Rasai
de Ion Si Doina Aldea - Teodorovici
Dragu-mii a te cânta,
Scrisule venit din stele.
Orice literă a ta
Ca pe ochii maicii mele
Dornic o sărut.
Bucură-te, scris latin,
Că pe valea dulce-amară
N-ai venit ca un strain,
Ai venit la tine-n ţară
ªi la fraţii tăi.
Refren:
Răsai, răsai, răsai
Ca grâul cel verde,
Ca lacrima
Răsai, răsai, răsai
ªi nu te mai pierde,
Iubirea mea. x2
Mere purpurii pe ram,
Văi cu spic de aur pline.
Totuşi ce săraci eram
Ne avându-te pe tine,
Scrisule cel scump.
Bucură-te, scris latin,
Că pe valea dulce-amară
N-ai venit ca un strain,
Ai venit la tine-n ţară
ªi la fraţii tăi.
Refren:
Răsai, răsai, răsai
Ca grâul cel verde,
Ca lacrima
Răsai, răsai, răsai
ªi nu te mai pierde,
Iubïrea mea.
Repetabila povara
-Adrian Paunescu-
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi, îmbătrânind, ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc.
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor.
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim şi de ei, după lungi săptămâni,
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni.
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit, trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
ªi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns,
Însă, pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii.
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii, cum c-ar fi norocoşi.
ªi ca nişte stafii, ies arare la porţi,
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine-ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
ªi, în genere, sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici.
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vreun şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
ªi se uită la tine, ca şi când te-ar ruga.
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţe povara acestui apus.
ªi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar cândva vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii.
ªi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
ªi nu văd nici un ochi de pe lume plângând.
ªi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
Erezia politicii
poezie de Costel Zăgan
Ce harnică poate să fie politica
domnilor ce tandră
Cum ştie ea să
toarcă firul de plumb din clepsi-
dra istoriei
O cât de repede poa-
te fi prins cetăţeanul în plasa
iluziilor sale
Cât mai repede de-
zamăgirea s-ajungă armă de nimici-
re în masă
O chiar de la primul
scâncet blitzul autocunoaşterii
funcţionează impecabil
O ce victi-
mă perfectă e repetabila noastră
naivitate
Ce mic e omul Doamne şi
ce prost
Hai să-l mai votăm o dată]
din Erezii de-o clipă (15 septembrie 2010)
Mortul invingator
de Adrian Paunescu
Ce tara, ce morala, ce prapad,
Un fapt de viata mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Si-n clasament pe toti cei vii îi bate.
Asa a fost si este si va fi
Conflictul de-ntuneric si de groaza,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Si ei aproape cred ca îi triseaza.
Si, vai, absurde autoritati
Se strâng buluc si judeca draceste
Si îl declara pe învinsul lui
Învingator, doar pentru ca traieste.
Si mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat sa-i faca groapa
Si-n primaria lui de-nvingator
E ordin ca petrecerea sa-nceapa.
Si prostii râd, în nebunia lor,
Întarâtati de linistea nocturna
Si unul zice: hai sa-l îngropam,
La locul care-i place lui, în urna.
Ce tara, ce morala, ce prapad,
Politica de-a pururi surdo-muta,
Învingatorul se întoarce-n sat,
Dar voturile lor nu-i mai ajuta.
Probabil, e-o parabola, aici,
Chiar daca nu o pomeneste cartea,
Traim învinsi în fiecare zi,
Iar, ca sa biruim, platim cu moartea.
În fiecare zi
-Romulus Vulpescu-
În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
ªi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.
Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire,
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire.
Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate.
Ne pomenim prea goi, într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă,
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.
În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
ªi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.
avocatnet.ro explicăm legislația
Gabriela Pintea, Consilier juridic
rosu gheorghe 
justitiarul3 
Andreea-Ionescu