legea nr. 360/2023 este reglementată posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 6 ani calendaristici, ]anteriori lunii încheierii contractului.
Contractul de asigurare socială se încheie doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și numai pentru perioade anterioare.

Acest tip de contract de asigurare socială se poate încheia, în condițiile legii, de orice persoană, indiferent de cetățenie, și care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
- nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială în sistemul public sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale;
- nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea;
- nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 4.050 lei, iar cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 1.013 lei.

Plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranşe lunare, în termen de un an de la data încheierii contractului de asigurări sociale.


Mai multe detalii găsiți aici:
asigurarea-retroactiva-conform-prevederilor-art.-6-alin.-3-din-legea-nr.-360/2023?fbclid=Iwb21leANRSEljbGNrA1FIGmV4dG4DYWVtAjExAAEesl2biZVNexW9p4rOCnznzou7eXLcBnfH2QgVL_UwpxQY9Sq_qWoTY-JKr0w_aem_QDesouUi_fsa7sWzeQRHyA
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Se poate cumpăra vechime doar până la data împlinirii vârstei standard de pensionare (art. 6 alin. 4 din Legea nr. 360/2023).

În această situație, puteți să completați stagiul contributiv de 15 ani necesar pensionării la limită de vârstă dacă mai obțineți în plus alte venituri pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale la sistemul de pensii publice.

În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele persoane:
a) persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă;
b) funcționarii publici;
c) alte persoane care realizează venituri asimilate salariilor pentru care se datorează contribuție de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal;
d) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la lit. a)-c);
e) persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri;
f) persoanele care realizează venituri din activități independente și/sau din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care se datorează contribuție de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal;
g) persoanele care desfășoară activitate în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic, care datorează contribuția de asigurări sociale.
Bună seara,

În luna septembrie 2024, am contestat decizia de pensie privind recalcularea pensiei conform Legii nr. 360/2023 pe motiv că nu mi s-au acordat puncte de stabilitate pentru o perioada de stagiu contributiv de 6 ani. Procesul se judecă încă pe fond.

De curând, am primit o noua de decizie de pensie revizuită cu punctaj mai mare, dar perioada de stagiu necontributiv e chiar mai mică cu o lună, prin urmare motivele pentru care susțin că trebuie să mi se acorde puncte de stabilitate în plus pentru încă 6 ani sunt aceleași.

Vă rog sa-mi spuneți dacă trebuie să introduc o noua contestație de pensie pentru pensia revizuită, pentru aceleași motive.

Mulțumesc!
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Invocați art. 1 din Legea nr. 285/20 noiembrie 2024:

,,Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.”
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
,,Venituri asigurate conform legii” sunt acele venituri pentru care se datorează obligatoriu contribuții de asigurări sociale.

Sunt prevăzute la art. 25 din Legea nr. 360/2023:

(1) Contribuabilii sistemului public de pensii sunt cei care datorează contribuții de asigurări sociale și sunt prevăzuți, în mod expres, de Codul fiscal, respectiv:
a) persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, cele care realizează venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, precum și cele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
b) persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorilor, potrivit Codului fiscal, instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. e), persoanele juridice sau fizice plătitoare de venituri persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. f), altele decât cele care depun declarație individuală de asigurare.
(2) Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii persoanele care desfășoară activitate în calitate de prestator și care datorează contribuția de asigurări sociale.
(3) Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii și persoanele fizice care sunt asigurate, conform prezentei legi, pe baza contractului de asigurare socială.


Iar art. care s-a aplicat de către casa de pensii este art. 85 alin (6):
(6) Prevederile alin. (3)-(5) nu se aplică pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.

Dacă nu vă regăsiți în niciuna din situațiile de la art. 25, înseamnă că e o greșeală a casei de pensii, pe care o poate îndrepta printr-o decizie de revizuire.

Dacă mai sunteți în termen, puteți contesta decizia în instanță.

În prezent aveți pensie pentru limită de vârstă, dar anterior ați beneficiat de pensie de invaliditate de gradul III și ați lucrat cu timp parțial de 4 ore/zi, cumulând pensia cu salariul?

Într-adevăr, așa este și firesc, ca Legea pensiilor – fiind legea specială în domeniul pensiilor – să reglementeze stagiul de cotizare la pensii. Totuși, CNPP se referă la Codul Muncii pentru perioada de după 01.04.2001, atunci când stabilește cum se calculează stagiul de cotizare în cazul unui contract de muncă cu timp parțial.

Casa Națională de Pensii Publice:

Am contract de muncă cu timp parțial. Cum se calculează stagiul de cotizare?

Dupa data de 01.04.2000, calculul stagiului de cotizare se face in mod diferit in functie de modificarile aduse Codului Muncii, astfel:

- In perioada 01.04.2001- 01.03.2003, stagiul de cotizare se calculeaza corespunzator programului normal de lucru, indiferent de norma de lucru;

- In intervalul 01.03.2003-01.07.2005, stagiul de cotizare se calculeaza proportional, in functie de timpul lucrat din programul normal de lucru.

- Incepand cu 01.07.2005, perioada in care o persoana a desfasurat activitatea in baza unui contract de munca cu timp partial se considera stagiu de cotizare integral.


[ link extern ]

În fine, voi ține cont de dispozițiile care reglementează Legea pensiilor.

Mulțumesc!
Mulțumesc pentru răspuns!

Îmi puteți spune, vă rog, unde în Codul Muncii în vigoare în perioada 2001 – 2003 găsesc articolul care precizează că stagiul de cotizare se calculează corespunzător programului normal de lucru? Poate totuși sunt și alte precizări din care ar rezulta că pentru un an lucrat cu timp parțial de 4 ore/zi, stagiul de cotizare este o jumătate de an.

Eu am găsit la articolul 112 (1) din Codul Muncii din 23 noiembrie 1972: ,,Durata timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână și 8 ore pe zi”.

Prin urmare, 8 ore ar fi durata normală de muncă. Or, dacă stagiul de cotizare în cazul unui contract de muncă cu timp parțial de 4 ore pe zi se calculează corespunzător unui program de 8 ore/zi, se poate interpreta și că pentru un an în care s-a lucrat cu program de 4 ore/zi, stagiul de cotizare este tot un an.

Cu atât mai mult cu cât stagiul de cotizare se calculează în ani, luni și zile, fără referire la orele lucrate, iar în cazul în care un salariat are încheiate două contracte de muncă cu normă întreagă, 8 ore pe zi pentru fiecare contract, într-un an de muncă nu cumulează doi ani de cotizare la pensie, ci tot un an.
Da, este obligatorie comunicarea întâmpinării reclamantului.

NCPC
Articolul 201
Fixarea primului termen de judecată

(2) Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.