Imi place acest blog...

O recomand pt articolele pe care le scrie si in care te regasesti.

[ link extern ]

"A sta sau a pleca, asta-i intrebarea!" - cuprinde 3 parti care cuprinde realitatea care o traim.

Daca Dumnezeu ar sarbatori Craciunul

Daca Dumnezeu ar sarbatori Craciunul, n-ar muri nici un copil in spital in 25 decembrie.

Daca Dumnezeu ar sarbatori Craciunul, saptamana asta ar fi mai putine accidente in care oamenii sa-i piarda pe cei dragi.

Daca Dumnezeu ar sarbatori Craciunul, saracii ar descoperi bani in buzunar, bolnavii ar primi alinare, depresivii ar scapa cateva zile de povara.

Daca Dumnezeu ar sarbatori Craciunul, nu am avea sute de oameni fara casa, gasiti inghetati pe strazi in toata emisfera nordica. N-am avea concedieri de sarbatori, divorturi, sinucideri sau crime. Nu ne-am mai teme de cutremure sau incendii sau avalanse. Macar doua-trei zile.

Dar desigur, Dumnezeu nu sarbatoreste Craciunul.

Oamenii o fac. Asa cum stiu ei. Unii mai frumos. Altii mai sarac. Unii cu dragoste. Altii cu dezamagire. Destui, din pacate, cu ura fata de ceilalti, care au mai mult sau simt mai mult.

Daca Dumnezeu nu sarbatoreste Craciunul, atunci de ce o facem noi?

E foarte simplu: pentru ca sarbatoarea asta nu e despre Cel de Sus. Nu e pentru credinciosi doar – ateii se strang si ei in seara de Ajun in jurul bradului. Nu e pentru ca primim cadoul cel mare – nemurirea – de la un Mantuitor indepartat. Daca am fi siguri de asta, de ce ne-ar mai fi teama de moarte?

Nu, sarbatoarea asta e doar a noastra. A celor de pe pamant. A celor care mor, odata si odata. E cel mai frumos fel de a ne aduce aminte ca traim putin si trist. Ca uitam prea des de bucuria celorlalti. Ca nu ne mai intrebam decat rar “de ce”, pentru ca suntem prea ocupati cu “cum?”

De fapt, Dumnezeu nici n-ar putea sa sarbatoreasca Craciunul. Pentru ca nu l-ar intelege. Pentru ca nu stie cum e sa traiesti pe planeta asta cu noroaie si zgarie nori, cu mizerie si lux aproape supranatural, cu cersetori si printi de bani gata… Pentru ca nu merge ca noi, la slujba 10 ore, pentru ca nu-si vede copiii doar adormiti, seara, pentru ca nu bea o bere la capatul zilei si inca una si inca una ca sa-si scoata din cap presiunea si ritmul nebunesc al existentei.

De fapt, Craciunul nu e despre Dumnezeu. E despre Dumnezei. Cei care suntem.

Si despre o aducere aminte: suntem aici putin timp. Iar Craciunul e doar un gest simplu: Luam cateva zile. Le aprindem la un capat cu scanteia gandurilor noastre. Si incercam, in lumina asta slaba, sa vedem in jur:

Mai e cineva?


[ link extern ] /

Creierul nu trebuie să știe că a fost operat

2014 January 20 at 11:50 am by Simona Tache

V-am povestit aici despre neurochirurgul Sergiu Stoica, un medic tânăr, ultrașcolit în Franța și Canada, cu experiență în operații pe care nu le mai poate face altcineva în România și cu o atitudine față de pacient care pare S.F., comparativ cu felul în care se poartă medicii, în general, în România. V-am povestit, pentru că mie și lui Nic ne-a marcat existența și pentru că este singurul medic de la noi pe care îl recomand în cazul unei situații medicale care ține de neurochirurgie. Sergiu Stoica operează copii la spitalul de stat Marie Curie și, până de curând, a operat adulți la spitalul privat Euroclinic. De la 1 ianuarie 2014, a înființat însă Brain Institute, care reunește cei mai experimentați specialiști din neurochirurgia romanească modernă. Ca să vă dați seama cam care e nivelul profesional de acolo, vă spicuiesc din CV-ul doctorulul Ștefan Mindea, care a venit din S.U.A. ca să se alăture echipei acestei clinici: “director al secției de neurochirurgie spinală al Centrului Medical Universitar Stanford, și profesor universitar în chirurgia spinală minim-invazivă la aceeași instituție. Timp de cinci ani consecutivi (2009-2012), a fost premiat în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la Universitatea Stanford”. Pentru cine nu știe, Stanford este o universitate americană top of the top, din liga “Harvard, Yale, Princeton”. Deci… OAU, nu-i așa? 8O

Alături de neurochirurgi, stă anestezistul Anca Vișan, de care depinde într-o proporție uriașă succesul fiecărei operații (dacă veți citi acest text până la capăt, veți înțelege de ce), echipa fiind completată de trei medici tineri, specializați în Franța: Mihai Crăciun, Ionuț Gobej și Dorin Bică.

Brain Institute e o clinică privată, găzduită de Spitalul Monza, însă nu e deloc una obișnuită, fiindcă funcționează după niște principii cu totul speciale. E, practic, prima instituție medicală privată non-profit din România, care reinvestește toate resursele disponibile pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților și a practicii medicale, precum și pentru cercetare și educație. Adică – mai clar! – medicii își vor lua salarii, dar tot profitul clinicii nu va intra în conturile lor, ci va fi reinvestit în interesul pacienților. Din nou OAU, nu-i așa? 8O

Deciziile medicale la Brain Institute nu sunt luate de un singur medic, ca în sistemul românesc de stat, ci de echipe interdisciplinare, la fel ca în toată lumea civilizată. Adică, dacă e o operație de adenom hipofizar, e implicat și un endocrinolog, dacă e o tumoră malignă sunt implicați și anatomopatologi, și oncologi, și așa mai departe.

Dar să vă explic puțin și ce înseamnă neurochirurgia modernă, minim invazivă, pentru că e extrem de important. Înseamnă operații cu tot părul pacientului pe cap, incizii mici, bine plasate, fără bandaje, fără drenuri, durată redusă de spitalizare, dureri post-operatorii mai mici, cicatrice mai mică și mai puțin vizibilă, de cele mai multe ori, invizibilă, pentru că este sub păr. Practic, se decupează o bucată mică de os și se operează prin “găurica” rezultată. La finalul operației, osul se pune la loc. Nu, nu e glumă, am văzut cu ochii mei pacient operat fără să i se taie un singur fir de păr, nu vorbesc din povești. Și am văzut și pacienți operați prin metode învechite, rași pe cap, cu 100 de bandaje, turbane și tuburi de dren, cu cicatrici uriașe și șanțuri adânci și șerpuitoare pe suprafața pielii capului, pe care le vor purta cu ei toată viața.

Câte ceva despre tehnicile moderne, de ultimă generație, utilizate de Brain Institute:

Neuroanestezia intravenoasă, prin sistem target controlled infusion. Este o tehnică specială ce permite administrarea drogurilor anestezice nu numai în funcție de greutate, înălțime, sex, vârstă, ci și ajustat de informațiile venite de la un senzor special, ce culege și procesează undele creierului, indicând felul în care pacientul răspunde la la anestezie. Astfel, se poate modifica în timp real doza și rata de administrare, în funcție de cerințele de moment ale individului respectiv. O anestezie foarte personalizată deci, care permite trezirea rapidă la sfârșitul operației și o evaluare neurologică făcută cu acuratețe, fără urmările unei sedări reziduale excesive (stări de rău, vomă etc.) și risc de sechele. Adică, da, poți să vorbești cu pacientul imediat după operație, îți răspunde, somnoros, dar coerent, la toate întrebările. Nic a făcut chiar și glume cu doctorul Stoica: “Ce faci, Nic, am auzit că ai fost operat?”, “Da, da, am auzit și eu, pe surse”. :-)

Proceduri speciale, de tipul Awake Brain Surgery sau chirurgia pe pacientul treaz. Aceasta este o tehnică anestezică ce presupune trezirea pacientului în timpul operației, la anumite intervenții care se fac în zone ale scoarței cerebrale care se ocupă cu vorbirea, scrisul și mișcările. Mai clar: atunci când țesutul tumoral seamănă cu țesutul normal al creierului, tehnica asta îl ajută pe chirurg să nu taie țesut normal, lăsând pacientul cu sechele pe viață. Acesta este trezit cu blândețe, i se explică situația în care se află și momentul operator, și este rugat să colaboreze prin vorbire sau mișcări, după caz. Chirurgul face un mapping cortical amănunțit (o hartă, adică), trasând contururile tumorii până în țesut sănătos, iar anestezistul stă de vorbă cu pacientul, fiind foarte atent la cele mai mici modificări care apar în vorbirea, înțelegerea, mișcările acestuia; când apar astfel de modificări, chirurgul este oprit – înseamnă că o zonă importantă este atinsă și nu trebuie deranjată, deoarece ar lăsa sechele semnificative. Ducând această tehnică la extrem și dorind să dovedească viabilitatea ei, o echipă chirurgicală din Statele Unite a operat un violonist celebru în timp ce acesta a interpretat un întreg concert. De trei ori… OAU! Incredibil până unde a ajuns medicina modernă, nu-i așa? 8O

Neuronavigația sau GPS-ul neurochirurgului. Este un computer care realizează, pe baza RMN-ului, o reconstrucție 3D a capului pacientului. Cu ajutorul imaginilor rezultate, chirurgul (care operează printr-o incizie mică, remember, deci nu i-a despicat capul pacientului, să vadă tot creierul) face corelația cu situația reală de pe masa de operație. Astfel, poate urmări exact unde a ajuns cu instrumentele chirurgicale, cât mai are de scos din tumoră, cum e plasat în raport cu centrii nervoși importanți și cu vasele mari și așa mai departe. Tot cu ajutorul neuronavigației se stabilește și locul în care se va decupa osul, astfel încât chirurgul să poată opera toată tumora, printr-o incizie cât mai mică.

Neuromonitorizare intra-operatorie (pune în evidență diferite structuri nervoase sensibile, prezente în câmpul operator, pe care chirurgul trebuie să le identifice precis și să le protejeze); Microscop (lucrând „pe gaura cheii”, adică printr-un volet mic, ai nevoie de mărirea și de lumina microscopului, lupele sau ochiul liber fiind depășite); Neuro-endoscop (cel mai des e folosit la operarea prin nas a adenomului hipofizar; datorită endoscopului, se poate lucra printr-o singură nară, singurul disconfort al pacientului, după operație, fiind o senzație ca de răceală, nu dureri, hemoragii, tamponament nazal, puncții lombare etc.); Instrumentar special, micro-chirurgical.

Rezumând, principiul fundamental care stă la baza neurochirurgiei moderne, minim invazive și care animă echipa de la Brain Institute este următorul: “Creierul nu trebuie să știe că a fost operat” (Dr. Harvey Cushing). Prin extensie, nici pacientul nu trebuie să se simtă ca și cum ar fi fost operat și nici cei din jurul său (familia, prietenii și colegii) nu trebuie să fie marcați de asta. Cu ajutorul aparaturii de ultimă oră, a celei mai eficiente anestezii și, mai ales, a experienței și profesionalismului medicilor de la Brain Institute, un pacient care a avut o tumoră poate pleca acasă pe picioare, după o operație care poate dura și zeci de ore și o spitalizare de trei zile. Iar oamenii care întâlnesc pe stradă nu vor ști că, în urmă cu trei zile, niște neurochirurgi i-au umblat prin creier.

Și a mai adus ceva nou în România Brain Institute. Un site care conține toate răspunsurile de care ar putea avea nevoie un pacient. De la CV-urile medicilor la tehnicile medicale folosite în operații (de pe site am luat și eu informațiile de mai sus, dar găsiți la sursă mult mai multe și mult mai detaliate), de la prezentarea parteneriatelor cu alte specialități (oncologie, ORL, endocrinologie) la numărul de telefon la care se pot face programări, de la condițiile de spitalizare la prețuri. Mai perfectă transparență de atât nici că se putea. Extirparea unei tumori la creier costă, de exemplu, 13.000 RON (adică echivalentul a aproximativ 3.000 de euro). Nu cu mult mai mult decât șpaga pentru o operație “de modă veche”, într-un spital de stat, cam la jumătate din cât costa la Euroclinic și foarte, foarte puțin în raport cu tehnologia folosită și cu expertiza medicilor. Ca să vă faceți o idee, prețul unei asemenea operații la o clinică din străinătate ajunge undeva la 40.000 de euro. Mai are cineva vreo îndoială că oamenii ăștia nu vor să facă bani, ci neurochirurgie la cele mai înalte standarde de performanță, în interesul pacientului? :-)

Vă rog mult să dați mai departe aceste informații, ca să le afle cât mai multă lume, nu se știe cui i-ar putea salva viața chiar mâine. Brain Institute e cu adevărat ceva extrem de valoros pentru România, un mare-mare pas înainte în lupta pentru viață, unde “luptă pentru viață” e foarte departe de a fi o metaforă (aici mi-ar fi trebuit un emoticon cu “zâmbet amar”).

Mulțumesc.

P.S. Sergiu Stoica va continua să opereze și copii, la spitalul de stat Marie Curie.

[ link extern ] /

"Jignirile in relatia de cuplu (cauze, efecte si atitudinea-solutie)

Iata cateva intrebari pe care mi le-a pus Sorin Condrea intr-un interviu ce o sa apara pe site-ul lui.

1. De ce apar jigniri in cuplu?
Deobicei atunci cand vine vorba de jigniri trebuie sa definim concret la ce ne referim : injuraturi, reprosuri sau pur si simplu remarci pline de rautate. O persoana care-si jigneste partenerul o poate face intr-un mod intentionat ( ca sa se faca constient ca celalalt are prea multe lucruri pe care inca nu le accepta si nu le poate integra in relatia lor, sau ca sa-l faca pe celalalt sa se simta mizerabil si lipsit de respect, asa cum probabil s-a simtit la un moment dat in relatia respectiva insa n-a putut sa verbalizeze acest sentiment). Cred ca jignirile apar atunci cand vrei cumva sa-i transmiti celuilalt ce anume te deranjeaza din comportamentul lui, cand ii vezi un anumit aspect din viata pe care nu vrea sa-l schimbe, cand ii judeci actiunile si te indoiesti ca poate actiona mai bine.

2. Ce faci cand partenerul te jigneste? Ii raspunzi cu aceeasi moneda?

In mod obisnuit, asta cred ca e prima reactie a unei persoane: sa jigneasca inapoi. Daca ne uitam mai adanc, defapt e o reactie de auto-aparare, nu-i asa? Daca cineva te provoaca la batalie, daca iti ataca intreaga personalitate si abilitati pe care le-ai construit cu greu, nu-ti ramane decat sa ridici toate armele si sa ataci cetatea celuilalt. Insa de multe ori am verificat teoria: violenta naste violenta! Atunci cand celalalt isi mascheaza violenta printr-o injurie, de cele mai multe ori aceasta violenta verbala este resimtita de 10 ori mai mult la nivel emotional. “O palma se vindeca, o vorba spusa nu!”. Atunci cand incerci sa comunici cu celalalt trebuie sa-ti alegi cat mai bine vorbele, sau din contra te poti abtine de la spune ceva ce vei regreta pe viitor.

13. Tu ai fost vreodata jignita ? Cum ai trecut peste aceste jigniri?

Cred ca a fi jignit nu tine neaparat de cine esti tu ca persoana ci mai pregnant este faptul ca celalalt s-ar putea sa se elibereze de furie intr-un mod distructiv relatiei si omoara din fasa comunicarea (esentiala pentru evolutia unei relatii). Am fost jignita, insa am inteles ca ceva il nemultumea pe celalalt si ca-i provoca un mare stres aceasta batalie cu el insusi. Eu n-am fost decat o oglinda care sa-i arat cat de urati sunt monstrii pe care i-a ascuns ani de zile sub pat in intuneric. Cand reuseam sa-i arat ( fara sa fiu constienta la inceput de acest proces) cat de multe lectii mai are de invatat in ceea ce priveste rabdarea si comunicarea, alegerea cuvintelor potrivite…celalalt se enerva fiindca nu e de-ajuns doar constientizarea proceselor , e nevoie si de actiune in plus. Pentru fiecare cuvant urat primit din partea oamenilor din viata mea, a fost necesar la un moment dat sa-mi ofer eu mie inca 5 bune si pozitive ( reale). Incurajez constientizarea si mai ales libertatea si responsabilitatea proprilor alegeri. Nimeni nu te obliga sa stai cu un partener care te jigneste si sa ajungi sa jignesti si tu inapoi. Intotdeauna, dar intotdeauna exista si o alta cale (poate mai benefica pentru amandoi).

3. Cat de usor este sa jignesti persoana care te iubeste cel mai mult?

In cuplu gradul de implicare creste odata cu timpul si experientele comune, atunci cand iti pasa mai mult de celalalt (inclusiv de viitorul tau in relatie cu celalalt), incepi oarecum sa devii mai critic (atat cu tine insuti cat si cu celalalt). Cand ridici stafeta , ridici si asteptarile fata de celalalt. Aici risti sa-l faci pe celalalt sa se simta manipulat, insuficient si mai ales il ajuti sa devina din ce in ce mai “handicapat” cand vine vorba de proprile alegeri la cum sa-si traiasca viata. O persoana matura, este o persoana care constientizeaza si actiunea in ceea ce priveste comunicarea sincera si deschisa cu persoana pe care o iubeste sau fata de care isi manifesta iubirea. Paradoxul este atunci cand iubesti dar in acelasi timp urasti aceasi persoana. Aici cred eu ca e vorba despre o relatie de dependenta, teama si mai ales multe proiectii ale proprilor caracteristici considerate defecte.

4. De ce oamenii care formeaza un cuplu accepta jignirile partenerului?

Faptul ca formeaza un cuplu cred eu ca nu e neaparat relevant in a accepta jignirile. Cele mai multe jigniri au fost cumva prezente in viata unei persoane inainte sa intre intr-o relatie ( adesea in familie exista un parinte care jignea si unul care primea jignirile cu mult stoicism). Atunci cand ai in familie asemenea exemplu , e foarte usor sa repeti aceleasi tipare de comportament. Se spune ca un copil isi vedea parintii cum se certau zilnic. Pana la un moment dat cand tatal lui s-a ridicat de la masa si i-a tras o palma mamei lui. Atunci s-a instalat linistea in casa. Doar lacrimile au mai fost marturiile suferintei. Insa o suferinta mai mare emotionala si sufleteasca, decat cea fizica. Copilul a uitat acest mic incident pana cand peste 20 de ani s-a trezit ca in relatia lui defiecare data cand prietena lui il critica ca nu-si gaseste un serviciu mai bun, atat de tare se enerva ca spargea cate un obiect din casa. Acest tip de agresivitate este foarte periculos fiindca poate aluneca usor spre violenta fizica si verbala repetata.

5. Jignirile in cuplu nu apar din cauza contradictiilor?

Poate unul din motivele principale este descris ca diferinte de opinii. Insa atunci cand cineva are o alta parere fata de a ta, nu inseamna ca este mai prost sau ca merita sa-l subestimezi. Uneori prin simplu fapt ca poti asculta o alta parere poti invata multe lucruri sau poti sa-i dai seama ca te autolimitezi crezand ca detii adevarul absolut. Bineinteles asta nu exclude faptul ca poti alege sa nu iei o decizie bazata pe o opinie care nu e suficient de argumentata.

5. De ce se intampla ca barbatul sau femeia intr-o relatie sa vada acelasi lucru din unghiuri diferite?

“Cu totii suntem diferiti. Din fericire” – era un slogan de cumparaturi intr-un supermarket. Cred ca e normal si benefic sa fie diferiti (atat femeia cat si barbatul). Nu pot sa-mi imaginez o lume functionala daca am fi toti niste roboti trasi la xerox. Intr-un cuplu, atunci cand partenerii sunt diferiti ( poate chiar la poli opusi, lucrurile devin din ce in ce mai greu de integrat). Incepe sa nu-ti mai pese atat de mult de prioritatile celuilalt si exista un anumit punct intr-un cuplu in care cei doi tind sa-l faca pe celalalt sa semene cu el cat mai mult, tocmai ca sa-l poata percepe ca fiind o parte dintr-un intreg. Daca fiecare partener ar reusii sa integreze si sa accepte aceste diferente ( de perceptie pana la urma), stabilirea rolurilor functionale ar fi mult mai usoara prin negociere. Nu e nevoie sa-l jignesti pe celalalt ca sa-l rogi apoi sa duca gunoiul in timpul meciului de fotbal. Poti sa-i comunici intr-un moment prielnic ca numai cel mai puternic barbat din lume poate duce gunoiul de la etajul 4 la ghena de gunoi ( folosind cumva si simtul umorului). Intotdeauna exista alternative, pana la urma provocarea esentiala e de a-l cunoaste pe celalalt asa cum e el, nu prin masca pe care i-o ofer atunci cand incep o relatie. Multora le e frica sa descopere aceste diferente (pana la urma atat de biologice).

6. Nu esti de parere ca contraditiile pe diferite subiecte vor exista tot timpul intr-o relatie pentru ca deobicei cuplurile reusite se unesc ca un magnet din cauza ca partenerii privesc unele lucruri in mod opus gandirii?

Nu exista o regula generala pe care toti o respecta cu strictete atunci cand formeaza un cuplu. E nevoie sa-ti cunosti in primul rand prioritatile, nevoile tale de baza si mai ales de ce faci ceea ce faci. Magnetul de care ai mentionat, cred ca e defapt atractia sexuala. Multe persoane nu reusesc sa faca o distinctie clara intre admiratie, atractie sexuala si iubire. Am intalnit persoane care au ales o relatie cu cineva mai mare ca si varsta dar care avea o experienta remarcabila in domeniul in care profesa. Acest joc al concurentei, acesta motivatie de a fi pe placul celuilalt a devenit un motor al relatiei. Am intalnit persoane care doar sexul conta insa niciodata nu si-au prezentat partenerul unor grupuri de socializare. Intotdeauna o sa existe o alta parere intr-o relatie, intrebarea e: esti dispus sa asculti si o alta varianta?

7. imagineaza-ti ca doi parteneri vad acelasi lucru diferit si din aceasta cauza ambii au dreptate … incep sa se contrazica unul pe celalalt cum ca el are dreptate si celalalt nu… si astfel apar jignirile…cum trebuie gestionata aceasta situatie?

Atunci cand doua persoane se cearta, deobicei una dintre ele este initiatioarea discutiei, si implicit persoana care are mai multe frustrari stranse. Desi poate fi o atitudine care invita la comunicare, este ca un joc-capcana in care celalalt doar doreste sa-si reverse frustrarile fiindca nu stie cum sa si le gestioneze. De la victima, la persecutor si apoi la salvator acest lant al expeunerii de pareri diferite uzeaza cumva toleranta fiecarui partener. De aici apare si stresul. Pana la un moment dat in care se trezesc ambii parteneri ca vorbesc unii peste altii si mai ales ca utilizeaza cuvinte care sa descrie cat de urat se pot simtii ei si cum isi doresc ca celalalt sa empatizeze si sa-i asculte. Desi cred ca e dificil si in teorie e usor sa spui ca aceasta situatie trebuie gestionata cu calm si comunicare, cred ca fiecare isi are popriul raspuns care este si dispus sa-l incerce atunci cand situatia devine tensionata. Unii oameni aleg sa raspunda stresului cu mai mult sport, de aici hormonii care ajuta la relaxare. Unii aleg sa se certe pana cand lacrimile incep sa ofere asa zisul “balsam pentru suflet”. Intotdeauna va exista o descarcare de tensiune ( si jignirile sunt parte din acesta categorie). Ce le recomand eu cuplurilor care nu si-au rezolvat anumite tensiuni ( fie ele sexuale sau emotionale), este sa isi acorde lor cateva minute si sa scrie raspunsul la cateva intrebari: “Cum as putea sa gestionez aceasta situatie fara sa-l ranesc pe partenerul meu? Ce nevoi am in acest moment si cum ma simt? Cum pot sa exprim aceste lucruri intr-un mod sincer si deschis?” Uneori prin simplu fapt ca alegi sa scri aceste lucruri, isi manifesti grija si iubira fata de partenerul tau si inclusiv fata de propria persoana.

8. Sa ne imaginam ca intr-o zi un cuplu are parte de jigniri foarte urate dintr-un anumit motiv . Dupa o zi cuplul si-a mai revenit dar nu poate trece peste cuvintele urate spuse cu o zi in urma. Cum pot partenerii trece peste aceste cuvinte urate? De unde sa inceapa?

Desi a trecut o zi, mie nu mi se pare ca “si-au revenit” din moment ce nu pot trece peste cuvintele urate. Pana la urma nici nu stiu daca e necesar sa treaca peste cuvinte ( ca si cum ele nici nu au fost spune vre-odata), nu cred ca e o practica sanatoasa metoda strutului . Pot incepe prin a-si exprima ceea ce au simtit cu o zi in urma si cum aceste cuvinte, dar mai ales atitudinea lor a contribuit la sporii neincrederea in relatie. Ca sa poti rezolva o problema, mai intai trebuie sa recunosti atunci cand ea a devenit o problema atat pentru tine cat si pentru celalalt. Pana la urma si iertarea are o limita, iar atunci cand doar fiindca lucrurile nu stau asa cum iti doresti, incepi sa jignesti si sa ataci persoana si valorile ei, nu inseamna ca beneficiezi de un credit nelimitar de iertari ( doar din cauza ca celalalt ti-a declarat iubire). Ambii parteneri trebuie sa inceapa prin a-si cere iertare ( sau mai degraba sa-si declare intentiile bune pe care le-au avut, sa-si recunoasca partile care nu le-au putut gestiona, de exemplu gelozia, si apoi sa propuna o solutie pe care sunt dispusi sa o incerce). Sa faci lucrul acesta deschis, implica o responsabilitate din partea ambilor parteneri. Degeaba unul isi cere iertare defiecare data cand greseste, daca celalalt continua sa-l provoace prin critici si reprosuri.

9. Intr-un cuplu in care jignirile sunt la ordinea zilei, este nevoie de o pauza intre cei 2 parteneri?
De cata pauza are nevoie relatia astfel incat relatia dintre cei 2 parteneri sa nu se raceasca?

Intr-un cuplu in care jignirile sunt la ordinea zilei, inseamna ca pasiunea si dorinta, iubirea si atasamentul sunt undeva in plan indepartat, daca nu, chiar absente. Desi sunt unele persoane care cu siguranta percep o dovada de atentie si implicare chiar si acele certuri zilnice, asta nu e o solutie pe termen lung. Daca ei continua sa se certe, asta nu inseamna ca isi cresc gradul de implicare in relatie ci pur si simplu isi cresc sansele sa iasa cat mai sifonati din acesta relatie, poate si cu increderea in sine prabusita. Uneori, daca un singur partener isi da interesul in mod real ca lucrurile sa se schimbe, la un moment dat celalalt trebuie sa constientizeze ca nu exista o rivalitate reala in cuplu si sa i se alature in acest proces de refacere si restabilire a conexiunii intre cei doi. Pauza poate fi chiar mici momente de liniste, o privire sincera si actiuni bazate pe ganduri si vorbe sincere . Atunci cand pleci intr-o relatie cu gandul ca celalalt o sa se schimbe, s-ar putea peste cateva luni ( ani ), sa descoperi ca zilnic ii ceri prin atitudine sau chiar vorbe sa faca o schimba majora. Acest lucru poate la inceput sa para ceva ca o sugestie inofensiva, pe parcurs poate devenii o jignire care nu se va uita niciodata.

10. Exista iubire adevarata si relatie de cuplu fara jigniri? Sau la un moment dat orice relatie trece prin acest proces de jignire ?

Nu ne nastem invatati, insa e de datoria noastra sa adaptam anumite moduri de comunicare in locul celor distructive asa cum sunt jignirile. In afara satisfactiei de moment ca ti-ai impus cu o oarecare agresivitate punctul de vedere (care poate fi departe de realitate uneori), ai mai multe dezavantaje daca jignesti decat daca iti adaptezi stilul de a comunica ce te nemultumeste atat la tine cat si la ceilalti sau la o anumita situatie. Cred ca exista cupluri care au invatat cum sa comunice lucrurile care sunt mai sensibile in relatia lor, cred ca oricine poate invata sa isi expuna parerea intr-un mod asertiv. Nu suntem perfecti cum nici relatia perfecta nu cred ca exista. Insa, cu siguranta, exista bunatate, respect, incredere si mai ales deschidere. Gandeste-te la 10 cuvinte cu incarcatura emotionala pozitiva. Pune-le pe un biletel si afiseaza-le prin casa. Intotdeauna e o alegere ceea ce spui. Incearca sa iesi din egoismul impulsiv. Atunci cand exista factori stresori, atunci cand o etapa a vietii incepe si alta se termina, comunicarea poate suferii si ea mici modificari. Dar, intotdeauna poti alege sa constientizezi cat de mari pot fi cicatricile unei jigniri. Se pot vindeca, insa cicatrici vor ramane.Cand partenerul are multe cicatrici produse de cealalta persoana, te intreb: cat mai este pana la despartire?

11. Care crezi ca sunt sacrificiile unei relatii de cuplu? Si cum poti trece peste aceste sacrificii fara jigniri?

Sa suporte jignirile, sa creada ca le merita si sa le transforme in propria parere despre ei insisi, pentru unele persoane asta este o practica reala si pare a fi un sacrificiu adus relatiei. Ca sa mearga bine relatia, ma schimb pentru celalalt, accept ca sunt ” prost, slab, impotent, lenes, neatent…etc.” Doar atunci cand il reduc pe celalalt la tacere, imi pot exprima dorintele si necazurile ascunse. Acest gen de comunicare opreste din evolutie ambii parteneri. Inainte sa ceri respect, trebuie sa-l oferi. Cand celalalt nu are puterea de a face o trecere la un alt nivel de evolutie, te alegi cu o leguma pe care poti incepe sa o sculptezi in fel si chip. Apoi, cand realizezi ce-ai facut incepi sa plangi ca numai este ce-a fost. Tot acest proces cu sacrificiul de a te pierde pe tine odata cu relatia. Exista sacrificii care sunt auzite si constientizate doar atunci cand apar jignirile si reprosurile. Atunci cand iti oferi tie o oportunitate de invatare, oferi si celuilalt spatiu sa se manifeste asa cum este el. Cand sadesti o samanta de bunatate, cum vor arata roadele ei?

12. Pentru a evita jignirile in cuplu partenerii trebuie sa se minta? Este importanta minciuna intr-o relatie?

Minciuna este o modalitate de a evita exprimarea sentimentelor, actiunilor si intentiilor. Atat cel care alegesa minta cat si cel mintit, pe undeva au complotat sa promoveze acest sistem. Vesnica cerere: “Spune-mi intotdeauna ce crezi, ce simti, ce vrei ….insa nu ma ranii. “. Chiar daca la nivel verbal minciuna are un oarecare grad de persuasiune, limbajul non-verbal si actiunile propriu-zise nu mint, ci din contra tradeaza rani adanci sau chiar pur si simplu intentii care au legatura cu valoarea multor persoane: libertatea. Este importanta minciuna, atunci cand dincolo de ambajal nu e nimic. Cand nu ai ce sa oferi, inventezi lucruri, pastrezi o masca si il faci si pe celalalt sa creada in ea. Cand nu poti pune in cuvinte parerea ta sincera, inventezi o scuza, o minciuna care sa-l faca pe celalalt sa se simta in siguranta, poate uneori mai protejat. In schimb, singurul care vrei sa fie protejat esti tu. Te protejezi sa infrunti dorintele tale reale, fiindca nu sti ce impact vor avea ele fata de partenerul tau. O relatie in care predomina teama, minciuna si jignirile, este o relatie sortita esecului. Rareori sunt parteneri dispusi sa invete sa-si gestioneze pe viitor relatiile intr-un mod constructiv. Atunci cand nu te accepti asa cum esti, lucrand sa-ti manifesti pasiunile si dorintele in viata ta devenind adevaratul TU, e putin probabil sa poti sa-l accepti si sa te bucuri alaturi de celalalt intr-o calatorie numita “Relatie”."


[ link extern ] /

Daca vreti sa va destindeti cu text si imagini ca pe vremea fostei reviste de umor "Urzica".
[ link extern ]