avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 607 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... In memoriam Octavian Paler
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

In memoriam Octavian Paler

“Tăcerea egală cu toate cuvintele”, sau redobândirea Inocenţei

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că ”a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
”Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,
după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătându-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta
.


Octavian Paler - Poeme – Venus din Milo

Inocenţa trebuia pierdută, pentru ca cea redobândită să fie adevărată. Dar ea nu se redobândeşte într-un alt mod decât privind ceea ce este, fără a lăsa mintea să se îmbete de propriul ei talent, fără gânduri ori cuvinte. Pentru că mintea nu se poate convinge de frumuseţea unei flori decât dacă îşi sugerează singură acest lucru, iar fiinţa noastră ratează adevărata frumuseţe a unei flori.
Privind floarea fără vreun gând, ori cuvânt, mintea se va simţi stânjenită, căci s-a obişnuit să fie tot timpul băgată în seamă, pentru că ea nu face altceva decât să sporovăiască toată ziua.
Privind floarea, copacul, stelele, un râu, marea, chiar şi pe stradă, privind la cei ce trec, fără să spunem ceva, fără să judecăm, fără să folosim cuvinte, doar să privim, percepţia noastră se va purifica, şi vom atinge o claritate a vederii care ne va permite să privim esenţa tuturor lucrurilor, inclusiv propria noastră esenţă.
Cunoaşterea de sine, sau descoperirea ”insulei din noi înşine” nu poate apărea decât într-o minte clară, nu într-o minte umplută cu cunoaştere, cu judecăţi de valoare, despre bine şi rău, despre frumos şi urât; doar într-o minte lipsită de cuvinte. Ea este întotdeauna prezentă, dar nu se poate reflecta decât într-o minte absolut clară, pe care nu mai există nici un val.
Aceasta este redobândirea inocenţei, care valorează cu mult mai mult decât cea a unui copil în mintea căruia nu s-a scris nimic. Inocenţa este renunţarea de bună voie la minte, atunci când nu este cu adevărat nevoie de ea, căci în acest caz, mintea nu face decât să încurce lucrurile, nu să le descurce.
Să privim viaţa cu ochi de copil, fără să ştim la ce privim. Vom obţine astfel o viziune nouă. La ea se referea şi Octavian Paler în “Venus din Milo”, la “tăcerea egală cu toate cuvintele”.

Flori Ploiesteanu
[ link extern ] /

Ultima modificare: Duminică, 9 Octombrie 2011
Gabriela Monica Ionescu, Consultant fiscal
Cel mai recent răspuns: mediator_comeaga , utilizator 19:08, 20 Aprilie 2013
Frumoasa impostura…

[...] Pentru mine, orice plecare e un soi de catastrofa intima si am nevoie de argumente puternice ca s-o infrunt. Drumul pana in America mi-a fost usurat de scrisorile de amenintare, iscalite ba “ingerii negri”, ba “un grup de… “, pe care le primeam in acea perioada. De indiferenta ma lovisem de multe ori. De ura, niciodata. Si m-a scarbit sa ma vad insultat din pricina convingerilor mele politice. Am preferat sa plec. Voiajele n-au fost, insa, niciodata specialitatea mea. Nu m-au atras si n-am stiut sa profit de ele cand, intr-un fel sau altul, viata mi le-a oferit sau mi le-a impus. Barbatii au comis, probabil, de multe ori greseala de a cauta in alta parte decat langa ei ceea ce au visat. Numai ca eu n-am nevoie sa dau buzna in gari, in aeroporturi, la statiile de benzina ca sa nu observ ce se petrece langa mine. Mi-a fost, in general, mai simplu sa-mi ofer satisfactii intr-o lume paralela…
N-am vrut sa spun mai mult, ca sa nu-si inchipuie ca bravez, cum si-au imaginat altii cand am marturisit ca necunoscutul ma sperie, imi da o stare de panica, de nesiguranta. La drept vorbind, inteleg perfect de ce zicea Pascal ca toata nenorocirea vine de-acolo ca nu poate ramane linistit in camera sa. Am incercat sa-mi inving teama de ambiantele care nu-mi sunt familiare, dar a fost in zadar. Si, de multi ani, constat ca se accentueaza in psihologia mea un fel de tendinta centripeta. Daca in tinerete am iubit iubirea, acum toate iubirile mele sunt concrete: un mormant, o femeie, un arbore, o strada, o amintire. In mod ciudat, gandirea mea si-a restrans aria, si-a inchircit aripile. A devenit nu mai libera, ci mai dependenta. [...]
Don Quijote e, intr-adevar, un “nebun” fericit. Pentru el n-are importanta daca Dulcineea e cum o viseaza el. Ii e de ajuns ca o iubeste. Ii trimite la plimbare pe cei care, mai in gluma, mai in serios, il indeamna sa verifice adevarul. De ce sa-i asculte? Ceea ce urmeaza sa gaseasca duce, de fapt, in inima sa. Acesta ii da forta sa schimbe hanurile saracacioase in palate si prostituatele in domnite. Nici nu vrea sa auda ca realitatea e alta decat isi inchipuie. La nevoie, ar fi in stare sa traiasca in lumea iluziilor sale chiar daca ar fi singurul ei locuitor. Poate ca pasiunea mea pentru Don Quijote va ramane o frumoasa impostura, nimic altceva. – Don Quijote in Est


Scrisori cu Andrei - Octavian Paler


Multumesc, Mihaela. Ideea mi-a venit recitind cartea "Scrisori imaginare". Si ai dreptate, tot ceea ce a scris maestrul Octavian Paler este sublim.
Va multumesc celor care ati postat aici.
:vishenka:
Ultima modificare: Duminică, 9 Octombrie 2011
Gabriela Monica Ionescu, Consultant fiscal
Octavian Paler - Perplexitate

Tu spui, liniştit: „adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: „Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul demult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: „speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: „cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. ªi taci.

“Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi. » - Zodia racului
Definitia nenorocului

Sunt drumuri ce ne caută demult.
ªi-ajung la noi când noi suntem plecaţi
În căutarea lor pe alte drumuri.

Definitia despartirilor

Nu ştiam că floarea amară a singurătăţii
are dacă o atingi pe obraz
Sunetul unor paşi care pleacă.

Definitia pasului absent

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Definitia usilor inchise

E o rană în scândura uşii
unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni.
Deschideţi uşa cu grijă,
să nu loviţi rana cu cheia.
Poti sa i te opui?

“…Nimeni nu dispretuieste mai mult iubirea decat cineva care a dorit-o candva excesiv. “- A 7a Iubire

Cine poate afirma ca nu a simtit niciodata nevoia de a fi luat in brate, pupat si iubit? Nu ma indoiesc ca exista persoane care mi-ar tranti in fata un NU hotarat, dar ar minti. Nu exista om pe planeta asta care sa nu stie ce inseamna iubirea. Care sa nu fi alergat dupa ea, care sa nu fi plans din cauza ei, sau care sa nu o fi blestemat. In fond, asta e ceea ce ne defineste pe noi ca oameni.
Atunci, cei care neaga existenta ei sunt mai putini umani? Nu. Sunt doar prea lasi sa-si recunoasca infrangerea in fata acestei naluci pe care o reprezinta iubirea. Vedeti voi, asemenea zeitei dragostei, Afrodita, iubirea are o fire mai ciudata.
Ea e capricioasa cateodata si te face sa iti doresti ceva ce nu poti avea. E o rasfatata pentru ca stie, ca orice ar face va primi ofranda dorita. E meschina si cruda cand te lasa sa te prapadesti de durere fara sa miste un deget ca sa te ajute. E irascibila, furtunoasa, fara scrupule si foarte geloasa atunci cand nu-i acorzi atentie. Nu degeaba grecii au reprezentat iubirea printr-o femeie.
Dar, ca orice femeie, toate pacatele ii sunt iertate de frumusetea ei. De pasiunea puternica pe care o provoaca si de tumultul pe care-l naste in sufletul prazii ei. Si cine poate sa i se opuna?

Octavian Paler - Scrisori imaginare

Alte discuții în legătură

Citate si poezii de dragoste ContSters74561 ContSters74561 • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire... • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi ... (vezi toată discuția)
Maxime in limba romana. ContSters98251 ContSters98251 Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. Albert Schweitzer (vezi toată discuția)
Monologul lui dumnezeu MIHAI GRIGORE MIHAI GRIGORE [b]Monologul Lui Dumnezeu [/b]:) \"M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti ... (vezi toată discuția)