avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 582 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale sticeva de noul proiect de lege prin care s-a scos ...
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

sticeva de noul proiect de lege prin care s-a scos taxa de reziliere inainte de terminarea unui contract daca a fost publicat in monitorul oficial??

Proiectul de Lege pentru modificarea art.84 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumului şi a Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori a fost avizat cu 250 de voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri.


Potrivit unui legi avizată de Camera Deputaților, clienții firmelor de telefonie mobilă și cablu nu vor mai plăti taxa de reziliere a contractelor, dacă aleg să renunțe la abonament înainte de termenul stabilit. Asociația Operatorilor Mobili din România susține că unul dintre efectele negative ale acestei decizii ar putea fi reducerea sau chiar dispariția de pe piață a ofertelor de abonamente cu telefoane la prețuri reduse.

Senatorii, susținuți de Agenția pentru Protecția Consumatorilor, au elaborat o lege care va elimina taxa de reziliere a contractelor de telefonie mobilă și internet. Mai precis, textul legii prevede că abonații pot renunța unilateral la contractul încheiat cu un operator, chiar înainte de termenul prevăzut în act. “Prin această lege este interzisă taxa de reziliere, de exemplu, dacă faceți un contract cu un operator de internet pe doi ani și după o lună sau două modemul nu funcționează puteți să renunțati la acel contract fără să mai plăți contravaloarea lunilor până la încheierea abonamentului sau o eventuală taxă”, arată senatorul Iulian Urban, inițiatorul acestei legi. El spune că scopul acestei legi este să-i protejeze pe consumatori de eventualele abuzuri - taxe de reziliere uriașe, prevăzute în contractele încheiate cu operatorii

Proiectul, inițiat în toamna anului trecut, a fost avizat astăzi de Camera Deputaților, care este cameră decizională. “Astăzi a fost avizat de Camera Deputaților și a fost înaintat spre promulgare Președintelui, în câteva zile urmând să fie publicat în Monitorul Oficial”, arată Urban.

Proiectul de Lege pentru modificarea art.84 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumului şi a Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori a fost avizat cu 250 de voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri.

Asociația Operatorilor Mobili din România consideră că unul dintre efectele negative posibile ale acestei decizii ar putea fi reducerea dramatică sau chiar dispariția de pe piață a ofertelor de abonamente insotite de telefoane la prețuri reduse. "Deși în aparență proiectul este prezentat a conferi consumatorilor unele avantaje, în realitate este posibil ca aceasta măsură să afecteze în mod negativ interesele utilizatorilor finali", se arată în comunicatul asociației.
Cel mai recent răspuns: gnicolae , utilizator 16:04, 1 August 2010
deci..legea asta noua (si implicit codul consumului, legea 193/2000) se refera la ctr incheiate de soc com cu pers fiz? sunt ele consumatori in intelesul lg in cazul unui ctr de inchiriere purificatoare, de ex (deci ctr de prestari servicii)??
dvs. aveti un contract semnat ca "pers fiz" (client-consumator) cu un prestator de servicii pers juridica "inchiriere purificatoare" . da, va incadrati
se mai poate prevedea in ctr prestari servicii dintre pers jur-pers fiz clauza prin care clientul pers fiz sa nu poata denunta ctr mai devreme de primul an de contract?ma refer la situatii in care o pers fiz ar incheia ctr si dupa 1 luna sa denunte unilateral ctr? cum si-ar recupera pers jur prejudiciul? ce s-ar putea prevedea, pt a preveni aceasta sit, in contract?
deja se complica lucrurile:"> clauzele contractuale considerate de Lege nr. 193/2000 ca fiind abuzive le gasiti in anexa legii. eu le am dar ar fi un copy/paste cam lung. in plus litera j din anexa tocmai a suportat modificari:j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunÑa sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care:
- comerciantul a modificat unilateral clauzele prevăzute la lit. e);
- comerciantul nu si-a îndeplinit obligaÑiile contractuale;
- comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze
referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunÑării unilaterale;”

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Reziliere contract vodafone tictac tictac Buna ziua, In urma cu circa 18 luni mi-am prelungit contractul cu Vodafone telefonic, operatorul prezentandu-mi oferta de servicii, tariful si faptul ca mi ... (vezi toată discuția)
Reziliere contract telefonie mierloiuionela mierloiuionela sunt interesat sa reziliez un contract la telefonia mobil, as vrea sa stiu daca se poate face fara costuri, cei de la respectiva companie mi-au spus ca taxa la ... (vezi toată discuția)
Reziliere contract telefonie Caydenz Caydenz Doresc sa reziliez un contract Vodafone. Am sunat la Vodafone si mi-au spus ca trebuie sa achit o taxa de 150 de euro (sau ceva de genu) pentru a rezilia ... (vezi toată discuția)