avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 517 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale drept de preemtiune cumparare imobil
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

drept de preemtiune cumparare imobil

Bună ziua!

Firma noastră închiriază un spaţiu comercial (de 16 m2) de 3 ani de zile. În urma unui proces dintre Primărie şi proprietarul acestui spaţiu, dreptul de proprietate a fost câştigat de Primăria oraşului nostru. În 2009 septembrie ne-au anunţat cei de la primărie că trebuie să părăsim locul, deoarece spaţiul se poate da în chirie doar în urma unei licitaţii publice. Noi am fost foarte revoltaţi, deoarece aveam contract valabil cu fostul proprietar, deci ne-am gândit că avem drept de preemţiune asupra închirierii spaţiului, fără să fie nevoie de o licitaţie publică. 1. Întrebare: Am avut dreptate, sau nu?

Consiliul local, cu chiu-cu-vai, ne-a prelungit contractul de închiriere pe 3 luni (până la sfârşitul anului 2009). De atunci, la fiecare sfârşit de an foarte greu şi foarte târziu primim prelungirea contractului (cu 2-3 luni întârziere). Din cauza asta mereu avem probleme cu restul contractelor (Electrica, punct de lucru, etc.) care sunt valabile doar pentru perioada contractului de închiriere. La fiecare sfârşit de an primim somaţii de la Electrica, că se taie curentul de la 1 ianuarie, dacă nu prezentăm prelungirea contractului de închiriere. Noi avem un magazin de papetărie-birotică în acest spaţiu, cu servicii de xerox, listări, etc., deci fără curent am putea închide firma...

În sfârşit, la fiecare sfârşit de an este o tortură dificilă prelungirea contractului.
Ne-am gândit că ar fi cea mai bună soluţie cumpărarea spaţiului, mai ales că ar trebui renovată, şi lucrările care trebuiesc făcute ne-ar costa enorm de mult. 2. Întrebare: Am dori să aflăm, dacă există lege ca noi, chiriaşii spaţiului să avem drept de preemţiune în cazul cumpărării (dacă da, care este acea lege), sau Primăria va trebui să o vândă în mod obligatoriu doar în urma unei licitaţii publice? Din păcate, fiind vorba de un spaţiu situat central, sigur s-ar găsi alţi cumpărători mai bănoşi şi cu mai multe relaţii, care să câştige licitaţia în locul nostru, iar noi aşa am pierde tot ce am lucrat de 6 ani de zile, de când am înfiinţat firma.
Nu ne putem decide, dacă merită să pornim procedura de cumpărare, sau ar fi mai bine să le lăsăm pe toate aşa cum sunt.

Cu nerăbdare aştept răspunsul dvs.

Cu stimă,
Nagy Szabolcs
Cel mai recent răspuns: elena138 , utilizator 15:17, 18 Iunie 2011
Nu aveti drept de preemptiune, legal. Vanzarea spatiului se face cu licitatie publica.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Preemptiunea spatiului inchiriat suzit200 suzit200 Societatea x inchiriaza spatiul de la societatea y,societatea y inainteaza o adresa cu dorinta de a vinde spatiul chiriasului,dar peste noapte se ... (vezi toată discuția)
Drept de preemptiune spatiu comercial blueskytr blueskytr BUNA ZIUA, reprezint o societate comerciala care a inchiriat un spatiu de la societatea NEGOIU SA, in contractul de inchiriere scrie ca locatatul are drept ... (vezi toată discuția)
Subiect: vanzare spatii comerciale evtnokor evtnokor firma mea functioneaza intr-un spatiu inchiriat de la primarie de 10 ani si as dori sa cumpar acest spatiu.Primaria spune ca nu se poate vinde prin ... (vezi toată discuția)