Asadar, fara a mai incerca sa “definim termeni” ajungem – mai pe scurt – la aceeasi concluzie: un obicei este definit ca fiind viciu in functie de mentalitatea fiecaruia dintre noi… si destul de putine “obiceiuri” intrunesc, cumulativ, cele patru conditii. Ceea ce ar intruni aceste patru conditii probabil ca ar ajunge sa faca parte din… codul penal… dar atunci codul penal ar fi cat DEX-ul… ar trebui definit fiecare termen in parte. O dovada in plus – indraznesc sa scriu – ca “viciul” este inteles ca atare in functie de mentalitatea fiacaruia.
@Costina23, nu incercam sa filosofam de amorul artei – si chiar de-ar fi asa…? Credeam ca incercam sa aflam daca ceea ce un individ considera viciu este viciu si pentru alt individ… Ori, cand este in discutie natura umana nu prea putem discuta in termeni categorici.
Ati scris: sexul in sine e un viciu daca ''nu te poti abtine de la el, indiferent de conditii spatiale, emotionale''... chiar daca este facut cu aceeasi persoana.
Evident, cand faci sex in public savarsesti o… contraventie… cel putin…
De ce ar trebui un cuplu sa se abtina de la sex? Adica… e viciu daca cineva face dragoste in… cabina de proba de la un supermarket? Orice altceva ar putea fi, dar nu viciu… Exagerez putin, dar intrebarea ramane valabila: de ce ar fi viciu o asemenea chestiune? :D
Apoi, nu inteleg ce inseamana “indiferent de conditiile emotionale”… La ce va referiti?
Viciile sunt ca si “venenum” din Roma antica. Adica in cantitate mica e medicament, dar in
cantitate mare te ucide. A gusta cate putin dintr-un viciu nu e pacat, ci e cunoastere .
Ca sa nu mai vorbim de sex: nu cred ca a omorat pe cineva (doar daca in unele cazuri se foloseste viagra si te lupti cu doua, trei fetiscane :">)
Si tot asa cu fiecare viciu. Ni se spune ca suntem pacatosi din nastere. Ce mai conteaza niste pacate mititele si care, culmea, au gust bun ?
;)B-)
Si ei au avut vicii (ne-au afectat ?): Eliade,Cioran, s.a.m.d
"Daca pentru unii scriitori o escapada la prostituate este unul dintre lucrurile care fac viata sa merite traita, pentru altii, tentatia alcoolului este o adevarata umilinta, desi ii dau curs cel putin la fel de des. Eseistul Emil Cioran se plinge in "Caietele" sale ca ar fi bintuit de tentatii bahice: "Un vid ce pustieste spatiul si de care doar alcoolul ar putea sa ma apere. Dar alcoolul imi este interzis, toate leacurile imi sint interzise. Si totusi, inca ma incapatinez". Muzica tiganeasca maghiara, prin "vulgaritatea ei deprimanta", ii aduce insa aminte de "betiile din Transilvania" si continua astfel: "Coplesitorul plictis ce ma impingea sa beau cu oricine. In fond, sint un "sentimental", la fel ca toti tipii din Europa Centrala". Desi marturiseste ca se simte "dezgustat de carne: o nesfirsita suma de caderi prin care se implineste degradarea noastra in fiecare zi", Cioran noteaza resemnat: "Nu pot sa scriu fara stimulente; cafeaua, iata singurul secret" sau "Mi-am scris toate cartile indopindu-ma cu stimulente (cafea, tutun). De cind imi sint interzise, "productia" mea a cazut la pamint".
Ion Minulescu ii stirneste lui Eugen Lovinescu unul dintre cele mai caustice fragmente din "Scrieri". Pentru critic, Minulescu "reprezinta nuanta pur literara a boemei, distincta de boema ardeleana, pornita pe chef cu lautari si cintece de inima albastra, si de boema moldoveana de taifas oriental, cu planuri de reviste viitoare si cu inofensiva birfeala a absentilor - boema "spirituala" in dublul sens al cuvintului, agresiva, revolutionara: de un sfert de veac, d-sa e reprezentantul cel mai autentic al avangardismului de cafenea". Pe linga faptul ca e chefliu si sufera de logoree, Lovinescu il acuza pe Minulescu si de o aplecare catre "infrumusetarea" adevarului. "In afara de arta, poetul a dus la Paris si o viata de aventuri, imaginare sau reale, pe care, dupa ce le-a povestit tuturor cu o verva grasa, le exploateaza acum, de citiva ani, intr-o literatura de romane..."
De altfel, nu-l poti acuza pe Minulescu de vicii, el fiind ceva mai amoral si mai lichelist, dupa cum scria Lovinescu: "In el se rasfata numai egoismul jouisseur cel mai cinic din literatura noastra, fara nici o distinctie intre permis si nepermis, intre moral si imoral, egoism primar afirmat, sub forme bonome si spirituale, dar nu mai putin categoric in a reclama orice ca un drept al sau...". Criticul retine si o vorba de-ale lui Minulescu care ii ilustreaza ipoteza: "Ce vrei, sefule, sintem cu totii lichele!".
Am sa dau exemple luate aiurea de pe net...Sunt in acord cu cele spuse mai inainte de predecesorul meu...
Articol/stire/documentar de pe realitatea.net
" Viciile geniilor: alcoolul, drogurile şi femeile
03 feb 2010, 18:14 | Actualizat Joi, 04 Februarie 2010 17:19
Roxana Nasta / REALITATEA.NET
Marii scriitorii au căzut pe rând în patima băuturii, a drogurilor şi nici de femei nu au dus lipsă. Unii pentru că au vrut să iasă din cotidian, alţii pentru că un pahar de vin aducea cu sine şi mult mai multe pagini scrise, iar dacă aveau nevoie de o doză de inspiraţie, opiumul era întotdeauna la-ndemână.
A bea este un lucru emoţional
La 160 de ani de la deces, Edgar Allan Poe a avut parte de o înmormântare adecvată
Fanii scriitorului Edgar Allan Poe au avut ocazia să participe la funeralii în memoria acestuia
Căutându-l pe Cioran prin Times Literary Supplement (şi printre "expaţi")
Spielberg va face un film după cel mai nou roman scris de Stephen King
Eugen Ionesco şi Emil Cioran au fost numiţi membri post mortem ai Academiei Române
Pe lista scriitorilor "vicioşi" şi faimoşi, realizată de Life, un loc important îl are Charles Baudelaire, care se ghida după motto-ul: "Întotdeauna să bei...îmbată-te constant. Doar îmbată-te". În ciuda faptului că avea serioase probleme cu băutura, Baudelaire este considerat poetul care a revoluţionat întreaga lirică franceză şi europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal ("Florile răului").
În schimb, Edgar Allan Poe nu era alcoolic, din contră, se îmbăta foarte rar, dar predispoziţia acestuia spre dependenţă i-a afectat sănătatea .
Jack London îşi plimba mâna între pahar şi condei: "Duceam o existenţă inundată de alcool. Nu era nicio clipă din timpul în care eram treaz în care nu aş fi vrut să beau. La început scriam primele 500 de cuvinte din cele o mie pe care le scriam zilnic şi apoi începeam să beau ca să termin. Dar nu a trecut prea mult până să beau întâi ca să am inspiraţie".
Ernest Hemingway era cunoscut că îi lua peste picior pe colegii de breaslă care s-au apucat de băut. Când Fitzgerald a recunoscut că alcoolul l-a făcut să-şi piardă minţile, Hemingway i-a zis: “aruncă-te în mare dacă eşti bărbat”. Chiar el avea însă probleme cu alcoolul.
Prietenul lui Constantin Brâncuşi, Jean Cocteau, a avut o existenţă zbuciumată până la 40 de ani când a decis să renunţe la principalul său viciu: "Când fumezi opium te simţi ca şi cum ai coborî dintr-un tren în mers. Marele poet, romancier, dramaturg, scenarist şi producător de film francez a renunţat la opium în 1929.
Pentru Charles Bukowski imaginea dată de alcool capătă dimensiuni psihedelice: “A bea este un lucru emoţional. Te scoate din cotidian şi din propriul corp şi te arunca în zid. Am sentimentul că băutura este o formă de sinucidere, dar care îţi dă şansa să te întorci la viaţă şi să o iei de la capăt a doua zi. Este ca şi cum te-ai omorî cu propria mână şi apoi renaşti. Presupun că am trăit deja zece sau cincisprezece mii de vieţi până acum”.
Viaţa lui Stephen King este plină de necunoscut. Nici chiar marele scriitor nu-şi explică apariţia unor volume ale sale pe care le-a scris sub influenţa drogurilor. În memoriile sale din 2000, “On writing”, King a dezvăluit că alcoolul şi drogurile l-au distrus în 1980. Nici acum nu-şi aminteşte când a scris unele cărţi pe care le-a scris în acea perioadă. Erau vremuri când consuma atât de multe droguri că îi curgea sânge din nas şi în timp ce scria îşi punea tampoane de vată în nări ca să nu păteze foile.
Alcoolul, drogurile şi frecvetarea bordelurilor se numărau şi printre viciile scriitorilor români, după cum arată un articol din Cotidianul. Dacă moartea lui Marin Preda a fost învăluită în primă fază de o aură de mister, mai apoi specialiştii legişti au dat verdictul: intoxicatie cu alcool.
După publicarea "Jurnalului portughez", Mircea Eliade a fost subiectul unor polemici consistente în publicistica românească, printre altele pentru aceste pagini de memorialistică în care detaliază într-o maniera destul de transparentă o viaţă erotică plină de excese. În 1941, la Lisabona, Eliade notează: "Mă întreb dacă puterea mea de creaţie nu este sleită de atîtea abuzuri şi mai ales de neurastenia care mă încearcă de cîteva luni". "Abuzurile" sînt probabil escapadele sale în cartierele rău famate ale Lisabonei, pe care le înmulteşte în Spania. Absenţa soţiei sale, Nina, este o bună ocazie pentru "a trăi în voie toate dezlănţuirile mele, pentru a mă putea înţelege, a verifica dacă crizele neurastenice din ultimele luni se datoresc sentimentului de inferioritate, prezenţei Ninei sau pur şi simplu detractarii sistemului meu nervos." Tot în 1941, pe 6 iunie, indianistul scrie laconic: "Imensa monotonie a desfrînării. Nu mai e nimic de făcut", iar pe 1 iulie 1942 se lamentează: "Ce-am lucrat în luna iunie? Mai nimic. Lupta mea cu melancolia şi orgia".
Dacă pentru unii scriitori o escapada la prostituate este unul dintre lucrurile care fac viata sa merite trăită, pentru alţii, tentaţia alcoolului este o adevarată umilinţă, deşi îi dau curs cel puţin la fel de des. Eseistul Emil Cioran se plânge în "Caietele" sale că ar fi bântuit de tentaţii bahice: "Un vid ce pustieşte spaţiul şi de care doar alcoolul ar putea să mă apere. Dar alcoolul îmi este interzis, toate leacurile îmi sunt interzise. ªi totuşi, încă mă încăpăţânez". Muzica ţigănească maghiară, prin "vulgaritatea ei deprimantă", îi aduce însă aminte de "beţiile din Transilvania" şi continua astfel: "Copleşitorul plictis ce mă împingea să beau cu oricine. În fond, sunt un "sentimental", la fel ca toţi tipii din Europa Centrală". Deşi mărturiseşte că se simte "dezgustat de carne: o nesfârşită sumă de căderi prin care se împlineşte degradarea noastră în fiecare zi", Cioran notează resemnat: "Nu pot să scriu fără stimulente; cafeaua, iată singurul secret" sau "Mi-am scris toate cărţile îndopându-mă cu stimulente (cafea, tutun). De când îmi sunt interzise, "producţia" mea a căzut la pământ".
În monografia dedicată lui Ion Barbu, soţia sa, Gerda Barbilian, îşi aminteşte cum a aflat că poetul consuma droguri: "Tremurînd de frig, am pus mîna în buzunarul paltonului lui, ca să mi-o încălzesc. Acolo am dat de o cutie rotundă şi, fără să mă gândesc la ceva rău, am scos-o afară. Însă tulburarea vădită a lui Dan m-a facut bănuitoare. Am vrut să aflu ce era înăuntru. El a spus un singur cuvânt scurt: "Cocaină". Mai tirziu, cei doi revin asupra problemei drogurilor si Ion Barbu ii marturiseste: "Printr-un prieten căutasem drogul. Mi-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urmă mi l-am procurat din cînd în cînd, ca sa uit de mizeria sufletească în care mă zbăteam, dar nu am fost niciodată dependent de el", relatează Gerda Barbilian în "Ion Barbu: amintiri".
Eroarea lui Casanova, astfel numeste grecul intre romani Nassim Nicholas Taleb, eroarea produsa prin aprecierea gresita a sanselor de a avea succes facand ceva periculos. Ideea este urmatoarea: in timpul lui Casanova au fost mii ca si el insa majoritatea au sfarsit-o ucisi sau executati dupa cateva saptamani sau luni. Casanova e singura reusita dintr-ul lot de 10.000.
Acum revenim la exemplul geniilor vicioase de mai sus si putem sa apreciem ca ei sunt de fapt, asemenea lui Casanova, doar cateva reusite din zecile de mii de esecuri. Tineri sfarsind in santuri sau in ospicii, tineri saturati de alcool si droguri carora creierul nefolosit le putrezeste intr-o iluzie vaga. Simple pareri, nu oameni. Umbre ratacind printre noi.
Din eroarea lui Casanova s-ar putea deduce ca viciul este creator, ca viciul ar ajuta intr-un mod misterios la creatia artistica. Ei bine cred ca trebuie sa va dezamagesc scriindu-va ca desi unele experiente cu substante psihoactive sunt neindoios creatoare, viciul in sine nu face decat sa va ajute sa ajungeti rapid intr-un sant. Mereu exista cate un sant care asteapta pe vreunul din noi. Aviz amatorilor.
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters82109, utilizator
Alin Popescu 
ContSters98240 
Cabinet de Avocat "Stan Petru Radu"