Activitate EU_2007

Mulțumesc pentru răspuns . Asta este și opinia mea . Apreciez că suntem în prezența unor raporturi juridice distincte pentru fiecare autovehicul în parte, și ca atare se impune promovarea unor acțiuni separate . În sprijinul părerii contrare s-ar putea argumenta că, în această situație suntem în prezența unui refuz nejustificat unic, ce vizează ambele taxe de poluare, și, pe cale de consecință avem de-a face cu un singur act administrativ unilateral atipic, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004 și, deci, se impune promovrea unei singurei acțiuni în restituire . Cât privește răspunsul AFP, nimic interesant . Aceleași formulări şablon : ,,sumele menționate au fost achitate corect", ,, nu există temei legal pentru restituirea sumelor solicitate"

Bună seara. Vă supun atenției următoarea speță : o persoană solicită Administrației Finanțelor Publice din localitatea de domiciliu restituirea taxei de poluare plătită pentru două autovehicule, printr-o cerere unică . Organul fiscal , în mod previzibil, refuză restituirea taxelor de poluare, comunicând un singur răspuns . În această situație se va introduce o singură acțiune în restituirea taxelor de poluare, la instanța de contencios administrativ, având în vedere că refuzul nejustificat al organului fiscal vizează ambele taxe, sau, dimpotrivă, urmează a fi introduse două acțiuni distincte ? Vă mulțumesc !

Vă mulțumesc pentru răspuns . Totuși, eu consider că temeiul juridic la care dumneavoastră faceți referire se aplică în situația în care se dorește schimbarea numelui pe cale administrativă în timpul căsătoriei . De aceea legiuitorul folosește termenul de soț și nu de fost soț, pe de -o parte, iar pe de altă parte în textul menționat de dumneavoastră se prevede ca ambii soți să solicite schimbarea numelui pe cale administrativă . Deci, în opinia mea, litera i la care vă referiți dumneavoastră se aplică în situația în care ambii soți doresc schimbarea numelui pe cale administrativă, în timpul căsătoriei . Oricum, vă mulțumesc încă odată pentru răspuns și aștept opinia dumneavoastră și referitor la existența sau inexistența unei autorități de lucru judecat, chiar dacă nu sunteți de acord cu temeiul juridic invocat de mine, dat fiind faptul că cererea a fost respinsă pentru acest motiv, și nicidecum pe considerentul unei întemeieri greșite în drept .

Bună seara . Vă supun atenției o speță, cu rugămintea de a-mi împărtăși opiniile dumneavoastră pertinente vis-a-vis de aceasta .
Soții poartă în timpul căsătoriei numele lor reunite .La divorț, aceștia convin ca și după desfacerea căsătoriei să-și păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, şi, pe cale de consecinţă, să poarte acelaşi nume de familie compus din numele lor reunite . Instanţa ia act de învoiala părţilor şi dispune în consecinţă . Hotărârea de divorţ devine irevocabilă . Câţiva ani mai târziu, unul dintre foştii soţi doreşte revenirea la numele său de familie purtat la naştere şi se adresează cu o cerere de schimbare a numelui pe cale administrativă Consiliului Judeţean, invocând ca şi temei de drept art. 4 alin. 2 lit. d din OG nr. 41/2003 . I se respinge cererea, după care urmează procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ, procedură prealabilă finalizată, previzibil, cu aceeaşi soluţie, respectiv respingerea cererii de schimbare a numelui pe cale administrativă . Motivarea este aceea că există autoritatea de lucru judecat a sentinţei irevocabile de divorţ . Personal, consider soluţia discutabilă, având şi argumente în acest sens, însă aş dori , înainte de a promova o acţiune în anularea actului administrativ individual, să aflu şi opiniile dumneavoastră . Cu stimă .

Mulțumesc pentru răspuns . Să înțeleg că, în opinia dumneavoastră, instanța de recurs poate proceda la verificarea de scripte cu privire la un înscris care a fost depus în primă instanță, nefiind vorba de un înscris nou depus în recurs ?

Bună ziua . Vă supun atenției următoarea speță : se solicită instanței de fond, prin acțiunea civilă introductivă, restituirea unui împrumut, constatat printr-un înscris sub semnătură privată, înscris ce nu conține formula bun și aprobat și nici nu îndeplinește cerința dublului exemplar . Astfel, în această situație suntem în prezența unui început de dovadă scrisă, și, pe cale de consecință, conform dispozițiilor din Codul civil, este permisă proba cu martori . În fața instanței de fond, se administrează proba testimonială cu un martor propus de reclamant și se ia interogatoriul pârâtului, care declară că nu recunoaște semnătura de pe înscris . În această situație, vis-a-vis de atitudinea pârâtului, instanța nu procedează la verificarea de scripte, în conformitate cu dispozițiile art. 178 Cod proc. civilă, iar pârâtul nu solicită administrarea acestei probe, sau eventual administrarea probei cu expertiză grafologică .
Reclamantul, nu solicită nici el verificarea de scripte, deși, în opinia mea, sarcina probei verificării de scripte revenea pârâtului, întrucât acesta contestă semnătura de pe înscrisul opus lui de ctre reclamant . Instanța respinge acțiunea ca nedovedită .
Ce se poate solicita instanței de recurs în opinia domniilor voastre ? Admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță pentru a se face verificarea de scripte și eventual o expertiză grafologică, modificarea nefiind posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi ? Casarea cu reținere, instanța de recurs urmând să facă ea însăși verificarea de scripte, chiar dacă nu vorbim despre un înscris nou, depus în recurs ? În subsidiar, se poate cere modificarea setinței, și rejudecând, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, numai pe baza probelor administrate la fond, respectiv declarația martorului și interogatoriul pârâtei și bineînțeles înscrisul constatator al împrumutului ? Menționez că, pârâta, în afară de tăgătuirea semnăturii, nu a administrat nicio probă .

În opinia mea, admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a teza 1 din Legea 221/2009 este una dintre cele mai mari mârșăvii legislative postdecembriste, reprezentând o nouă condamnare cu caracter politic a persoanelor persecutate politic de către regimul totalitar, însă, de această dată condamnate de către statul democratic, ce se vrea a fi unul de drept . Sic ! Totuși, având în vedere dispzițiile art. 147 alin. 4 teza a II-a din Legea fundamentală, potrivit cărora ,, de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor , în ce măsură această decizie se aplică proceselor aflate pe rolul instanțelor ? Aștept cu interes opiniile dumneavoastră avizate, cu atât mai mult cu cât, la momentul actual, având în vedere că decizia la care am făcut referire anterior nu este publicată în Monitorul Oficial, și, deci nu-și produce încă efectele, se mai pot introduce acțiuni în temeiul art. 5 . Mulțumesc .

Bună ziua . Aş dori, în măsura în care este posibil, un răspuns referitor la dispoziţiile din Legea 221-2009, cu privire la posibilitatea exercitării acţiunii în despăgubiri de către descendenţii persecutatului politic decedat . Situaţia de fapt este următoarea : părinţii împreună cu minorii la acea dată ( trei la număr) au fost strămutaţi . În virtutea Legii 221/2009, fiecare dintre copii, are un drept personal de a solicita daune morale pentru prejudiciul suferit . Întrebarea este : în ce măsură numai unul dintre ei poate solicita instanţei de judecată, alături de acţiunea personală privind acordarea de despăgubiri morale, şi obligarea statului la plata acestor despăgubiri pentru suferinţele părinţilor, în prezent decedaţi, în condiţiile în care şi ceilalţi descendenţi trăiesc ? Vă mulţumesc .

Bună ziua.
Speţa este următoarea : cetăţeni români, căsătoriţi în România, ultimul domiciliu comun în străinătate, actualmente ambii locuiesc în străinătate, dar au domiciliul în cartea de identitate în România . Potrivit Regulamentului 2201/2003, în materie de divorţ sunt competente alternativ mai multe instanţe, printre care şi cele din statul de cetăţenie al celor doi soţi, deci instanţele române . Care ar fi, în această ipoteză, instanţa română competentă teritorial pentru a judeca cererea de divorţ ? Instanţa de la ultimul domiciliu comun din România ? În ce măsură îşi mai găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 155 din Legea 105/1992 privitoare la competenţa Judecătoriei Sectorului 1 , după obligativitatea aplicării Regulamentului 2201 după aderarea României la UE în 2007 ?