Cine moare

Mahatma Gandhi

Pastreaza-ti gandurile pozitive, pentru ca aceste ganduri vor devenii cuvinte.
Pastreaza-ti vorbele pozitive, pentru ca aceste vorbe se pot transforma in actiuni.
Pastreaza-ti actiunile pozitive, pentrru ca aceste actiuni pot devenii obiceiuri.
Pastreaza-ti obiceiurile pozitive, pentru ca acestea pot devenii modul tau de a trai.
Pastreaza-ti modul de viata pozitiv, pentru ca acest mod de viata poate devenii destinul tau.

Am invatat sa zambesc,chiar daca sufletul ma doare....
Sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima si sa ma bucur de fiecare clipa din tot sufletul!
Ca micile intamplari zilnice iti fac viata spectaculoasa!
Am invatat sa nu imi fie teama sa fac un pas mare pentru ca nici o prapastie nu poate fi trecuta din doi pasi mici!
.......trebuie doar sa gasesti forta interioara de a merge mai departe.....
..........de a trece peste orice obstacol......
Timpul nu se opreste pentru suferinta noastra!
Am invatat ca oameni la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede....de aceea!
.......trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde pentru ca s-ar putea sa fie ultima data cand ii vezi!
Am invatat sa iubesc pentru a putea primi iubire....
.. ....Si ca.........
........Nu te poti face iubit de toata lumea,poti doar iubi....
.........Restul depinde de ceilalti.....
Am invatat ca e mai bine sa iubesti si sa pierzi.....
.....De cat sa nu fi iubit deloc!
.......... Si incet............
Am invatat sa traiesc!
(primita de la o prietena )

Bine, copy/paste e simplu. Dar mie nu-mi plac lucrurile simple. Adica-mi plac, dar nu aici; imi plac acolo unde sunt ele simple in mod natural, nu unde le simplificam noi, artificial, sa ne fie moale. Asa ca va aduc o provocare: raspundeti in scris sau in gand, cum doriti sau cum puteti, la intrebarea: cate din frumoasele lucruri scrise mai sus vi se potrivesc, pe cate le urmati in mod firesc, din instinct; care lucruri v-ar tenta, dar ceva din educatie, obisnuinta, ori alte pricini va opreste sa le-mpliniti, sau cate va sunt straine, nu le acceptati sau nu le intelegeti.
O sa incep eu: toate-mi vin manusa si le urmez orbeste…
Glumesc, desigur; si nu doar ca sa fac haz de necaz; glumesc asa, de felul meu, si asa imi pastrez gandurile pozitive… Din multele ganduri care ma bantuie, rezulta putine cuvinte, caci vorbesc foarte putin, fiind o fire retrasa; putinele vorbe rostite se transforma in si mai putine actiuni, asa ca pana la obiceiuri e cale lunga, si nu mai sunt resurse; nu am obiceiuri, deci nu sunt sclavul obisnuintei. Am mai povestit despre multele lucruri pe care mi-am dorit sa le fac dar, desi am fost incurajata si aveam si rezultate frumoase, de fiecare data am dorit sa incerc si altceva, sa construiesc ceva nou; am inceput prin a studia muzica, dar singura grija de a ridica si cobori arcusul la unison nu mi-a ajuns; sau de a face gesturi la indigo in corpul de balet; desi copil, am ales sa-mi schimb existenta de fiecare data, si nimeni n-a stiut ca durerea alegerii de-atunci nu trece... Dar asa sunt eu: vreau mult, iar cand primesc, vreau si mai mult. Si ofer la fel. Nu, nu vobesc cu oameni pe care nu-i cunosc… Pe acest forum am inceput sa scriu dupa ce intai am citit cam tot ce se scrisese (ei, nu chiar… ) si am inceput un dialog cu cei pe care ii cunosteam mai bine; a, cand umblu (calatoresc) pe poteci si prin sate de munte, da, vorbesc cu lume… dar acolo, departe de ‘civilizatie’, totul este diferit. Cred ca sar de la una la alta… Dar nu am putut avea niciodata o rabdare cuminte si, de aceea, nici nu voi avea nicicand o fericire splendida. Eu nu pot evita moartea care da, ma sperie, desi am murit de mai multe ori. Da, urasc televiziunea, risc certul pentru incert, si plec atunci cand sunt nefericit in lucrul meu, in vartejul de emotii care este haina mea de toate zilele. De fapt, nu-mi doresc sa fiu fericita in fiecare zi, caci atunci nu stiu ce gust ar mai avea si daca mi-ar mai placea… Nu ma ascund in spatele egalitatilor de care chiar fug, si ei,… fac si eu ce pot din ceea ce mi-ar placea cu adevarat. Nu stiu daca sunt o persoana care merita iubita dar eu ma iubesc, ceea ce ma transforma intr-o persoana ‘egoista si infumurata’ (scuze, u.b.i.k., n-am retinut expresia exacta si n-am timp sa caut); nu ma preocupa in mod deosebit siguranta, iar continuitatea, nici atat. Cat depre morala, oricum, in zilele noastre ea a devenit destul de flexibila; iar setul fundamental de valori poate fi si el imbunatatit, daca tot vrem sa progresam. Am aflat si eu, din pacate, ca pot continua mult timp dupa ce am spus ca nu mai pot si ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc. Si cel mai trist este ca am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede… Si as mai avea putin timp pentru putina tandrete…
Vedeti, era mai usor cu copy/paste, mai simplu, mai frumos! Dar daca nu le raportam la noi, aceste idei raman doar slove… Incercati si dumneavoastra, vedeti ce iese…
:luck:

Imi plac lucrurile simple,intotdeauna mi-au placut.Cei care vor sa transmita ceva dar se folosesc de ceea ce au spus altii poate nu isi pot exprima trairile sau considera ca acestia exprima exact aceleasi emotii,aceeasi experienta de viata.
De cate ori nu ne regasim intr-un vers al unui cantec?Il ascultam sa plangem sau pentru a nu plange...
Cineva imi spunea ca nu poate rezista cuvintelor mele.Am fost de parere ca sentimentele pe care le avea erau puternice,nicidecum cuvintele mele.

Uneori invatam prea repede,suntem experti in sabotarea propriei persoane.Invatam sa nu avem incredere,sa fim excesiv de orgoliosi,sa spunem "nu"iar acel "da" nerostit ne chinuie fiinta...dar cate nu invatam?

Nu poti pierde ceea ce nu ai.Nu mor cate putin indiferent cat m-ar dezamagi o persoana draga,indiferent cat m-as insela in privinta unei persoane.
A fost simplu sa ii spun ce simt,trebuie sa fie simplu sa merg mai departe.Nu sunt eu cea care pierde.Nu am avut nimic,ce sa pierd?
Nu mor,devin mai puternica.Pana la urma,totul este o alegere.Aleg sa fiu eu,pe mine nu ma pot dezamagi.

Ce provocare, lilistancu… :)

Viata mi-a fost schimbata in cateva ore de oameni pe care atunci i-am vazut prima data… Dar a fost schimbata sau… asa a trebuit sa fie? Am acceptat schimbarea si am urmat drumul ales de altii la un moment dat, pana la un moment dat, cand nu am mai ascultat nici un sfat responsabil.
Zambesc cand sufletul ma doare pentru ca nimeni nu e obligat sa se intristeze din pricina mea.
Merit a fi iubita? Cei care ma iubesc spun ca da… :D Dar ce meritam, de fapt? Cum ar trebui sa traiesc? Sa fie aceasta intrebarea? Sau: cum ar trebui sa gandesc? Sunt curioasa si stiu prea putin… Uneori inchid ochii in spatele ochilor inchisi (nu stiu unde am citit asta) si atunci chiar si pietrele prind viata…
Vorbesc cu oameni necunoscuti… Conservandu-ne ce avem mai bun in noi privam umanitatea de un drept ancestral: acela al legaturii cu individul. Vreau sa primesc din “prinosul” sufletesc al celorlalti si nu pot, daca nu vorbesc cu ei, daca nu ii ascult… Unii gasesc o cale de a impartasi comorile sufletesti – artistii, in general; ei, prin forma si metode indirecte, fac sa parvina celorlalti “prinosul” sufletesc ca o stare de eternizare a spiritului universal prin cel individual. Nu sunt artista, asa ca nu pot decat sa… umblu cu sufletul “pe tava”…Asa incerc (si) sa construiesc ceva nou… Nu ma tem de viata, nu ma tem de dragoste asa ca vartejul de emotii nu mi-e strain… Mi-am pierdut frica acum multi ani… De fapt, s-ar putea sa mint: acum mi-e frica doar de frica… Am plecat de fiecare data cand am fost nefericita in lucrul meu… si aceasta mi-a adus “renumele” de nehotarata… desi n-am facut decat sa risc certul pentru incert in hotararea de a implini un vis. Nu-mi voi lega viata de eternitate printr-un compromis...
Am calatorit – dar nu-mi cunosc tzara… cunosc, in schimb, oameni…
Imi place ploaia si am invatat sa dansez in ploaie… Imi place viata si sunt vie (atunci, de ce nu fac struguri?) Viata! Daca n-as avea-o mi-ar lipsi! Si chiar am o dorinta (aceasta pentru cei care-mi reproseaza uneori ca nu-mi doresc prea mult): dorinta de a iubi.
Stiu prea bine ca cei care ne sunt dragi ne sunt luati prea repede… dar am rabdare si doresc sa cuceresc o fericire splendida… Dar ce e fericirea? Un sir lung de bucurii, de impliniri…? Fericirea, cred, nu o putem gasi decat in adancul sufletului nostru, nu tine de nimic din exterior…
:luck: