Stiati ca...

...evolutia rochiei, focalizata pe diverse perioade si civilizatii ofera detalii pretioase privind ierarhizarea in societate, conceptiile si mentalitatile vremii?

Fie ca a acoperit perfectiunea unei zeite, voluptatea unei curtezane sau trupul trudit al unei taranci, rochia a fost intotdeauna acel „ceva” care a facut femeia...femeie.
Acesta este si unul dintre motivele pentru care istoria acestui obiect vestimentar este atat de complexa. Daca haina nu-l face pe om, ea cu siguranta ni-l descrie in termeni simbolici, atat pe el cat si istoria sa. Evolutia rochiei, focalizata pe diverse perioade si civilizatii ofera detalii pretioase privind ierarhizarea in societate, conceptiile si mentalitatile vremii.

Rochia Egiptului antic a evoluat promovand dezgolirea trupului. Prima rochie atingea nivelul gleznelor in lungime, era confectionata din in, materialul era innodat sub sani pentru sustinere iar manecile ajungeau la incheietura mainii. Modelul care a urmat era prins de umeri si se asemana cu furoul de azi. Goliciunea corpului in aceasta perioada avea cu totul alte conotatii, nefiind considerata o indecenta, marturie sta si tinuta slujnicelor care era compusa numai din fusta, bustul nefiind acoperit.

Daca sari-ul indiencelor oferea varietate prin intermediul procedeelor de infasurare a panzei in jurul corpului, in China, rochiile nu trebuiau sa incurajeze imaginatia. Femeile de la tara, de altfel, purtau pantaloni. In Japonia, tarancile munceau pamantul la bustul gol, insa vestimentatia femeilor din inalta societate a fost marcata de celebrul kimono din matase.

Un semn de eleganta era purtarea unui numar cat mai mare de kimono-uri suprapuse, putandu-se ajunge pana la 20 de astfel de costume.

Rochia anticilor greci era tunica, vesmant simplu in ansamblul sau, desi putea varia in functie de activitatea sociala intreprinsa, asa cum se intampla in cazul cretanelor. Vestimentatia doamnelor din inalta societate, preotese, printese, frapa insa prin podoabe,complexitate si lux.

Perioada Evului Mediu, a cavalerilor si a printeselor va marca in vestimentatia femeilor un proces de emancipare intelectuala si laicizare. Desi dotata cu trena, rochia permite intrezarirea gambei. Bustul este pus in valoare de decolteul in V, materialul fiind apoi prins imediat sub sani.

Ca si restul artelor, moda va fi revolutionata in timpul Renasterii. Raspunzatoare de urmatoarele schimbari care se vor impune in designul vestimentar sunt doua accesorii clasice: crinolina si corsajul.

Moda crinolinei va fi introdusa de o infanta a regelui Spaniei, ca modalitate de a-si masca soldurile proeminente. Paradoxal, diametrul rochiei in aceasta zona va creste semnificativ, prin intermediul unei carcase de metal in forma de clopot care infoia fusta.

Vestimentatia despre care vorbim va pune insa numeroase dificultati de miscare, circumferinta la poalele rochiei ajungand la un record de 8m.

Alte elemente esentiale in tinuta femeilor vor fi mantiile, accesorizate si ornamentate in functie de zona geografica si de statutul social al posesoarelor si manecile detasabile, bufante, impodobite cu pietre pretioase, perle, etc.

Urmatoarea inventie care va impune schimbari importante in moda va fi corsetul. Acesta din urma apare in Italia secolului al XVI-lea, este confectionat din benzi de metal fixate cu balamale, avand menirea de a da bustului forma ideala. Corsetul va supravietui urmatoarelor schimbari, va impune moda taliei de viespe, urmand sa fie inlocuit abia in anul 1914 de sutienul inventat de Mary Phelps Jacob.

Trena deja mentionata in Evul Mediu va fi relansata de fiicele regelui Ludovic in secolul al XV-lea, cu acelasi rol intial ca si al crinolinei – de a masca defectele de tinuta, respectiv picioarele groase ale printeselor. In timp, lungimea trenei va marca statutul social detinut de o femeie. Recordul este detinut de regina Ecaterina a II-a, sotia lui Petru I care, cu ocazia propriei incoronari, in 1729, va etala o trena de 70 m. Pentru sustinerea acesteia a fost nevoie de serviciul a numai putini de 50 de paji.

Secolul al XVI-lea va reduce fastul tinutelor, crinolina va fi mai scurta, in detrimentul aspectului atragator al siluetei feminine.

Secolul al XVII-lea va prelua aerul modest impus de doamna de Maintenon, sotia secreta a lui Ludovic al XIV-lea. in schimb, va patrunde moda decolteului adanc.

Revolutia industriala care va marca secolul al XIX-lea va impune o „cultura a confectiilor”, incurajand comertul vestimentar de masa.

Secolele urmatoare, pana in ziua de azi se vor debarasa complet de rochia inconfortabila, optand pentru materiale mai usoare, croieli confortabile, fuste scurte. Rochia a fost unul dintre acele obiecte vestimentare supuse metamofozarilor constante, atat in trecut cat si in prezent.

De neuitat este inovatia casei de moda Chanel care a declansat un adevarat scandal social prin crearea rochiei pantalon, culminand cu o investigatie medicala a buclucasei rochii.

Daca secolele XIV-XVIII vor fi marcate de fast si lux in detrimentul comoditatii, acum moda pare sa se intoarca la originile sale, spre nuditatea corpului, spre libertatea de miscare promovata in Antichitate, inchizand unul din cercurile timpului.


articol scris de Andreea - Ina Gartoi
via internet: [ link extern ]

“sange albastru” e o expresie ce provine din Spania evului mediu, cand marii aristocrati sustineau ca in venele lor curge sange pur albastru, spre deosebire de nobilii de categorie inferioara, care s-au amestecat, mai ales cu maurii.
S-a optat pentru culoarea albastra deoarece, in general, blazoanele, costumele si mai ales cordoanele, panglicile decoratiilor erau azurii, albastrul fiind culoarea preferata si reprezentativa a membrilor inaltei aristocratii. Ei doreau sa se deosebeasca atat de tagma prelatilor care adoptasera vesminte de culoare rosie (de unde expresia “rosu cardinal” ) cat si de “vestoanele verzi” (culoarea verde fiind considerata vulgara).
Cu timpul, expresia, care desemneaza o obarsie nobila, a primit o tenta ironica.

(nu ma intrebati despre sursa citatului) :">

Curiozitati ale Corpului Uman

Afla ce nu stiai despre oameni
120 de lucruri interesante despre oameni

001 Acidul gastric pe care stomacul omului il elimina pentru a descompune mancarea este atat de puternic incat poate dizolva o lama de ras.
002 Atunci cand ne lovim intr-un anume loc din zona cotului resimtim o durere acuta. Aceasta se datoreaza faptului ca pe aici trece nervul cubital, pozitionat de-a lungul osului humerus. Se considera ca aceasta ar fi o scurta forma de paralizie.
003 Atunci cand privesti o persoana pe care o placi, involuntar pupilele ti se dilata.

La fel se intampla si cand te uiti la o persoana pe care o urasti.
004 Cand o persoana moare auzul este ultimul simt perceput. Vazul este primul care dispare.
005 Cea mai mare celula a corpului este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul.
006 Cel mai greu „organ” al corpului este pielea. Ea cantareste 3,2 kilograme.
007 Cel mai mare muschi este latissimus dorsi. Acesta este un muschi plat de pe spate care intra

in actiune in timpul miscarii bratului.
008 Cel mai puternic muschi din corpul uman este limba.

Am sa revin cu mare placere,imi place acest topic.
[ link extern ] /

Rodica_post a scris, in 20 Dec, la “Haideti sa scriem povesti”:

POVESTEA CRACIUNULUI

Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an.
Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Încă înainte de naşterea Sa, viaţa Mântuitorului s-a aflat sub providenţa divină.
O serie de profeţi antici i-au anunţat venirea, iar naşterea a fost anticipată de mai multe miracole.
Cu toate acestea, deşi un întreg popor Îl aştepta pe Mesia, puţini au fost cei care au văzut în Iisus din Nazaret pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Pentru creştinii de pretutindeni, Crăciunul, în esenţa sa, marchează începutul celei mai importante religii a lumii.

Fără naşterea lui Iisus din Nazaret şi fără crucificarea Sa pe Dealul Căpăţânii sau Golgota, azi nu am fi îndrăznit să sperăm la mântuire.
Întreaga viaţă a Fiului lui Dumnezeu, întrupat în pământean acum 2.000 de ani, a fost una consacrată unui ideal nobil – mântuirea omului.
Poate astăzi, într-o lume a vitezei şi tehnologiei, relatările despre viaţa Mântuitorului ne apar ca o poveste.
Însă miracolele legate de viaţa sa sunt prezente nu numai în Biblie, dar şi în scrierile celor care nu au crezut în El ca fiind Fiul lui Dumnezeu.
Ele au fost nişte realităţi de necontestat pentru contemporanii Săi.
Încă înainte de naşterea Sa, întreaga viaţă a lui Iisus a fost pusă sub semnul providenţei.
Naşterea Lui a fost prevestită cu mulţi ani înainte şi venirea Sa a fost aşteptată de un întreg popor.
Totul a început cu promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam, strămoşul poporului Israel, conform căreia în "el şi sămânţa sa" se vor binecuvânta toate popoarele pământului.
Saul din Tars, în tinereţile sale un aprig prigonitor de creştini, convertit mai târziu în urmaş al lui Mesia, a explicat că sămânţa lui Avraam a fost Iisus Hristos.

Profeţii şi miracole

De-a lungul timpului, mai mulţi profeţi au anunţat venirea unui lider spiritual al israeliţilor.
Unii dintre aceştia au prevestit până şi locul de obârşie al viitorului Mesia:
- "ªi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între ţinuturile lui Iuda, totuşi, din tine Îmi va ieşi Cel care va stăpâni în Israel şi a cărui origine este din timpurile străvechi..." (Mica, în cap. 5).
Cu toate că existau multe profeţii referitoare la trimiterea unui Mântuitor din partea lui Dumnezeu, poporul nu L-a primit pe Iisus ca pe Mesia, decât într-un număr foarte restrâns.
Promisiunile referitoare la Mesia au fost înţelese greşit, israeliţii aşteptând un lider politic care avea să elibereze statul de sub dominaţia romană.
Nu a fost aşa, căci Mesia dat de Dumnezeu venise să elibereze nu numai poporul Israel, ci toată omenirea, mântuind-o.
Venirea Sa a fost precedată de Ioan Botezătorul, a cărui naştere a fost şi ea una prevestită printr-un miracol.
Unul dintre preoţii iudei a fost înştiinţat de un înger, pe când îndeplinea slujba religioasă la altar, că soţia sa, înaintată în vârstă şi stearpă, va naşte un fiu care va pregăti poporul pentru a-L întâmpina pe Cel promis de Dumnezeu.
Însă preotul s-a îndoit, iar îngerul Gavril i-a spus că va rămâne mut până în ziua împlinirii promisiunii. ªi aşa s-a întâmplat.
După naşterea sa, Ioan Botezătorul a trăit o viaţă închinată lui Dumnezeu, întorcând inimile oamenilor către lucrurile sfinte şi profeţind venirea unui Mântuitor.

POVESTEA Îngerului păzitor

Acelaşi înger s-a arătat şi unei tinere care servea în Templu şi a cărei viaţă fusese închinată către cele sfinte, încă de la vârsta de 3 ani.
El i-a spus că ea fusese aleasă de Dumnezeu să nască un copil sfânt "care va fi chemat Fiul Celui – Prea – Înalt" (Luca, în cap. 1). Având o viaţă deosebită şi credinţă în promisiunile divine, tânăra Fecioară Maria a primit cu bucurie încredinţarea îngerului. Apoi, a fost rândul logodnicului acesteia, Iosif, să aibă parte de vizita îngerului, pentru a-l lămuri că Pruncul ce se va naşte este de sorginte dumnezeiască. Înaintea naşterii, cei doi s-au deplasat din Nazaret în Betleem, pentru a se supune înregistrării recensământului roman. Aşa se face că Iisus s-a născut în Betleeem, împlinind profeţia divină. Aceeaşi providenţă a fost alături de magii călăuziţi de o stea strălucitoare, care i-au prezentat pruncului nou născut daruri precum unui mare împărat. La câteva luni după aceea, Irod, conducătorul Iudeii, fiind în prealabil vizitat de magi, care îi preziseră că în regatul său se va naşte un fiu de împărat, a dat poruncă să fie ucişi toţi copiii de parte bărbătească ce nu împliniseră încă doi ani. Avertizaţi de înger, Maria şi Iosif s-au refugiat în Egipt, salvând astfel viaţa lui Iisus. Întoarcerea lor a însemnat împlinirea unei alte profeţii: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". (Matei, în cap. 2) Cu toate aceste semne divine şi împliniri ale profeţiilor, puţini au crezut în Iisus ca fiind Mesia. Aveau să treacă de atunci câteva secole până ce El a fost recunoscut ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar creştinismul să devină religia oficială a Imperiului Roman, care domina atunci lumea.

Ce scrie in Evanghelia Craciunului (Matei 2, 1-12)

"Iar daca S-a nascut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iata magii de la Rasarit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne închinam Lui. Si auzind, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul împreuna cu el. Si adunând pe toti arhiereii si carturarii poporului, cauta sa afle de la ei: Unde este sa Se nasca Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, ca asa este scris de proorocul: "Si tu, Betleeme, pamântul lui Iuda, nu esti nicidecum cel mai mic între capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Conducatorul care va paste pe poporul Meu Israel". Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lamurit în ce vreme s-a aratat steaua. Si trimitându-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat si iata, steaua pe care o vazusera în Rasarit mergea înaintea lor, pâna ce a venit si a stat deasupra, unde era Pruncul. Si vazând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrând în casa, au vazut pe Prunc împreuna cu Maria, mama Lui, si cazând la pamânt, s-au închinat Lui; si deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamâie si smirna. Iar luând înstiintare în vis sa nu se mai întoarca la Irod, pe alta cale s-au dus în tara lor."

Obiceiuri străbune

La ţară, naşterea Mântuitorului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după Sfânta Liturghie.

Poezie:

Nasterea Mantuitorului - de Ion Creanga

In Betleem colo-n oras
Dormeau visand locuitorii
Iar langa turma, pe imas
Stateau de paza, treji, pastorii.

Si-n miez de noapte dulce cant
Din cer cu stele-a rasunat
Se rumenise cerul sfant
Pastorii s-au cutremurat.

Din slavi un inger cobori:
"Fiti veseli!"- ingerul Ie-a spus
"Plecati, si-n staul veti gasi
Pe Craiul stelelor de sus!"

Pastorii veseli, in oras
Spre staul cu pasi iuti pornira
Si-un prunc atat de dragalas
Acolo-n paie ei gasira.

Nici leagan moale, nici vreun pat
Doar fan mirositor pe jos,
Pe fan, in iesle sta culcat
Micutul prunc: Iisus Christos.

El, Fiul domnului si Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarna vine!...

CRACIUN FERICIT alaturi de cei dragi !

cu stima si respect,
rodica_post


mirunika a scris, in 25 Dec, la “Haideti sa scriem povsti”:
Povestea lui Mos Craciun

Mos Craciun este legendarul personaj care aduce cadouri copiilor pe 24 decembrie. Traieste in Laponia, intr-un tinut cu zapada permanenta. Este casatorit si in timpul anului citeste scrisorile copiilor din lumea intreaga. Celor buni le ofera dulciuri si jucarii, iar celor obraznici cate o nuia. Ii are ca ajutoare pe spiridusi si pe reni.
Insa si povestea lui Mos Craciun este mult mai complicata decat pare, iar originile sale sunt incerte. Nu intotdeauna mosul arata ca in prezent. Acum 140 de ani, Mos Craciun aparea in nenumarate ipostaze: pitic, violinist si preot. Ca multe alte traditii, Mos Craciun este un produs al mai multor influente populare. Povestea lui Mos Craciun se intinde pana in secolele de dinainte de Cristos, cand lumea era guvernata de zei. Figuri mitologice precum Odin, Thor si Saturn poarta semnele distinctive ale lui Mos Craciun.
La inceput Craciunul nu se sarbatorea si era chiar descurajata aceasta incercare in unele comunitati. La inceputul secolului XVII cei care sarbatoreau Craciunul primeau o amenda de 5 silingi. Chiar si preotii spuneau ca sarbatorirea Craciunului era un afront adus lui Dumnezeu. Acest lucru pare surprinzator, insa acum cateva mii de ani, Craciunul era o sarbatoare pagana, care celebra solstitiul de iarna.
Crestinarea sarbatorii de Craciun a inceput in anul 336 i.en. cand Papa Iulis I a ales ziua de 25 decembrie ca data oficiala a nasterii lui Isus.


SILVANAA90 a scris in 25 Dec, la “Haideti sa scriem povesti”:
Povestiri de Craciun legate de Nasterea Domnului

Prima povestire, care se aude prin unele parti din Transilvania, se leaga cu o credinta cunoscuta de asemeni prin acele parti si care spune ca pentru Craciun e bine ca fiecare crestin sa faca macar cate un colac, care sa aiba infatisarea unei mani cu degetele intinse.

Cuprinsul acestei povestiri este urmatorul:

“Cand s-a nascut Hristos, baba lui mos Craciun,-Craciuneasa, – s-a dus de a mosit pe Maica Domnului. Cand a auzit mos Cra¬ciun ca femeia sa a lucrat in ziua lui, i-a taiat manile de loc. Atunci Craciuneasa s-a dus la Maica Precesta si plangand i-a spus ce-a patit, si i-a aratat manile. Maica Precesta a suflat peste manile Craciunesei si indata manile i s-au facut frumoase si curate, iar nu zbarcite cum erau inainte de aceasta.

De atunci a ramas datina sa se faca promenitul colac, care se unge pe deasupra cu galbenus de ou, ca sa sclipeasca intocmai cum sclipiau atunci manile Craciunesei”.

A doua povestire, care se aude prin Bucovina, ne spune ca Maica Domnului era fata de imparat. Cand a purces grea, imparatul s-a minunat. De aceea a intrebat-o daca se cunoaste vinovata cu cineva. Sfanta Fecioara, raspunzand ca nu se stie intru nimic pa¬tata, imparatul a chemat in sobor pe toti invatatii si mai-marii imparatiei lui si le-a dat la toti cate o bucatica de lemn uscat, de paduret, ca sa o tina in gura. Lemnul a ramas tot uscat la toti, fara numai la un unchias batran, la care indata a slobozit frunze si flori. Si astfel a inteles imparatul, tatal Nascatoarei de Dumnezeu, ca fiul ei ce va naste este Duh sfant.

A treia povestire se aude prin Tara Romaneasca si suna pre¬cum urmeaza:

“Mos Craciun era stapanul pastorilor si staulului unde s-a nascut Mantuitorul. Pe matusa, nevasta lui, o chema baba Iova. Si cica baba Iova a mosit pe Maica Domnului. Iata cum s.-a intamplat minunea asta:
Fecioara Maria si cu Iosif au intrat in tarla fara sa stie cineva. Iar cand s-a nascut pruncul., baba Iova a vazut deodata o lumina orbitoare, acolo in tarla unde se nascuse Mantuitorul. Inspaimantata, si socotind ca a luat foc staulul, baba a dat fuga si, gasind pruncul si pe mama lui, i s-a facut mila si l-a mosit, ca bun suflet mai era biata baba Iova! Unchiasul babei Iova, mos Craciun, era dus incolo, departe. El insa era fire rea de ruman si tare mult ii mai stia de frica baba Iova! De teama uriciosului de unchias, biata baba Iova nici n-a indraznit sa bage in casa pe mama si pe copil dupa mosire, ci i-a lasat tot in tarla.

Cand a venit mos Craciun acasa si a auzit tipete de copil, a dat fuga in staul; dar n-a priceput minunea, ci, socotind ca Fecioara Maria e o fata d-alea cu purtari rele, care-i necinsteste staulul, nas¬cand copilul acolo, cica ar fi racnit la ea:
- Ii, putoare, mi-ai facut staulul de ras!
Apoi a dat porunca baciului Ajun sa omoare pruncul; dar cand a auzit cantari ceresti si a vazut lumina orbitoare, s-a mai po¬tolit unchiasul din furia lui si a lasat pruncu în pace.
Intrand in casa insa, a inceput iarasi a zbiera la baba Iova:
- N’oiu afla eu pe care a mosit-o! Ca sa nu-mi zica pe nume, de nu i-oi cioparti mainile!
Iar baba Iova tacea ca pestele si umbla pe langa mosneag ca pe langa o buba coapta, doar-doar s-o mai domoli”.

.Povestea lui OK pe scurt.
Un ofiter american de origine germana semna rapoartele Oll Korect (all correct - nu voia sa renunte la formularea germana). Apoi a trecut la prescurtare iar englezii l-au preluat in aceasta forma.

.Pe timpul razboiului in Anglia, cand veneau acasa trupele si nu existau pierderi printre soldati, se tinea o tablita in sus pe care era scris 0 Killed? De aici vine prescurtarea O.K., care inseamna "perfect"


O.K. sunt initialele unui nene care lucra la o banca iar munca pe care o presta era lipsita de greseli. Colegii de breasla au inceput sa il dea drept exemplu pe nenea asta ,si de atunci se spune despre un lucru perfect, foarte bun, ca ar fi ok.

.Cea mai interesantă ipoteză este cea potrivit căreia celebrul O.K. provine de la iniţialele lui Otto Kraus. Acesta a lucrat la fabrica de automobile a lui Henry Ford, pe post de controlor tehnic de calitate. Orice maşină care ieşea de pe banda de montaj era considerată apta de a fi pusa in circulatie, doar dacă Otto Kraus îşi ştanţa iniţialele undeva pe caroseria ei, adică dacă îşi dădea OK-ul. Asa se demonstra calitatea unei masini