avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 723 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... daune morale
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

daune morale

buna seara,
am o infatisare intr-un litigiu de munca peste putin timp si trebuie sa stabilesc un cuantum pentru daunele morale pe care le solicit. este vorba despre o concediere si vreau sa aflu cam cum se stabilesc aceste sume. exista niste limite, bareme, poate, sau este in functie de cum consider eu?
va multumesc.
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 09:09, 11 Iunie 2011
Nu exista nici un vector dupa care sa va ghidati sau in care sa va incadrati. Evaluati dvs., cat considerati ca valoreaza suferinta morala, rusinea, stresul , grija zilei de maine etc.
IORDAN ELENA a scris:

buna seara,
am o infatisare intr-un litigiu de munca peste putin timp si trebuie sa stabilesc un cuantum pentru daunele morale pe care le solicit. este vorba despre o concediere si vreau sa aflu cam cum se stabilesc aceste sume. exista niste limite, bareme, poate, sau este in functie de cum consider eu?
va multumesc.


Cu privire la stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, s-a decis ca acesta “include o doza de aproximare, dar instanta trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe un plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala , profesionala si sociala. Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii apare insa necesar ca cel ce pretinde daune morale sa produca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constitutie i-au fost afectate...” ( Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, dec. nr. 3812/2000).
va multumesc pentru raspunsuri.
incerc sa stabilesc o suma pentru suferinta si umilinta create, dar mi-e foarte greu. din practica dvs., va rog, cam cum stau lucrurile? desigur, am o suma in cap, dar nu vreau sa sar calul, sau, dimpotriva...:)
o zi buna!
In practica, Tribunalul Iasi a obligat angajatorul la plata de daune morale in valoare de 20.000 LEI desi reclamantul ceruse 100.000 Lei, pentru o concediere ilegala castigata prin revizuire dupa aproape 10 ani de la concediere.
Potrivit dispozitiilor art. 269 Codul muncii, angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Pana la momentul modificarii art. 269, Codul muncii se referea doar la acordarea de daune materiale.
DECIZIA Nr. XL (40)din 7 mai 2007 a ICCJ, pronuntata inainte de modificarea articolulului 269 stipula: În cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Astfel, prin modificarea adusa de Legea 237/2007 Codului muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor deoarece legea- respectiv C. muncii- cuprinde clauze exprese in acest sens.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral mentionam faptul ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. Astfel cum s-a retinut si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 4505/03.07.2008, in privinta daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala, care sa compenseze prejudiciul moral cauzat, fara ca prin aceasta sa se incerce o reparare cu mult peste vatamarea produsa, determinand o imbogatire fara justa cauza in persoana reclamantului. Stabilirea cuantumului daunelor morale include o doza de aproximare avandu-se in vedere consecintele negative suferite de reclamant, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala.
IORDAN ELENA a scris:

desigur, am o suma in cap, dar nu vreau sa sar calul, sau, dimpotriva...

Eu v-as recomanda sa calculati salariul x cate luni au trecut, si totalul sa il solicitati. Ce ziceti? Aceeasi valoare pe care ati primi-o daca vi se admite cererea, pt ca angajatorul va trebui sa va plateasca retroactiv salariul. Cu daune, v-ar plati dublu, daca instanta admite.
Succes!

Alte discuții în legătură

2 sfaturi, va rog ContSters74449 ContSters74449 Buna seara, voi fi concisa si va multumesc anticipat pentru lamuriri: 1) Angajatorul este obligat sa intocmeasca o fisa a postului sau se poate ... (vezi toată discuția)
Recuperare garantie madalin1985 madalin1985 Buna ziua Am si eu cateva nelamuriri cu privire la recuperarea unei garantii de la fostul loc de munca, o sa explic dupa care pun intrebarile la care sper sa ... (vezi toată discuția)
Daune morale alroco alroco Intr-un conflict de munca am cerut daune morale.Trebuie sa platesc taxa de timbru? Cat se calculeaza daca trebuie platita?poate fi platita in rate? (vezi toată discuția)