avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 797 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Cultură generală Comentarii literare - satire - parodii - pamflete - ...
Discuție deschisă în Cultură generală

Comentarii literare - satire - parodii - pamflete - fabule

Dacă Andreea E a ajuns în manualul de istorie alternativă, de ce nu ar ajunge şi maneliştii în manualele de literatură română? Probabil asta s-a întrebat persoana care a compus următorul comentariu literar.
Este vorba despre un text care circulă pe internet. Cu speranţa că nu vom apuca ziua când vom vedea acest text într-o lucrare de bacalaureat, vă prezentăm în continuare... comentariul litarar al unei manele.

"Trei luni de senzaţii" de Florin Peşte - Comentariu literar

Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.
"Ce miracol şi ce vrajă /Stau cu gagica pe plajă"
Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă - trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren:
"Am chef de distractie/ 3 luni de senzatie"
Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în "3 luni de senzaţie". Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni - iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.
"Dau o cheie la Mertan Si am plecat pe litoral/Mi-am pus plinul de benzina/ Si in dreapta o blondina"
"Merţan"-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei "plinul de benzină" nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea “plin” are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o "blondină" - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.
"Am mertanul de mult timp/ Si-o blondina prototip/ E a mea numai a mea/Si-mi petrec vara cu ea"
Hiperbola "blondină prototip" descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita - "prototip" - autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemenea ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăgostiţi.
"Marea neagra e calduta/ Blonda-i sexy si finuta"
Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului.
"Ziua stau cu ea la soare/Noaptea o scot la plimbare"
Succesiunea zi-noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului "noaptea" din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de trei luni de distracţie.




Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 17:05, 9 Mai 2017

Nedumerire de Valeriu Cercel

Acum două luni mi-a prescris
Un doctor, că numele-mi scapă,
Să beau, cum demult am omis,
Pe zi, opt pahare de apă,

Având un efect curativ,
Rinichi, diabet, năpârlire,
Uita-voi şi de laxativ,
Chiar ştofa mi-o face subţire (!)

ªi-am fript-o normal, să constat
De cura prescrisă că are,
Pe lângă ce mult m-a costat,
Efecte total secundare:

Sughiţ, ameţeli şi arsuri,
Simţind cum ficatul îmi crapă,
De când folosesc ca măsuri,
Pe zi, opt pahare de apă,

ªi-l cat nefiind dumirit
Că nici până astăzi nu ştiu
Cumva dacă s-a referit
La vin sau... mă rog, la rachiu (?!)

VARA PE ULITA dupa G. Cosbuc
parodie BAC

Ne-aşteptam, la bac, să cadă
Vreun elev, acolo, doi,
Însă, ca după război,
Au picat elevi, grămadă…
Vai de noi!

Li s-a dus în lume vestea
ªi-am zvârlit spre ei săgeţi
Ascultaţi acum, de vreţi,
Cum s-a derulat povestea!
Să vedeţi…

Patru ani au dus-o bine,
Lenevind şi petrecând,
Fără să le dea prin gând
Că năvalnic vuiet vine
În curând.

Nici măcar în lună-o dată
Un caiet n-au răsfoit,
ªi-un liceu au absolvit,
Însă ziua mare, iată,
A sosit!

Dintr-un jeep, la bac, răsare
Un băiat al… ştim noi cui,
Arogant cum altul nu-i
ªi e plin de îngâmfare
Chipul lui.

Blugii peticiţi i-atârnă,
Cinci ca el încap în ei,
Dacă-l vezi, te-nchini la zei,
Că şi-a-nfipt în nara cârnă
Trei cercei

Uite-i buzunarul, frate,
Mare cât o zi de post
ªi croit c-un singur rost:
Au fiţuicile-adunate
Adăpost!

Îşi aruncă ochii, roată,
Prin lentile fumurii
ªi se-ndreaptă, să te ţii,
Către zgomotoasa gloată
De copii.

Cum se-apropiase bacu’,
Tatăl său, descurcăreţ,
Pregătise-un plan măreţ,
Ca examenul să-l ia cu
Orice preţ.

Profitând de-mprejurare,
Pe băiat îl doare-n cot,
Dar, la bac, surpriză mare:
Camere de spionare
Peste tot.

Inhibat din cale-afară
ªi mizând pe portofel,
Nu s-a descurcat defel,
Dar noi ştim c-au fost, în ţară,
Mulţi ca el.

De va şti să dea din coate,
Peste ani, nimic de spus,
La catedră fi-va pus,
La inspectorat sau, poate,
Chiar mai sus!

Că, la noi, acela care
Se târăşte-abia, abia,
Cu o pilă în dotare,
Poate să ajungă mare,
Doar să vrea.

Poţi preda la grădiniţă
Chiar de n-ai habar să scrii;
Te cruceşti când la „copii”
Pune-o bravă dăscăliţă
Doar un „i”.

Autori de perle crase
Din păcate, nu sunt rari,
Dezacorduri, faze tari
Se-ntâlnesc şi pe la case…
Mult mai mari.

ªcoala-i navă în furtună
Ce de-un timp a eşuat,
Echipaju-i speriat,
ªi-ar fi cazul să se pună…
Pe-nvăţat!
Pensia (poezie de Constatin Tanase)

Alta chestie
E scoaterea la pensie
Astazi esti functionar
Insa maine pensionar.

Poate te intereseaza
Pensia cum se calculeaza.

Ei, uite cum se calculeaza:

Din 35 de ani servici
Care vor fi socotiti
Scazi primii ani de scoala
Si absentele de boala,
Zilele de sarbatoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie si aduni.

Pe urmă imparţi la cinci, apoi
Ce-ti da inmultesti cu doi,
Scazi anul cand te-ai nascut,
Adaugi tot ce-ai scazut
Si la cifra ce-a iesit
Pui un zero la sfarsit.

Anii pentru insurati
Se vor socoti dublati
Adica ani de razboi
Socotind ca-n vremea asta
Te-ai razboit cu nevasta.

La totalul obţinut
Pui trei zero la-nceput
Scazi anii de celibat
Ridici restul la patrat
Si-astfel intr-o prima faza
Afli sumele de baza.

Apoi le extragi la toate
Radacinile patrate
Si la suma dobandita
Aplici cota cuvenita,
Care nu trebuie sa fie
Mai mare de 5 la mie.

Din suma ramasa bruta
Scazi 4 şi 8 la suta
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectiva,
Taxele pentru coliva,
Cinci la suta pentru dric.

Pe urma nu mai scazi nimic.

Din totalul rezultat
Verşi 2/3 la stat.

Si restul ti se cuvine
Nu stiu daca ma exprim bine!
Terra nostra de Valeriu Cercel

Pe undeva,-ntr-un colţ de infinit,
Pe o planetă cu pământ şi ape,
Cu miere şi cu lapte să se-adape,
Trăia în pace omul, fericit,

Alături de jivine, pasări, flori,
Sub cerul veşnic liber plin de soare
Fără a şti de taxe, poluare,
Ori cât va fi benzina mâine-n zori,

Până-ntr-o zi, din ginta nu ştiu cui,
Când peste deal privind, un oarecare,
I se păru că iarba îi apare
Mai verde decât cea din jurul lui,

Dând buzna peste ceilaţi, cu ciomege,
Urmat de alţi zevzeci, ca nişte zmei,
Luptând pentru pământ şi pentru zei
Până acum, tot muşchiul fiind lege,

Doar că de-o vreme facem câte-o pace
Să construim statui pentru eroi
ªi mai sofisticate arme noi
Spre-a ne ucide mult mai eficace,

Căci ne-ntrebăm, văzând aceste fapte,
Noi oamenii de rând, noi truditori,
Cum de pământu-acceptă-aşa orori
Când am uitat de miere şi de lapte,

Fiindcă Terra e îndurătoare
ªi-atât de bună este ea cu toţi...
Cât am fi noi de răi şi de netoţi,
Ne-nghite... fără arme nucleare!

Alte discuții în legătură

A murit poetul adrian paunescu rosu gheorghe rosu gheorghe Incepand de astazi Flacara poeziei lui ADRIAN PAUNESCU nu mai palpaie, dar ne va lumina neincetat. Odihna vesnica neobositului poet! (vezi toată discuția)
Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)
De la mos craciun pentru toti membrii comunitatii avocatnet.ro Valeriu TUDOR Valeriu TUDOR Aseara-a venit Mos Craciun, Mosul cel darnic si cel bun. Sper ca din sacul plin cu toate V-a adus Mosul multa sanatate! Petreceti sarbatorile cu ... (vezi toată discuția)