Imi place acest blog...

Question

Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Imi place acest blog...

Utilizator 09:51, 23 Martie 2011

Sunt cateva bloguri pe care le citesc cu placere. Unul dintre acestea este al lui Vlad Petreanu (Amar de Zi), un jurnalist inteligent, fost ‘’antenist’’ care si-a dat demisia de curand de la trustul autointitulatului cool mogul – de care de asemenea imi place, e dreptul meu :)
Poate aveti si voi bloguri pe care le urmariti, spuneti aici...

Acesta este textul in care a descris ''procesul'' de lichidare dupa ce si-a dat demisia.

Lichidarea
- Cleşte sertizor.
- Ce-i aia?
- Cleşte sertizor. Pentru papuci d-ăia, la cable.
- N-am luat niciodată aşa ceva. La ce mi-ar fi trebuit?
- Aşa figuraţi.
- Nu cred. Aş vrea să văd şi eu unde am semnat pentru asta.
- E o situaţie mai veche, de prin 2007. Eu sunt nou, n-o am.
- Păi şi-atunci?
- Nu ştiu, aşa figuraţi.
Administratorul se uită la ceas. Curând se termină programul. În faţa lui, catastife, caiete, dosare, foi prinse cu agrafe şi capse. Creioane, pixuri aliniate pe masă. Un monitor de calculator, stins. O tastatură pusă deoparte, nefolosită. Un calendar prismatic din carton lucios. Ordine, disciplină, alinieri, spaţiu atribuit după un regulament misterios.
Eu, în picioare.
- Mai aveţi un brother touch.
- Asta chiar nu ştiu ce e.
- Nici eu, dar e la dumneavoastră.
Lichidarea e momentul ultimei clarificări între tine şi firmă, un partaj în avantajul unuia singur. Compania vrea totul înapoi, chiar şi ce n-a avut. Erorile sunt numai ale tale.
- ªi un generator.
- Generator? Cum, generator?
- Ton generator.
- Adică generator de ton? Nu de curent?
- Aşa scrie. Nu ştiu de care e.
Imposibil să-nţelegi ceva.
Sfârşitul unui contract e aici o epopee cu încleştări de voinţe, învinuiri, trădări şi acte de eroism. Într-un birou, cineva îţi semnează, cu un zâmbet complice, fără a mai verifica (“doar ne ştim, dom’ Petreanu”). În altul, omul îţi împărtăşeşte anecdote:
- Ce-aveţi dumneavoastră e mizilic. ªtiţi că sunt şi flotoare pe unele inventare.
- Ce fel de flotoare?
- D-alea de veceu.
- ªi vine cineva să le verifice vreodată?
- Comisia.
Comisia. Sunt oameni plătiţi să numere flotoarele de wc. Câte facultăţi îţi trebuie pentru asta? Cu cât poţi plăti aşa o specializare?
- ªi să vă zic una tare.
- Ia zi.
- ªapa de beton din platoul ăsta din stânga?
- Nu cred.
- Ba da. E şi aia pe inventarul cuiva. Nu vă spun cine, dar e pe inventarul cuiva.
O şapă de beton de 400 mp, pe un inventar. Absolut autentic.
În alt birou, întâlnesc un păţit.
- Mie mi-au cerut să iau în inventar nişte role de scotch.
La videotecă, sistemul mă dă în fapt. “Figurez” cu 5 casete beta, luate acum vreo 10 ani.
- Păi cum, doamnă, astea nu se casează? După 10 ani?
- Ba da, dar trebuie să le aduceţi ca să dea comisia cu ciocanu-n ele.
Comisia. Oare ciocanul de casat al comisiei e pe inventarul comisiei? Dacă se rupe de la atâtea casări, se întocmeşte referat de casare pentru ciocanul de casat? Se face altă comisie ca s-o verifice pe prima? Dacă membrii comisiei au vrut să-şi însuşească ilegal obiectul şi doar au pretextat că s-a rupt?
Dileme.
În alt birou:
- Măi, la mine au stat 3 zile să numere elemenţii pilonului de emisie.
- Cum?
- Da, cică avea 16 elemenţi, dar la vedere nu erau decât vreo 5, restul erau alte piese şi nu pricepeau unde e tot pilonul.
Televizoarele atârnate pe pereţi; o cafetieră; 4 birouri; un calculator; 4 monitoare; un fierbător, un cuptor cu microunde, un frigider; măsuţe, scaune, sertare pe role, parchet, un UPS, 4 cămăşi, alte obiecte cu indicative misterioase, imposibil de identificat, boxe de calculator, fibra optică.
Fibra optică?
- Păi şi ce fac acum?
- Acum le predaţi.
- Cui?
- Găsiţi dumneavoastră pe cineva.
Administratorul priveşte prin mine, fără expresie.
- Păi eu ce treabă mai am? Cum să decid eu cine va folosi aceste obiecte? E treaba companiei, nu a mea. Eu nici nu mai lucrez aici.
- Nici a mea nu e.
Suntem blocaţi. Ar trebui, deci, să lansez un concurs prin redacţie – care vreţi obiecte? Ar trebui să umblu de la unul la altul, împingând oamenilor sub pixuri procese verbale pentru lucrurile Antenei.
- Prietene, uite care-i treaba… Ia-le dumneata, că eşti administrator, şi dup-aia le atribui cui va lucra cu ele.
- Păi şi ce, să mă duc eu în fiecare zi să verific că mai sunt acolo? Găsiţi dumneavoastră.
Nici o şansă. Omul e-nţelegător ca o stâncă prăvălită-n drum.
Pe listă, o ultimă aberaţie: licenţa de muzică Antena 3.
Carevasăzică, muzica de post e pe numele meu în inventarul acestui administrator. Muzica de generice, de promo, de post, de aşteptare, semnalele de comutare, ilustraţiile audio, toată identitatea sonoră a Antenei 3.
E şi normal – a fost una din deciziile pe care a trebuit să le semnez în 2005, când Antena 3 era doar o idee.
Ca atare, dacă nu pot scăpa de cleştele sertizor, de generatorul de ton, de cafetieră şi de sertarele cu role şi de toate celelalte nr.crt.-uri din catastifele administratorului, poate că ar trebui să păstrez şi muzica postului.
Să mă caute comisia dup-aia. Sau poate vreun colecţionar.

Răspunde Citează

253 mesaje

28484 vizualizări

31 participanți

Cel mai recent răspuns: , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 13:47, 14 Iunie 2017

Vezi răspuns

Răspunsuri moderate (4)

Pagina 21

Pagina 23

Alte discuții în legătură

Epigrama :) [i]Recidivistului:[/i] La stalpul infamiei pus Regrete-l chinuiau nespus. Da-n mai putin de-o saptamana, Vandu si stapul pe sub ... (vezi toată discuția)

Blogurile anului 2009 Deoarece blogurile sunt noul \"trend\" privind informatia pe internet, as dori sa va intreb care sunt, in opinia dvs, cele mai interesante bloguri pe care ... (vezi toată discuția)

Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)

Ares-3 Moderator · Answer 1 · 2011-07-14 16:20:29

Cea mai mişto ţară din lume
scris de admin pe blogul colectiv [ link extern ]

Un cunoscut membru al redacţiei noastre căuta ieri o ştire pe fluxul agenţiei bulgare de presă (sper că n-aţi întrebat cine ar putea cunoaşte limba bulgară şi citeşte toate prostiile). Iată ce titluri a găsit:

• Un copil neamţ a murit la Nisipurile de Aur, aspirat de pompa unei piscine.
• 60 de arestaţi într-o operaţiune de lichidare a celei mai mari bande de falsificatori de carduri din lume. Bandă condusă, evident, de bulgari.
• 116 oameni au murit în naufragiul navei „Bulgaria” (nava era rusească şi naviga pe Volga, dar asta contează mai puţin).
• ªeful unei bande mafiote de bulgari din Las Vegas a încheiat o înţelegere cu procurorii.
• Academia de fotbal a lui Stoicikov a fost premiată.
• Nişte nemţi au făcut prima centrală solară în Bulgaria.
• Incendii uriaşe în Bulgaria.
• Piraţi români atacă un vas bulgăresc pe Dunăre.
• Femeie strangulată în parcul din centrul Sofiei.

Toate astea s-au întâmplat într-un interval de 12 ore.
Probabil că preşedintele Bulgariei este Steven Seagal, altcineva chiar nu credem că ar putea conduce o asemenea ţară.

Gabriela Monica Ionescu Consultant fiscal · Answer 2 · 2011-07-16 20:28:05

Puterea celor care ne iubesc

Toti oamenii la care tii traiesc in tine tot la fel de clar cum traieste inima pe care o simti batand. Are o bataie pentru tine apoi, pe rand, cate una pentru fiecare om caruia i-ai promis afectiune. Si care ti-a daruit, pentru ca nu trebuie sa subestimam niciodata pe cei care ne iubesc. Niciodata.

Indiferent de ce faci sunt legati de tine printr-un fel de legaturi care par uneori mai puternice decat cele de familie. Te sperie uneori cat de inradacinati pot fi in tine niste oameni pe care i-ai cunoscut din pura intamplare, care au parut, la inceput, niste coincidente fara viitor. Si totusi sunt acolo.

Sunt acolo, adanc in ceea ce suntem noi. Fara sa ne dam seama ne-au format mai tare decat cartile pe care le-am citit si educatia pe care ne-au dat-o ai nostri. They shaped us. Si noi pe ei. Un inter – schimb fara de care natura asta n-ar fi posibila.

Sunt acolo in momentele tale de gratie: prin zambete si imbratisarile care au mers dincolo de amabilitate, telefoane interminabile si cuvinte spuse in felul in care trebuie, in secunda potrivita. Te lasi in voia lor cu o voluptate care te face a naibii de vulnerabil si spulbera toate granitele pe care le-ai ridicat, toate zidurile pe care le-ai construit ori invatand din greseli, ori temandu-te de ele. Te tin in palma lor si daca deschid degetele poti sa cazi in gol.

Tot ei sunt acolo sa se bata cu demonii tai – ceilalti oameni din noi. Cei care suntem in momentele noastre de invidie, de orgoliu nemasurat, de furie care ne intuneca judecata si de nedreptati pe care le comitem crezand ca n-o sa fim vreodata descoperiti. Ei contrabalanseaza ignoranta, clipele de masochism in care ne aruncam in voluptatea suferintei cu tot egoismul din lume.

Oamenii care tin la tine sunt cei care se apleaca asupra ta atunci cand ai cazut in genunchi. Cei care te salveaza de tine insuti si vorbesc cald cand tu tipi fara sa gandesti. Cei care ne iti dau palma atunci cand o meriti si Doamne, cat le multumesti pentru palma aia!

Daca lumea e o scena, ei sunt publicul tau. Martorii tuturor lucrurilor care iti promit imortalitatea numelui spus cu afectiune in glas.

Mai ai in tine fantomele fostelor iubiri: pe unele le-ai taiat complet din inima ta, sunt niste nume intr-un caiet, pe altele le-ai arhivat sub forma de amintiri, iar o a treia categorie inca te bantuie. In ochii lor si cuvintele pe care le repeti si acum desi nu o sa sune niciodata la fel ca de pe buzele lor.

Ce-i drept, toti oamenii acestia au puterea sa te faca zob. Daca pleaca- nu fizic, pentru ca legaturile voastre n-au nici un punct comun cu distanta – daca renunta la tine atunci ceva inauntrul tau se sfarma. E un gol in tine, mai mare sau mic, care se umple de fantasme: regrete, analize peste analize, aiureli si zile de privit in gol fara sa vrei sa intelegi.

Daca nu se dovedesc a fi cine au spus atunci aluneci usor intr-o panta spre distrugere: te roade pe dinauntru. Puterea pe care o detin asupra noastra e la fel de mare ca cea care ne-a salvat de noi insine odata. Oamenii astia ne pot rupe aproape la fel de tare ca o iubire pierduta.

Dar daca n-or sa fie acolo pentru totdeauna, atunci vor fi o lectie de viata pe care n-am fi putut-o invata in alte circumstante.

Dar cei care vor ramane sunt o marturie a faptului ca am facut ceva bun in viata asta, daca ei au ajuns sa ne cunoasca si inca sunt alaturi de noi. Ii simtim cand ne impiedicam de propriile sentimente, cand ne indoim de lucrurile pe care le putem face si cand aruncam lacrimi de parca ar fi minuni si nu solutii de curatat sufletul.

O forta incredibila care ni se pare ca vine dinauntru dar, de fapt, porneste din ei.

[ link extern ] >

Gabriela Monica Ionescu Consultant fiscal · Answer 3 · 2011-07-21 10:09:16

O țară întreagă sub șoc

Nu cred că se va schimba mare lucru în învăţămîntul românesc după aşa-zisul şoc al rezultatelor de la bacalaureatul 2011. Problemele par grave – complicitate între dascăli şi elevi la copiat, milioane de lei cheltuite pe meditaţii inutile, elevi care refuză să-şi asume minima responsabilitate pentru rezultatele slabe de la examinare –, iar discuţiile jurnaliştilor şi autorităţilor mizează mai mult pe scandal şi revanşe politice, decît pe cauză, efect şi soluţii.
este psiholog

Dar dovada cea mai importantă că, de fapt, nimeni nu este pregătit, dispus, interesat cu adevărat (nici cadre didactice, nici elevi, nici minister, nici părinţi) să remedieze situaţia din învăţămîntul românesc este aceea că toţi, absolut toţi, par surprinşi, stupefiaţi, intrigaţi de rezultatele de la examenul de bacalaureat. Deşi toţi, dar absolut toţi, cei implicaţi ar fi avut posibilitatea să reflecteze din timp la felul în care va decurge evaluarea de sfîrşit de liceu.

Modele de subiecte sînt afişate pe netul ministerului sau sînt publicate în diverse culegeri de exerciţii. Pe parcursul anilor de liceu, elevii dau teze, participă la simulări ale examenului de bacalaureat, sînt examinaţi, verificaţi. De asemenea, în cadrul meditaţiilor, se presupune că profesorii îi testează, corectează, îi îndrumă pe elevi şi îi informează pe părinţi cu privire la nivelul de pregătire al copiilor lor. Rezultatele slabe la bacalaureat nu pot apărea din senin. Toţi au deci posibilitatea să ştie din timp, să aproximeze, să prevadă care vor fi rezultatele la examenul din vară. Nu poţi crede, chiar şi fără să fii specialist în educaţie, că între pregătirea din liceu şi examenul final elevii şi profesorii suferă brusc de o amnezie. ªi totuşi, opinia publică, ministerul, părinţii şi chiar elevii sînt amuţiţi de rezultatele bacalaureatului. Nu există, după ştiinţa mea, nici o sesizare, nici o analiză, nici un raport oficial, al vreunui cadru didactic, al vreunui director de liceu, sau al vreunui comitet de părinţi care să anunţe deschis, din timp: „copiii noştri nu vor lua bacalaureatul“, „liceul nostru nu va avea nici un elev cu note de trecere“. Nu există, din cîte ştiu, nici o cerere de întîlnire între cadre didactice, părinţi şi autorităţi în care să se discute preventiv, pe baza rezultatelor din timpul anului şcolar, despre soluţii pentru un bacalaureat verosimil. Pentru acest fapt, nu sînt prea multe explicaţii: ori simulările sau testările la care participă copiii nu păstrează standardele impuse de examinarea finală, ori se mizează pe mica descurcăreală, ori toţi sînt pregătiţi să acopere dezastrul pînă la publicarea lui pe listele cu admişi sau respinşi. (Am văzut elevi şi părinţi devastaţi de notele afişate şi mă întreb: Cît de surprins poţi să fii că ai picat bacalaureatul cu nota 2? Cu ce aşteptări ai pornit spre examen şi ai trecut de el, cînd tot ce ai putut scrie corect pe foaia de examen a fost numele tău?)

Aş mai adăuga ceva despre procentul, de 44%, al celor care au trecut bacalaureatul: dacă examenul ar reflecta într-adevăr nivelul de cunoştinţe al elevilor, dacă aproape jumătate dintre ei ar fi, într-adevăr, capabili să rezolve subiectele dificile propuse de minister, nu cred că este un rezultat slab. Absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat presupune competenţe excepţionale ale elevilor, nu neapărat împărţite democratic. Diploma de bacalaureat devine absolut necesară atunci cînd vizezi un loc la facultate. Or, un licean care a picat bacul cu nota 3 nu poate, în mod realist, să-şi propună, imediat, o pregătire universitară. Sau poate?!

Maria Iordănescu
[ link extern ]

Gabriela Monica Ionescu Consultant fiscal · Answer 4 · 2011-07-28 07:10:19

Comoara

De multe ori ma intreb ce facem aici ...pentru ce ne taram de pe o zi pe alta , pentru ce traim ...ce anume cautam zi de zi ...cautam bani multi si fara masura si....pentru ce? Cand ne imbolnavim totul ne pare fara sens...tot ce am cautat si am obtinut pana acum...cand ne plange sufletul toate se sterg incet,devin opace, tot ce e frumos pentru unii e urat pentru noi pentru ca ne lipseste obiectul fericirii , cauza ei , scopul ei....
Totul in jur se diminueaza pana la zero , devine neimportant ...Functionalitatea sufletului nostru e atat de schimbatoare si sensibila incat ma sperie. Sunt atat de multe lucruri nestiute si sunt chiar in jurul nostru,langa noi , stand prafuite si neobservate pana intr-un moment cand inima incepe sa le vada, nu mai e oarba ca de obicei , nu mai e surda , se trezeste dintr-un somn adanc parca, dormit ani de zile sau poate chiar o viata...Oboseala din suflet dispare atunci cand apare ceva in viata noastra, o lumina, o speranta , ceva ce ne face mai puternici ,care ne sterge din suflet tot praful depus in timp pe el ,ce il face sa se simta greu,batran,ametit,confuz....
Si cand te gandesti ca ceva cat de mic are puterea aceea magica sa te scoale din amorteala, da asta e cuvantul, AMORTEALA ; sa te faca sa renasti parca , mai nou ,lasand vechiul in spate ,vazandu-l cum se indeparteaza din ce in ce mai mult cu pasi mici si lenti ,facandu-se mai mic si mai mic pana cand dispare ,dar ramane acolo undeva intr-un colt neatins, neuitat.Acum totul tine de noi si de cum stim sa pastram noua comoara, sa o slefuim pana cand devine stralucitoare si ferma ,tine de noi sa nu o facem sa dispara , sa o legam strans si sa nu-i mai dam drumul . E greu totusi zi de zi sa o pastrezi intacta , in lumea rea si straina...e o incercare ,dar care merita ..avem zile rele,zile bune..tot ce conteaza este sa nu lasam zilele rele sa ne afecteze , sa ne afecteze comoara, sa o tinem deoparte cumva ,sa nu o intinam ...sa nu lasam sentimentele rele si meschine sa ajunga la ea,orice ar fi ; e singura noastra piatra pretioasa , e singurul lucru pentru care ar merita si ar conta sa luptam in lume; singurul lucru care ne insoteste pe tot parcursul vietii de la nastere si pana in ultima clipa si chiar mai departe de ea .
Omul cauta Fericirea...dar ce e Fericirea ? Oare exista fericire pe lume sau e doar o iluzie? E asa de neatins , oare a atins-o cineva cu adevarat vreodata? Care e cea adevarata..? Cea a sufletului sau cea materiala ? Putem sa o dividem oare, sau e una si aceeasi ? Vezi totul cu o minte limitata, atat de limitata incat te face sa te simti confuz ,strain de toate, strain de lumea asta.Un om se poate simti atat de fericit cand asculta sunetul cristalin al unui rau , sunetul facut de frunzele copacilor in bataia vantului, fosnetul lor sub picioare,glasul unei pasari cantatoare,sunetul ploii pe geam ...unii gasesc adevarata implinire in aprofundarea unei anumite religii,civilizatii sau in sunetul dulce al muzicii.Sufletul poate face atat de multe pentru noi daca il hranim cu ceea ce are nevoie ; cu momente de liniste atunci cand citim o carte care ne place, atunci cand dormim linistit , cand dam nastere unui lucru poate neimportant pentru ceilalti dar atat de hranitor pentru noi ; sau de ce nu ,atunci cand asternem pe hartie sentimente si emotii ivite din strafunduri,dornice sa se afirme dar nu in intunericul strafundurilor ci la lumina realitatii, dornice sa lase visurile deoparte si sa vada lumina zilei .
Unii spun ca totul ar sta in Karma fiecaruia ; karma asta, ce e cu ea..? ne lasam influentati de ea,o lasam sa ne dirijeze traseul ; de ce ar fi viata actuala o continuare a celei de mai dinainte ..?De ce am plati pentru greselile facute dupa atata timp in existenta noastra ca spirite calatoare in timp si in diferite dimensiuni...
Totul ar fi asa de roz poate in fiecare zi daca am fi apti sa dam ascultare inimii , sa facem rost de un moment pe zi in care sa stam de vorba cu inima noastra, sa ascultam ce are ea de zis , si sa incercam sa indeplinim daca nu tot, macar o parte din ce ne comunica..ar fi asa frumos , dar ne lasam dusi de val, un val care nu e al nostru , un val pentru care nu suntem aici , unul care daca il observam mai indeaproape este ros , obosit si prafuit , strain de suflet si de noi ...

[ link extern ]

Ares-3 Moderator · Answer 5 · 2011-07-28 09:24:52

Acest articol al lui Petreanu m-a pus pe ganduri serios... sunt in faza in care imi repugna tot ce tine de politic din motive care nu conteaza pentru topicul acesta, insa m-au facut sa ma hotarasc sa nu mai votez in viata mea. Petreanu parca, parca m-a facut sa ma razgandesc :rolleyes:
Desi mult mai interesanta ar fi o miscare de protest la fel cu cea prezentata de el in postarea urmatoare – cred ca la asa ceva as fi in primele randuri.

Ne-aţi Taxat Destul

La intrarea în supermarketul de lângă mine e un anunţ. Patronii informează onorata clientelă că magazinul nu are nimic de câştigat din majorarea TVA – ba dimpotrivă – şi că banii aceştia se duc direct la stat; promit, de asemenea, că vor face tot ce le stă în putinţă să nu crească preţurile.

În subtext, e un apel la solidaritate. Ca şi cumpărătorii, şi magazinul este un contribuabil; şi magazinul are de plătit acum mai mult către statul român; se înţelege că şi magazinul, şi cumpărătorii au de suferit; singurul care câştigă e statul.

Afişul spune, de fapt, o poveste clasică, una cu victime şi cu profitori. Reacţia subconştientă e să simpatizezi cu asupriţii şi să urăşti asupritorii.
Nu e clar cum va menţine acest magazin preţurile, aşa cum promite că va încerca. Poate va mai da oameni afară; poate va reduce profitul; poate va căuta furnizori mai ieftini; sau, cine ştie, poate că nu va face nimic din toate astea, va mări preţurile şi nu va mai comunica nimic clienţilor – asta e, nu s-a putut.

Dar toate astea sunt pentru viitor. Prezentul zice aşa: “suntem împreună victime ale unui abuz”. ªi, instinctiv, eşti de acord – aşa e, statul a mărit taxele pentru că nu ştie să facă bani altfel decât jupuind contribuabilii. În loc să crească plăcinta din care-şi taie felia, statul creşte felia şi ignoră plăcinta. Până la un punct, acest comportament era semn de prostie. Acum, a devenit duşmănie pe faţă. Îţi vine să-i iei farfuria din faţă.

Adică noi muncim de ne rupem, dacă mai avem unde, şi tu, statule, ne iei toţi banii, nu? Până şi paraziţii intestinali au grijă să nu sugă tot, că altfel mor odată cu gazda. Paraziţii au, totuşi, instinct de conservare.

La ce poate duce o asemenea solidaritate ostilă a contribuabililor faţă de stat?
Moise Guran, furios, scrie: “interesul meu din acest moment, confruntat fiind cu un stat rapace, înrobitor şi prost pe deasupra, este acela să mă apăr. E un drept prevăzut în declaraţia drepturilor omului. Cum o pot face? Fentând statul.”

Ca şi pe Moise, nici pe mine nu mă mai interesează, în bătălia cu acest organism ostil, să mai fiu amabil cu el. Nu mă mai interesează să plătesc taxele şi să verific dacă banii pe care-i primesc, muncind, sunt legali sau nu. E deja prea mult timp de când îşi bate joc de munca mea, de când îmi ia taxe şi impozite din ce în ce mai mari şi le risipeşte, stupid. Tata m-a învăţat că munca trebuie respectată şi că banii munciţi nu se aruncă pe fereastră – “trebuie să fii cumpătat, băiete”. Ei bine, avea dreptate. Fireşte că avea dreptate, aşa ni s-a spus tuturor, doar că în ţara asta, unde înţelepciunea populară ne învaţă să fim respectuoşi faţă de banul muncit din greu, suntem împilaţi de o clică feudală care ne risipeşte munca.

ªi atunci, vorba lui Vladimirescu, “Nici o pravilă nu opreşte pe om a întâmpina răul cu rău!”
Poate credeţi că aşa avem noi ghinion de conducători proşti – că, iată, şi Vladimirescu se plângea de tagma jefuitorilor. Nu chiar. Nu suntem aşa speciali – doar că noi, românii, părem a fi mai inerţi.

De anul trecut, în Statele Unite se dezvoltă rapid o mişcare de protest faţă de taxarea excesivă. Oamenii şi-au spus “The Tea Party“, o referire directă la revolta din Boston, din 1773, a coloniştilor americani împotriva taxării aplicate de Guvernul Majestăţii Sale. Sloganul acelor pre-revoluţionari a fost “no taxation without representation” – ceea ce rezuma starea de nemulţumire faţă de o putere care le lua banii dar nu le respecta interesele legitime. Vă sună cunoscut?
Actuala mişcare de protest răspunde unei serii de creşteri ale impozitelor din Statele Unite. În “Tea Party”, TEA înseamnă, de fapt, Taxed Enough Already. Ne-aţi Taxat Destul.

ªtiţi cum a început? La începutul lui 2009, Keli Carender, o bloggeriţă din Seattle, activist conservator, s-a enervat atât de tare pe guvernul federal încât a început să-şi sune prietenii şi să le trimită e-mailuri, invitându-i la un protest public. Au venit 120 de persoane. Încăpăţânată, Keli s-a apucat să organizeze un al doilea miting. Au participat de două ori mai mulţi. La al treilea s-au strâns 1.200 de oameni – de 10 ori mai mult decât la primul.

Apoi mişcarea s-a extins în toată America. Acum e privită cu teamă, dispreţ şi poate şi ceva ură de establishment. Apar controverse şi scandaluri în jurul liderilor (ce tehnică veche…) dar continuă să crească. La alegerile parţiale din iunie, au reuşit să trimită în Congres cel puţin 10 reprezentanţi. Nu mai pot fi ignoraţi.

La fel ca americanii, şi noi, românii, avem dreptul constituţional de a protesta şi de a organiza proteste. Din păcate, n-o prea facem.
ªi când spun “din păcate”, vorbesc despre riscurile de a accepta prea multe abuzuri, fără reacţie. Aici, oamenii suportă în tăcere presiunea în creştere, fără a se elibera prin supape cum ar fi Tea Party.

ªi, la un moment dat, totul explodează.

[ link extern ]