Raspunsul la intrebarea initiala este
afirmativ. Drept pozitiv inseamna ca orice
interdictie expresa din lege este respectata indiferent de ratiunea existentei legii respective.
Chiar si din perspectiva ratiunii de legiferare, legea nu va poate da inapoi piciorul dar nu le poate da nici viata inapoi victimelor tortionarilor asa ca refuza beneficiile celor care au luat vieti anterior Revolutiei. (nu ma intereseaza ce ati facut dvs exact, dar principial vorbind victimele Securitatii intrec numeric cele ale Revolutiei).
In orice caz. in cazul Legii 341/2004, exista doua excluderi exprese:
Art. 8
De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activităţile fostei securităţi ca poliţie politică, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei.
Din cate stiu "dovedire" inseamna sa existe o decizie CNSAS necontestata in justitie. Exista asa ceva?
Secundar, daca este vorba de revolta anticomunista de la Brasov (deci nu Revolutie), legea este mult mai restrictiva, si s-ar aplica mai usor la cazul dumneavoastra:
ART. 18
(2) Nu pot beneficia de prevederile prezentului capitol persoanele care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate şi miliţie sau au desfăşurat activităţi de poliţie politică