bani imprumutati

Daca suma depaseste valoarea prevazuta la art.1191 si urm. C.civ. (250 lei), proba se poate face numai cu inscrisuri. In acest caz, sansa obtinerii banilor pe calea unei actiuni civile este minima.
Daca aveti martori, iar solicitarea sumei a fost facuta in mod clar, tot in prezenta altor martori si refuzul este usor de probat, puteti incerca o plangere penala pentru infractiunea de abuz de incredere...dar B-)...succes!

nu v-as recomanda plangerea penala....dureaza o eternitate.incercati sa va duceti la un executor jud si sa faceti o somatie poate are efect si se sperie ca il dati in judecata si va inapoiaza banii.cu dovada comunicarii acestei somatii apoi initiati la judecatorie o actiune in pretentii.

daca nu vrea sa vi-i mai returneze nu avetzi ce sa facetzi...mai ales daca nu au fost martori in momentul imprumutului

daca ati reusi sa dovediti ca este o practica din partea respectivului, si ca a mai inselat si alte persoane in mod similar ati putea face o plangere penala pentru inselaciune.....

sansele de a se ajunge la un proces sunt destul de mici, dar poate respectivul se sperie si va da banii inapoi.

Succes!

nicolae_dana a scris:

nu v-as recomanda plangerea penala....dureaza o eternitate.incercati sa va duceti la un executor jud si sa faceti o somatie poate are efect si se sperie ca il dati in judecata si va inapoiaza banii.cu dovada comunicarii acestei somatii apoi initiati la judecatorie o actiune in pretentii.

In ce temei juridic ce poate fi probat ar fi facuta somatia?! Chiar si unei somatii prin executor ar trebui atasat un inscris ca act probator sau somatia ar trebui sa cuprinda debitul si inscrisul pe care se bizuie, ca probatoriu, aceasta somatie. Nu se va "speria" deloc, in orice caz mai putin decat in situatia citarii pe la politie sau parchet. Mai ales daca stie ca suma depaseste posibilitatea probarii cu martori.
Iar in al doilea rand, o somatie prin executor nu constituie, prin ea insasi, o proba a existentei unui debit!B-)
Raman la parerea ca plangerea penala ramane singura posibiliitate, chiiar daca este mica.
Nu cred ca poate fi vorba de inselaciune ci de abuz de incredere, dar incadrarea juridica o va face in mod corect organul de urmarire penala, in urma probelor administrate. Simplul refuz al inapoierii cu rea-credinta a unei sume de bani se incadreaza la abuz de incredere (art.213 C.pen.). Inselaciunea (art.215 C.pen.), presupune atat prezentarea mincinoasa a unuia sau a mai multor fapte, cat si intentia (ce trebuie probata) obtinerii unui folos. Imprumutul nu prea se incadreaza in aceasta fapta decat daca elementul material al laturii obiective a infractiunii (fapta propriu-zisa) are o forma mai complexa grevata pe o intentie dolosiva evidenta, ce poate fi probata concludent.