avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1005 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Cum pot dobandi un act de proprietate intr-o situatie ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Cum pot dobandi un act de proprietate intr-o situatie exceptionala?

Buna ziua!

Apelez la amabilitatea si experienta dumneavoastra cu doua intrebari:
1. Cum pot face succesiunea dupa decesul tatalui meu in lipsa unui act al imobilului?
2. Care sunt demersurile de a dobandi act pe casa, in situatia pe care o expun in randurile urmatoare.


-In anul 1954, bunicul meu (tatal mamei mele) a cumparat in Bucuresti un teren de 500mp, ulterior oferindu-l ca si zestre mamei mele dupa casatoria acesteia, dar fara niciun contract de donatie sau vreo forma legala.Pe acest teren,in anul 1956 parintii mei au ridicat o casa de 60mp.La moartea bunicului in anul 1972, acesta a lasat prin testament acest teren unuia dintre fratii mamei. Unchiul nu a avut niciodata pretentii asupra bunului si voi reveni la acest aspect la momentul potrivit.

-In anul 1957, tatal meu primeste de la Sfatul Popular,Serviciul de Gosp. Locativa un ordin de repartizare, ce ii ofera dreptul de a folosi casa ridicata pe acest teren.

-In anul 1958, tot dansul a solicitat inscrierea in evidentele fiscale a constructiei edificate de dumnealui pe terenul care inca era in proprietatea bunicului meu.

-Incepand cu anul 1981, acea zona devine o zona restructurabila, an in care s-a si inceput demolarea caselor din imprejurimi,in locul lor ridicandu-se un cartier de blocuri.Din anul 1970 pana in decembrie 1989, parintii mei primeau regulat instiintari de la Sectia de Arhitectura si Sistematizare in care erau instiintati ca imobilul urmeaza a fi dezafectat, fara insa a putea preciza si data la care vor incepe sa fie aplicate prevederile de restructurare urbana.Practic , acum au ramas 6 case intre zeci de blocuri, printre care si casa parintilor.

-In 1991 , tata primeste un Certificat de la Administratia Financiara in care se certifica faptul ca dumnealui figureaza cu acest imobil.

Avand in vedere istoricul acestui teren, precum si faptul ca bunicul meu a ales sa il lase mostenire fratelui mamei mele, in tot acest timp, nu s-a facut niciun document de proprietate pe aceasta casa. De aceea, in anul 1994,parintii mei cheama in judecata Consiliul Local Sector 5, pentru ca prin hotararea ce va fi pronuntata sa constate : 1)-ca au dobandit drepturile de proprietate asupra terenului prin uzucapiune; 2)- ca prin accesiune au dobandit dreptul de proprietate asupra constructiei edificate pe acest teren. Aici precizez ca din momentul dobandirii terenului (ca si zestre) ei au aexercitat o posesie neintrerupta, continua si sub nume propriu, platind toate taxele si impozitele aferente.Aceasta cerere a fost intemeiata pe prevederile art. 1837; 1846; 1847; 1890; 492 cod civil, 711,712 cod procedura civila.

Dupa un an de zile de infatisari la proces, cu probe si martori, primim si hotararea judecatoreasca de unde citez cateva pasaje: " La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta reclamanta, lipsind parata Consiliul Local sect 5. Reclamanta solicita respingerea exceptiei, iar pe fond admiterea actiunii asa cum a fost ea formulata. [...] In dovedirea cererii s-au adus la dosar procesul verbal nr.X, certificat de asigurare nr.Y, chitante de plata impozitelor, schita terenului si certificat de la Administratia Financiara si de la Directia de Urbanism Bucuresti, acte de stare civila, declaratie de succesiune din partea mostenitorilor defunctului.Reclamantii au solicitat si instanta a incuviintat probe cu acte si doi martori ,asupra probei testimoniale instanta considerand ulterior ca nu mai sunt pertinente fata de actele succesorale depuse la dosar.La termenul de azi, fata de actele depuse la dosar, instanta a ridicat din oficiu exceptia lipsei de calitate procesuala pasiva a paratei Consilul local al sect 5, deoarece reclamanta este mostenitoarea legala a defunctului, in calitate de fiica, urmand a deschide procedura succesorala la notariat. In numele legii,INSTANTA HOTARASTE: Respinge actiunea formulata de reclamanti, impotriva Consiliului local sect 5, pentru lipsa calitatii procesuale pasive a paratei."

In urma deciziei judecatoresti, in acelasi an, fratele mamei, mostenitorul prin testament al terenului, imi face contract de vanzare cumparare pe teren si eu devin proprietara lui cu drepturi depline.
Problema este urmatoarea... In urma cu un an, tatal meu a decedat. In momentul in care a trebuit sa depun actele pt succesiune, am constatat ca nu exista niciun act de proprietate pe imobil, chiar daca in evidentele fiscale apare tatal meu ca si proprietar, nu exista niciun act pe casa.
V-am dat toate aceste informatii si detalii, in ciuda faptului ca postarea poate deveni plictisitoare la un moment dat, din simplul fapt ca nu stiu cum sa procedez in continuare si as vrea o parere cat mai obiectiva asupra cazului de fata.

Multumesc!
Ultima modificare: Miercuri, 6 Aprilie 2011
Adriana.Y, utilizator
Cel mai recent răspuns: Kyandra , moderator 13:57, 20 Martie 2012
avvalentina a scris:

Daca exista in evidentele registrului agricol si la rol terenul si casa, solicitati emiterea Ordinului prefectului, la primaria de unde apartineti pt. a obtine lista cu actele necesare.
Ordinul prefectului va constitui titlul de proprietate.


Avem rol pe casa si rol pe teren. Va rog, daca imi puteti detalia in legatura cu Ordinul prefectului si cum ar putea acesta sa constituie un titlu de proprietate.

Va multumesc pt. raspuns!
Este destul de complicat!
1. exista intabulare pentru teren , atunci solicitati primariei emiterea de catre Primarie a unui certificat de atestare a edificarii constructiei;
2. terenul nu e intabulat si nici casa, dar exista rol si evidente in registrul agricol, tot la primarie solicitati emiterea Ordinului prefectului care este "o lege".
avvalentina a scris:

Este destul de complicat!
1. exista intabulare pentru teren , atunci solicitati primariei emiterea de catre Primarie a unui certificat de atestare a edificarii constructiei;
2. terenul nu e intabulat si nici casa, dar exista rol si evidente in registrul agricol, tot la primarie solicitati emiterea Ordinului prefectului care este "o lege".


Imi puteti spune, pentru o informare de carte funciara, pe langa formularul tip ce trebuie completat, cu ce acte doveditoare ar trebui sa ma prezint in situatia in care eu nu am act decat pe teren? Trebuie sa fac cerere separata pentru teren si alta pentru casa?

@kyandra v-a indicat textul de lege. Insistati la Primarie, pe forum nu putem face mai mult....
avvalentina a scris:

@kyandra v-a indicat textul de lege. Insistati la Primarie, pe forum nu putem face mai mult....

Buna ziua,
Cu permisiunea dvs. si speranta unei rezolvari rapide readuc acest topic in atentia dvs.(d-na avvalentina va voi contacta in dimineata zilei de azi). Situatia este oarecum asemanatoare, cu precizarea ca exista Carte Funciara. Pe scurt:
Cetateanul X primeste(in concesiune?sau sub ce forma nu stiu! si nici anul!) terenul in suprafata de 392mp de la Primaria comunei, pe acest teren in anul 1974 fara autorizatie de constructie ridica o casa(ulterior o renoveaza, ii aduce imbunatatiri lucrari executate in regie proprie fara nicio autorizatie/receptie a lucrarilor-pe vremea respectiva nu se vorbea de asa ceva-dupa revolutia din '89 cred este amendat cu 1000lei).
Dupa promulgarea legii 69/1991 de catre fostul presedinte I. Iliescu, cetateanul X in anul 1999 solicita in conditiile art.23 din Legea nr. 18/1991 si obtine pentru teren Ordinul Prefectului in a carui anexa sunt precizate: suprafata, fila/vol din registrul agricol, fila/vol din registrul cadastral, vecinatatile, schita topografica scara 1:500 (nimic despre constructii!)
La sf. lui 2008 face la OCPI Ilfov cadastru si intabulare pentru A. teren intravilan si constructia(aici sunt insirate toate constructiile-110 locuinta+...=193), la suprafete sunt mentionati 392mp din care 193mp construiti(la obs.-suprafata din masuratorile cadastrale este de 410mp???). B. In baza Ordinului privind constatarea dreptului de proprietate privata asupra unui teren se intabuleaza dreptul de proprietate in favoarea lui Cetateanul X. (C. Fara sarcini). La inceputul lui 2009 OCPI Ilfov dispune admiterea cererii la imobilul 392mp din care 193mp construiti inscris in CF nr. ... a loc. comuna cu nr. xxxx in proprietatea lui de sub B si sa se inscrie Dreptul de proprietate in CF nr. xxxx comuna; suprafata din masuratorile cadastrale 410mp??? cu titlu de reconstituire in cota determinanta 1/1 in favoarea lui cetateanul X. Exista plan de amplasament cu toate constructiile exprimate in mp cu precizarea ca pt locuinta 110mp nu sunt desfasurate(adica dormitor 10mp, sufragerie 12mp...)
In lunile februarie/martie eu vreau sa cumpar prin programul Prima Casa via BRD proprietatea. Solicit si obtin extras de informare din CF actualizat 2012, certificat energetic, evaluare (cca 2000RON), dar jurista bancii sustine ca NU se va lua in garantie intrucat nu exista act de proprietate pe constructie-nu exista autorizatie de constructie.
La notariat mi se spune ca nu se poate face contract sau antecontract de vanzare-cumparare intrucat nu exista act care sa dovedeasca proprietatea cetateanului X asupra constructiei ridicate pe terenul al carui proprietar este. La primarie solicit un act care sa dovedeasca proprietatea pe imobil si astazi mi se va elibera un certificat(o adeverinta) fiscala (cetateanul X a platit impozit la primaria comunei x din 1974 si pana-n prezent).
Daca fac Cerere CERTIFICAT DE ATESTARE A EDIFICÃRII-EXTINDERII CONSTRUCTIEI la primaria comunei X acesta, certificatul, dovedeste proprietatea cetateanului X asupra constructiei de pe terenul pentru care are Ordinul Prefectului?
Ce alte cai exista? Am cheltuit niste bani(nu-s o avere, dar ii obtin prin munca), m-am angajat in fata omului ca voi cumpara casa(nu vreau sa fiu neparolist si imi place casa) si simt ca ma lupt cu morile de vant.
Multumesc anticipat.

Alte discuții în legătură

Obtinere ordinul prefectului ciausu domnica ciausu domnica Buna ziua in anul 196x parintii mei au cumparat un teren in baza unei chitante de mana. Pe acel teren au ridicat o casa . La primarie exista un rol deschis ... (vezi toată discuția)
Acte proprietate - ce trebuie facut pentru intabulare? coriand coriand Tatal meu are un certificat de mostenitor dobandit in urma decesului bunicilor in 1989,este singur mostenitor fiind singur la parinti.Din 1989 pina in prezent ... (vezi toată discuția)
Vanzare imobil popcrys77 popcrys77 Care sunt pasii care trebuie urmati pentru vanzarea unui imobil construit de mine, cu autorizatie de construire, imobilul aflandu-se pe un teren pentru care nu ... (vezi toată discuția)