avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 421 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Discuţia la modă Un om , un roman , o lectie de viata
Discuție deschisă în Discuţia la modă

Un om , un roman , o lectie de viata

Toata lumea romaneasca fost profund impresionata de tragicul accident suferit de fotbalistul roman Mihai Nesu.
In fapt , la un antrenament desfasurat la echipa sa de club F.C.Utrecht , fotbalistul s-a ciocnit de un coechipier al sau si a ramas paralizat , in ciuda interventiei medicilor olandezi.
Fotbalistul se afla in recuperare la spitalul din orasul olandez Utrecht si din 10 mai 2011 (data producerii accidentului) pana in prezent acesta este imobilizat miscandu-si cu destula greutate , doar mana dreapta.
Atat lumea sportiva cat si simplii romani au manifestat o puternica solidaritate cu acest tanar sportiv , al carui viitor , la aceasta ora , pare a fi compromis definitiv.
Recent un mare jurnalist sportiv , dl.Catalin Tolontan s-a deplasat la Utrecht , unde o noapte intreaga a stat in spital alaturi de Mihaita Nesu si i-a luat un interviu care consider eu ca poate fi o lectie de viata pentru toti romanii.
Voi incerca sa spicuiesc din acest interviu , care se intinde pe mai multe pagini de ziar , pentru ca rar mi-a fost dat sa vad o astfel de personalitate umana , pentru ca rar mi-a fost dat sa vad cum un om , dupa o atat de grea suferinta , nu a fost strivit de durere si sau de eventuale traume psihice .
Mai mult decat atat , din spusele sportivului ardelean de 28 de ani razbat cu pregnanta optimismul ponderat , inteligenta si serenitatea.
Scrie Catalin Tolontan , autorul interviului la inceputul partii a doua a acestuia , al carui titlu este dat chiar de una dintre afirmatiile sportivului roman "Noaptea visez ca merg din nou"

Un sportiv de 28 de ani a suferit un accident stupid la antrenament acum 4 luni. Nu-şi poate mişca decît capul şi mîna dreaptă, dar şi aceasta incomplet. ªi totuşi, îşi poartă suferinţa cu un optimism lucid.
E o versiune cosmetizată a vieţii, obţinută printr-o chirurgie jurnalistică de imagine? Nu! Nu e aşa! Sau nu e Mihai Neşu aşa.
Nu înfrumuseţez şi nu omit nimic din detaliile vieţii fostului fotbalist al Stelei, al lui FC Utrecht şi al echipei naţionale, aşa cum am ajuns să le cunosc, incomplet, desigur. Scriu despre o viaţă dusă sub anonimat, Mihai e înregistrat la clinică sub un amuzant nume olandez de familie tocmai ca să nu fie în atenţia nimănui! Scriu despre o viaţă în care Mihai stă conectat cu ceilalţi printr-un iPhone pe care-l comandă cu gura, “o propunere a mea, pe care mi-a executat-o omul de la Servicii Inovative şi Tehnice din clinică”. Există aşa ceva!
Iar dacă există un om angajat de spital ca să se ocupe cu inovaţiile pentru bolnavii paralizaţi, atunci veţi înţelege mai uşor fiecare dintre poveştile pe care Mihai Neşu a decis să le spună cititorilor Gazetei.
ªi apropo de înfrumuseţare. Ieri a sosit un mesaj de la un cititor din Londra: “Mihai Neşu pare extraordinar nu atît pentru că e optimist, ci pentru că e reflexiv. Oamenii care se gîndesc atent şi profund la ei, la ceilalţi şi la lume sînt speciali”.


Spune Mihaita Nesu :


“Sincer, nu mă mai gîndesc că voi juca fotbal vreodată! Iubesc fotbalul, sînt fericit că am făcut-o timp de zece ani, dar şi dacă m-aş reface, nu aş mai juca. Aşteptările mele sînt altele”
“Normal că sper să mă fac bine ca înainte, dar şi jumătate dacă mă fac bine, tot voi fi fericit. Măcar să nu mai am nevoie de asistenţă ca să mă dau jos din pat. Deja ar fi un pas mare să-mi folosesc braţele”

“Realitatea e că am văzut cu ochii mei ceea ce din afară părea incredibil. Oamenii de aici care-şi pot folosi braţele, chiar şi fără să meargă, fac aproape orice făceau şi înainte de accidente”

“Visez noaptea, mereu am visat. Acum visez că merg. Mă visez normal, nu m-am visat deloc lunile astea aşa cum sînt acum. Știu că oamenii visează că zboară, dar subconştientul meu s-o adaptat. Visez că merg”

Despre terapie si despre oamenii cu dizabilitati :

Ce fel de terapie faci?
- Păi, depinde. Terapie fizică, fizioterapie cum ar veni, cu exerciţii. Apoi ergoterapie, unde facem şi exerciţii, dar şi vorbim. Vorbim despre cum vreau să arate casa mea, cum o pot amenaja ca să-mi fie utilă, vorbim despre viitor. Aici încearcă să te ajute pe toate planurile, cum ar veni. Că de aia m-am şi supărat odată. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. Păi, aici, în Olanda, legume ca mine, aşa, sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă.
(Îi curg lacrimile, nişte lacrimi care se formează invizibil de sub cuta pleoapelor şi se scurg apoi, trase de gravitaţie, spre pomete, traversează faţa şi ajung pe cearşaf, nelăsînd nici o urmă în drumul lor. Îl priveşti pe bărbat şi te gîndeşti că, neînsoţite de gesticulaţia dramatică a corpului, lacrimile omului par un soi de fenomen natural, ca ploaia care bate dincolo de geamuri, pe Rembrandtkade, bineînţeles!, aşa se numesc parcă jumătate din străzile din Olanda)


Despre credinta si viata :

Ce supraevaluăm în viaţă?
- (Zîmbeşte şi plînge în acelaşi timp) Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti.
- În ce crezi, Mihai? (Colega mea Maria Andrieş îmi dăduse întrebarea)
- În Dumnezeu, acelaşi pentru noi toţi. Diferenţa de religie a născut războaie, dar, pentru mine, Dumnezeu e unul singur. Eu sînt greco-catolic, Maria este penticostală, dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici, la un centru creştin mega renumit. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini, budişti sau musulmani.
- Eşti OK, Mihai?
- Mă gîndeam. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi, săracii? Că eu am avut, na, pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. Dar un copil care abia s-a născut?
- ªi ai un răspuns?
- Poate. Există Dumnezeu şi aicea nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. Da’ unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă.

Eu cred ca un baiat tanar caruia suferinta i-a curmat prematur carierea sportiva , o persoana , care sufera enorm si al carei viitor este pus sub semnul intrebarii de o paralizie nemiloasa , ne invata pe toti cat de pretioasa este viata , dar mai ales ne invata sa fim oameni adevarati.
Cred ca un popor care de mai mult de 20 de ani duce o lipsa acuta de eroi si de modele pentru tanara generatie , ar putea dupa atata timp sa ne ofere un exemplu de omenie , sinceritate si puritate sufleteasca .
Eu cred ca afirmatiile tanarului sportiv se pot constitui intr-o adevarata lkectie de viata.
Sanatate Mihaita Nesu si iti multumim pentru ca ne-ai readus in minte si in fata ochilor niste adevaruri , pe care prinsi in tumultul si avatarurile vietii , de multe ori le-am uitat.
Cel mai recent răspuns: elena138 , utilizator 00:03, 17 Octombrie 2011
Ne dam seama ce-am avut abia dupa ce am pierdut – cred ca si asa ar putea fi interpretat acest exemplu.

Pretuim viata la adevarata valoare in acele momente cand suntem la un pas de a o pierde sau cand suntem pusi in situatia de a renunta la multe dintre cele ce le-am fi putut face...
Sa ramai optimist in asemenea situatii nu este deloc usor. Imi pot doar imagina ce este in sufletul acestor oameni, in mintea lor. Ati incercat vreodata sa aflati cam ce simt ei? Cum e sa fii orb (dupa ce ai stiut ce culoare are cerul), cum e sa fii total imobilizat si altii sa se ocupe de ”toaleta” ta, cum e sa nu ai o mana sau un picior (dupa ce ai avut)? Am ”experimentat” si nu stiu daca mi-as putea pastra optimismul in caz ca mi s-ar intampla...
Cam toate ”filosofiile de viata” ”cad” in momente de rascruce... si ramane numai puterea de a ne ridica, din nou... Unii ”gasesc” aceasta putere...
Daca esti sanatos psihic, in sensul de a nu suferi de vreo boala, depasesti momentul.
Nu degeaba exista zicala "Sa nu-ti dea Dumnezeu cat poti duce".

Exista praguri psihologice pe care un om le trece in viata lui.

Sigur ca daca esti dincoace, "in lumea celor care nu au patit ceva grav" ai impresia ca daca treci "dimcolo" o sa se darame lumea..... Nu se darama, exista viata si dupa aceea, exista mod de a trai si dupa aceea, iti modifici tzelurile, perceptiile, prioritatile, ti se schimba viata la modul cel mai real si asta nu e numai o sintagma, e chiar adevar pur.

"Lectia de viata" e doar o formula lingvistica. Inveti sa traiesti la alt nivel, cu altfel de obiceiuri, cu altfel de dorinti etc, dar asta nu inseamna ca "te inveti minte", ceea ce ar presupune ca intelegem prin "lectia de viata"....
Nu exista permeabilitate intre lumea celor multi, a "celor care nu au patit ceva grav" si lumea celor care "au trecut pragul". E un perete transparent, dar asta nu inseamna ca unii ii pot intelege pe ceilalti, din niciun sens am privi lucrurile si nici ca unii ar invata ceva de la ceilalti.
Eu cred ca gandurile si modul de a fi ale fostului fotbalist , dupa tragicul accident sunt cu mult siferite si superioare , uman vorbind , modului de a fi si de a gandi ale multor oameni care sunt normali sau care se considera normali.
Eu tocmai acest lucru am dorit sa il subliniez prin postarea mea , dar mai ales faptul ca oamenii intregi ,sanatosi se irosesc in lucruri minore , pe care apoi dupa trecerea unor ani , ei insisi le considera derizorii.
Mai presus decat toate , am vrut sa subliniez credinta si optimismul unei persoane care in "lumea noastra" , in care traim , ar arata cu totul altfel.
De fapt , m-a impresionat in mod deosebit calitatea umana a acestui baiat.
trist...trist...si atat de frumos in aceelasi timp... exact o lectie de viata. ne plac povestile astea,ne plac dramele oamenilor mediatizati. adica...m-antelegi?dramele frumoase... avem nevoie de drama ca sa ne apreciem propria viata despre care credeam ca este "groaznica" pana vizionam o poveste d-asta. dup'aia tragem adanc in piept si ne simtim mai bine,apreciem lucruri pe care inainte nu le bagam in seama macar,nu? unde mai pui ca mai tragem si o "invatatura" din asta. un fel de pilda,nu-i asa? dar sti de ce ne plac genul asta de drame? pentru ca nu avem cu nimic de-a face cu omu' respectiv,adica nu simtim ca suntem responsabili in vreun fel de conditia lui. noi il compatimim si daca e cazul pornim o discutie plina de empatie despre caz.d-aia ne si place,ca mai mult nu putem face si oricum nu-i datoria noastra. ca astea sunt dramele acceptate. mai sunt alea despre care nu vrem sa vorbim. adevaratele drame greu de descris. dar nu ne plac. pentru ca nu se pot termina dupa o simpla vizionare. "pilde" nu sunt de tras...si sunt mult prea aproape de noi. nu vrem sa acceptam ca exista pentru ca simplul fapt ca ar exista asa ceva ar rezulta o actiune din partea noastra. si deja ne implicam...plus ca unele iti pot praji cerebelul. si ne strica perceptia despre viata asta pe care ne-o traim in iluzii fixe.

[EDITAT - nu acesta este subiectul discutiei. Multumesc pentru intelegere]
Ultima modificare: Sâmbătă, 15 Octombrie 2011
Ares-3, moderator
ok,dar de ce? oricine poate lua atitudine impotriva acestor gen de fapte. fiecare poate analiza ce se intampla in jurul lui si sa ia atitudine....sau nu. totul este atat de usor. atunci de ce este atat de greu de discutat asta? pana acum s-au umplut 2 pagini cu saracul fotbalist iar despre acel documentar din 2009 nu vrea nimeni sa vorbeasca. pai ori suntem dramatici ori nu mai suntem. imi este prea greata sa deschid o discutie despre acel subiect. fiind la capitolul drame,am sperat ca o lamurim si p-asta fara mare val. dar cum am spus,nu este o drama acceptata. pentru ca fiecare se poate trezi ,spala pe dinti,imbraca,pleca la servici,iar pe drum sa fie martor la un capitol. si asta deranjeaza. in schimb un Nesu e ok. nu face rau nimanui.

Alte discuții în legătură

Respectul nostru si sincere condoleante poloniei indoliate Radu Gabrian Radu Gabrian Chiar daca tarziu, pentru ca am decis sa respect doliul si durerea unui popor greu incercat de istorie,voi scrie cateva cuvinte,la care doresc,daca se poate ... (vezi toată discuția)
Solidaritatea la romani Radu Gabrian Radu Gabrian Sa fi solidar cu aproapele tau. Care aproape ? Ne mai impresioneaza ceva sau cineva intr-o societate de consum,care ne invata cum sa fim oportuunisti ... (vezi toată discuția)
Discursul regelui Ares-3 Ares-3 In semn de respect pentru istoria poporului roman (sintagma aproape demonetizata pentru ca face parte in anumite ocazii din discursuri goale ca si mesaj) si ... (vezi toată discuția)