Buna ziua,
Sunt insarcinata si voi naste prin luna iunie 2011. Am urmatoarele intrebari:
- venit net salarial se refera si la primele luate si care s-au impozitat cu 16% ?
- de cand se calculeaza ultimele 12 luni, din momentul in care ai nascut efectiv?
- cate zile legale am dreptul inainte de a naste astfel incat sa pot sta acasa dupa ce nasc 12 luni ( ma rog, doar 11 luni si ceva , ca nu-ti da statul cei 500 ron dc nu te intorci la servici inainte de 12 luni)
Va rog sa ma lamuriti si pe mine in aceasta problema:
Concediul de maternitate se calculeaza conform prevederilor OUG 158/2005. Dar in cadrul contractului colectiv de munca avem art.66:
''1) În cazul în care salariata se află în concediu de maternitate, unitatea va compensa, pe o anumită perioadă, diferenţa dintre salariul de bază individual avut şi indemnizaţia legală la care are dreptul.
(2) Perioada pe durata căreia să acordă compensarea va fi stabilită prin contractele colective de muncă la nivel de unitate, dar nu mai puţin de 6 săptămâni.
(3) Diferenţele de salarii vor fi acordate din fondul de salarii."
Puteti sa-mi spuneti cum se aplica aceasta prevedere si daca este obligatoriu pentru angajator sa suporte diferenta dintre salariul de baza si indemnizatia de concediu de maternitate(85%).
1. Fiind prevazuta in CCMUNN este obligatorie pentru toti angajatorii.
2. Daca indemnizatia de concediu de maternitate este mai mica decat salariul de baza al salariatei respective atunci angajatorul va plati, pe o perioada de cel putin 6 saptamani, diferenta dintre acestea.
Iertati-mi insistenta, dar vreau sa ma asigur ca am inteles.
Eu stiu ca indemnizatia de concediu de maternitate se calculeaza din media veniturilor de pe ultimile 6 luni si se plateste cu 85% din brut, ceea ce inseamna ca automat, indemnizatia de concediu de maternitate va fi mai mica decat salariul de baza (adica salariul brut). De aici rezulta ca angajatorul este obligat sa plateasca diferenta aceasta de 15% pe o perioada de cel putin 6 saptamani, nu?
Trebuie sa fac cerere in acest sens sau angajatorul va plati de la sine pt ca il obliga legea?
1. Ati inteles foarte bine mecanismul dar am o mica observatie: indemnizatia pentru concediu de maternitate poate fi si mai mare decat salariul de baza daca la acesta se mai adauga difetite sporuri si adaosuri (spor de vechime, ore de noapte, ore suplimentare etc.)
2. Daca nu aveti aceste sporuri si adaosuri la salariul de baza atunci indemnizatia pentru concediu de maternitate este mai mica decat salariul de baza.
3. Salariul de baza nu este egal cu salariul brut, cum gresit ziceti dvs. Salariul de baza este cel inscris in contractul individual de munca (CIM), fara sporuri si adaosuri.
4. Daca sporurile sunt incluse in salariul de baza, inscris in CIM, atunci este asa cum spuneti dvs.