Stimati colegi,
Va multumesc tuturor pentru raspunsuri!
Cazul este clar mai degraba de intrerupere a executarii pedepsei, numai ca respectivul condamnat mai are vreo trei luni pana sa ajunga la executarea fractiei de doua treimi din pedeapsa la care a fost condamnat pentru infractiunea savarsita cu intentie si nu vrea cu niciun chip sa mai fie dus in 'nspe mii de locuri pentru a se efectua expertiza medico-legala. Mai mult vrea si el ca tot omuţ sa fie tratat in libertate.
De altfel, cred ca efectuarea expertizei ar dura mai mult decat perioada care se va scurge pana la momentul la care i s-ar fixa termenul de reinnoire a cererii de liberare conditionata daca aceasta i-ar fi respinsa. Am avut un dosar cu un condamnat fooooarte grav bolnav si nici intr-un an calendaristic nu i s-a facut expertiza medico-legala, atatea amanari s-au dispus.
Insa, el nu a savarsit o infractiune din culpa (art.59 indice 1 alin.1, art. 60 alin.3 C penal) si nici in minorat (art. 60 alin.2 si 3 C penal).
Si totusi, la ce fractii se refera art. 60 alin.1 din Codul penal cand vorbeste de cazurile speciale cand "din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, condamnatul ("caz special") nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat conditionat dupa executarea fractiunilor de pedeapsa aratate in art.59 sau, dupa caz, in art.59 indice 1, daca da dovezi temeinice de indreptare"?
Dupa ce am lansat mesajul pe forum, am lecturat astazi un Cod penal comentat in care se spunea, referitor la acest art. 60 alin.1 ca, din considerente de umanitate, condamnatilor afectati de boli grave le sunt aplicabile fractii mai mici, prin urmare articolul nu se poate referi decat la alineatul 2 din fiecare din cele doua articole citate in cuprinsul textului de lege, respectiv art. 59 alin.2, in cazul in care infractiunea pentru care a fost condamnat a fost savrsita cu intentie si art. 59 pentru infractiunile savarsite din culpa.
Mi se pare justa interpretarea, mai ales ca aceste alineate fac referire la calculul fractiunilor de pedeapsa in situatia in care condamnatul executa pedeapsa si prin zile de munca. Ori, inexistenta capacitatii de a munci a condamnatului care doreste sa munceasca si indeplineste si celelalte conditii de liberare nu trebuie sa-i genereze o situatie mai grea, ci una mai usoara, datorata tocmai starii de infirmitate in care se afla, in speta, pentru condamnat ar fi suficient sa execute jumatate din pedeapsa. Altfel, nu s-ar mai respecta principiul egalitatii in fata legii, iar invalizii ar trebui sa suporte mai mult timp mediul penitenciar pentru simplul fapt ca sunt infirmi.
Aceasta este o solutie bazata pe principiul moralitatii.
Realitatea insa ne spune altceva. Prin DECIZIA nr.141 din 13 iulie 2000, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor fostului art. 60 alin. 3 din Codul penal, actualmente art. 60 alin.1 Cod penal, ridicata de un detinut aflat intr-o situatie similara cu cel despre care va vorbesc, a invocat incalcarea art. 16 alin.1 din Constituie: “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, aratand citez:
“că incapacitatea sa de muncă, determinată de cauze independente de voinţa sa, l-a adus în situaţia de a nu realiza fracţiunea de pedeapsă necesară liberării condiţionate, în timp ce condamnaţii sănătoşi, care au putut presta munca în penitenciar, se pot libera condiţionat. După părerea sa, art. 60 alin. 3 din Codul penal creează o discriminare făţişă între, pe de o parte, cei care vor să lucreze, dar din cauze obiective nu pot să o facă şi, pe de altă parte, cei care vor să lucreze şi pot să o facă pentru că sănătatea le permite. Se ajunge astfel la situaţia ca un om bolnav care ar dori să lucreze, dar nu poate, să aibă mai puţine şanse de a fi liberat condiţionat decât unul sănătos. Textul art. 60 alin. 3 îngrădeşte dreptul la liberare condiţionată al deţinuţilor care nu au putut presta muncă datorită unei boli grave de care suferă, creând o situaţie de inegalitate între presoanele care pot munci şi cele care nu pot munci din motive independente de voinţa lor.”
Curtea Constitutionala a respins exceptia sustinand ca:
“Prin reglementarea de către legiuitor a modului de calculare a fracţiilor de pedeapsă ce trebuie executate, prin includerea în aceste fracţii a părţii din durata pedepsei care se consideră, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, nu se creează un regim favorabil condamnaţilor care au prestat munca, în comparaţie cu cei care, din motive de sănătate sau din cauze obiective, nu sunt folosiţi la muncă. Pe de o parte, condamnaţii care muncesc trebuie să execute efectiv o fracţie din pedeapsă, iar pe de altă parte, aceiaşi condamnaţi pot fi mai bine cunoscuţi după modul în care îşi îndeplinesc obligaţiile de muncă, după rezultatele obţinute, din atitudinea lor faţă de regulile de disciplină a muncii, din dorinţa de a-şi completa cunoştinţele generale şi profesionale şi din atitudinea faţă de regulamentul de ordine interioară a locului de detenţie.
...
Susţinerile autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile legale criticate ar înfrânge principiul egalităţii în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu pot fi primite. În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a subliniat în mod constant că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite. Astfel, în Decizia nr.139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a arătat că principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă �eo ipso� aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, în Decizia nr.256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.134 din 2 aprilie 1998, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii nu presupune uniformitate, aşa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite.
Este firesc şi echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnaţii care desfăşoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă şi dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supuşi altui tratament, tot fără discriminări. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată, mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc.
Liberarea condiţionată nu este un drept al condamnaţilor, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. “
Intrebare: cum fac eu sa-l liberez pe condamnatul meu primar ACUM si nu peste trei luni?
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Decizie nr. 25/2009
din 12/10/2009
privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea stabilirii fracţiilor de pedeapsă după executarea cărora poate fi liberat condiţionat un condamnat care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit la muncă
Publicat in MOF nr. 291 - 04/05/2010
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 291 din 04/05/2010
Actul a intrat in vigoare la data de 04 mai 2010
Tematici
Organizare judecătorească
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 25
din 12 octombrie 2009
Dosar nr. 17/2009
Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea stabilirii fracţiilor de pedeapsă după executarea cărora poate fi liberat condiţionat un condamnat care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit la muncă.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 72 de judecători din 108 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, pentru a deveni propozabil, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauze neimputabile trebuie să execute efectiv întreaga fracţiune de pedeapsă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1, cu referire la art. 59 şi la art. 591 din Codul penal, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte fracţiunile de pedeapsă ce trebuie executate de condamnatul care nu a fost niciodată folosit la muncă sau nu mai este folosit, pentru a beneficia de liberare condiţionată înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că persoana condamnată care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost folosită niciodată la muncă ori nu mai este folosită în acest scop poate fi liberată condiţionat după executarea efectivă a fracţiunii de pedeapsă la care se face referire la art. 59 alin. 2 fraza a doua şi, respectiv, la art. 591 alin. 2 teza a II-a din Codul penal.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că, pentru a beneficia de liberare condiţionată, condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit trebuie să execute în întregime fracţiunea de pedeapsă menţionată la art. 59 alin. 1 şi, respectiv, la art. 591 alin. 1 din Codul penal.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Liberarea condiţionată constituie un mijloc de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării acesteia, a cărei reglementare se regăseşte atât în dispoziţiile art. 59-61 din Codul penal, art. 450 din Codul de procedură penală, cât şi în cuprinsul art. 75-77 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În conţinutul prevederilor art. 59 din Codul penal referitoare la liberarea condiţionată şi, respectiv, ale art. 591 din acelaşi cod privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunii săvârşite din culpă, legiuitorul a prevăzut în mod accesibil şi previzibil condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată unei persoane condamnate înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, aceasta reprezentând un beneficiu legal, şi nicidecum un drept absolut al condamnatului.
Astfel, liberarea condiţionată se poate acorda ca urmare a constatării îndeplinirii unor condiţii, pe de-o parte, fracţiunile de pedeapsă pe care condamnatul trebuie să le execute, acestea, la rândul lor, diferenţiindu-se în raport cu două criterii, primul vizând forma de vinovăţie, ce presupune distincţia dintre infracţiunile intenţionate şi infracţiunile de culpă, şi cel de-al doilea privind un cuantum legal de pedeapsă, respectiv cele care nu depăşesc 10 ani şi cele care depăşesc această limită, iar pe de altă parte, condiţiile referitoare la comportarea condamnatului pe timpul executării pedepsei, la rândul lor, expres concretizate, şi anume stăruinţa în muncă şi disciplină, să dea dovezi temeinice de îndreptare, antecedentele penale ale acestuia.
Legiuitorul a prevăzut în dispoziţiile art. 60 din Codul penal cazuri speciale în care poate fi acordată liberarea condiţionată.
Astfel, la alin. 1 al normei mai sus menţionate a fost reglementat cazul condamnatului care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, ipoteză în care acesta poate fi liberat după executarea fracţiunilor de pedeapsă menţionate la art. 59 sau, după caz, la art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.
În ipoteza mai sus menţionată rezultă că prin voinţa legiuitorului a fost înlăturată de la examinarea posibilităţii acordării beneficiului liberării condiţionate numai condiţia stăruinţei în muncă, aceasta fiind justificată prin particularitatea situaţiilor care pot interveni, şi anume a condamnaţilor care nu au fost niciodată folosiţi la muncă sau a celor care, deşi au fost folosiţi la muncă, nu mai pot continua, indiferent de durata perioadei în care au fost folosiţi şi indiferent de motivele (subiective, obiective, imputabile, neimputabile) pentru care nu mai este posibilă continuarea muncii.
Inexistenţa condiţiei stăruinţei în muncă în cazul mai sus precizat exclude considerarea ca executată, pe baza muncii prestate, a unei părţi din pedeapsă, consecinţa fiind aceea că persoana condamnată trebuie să execute fracţiunea întreagă corespunzătoare pedepsei, în condiţiile art. 59 alin. 1, respectiv ale art. 591 alin. 1 din acelaşi cod.
Astfel, nu le sunt aplicabile condamnaţilor care nu mai pot fi folosiţi la muncă din cauza stării de sănătate dispoziţiile art. 59 alin. 2 fraza a II-a din Codul penal şi, respectiv, ale art. 591 alin. 2 teza a II-a din acelaşi cod, în care se specifică în mod concret fracţiunile reduse pe care trebuie să le execute efectiv, faţă de cuantumul pedepsei ce nu depăşeşte 10 ani şi, respectiv, când pedeapsa este mai mare de 10 ani, în raport cu partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
De altfel, din perspectiva tehnicii legislative folosite în reglementarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, legiuitorul nu a intenţionat să micşoreze cuantumul pedepsei pe care persoana condamnată aflată în cazul special arătat o are de executat, ca urmare a reducerii fracţiei, întrucât lipseşte orice menţiune expresă în acest sens.
Dimpotrivă, când voinţa legiuitorului a fost de a acorda un beneficiu mai mare altor categorii de persoane condamnate, a prevăzut în mod concret, accesibil şi previzibil o reducere a fracţiei, aşa cum a procedat în situaţia condamnaţilor minori care împlinesc 18 ani şi a celor trecuţi de 60 de ani, pentru bărbaţi, respectiv 55 de ani, pentru femei.
Condiţia referitoare la executarea în întregime a fracţiunilor de pedeapsă prevăzute la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal, în cazul persoanelor condamnate aflate în ipotezele menţionate la art. 60 alin. 1 din acelaşi cod, nu creează inechităţi în acordarea beneficiului liberării condiţionate, întrucât, prin voinţa sa, legiuitorul a înţeles să prevadă regimuri diferite. Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite.
De altfel, chiar Curtea Constituţională în Decizia nr. 141 din 13 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 octombrie 2000, a reţinut că: "Este firesc şi echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnaţii care desfăşoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă şi dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supuşi altui tratament, tot fără discriminări. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată, mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc."
În consecinţă, pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze trebuie să execute efectiv fracţia întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi cu cele ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează ca recursul în interesul legii să fie admis în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În interpretarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, se stabileşte că:
Pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze trebuie să execute efectiv fracţia întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2009.
PREªEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE,
judecător LIDIA BÃRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White
Av. Claudiu Sorin Feteanu
avocatnet.ro explicăm legislația
Viviana Serni, Avocat
maria_87 
timtom 
wwwdeadzone