avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 569 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Numerologie...
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Numerologie...

NUMEROLOGÍE s. f.ştiinţă a numerelor, care, apelând la complicate legi ale matematicii astrale, serveşte astrologilor pentru definirea destinului uman. (< fr. numérologie) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

Un fel de zodiac?!
Secretul zilei de nastere Fiecare cifra are o semnificatie aparte si o vibratie proprie, care ne influenteaza in mod subtil personalitatea si viata.

1. Liderii
Personalitate Fire puternica si independenta. Spirit de initiativa si organizare, calitati de lider. Gandire rapida si foarte inventiva. Majoritatea celor nascuti pe 1 sunt ambitiosi, competitivi, apti sa-si croiasca un drum in viata si dornici sa atinga succesul. Nu le place sa li se dicteze ce trebuie sa faca si au oroare de rutina. Curajosi, loiali si usor idealisti, au nevoie de un scop, o provocare, un tel. Detin darul minunat de a-i motiva pe ceilalti.

Defecte Graba, incapatanare, gust pentru risc, agresivitate, individualism si tendinta de forta nota cand lucrurile nu evolueaza in directia sau in ritmul dorit.

Dragoste Pasionati si inclinati catre extreme.. Se aprind rapid, sunt predispusi la iubiri fulgeratoare, le place sa cucereasca. Au magnetism si o sexualitate plina de forta.

2. Cooperantii
Personalitate Pasnici si prietenosi, cei nascuti pe 2 depind mult de anturaj si de mediu. Sunt sensibili, afectuosi si au nevoie de atentie. Cauta armonia si siguranta. Diplomatia e o calitate de baza. Sunt buni mediatori si colaboratori. Au intuitii excelente si abilitati psihologice. Iubesc frumosul, au gusturi rafinate si adesea au talente artistice. Atenti la detaliu si perseverenti, le este mai la indemana sa definitiveze un proiect decat sa-l initieze. Nu le place sa iasa in fata, preferand planul secund.

Defecte Timiditate, neincredere, vulnerabilitate, nervozitate, lipsa de combativitate, pesimism si inclinatia de a accepta prea multe compromisuri.

Dragoste Sunt romantici, tandri si foarte sentimentali. Iubirile lor se nasc mai lent, prin tatonari succesive, sunt profunde, linistite si discrete.

3. Imaginativii
Personalitate Inspirati, plini de vitalitate, sociabili, veseli si entuziasti, cei nascuti pe 3 au capacitatea de a le transmite celorlalti emotiile, mai ales in dragoste si in arta. Au charisma, gratie, stralucire. Sunt imaginativi, au simtul culorii, scenei, micului si marelui ecran. Scriu frumos. Buni comunicatori, se descurca minunat in negocieri si vanzari. Inteligenta ascutita si spontana e dublata de o mare sete de cunoastere.

Defecte Superficialitate, nestatornicie, toane, frivolitate, nerabdare si tendinta de a risipi, de a trai mai scump decat le ingaduie veniturile.

Dragoste Reactioneaza viu la stimulii erotici, sunt afectuosi, atragatori si foarte cautati de sexul opus. Se poate sa umble din floare-n floare pana intalnesc partenerul potrivit, dar, cand il intalnesc, ii sunt foarte devotati.

4. Constiinciosii
Personalitate Disciplinati si responsabili, cei nascuti pe 4 isi iau sarcinile in serios, atat in profesie, cat si in viata particulara. Sunt oameni cu principii, cu simt moral. Iubesc munca, dau dovada de metoda, disciplina si precizie. Foarte realisti, trebuie mai intai sa vada ca sa creada, vor situatii clare si construiesc doar pe teren verificat si solid.. Sunt rezervati si mandri (dar nu aroganti), insa au intelegere pentru ceilalti, carora le inspira incredere.

Defecte Rigiditate, incordare, scepticism, incapatanare si pornirea de a-si reprima emotiile, ceea ce poate antrena o serie de frustrari.

Dragoste Nu agreeaza efuziunile amoroase, sunt prudenti si nu isi daruiesc inima prea usor. Chiar daca par mai reci, leaga relatii temeinice, sunt fideli si isi pretuiesc partenerul de viata.

5. Istetii

Personalitate Inteligenti, inventivi si foarte curiosi, cei nascuti pe 5 stiu totul despre orice sau macar cate un pic din toate si au marele talent de a gasi rapid solutii la orice problema. Mereu in cautarea noului, sunt adaptabili, progresisti si deschisi catre schimbari. Le place sa calatoreasca, sa cunoasca fete noi, sa comunice, sa socializeze. Iubesc libertatea, nu suporta restrictiile si cauta mereu provocarile, mai ales pe cele de natura intelectuala..

Defecte Neliniste, nerabdare, impulsivitate, incapatanare si inclinatia catre excese (mancare, alcool, sex, medicamente sau droguri), cu efecte nocive asupra sanatatii.

Dragoste Au o mare putere de seductie, de care insa nu sunt intotdeauna constienti, mai ales in prima tinerete. Romantici si pasionali, au nevoie de un partener cu care sa rezoneze mental si spiritual.

6. Familistii
Personalitate Intelegatori, sociabili si generosi, cei nascuti pe 6 sunt fericiti cand pun umarul la fericirea altora, in special a familiei. Vor urmari calea de mijloc, armonia. Sunt corecti, de incredere si sar in ajutorul semenilor. Stiu sa-i ingrijeasca, sa-i trateze, sa-i aline, si incurajeze. Au virtuti medicale sau terapeutice. Au simt estetic, imaginativ si artistic. Bunastarea si linistea caminului raman insa telurile lor majore.

Defecte Sunt oscilanti, au inertie, sentimente extreme si vulnerabile, credulitate, slabiciune in fata rugamintilor, laudelor si linguselilor.

Dragoste Au sentimente puternice si sunt foarte tandri. Pot avea mai multe relatii, dar, cand gasesc omul potrivit, isi gasesc tihna si echilibrul. Stiu sa-si faca partenerul fericit.

7. Inteleptii
Personalitate Capabili de o perceptie profunda si analitica, cei nascuti pe 7 sunt inclinati spre cultura, spiritualitate, filozofie, stiinta si tehnica. Ii atrag misterele, lucrurile oculte... Dispun de vaste facultati mentale, au spirit de observatie si o intuitie deosebit de dezvoltata.. Prefera sa lucreze singuri si duc la bun sfarsit ceea ce incep. Introvertiti, meditativi si uneori enigmatici, au totusi un caracter puternic si plin de curaj.

Defecte Egocentrism, obstinatie, orgoliu si faptul ca-si exteriorizeaza greu sentimentele, ceea ce le poate aduce neajunsuri relationale.

Dragoste Isi traiesc intens emotiile, dar nu le dau frau liber, si ii considera pe cei care o fac drept labili sau imaturi. Distanti, exigenti, critici si crispati, isi reduc singuri sansele de fericire afectiva.

8. Businessmenii
Personalitate Avand o personalitate de anvergura, ambitioasa si plina de forta, cei nascuti pe data de 8 detesta mediocritatea. Nu se tem de nimic, au initiativa, talent organizatoric, putere de munca, sunt competitivi si originali.
Isi folosesc inzestrarea nativa pentru a porni pe cont propriu, pentru a fauri si dezvolta, de cele mai multe ori cu rezultate spectaculoase. Au simtul afacerilor si al banului. Asocierile le lasa adesea un gust amar.

Defecte Tendinte dominatoare sau extremiste, nerabdare, impulsivitate. Sansele irosite, lipsa de scrupule, greseala de a risca gratuit ceea ce au construit sau acumulat se razbuna, sau aduc esecuri.

Dragoste Pentru ei, pasiunea e la ordinea zilei. Au un mare apetit sexual, se inflacareaza repede, se daruiesc total, dar le trece repede. Magnetici si fascinanti, cuceresc fara efort.

9. Idealistii
Personalitate Dotati cu vederi largi, marinimie si mult idealism, cei nascuti pe 9 par sa fie destinati unor cauze nobile. Sunt altruisti, caritabili, plini de compasiune, dar dinamici si eficienti. Adesea, joaca un rol important in societate si se implica in actiuni umanitare sau progresiste. Imaginatia, inspiratia si talentul ii imping frecvent spre sfera artistica.. Sunt un pic ciudati, extravaganti, rebeli si aventurosi.

Defecte Neliniste, reactii subite si neasteptate, idei fanteziste, inconstanta, orgoliu, lipsa de tact.

Dragoste Cei de sex opus ii gasesc seducatori si fascinanti. Cuceresc usor, dar, romantici si visatori fiind, uneori sufera deziluzii tocmai din cauza credulitatii si naivitatii. In ciuda firii lor contradictorii, isi iubesc sincer familia si pot fi fideli. Au o relatie speciala cu copiii.

10. Ambitiosii
Personalitate Avand o mentalitate de invingatori, cei nascuti pe 10 sunt razbatatori si isi croiesc drumul in viata fara sa aiba nevoie de sprijin. Sunt puternici, curajosi, dinamici, siguri pe ei si foarte ambitiosi. Au spirit de comanda, abili-tati strategice si manageriale, sunt inventivi. Raspund prompt la provocari.
In general, ajung oameni de succes, mai cu seama cand isi stabilesc obiective precise si constructive.. Pretuiesc prietenia si o cinstesc prin loialitate si devotament.

Defecte Fire iute, posesivitate, gelozie, idei fixe, tendinte dominatoare, refractare la sfaturile venite de la ceilalti.

Dragoste Au iubiri intense, sunt pasionali. Poseda o mare forta de atractie, iar faptul ca sunt eleganti le sporeste farmecul. Le place sa cucereasca, dar trebuie stimulati incontinuu, pentru ca altfel se plictisesc.

11. Inspiratii
Personalitate Cei nascuti pe 11 sunt dintre "cei alesi". Se disting prin insusiri aparte: vocatie, iluminare, inspiratie, intuitie, imaginatie, abnegatie. Sunt niste idealisti cu un destin deseori special, calauzit de puterea convingerilor si marcat frecvent de un talent timpuriu, de o revelatie sau de chemarea unei misiuni. Au forta morala, sunt intelepti si diplomati. Le place studiul. Pot avea o perceptie ascutita, pana la aparitia unor manifestari parapsihice.

Defecte Lipsa de realism, exaltare, excentricitate, aroganta, individualism.
Dragoste Sunt romantici, sensibili, au sentimente nobile si tendinta de a idealiza fiinta iubita. Au nevoie de un partener de viata cu care sa comunice spiritual, dar care sa aiba in paralel ceva mai mult simt practic decat au ei.

12.Artistii
Personalitate Fie ca evolueaza sau nu in domeniul artelor, cei nascuti pe 12 au un simt dramatic dezvoltat si pun talent in ceea ce fac, chiar daca e vorba doar de lucruri banale. Au o fire prietenoasa, le place sa socializeze, sa lucreze in colaborare. Sunt liantul grupului si sufletul petrecerilor. Ii maguleste sa se afle in centrul atentiei. Energici si dornici de schimbari, sunt mereu in miscare, preocupati mereu de altceva.

Defecte Stari de spirit schimbatoare, nervozitate, instabilitate, dispersie, atribute care ii pot impiedica sa-si exploateze resursele.

Dragoste Inclinati mai mult spre flirt decat spre ceva serios, arareori au legaturi stabile. Chiar si atunci cand iubesc sincer, independenta lor si dorinta de a face doar ce ii taie capul, indiferent ca celalalt este sau nu de acord, pot compromite relatia.

13. Profesionistii
Personalitate Uzand de calitati precum simt practic, creativitate si disciplina, cei nascuti pe 13 au darul de a sti sa imbine frumosul cu durabilul si functionalul. Sunt oameni realisti, logici, organizati, meticulosi si de incredere, care pun pret pe munca, familie si traditie. Profesia e de baza pentru ei, dar este esential sa le placa ceea ce fac. Se poate sa-si schimbe ocupatia pana isi gasesc vocatia, dar cand o gasesc, fac o arta din meserie. Sunt, in general, seriosi, vorbesc putin, sincer si cu miez.
Defecte Rigiditate, incapatanare, conservatorism, scepticism, care pot blo-ca accesul la o serie de oportunitati. Le trebuie mai multa deschidere...

Dragoste Au sentimente profunde si statornice. Prudenti, se leaga greu, in timp. Chiar daca nu sunt prea expansivi in dragoste, au un farmec special.

14. Jucatorii
Personalitate Curiosi, independenti si adaptabili, cei nascuti pe 14 au nevoie de informatie, provocari si schimbare... Sunt curajosi, risca deseori si cred in steaua lor norocoasa, avand o fire de jucator. Inteligenti, ingeniosi, practici si creativi, gasesc rapid solutii la orice si sunt talentati in multe domenii. Daca isi consacra aptitudinile unei cariere pe placul lor, daca fac apel la vointa si realismul cu care sunt dotati, pot munci foarte mult si pot atinge mari succese. Altfel, s-ar putea irosi in van...

Defecte Impulsivitate, lipsa de echilibru, inclinatie catre dependente (alcool, tutun, mancare, medicamente, droguri, jocuri).

Dragoste Fermecatori si plini de temperament, nu duc lipsa de oferte. Totusi, prefera sa aleaga, nu sa fie alesi. Au o viata sentimentala bogata si adesea destul de furtunoasa.

15. Creativii
Personalitate Pentru cei nascuti pe 15 familia pare a fi cel mai important lucru din lume. Totusi, au propriile lor nevoi, care nu trebuie neglijate, cum ar fi: de a-si exersa talentele si functiile mentale, de a dovedi ca pot functiona independent, fara sprijinul altora, de a se pune in slujba unei cauze sau a unei activitati caritabile. Sunt sensibili si generosi, au talent pentru arte si deprind usor limbile straine. Sunt curiosi, dornici sa calatoreasca si sa invete lucruri noi.

Defecte Neincredere, timiditate, sensibilitate exagerata, mai ales la critici sau la lipsa de atentie a celorlalti.

Dragoste Sentimentali, visatori si senzuali, sunt insetati de dragoste. Uneori tind sa-si faca iluzii, sa se lege de persoane nepotrivite. Cu timpul, invata sa isi gestioneze mult mai bine enorma afectivitate..

16.. Spiritualii
Personalitate Intuitivi, inteligenti, analitici si profunzi, sunt aplecati spre cercetarea subiectelor serioase, de fond, interesati de cultura, filozofie, religie, etica, psihologie, legislatie, ezoterism.Chiar daca lumea spiritului predomina, implinirea vine doar daca au o familie si o buna integrare sociala. Darul de a aprofunda poate face din ei excelenti specialisti sau experti foarte apreciati..

Defecte Dogmatism, suficienta, vanitate, spirit de contradictie, spirit critic.
Dragoste Au sentimente adanci, dar nu si le exteriorizeaza usor. Adesea, se indragostesc de persoane diferite de ei ca temperament, varsta, preocupari, etc. Cand decid sa-si intemeieze o familie, aleg parteneri stabili, de incredere.

17. Managerii
Personalitate Ambitiosi, plini de energie si cu o viziune larga si sintetica, au un talent special pentru afaceri. Sunt excelenti organizatori, manageri si promotori. Au o minte iute, progresista, cuprinzatoare. Proiectele lor sunt ample si indraznete, mijloacele de implinire sunt originale, ingenioase si eficiente. Pot sa faca bani, uneori chiar foarte multi, dar nu banul este scopul, ci provocarea de a realiza ceva deosebit. Pot avea in paralel si preocupari spirituale.

Defecte Spirit autoritar, impulsivitate, simt al posesiunii, lipsa de scrupule, obsesia controlului si a puterii.
Dragoste Personalitatea lor radianta si plina de forta atrage ca un magnet. Au mai multe iubiri, mai toate intense; adesea, trebuie sa faca o alegere importanta in viata lor sentimentala.

18. Finalistii
Personalitate Capabili, cu caracter puternic, curajosi si hotarati, cei nascuti pe 18 implinesc aproape mereu ce-si pun in minte. Sunt independenti, inflacarati si idealisti, dar nu pana intr-atat incat sa piarda contactul cu realitatea. Au un acut simt al afacerilor si al banului, pot sa administreze firme mari si prospere. Au succes mai ales in comert si servicii. Pot sa fie fini psihologi, pot avea talent artistic, ba chiar si politic!

Defecte Incapatanare, despotism, dificultatea de a intelege si a ierta; de evitat gandurile de razbunare, care se pot intoarce impotriva lor.

Dragoste Au sentimente pasionale, arzatoare, pe care nu se tem sa si le exprime, ba chiar sa le insoteasca de gesturi impresionante, dramatice. Chiar daca nu sunt exemplu de fidelitate, isi respecta si ocrotesc familia.

19. Hotaratii
Personalitate Hotarati si mari iubitori de libertate, cei nascuti pe 19 nu fac decat ce doresc ei. Sunt ambitiosi si manati de imboldul de a reusi, de a castiga putere, de a ajunge sa fie recunoscuti si respectati. Organizati si eficienti, ajung sa fie piloni de rezistenta ai sectorului in care activeaza. Au aspiratii nobile, sunt intuitivi si inzestrati cu imaginatie si talent. Iubesc noul si schimbul de idei. Navalnici, isi controleaza emotiile cu destula abilitate.

Defecte Neliniste, stari de spirit schimbatoare, orgoliu, infatuare, impresia ca sunt superiori celorlalti.

Dragoste Au o sexualitate puternica si mult farmec. Iubesc cu pasiune, insa nu le place sa-si etaleze sentimentele in public. Sunt capabili de sacrificiu pentru omul iubit.

20. Sensibilii
Personalitate Foarte sensibili la mediu, cei nascuti pe 20 isi "acordeaza" emotiile la acesta. Aspira la armonie, frumusete si afectiune. Desi par linistiti si retrasi, au cultul prieteniei si sunt facuti sa traiasca in cuplu. Sunt foarte buni colaboratori, asociati sau consultanti, aportul lor este deosebit de pretios, dar nu le place sa iasa in fata. Au o gandire profunda, analitica si imaginativa, serioasa; sunt atenti la detalii.

Defecte Reticenta, lipsa de incredere in propriile forte. Incapacitatea de a refuza ii face usor de exploatat.

Dragoste Pot darui mult, dar cer mult in schimb. Au nevoie de iubire si caldura, atingeri tandre si vorbe dulci. Sunt parteneri fideli, intelegatori si diplomati.

21. Sociabilii
Personalitate Comunicativi si foarte deschisi catre ceilalti, cei nascuti pe 21 au un talent social innascut. Detin darul de a-i antrena, entuziasma, atrage, inveseli pe oameni. Se remarca la petreceri sau alte evenimente mondene. Sunt plini de vitalitate, iuti la minte, talentati. Au putere de convingere, sunt extrem de dotati pentru intermedieri si vanzari. Provocarea, pentru ei, este canalizarea aptitudinilor catre scopuri precise si perseverenta in atingerea lor.

Defecte Instabilitate, lipsa de disciplina, superficialitate, tendinta de a se risipi in mai multe directii fara sa finalizeze.

Dragoste Sclipitori si plini de farmec, nu intampina nici o dificultate in a lega o relatie. Problema se poate ivi in a o mentine... Le trebuie un partener ager si sensibil, dar ceva mai stabil.

22. Plutocratii
Personalitate Dispun de forta, stapanire de sine, o mare ambitie si au spi-rit de anvergura. Au un caracter puternic, simt practic, creativitate, initiativa, talent de lider si abilitatea de a-i influenta pe ceilalti. Actiunile lor se indreapta catre afaceri de mare intindere, imperii financiare, putere politica, faima.. Orientarea spre material predomina, iar pornirea de a acumula, de a face avere ii propulseaza adesea in lumea plutocratiei. Destinul lor e maret, promitator, dar poate fi si dificil.

Defecte Infumurare, lipsa de scrupule, inflexibilitate, nesiguranta, lacomie, tendinte acaparatoare si manipulative.

Dragoste Sentimentele lor nu cunosc cale de mijloc: iubesc sau detesta. Cauta un partener din acelasi aluat, cu aceleasi ambitii - de preferat, care provine dintr-o clasa sociala de varf.

23.. Spontanii
Personalitate Inteligenti, flexibili, agili si ingeniosi, cei nascuti pe 23 au o mare capacitate de adaptare. Reactioneaza spontan, rapid si adecvat. Pentru ei, viata este o aventura, in care pot experimenta mereu ceva nou si incitant. Socializeaza usor si au darul comunicarii. Imaginativi si perspicace, au talente diverse si interese multiple. Au un destin schimbator, dar nu le lipseste sansa.

Defecte Inconstanta, nerabdare, lipsa de tenacitate, inclinatii catre dependente (mai ales alcool, mancare, tutun, eventual droguri).

Dragoste Sunt afectuosi si sensibili, dar marea lor curiozitate ii indreapta spre mai multe relatii, dintre care unele nepotrivite sau imposibile. Isi doresc totusi un echilibru afectiv, asa ca pana la urma fac tot posibilul sa fondeze o casnicie armonioasa si stabila.

24. Prietenosii
Personalitate Marinimosi, saritori si gata sa raspunda prompt la solicitari, cei nascuti pe 24 sunt foarte buni prieteni. Pentru ei, cercul apropiatilor este sfant si sunt gata sa faca sacrificii pentru a pastra bunele relatii. Pe umarul lor fidel si devotat poti sa te sprijini sau sa plangi. Altfel, sunt persoane casnice si responsabile, dar care au adesea, gratie sensibilitatii, veleitati artistice, mai ales dramatice sau actoricesti...

Defecte Prea mare sensibilitate, emotivitate, indulgenta exagerata, de care altii pot incerca sa abuzeze; indolenta.

Dragoste Sunt romantici, au emotii puternice, le place sa-si arate dragostea. Au o enorma nevoie de afectiune. Sunt placuti de sexul opus si pot avea avantaje prin intermediul lor. Plini de farmec, sunt iubiti de partenerii lor.

25. Intelectualii
Personalitate Posesori ai unei judecati logice si patrunzatoare, cei nascuti pe 25 stralucesc prin facultatile intelectuale si prin dorinta de studiu, de instruire. Le place sa afle, sa cerceteze, sa investigheze si trebuie incurajati de mici in aceasta directie, fiindca este pacat ca inzestrarea lor sa nu fie folosita. Au o intuitie excelenta, pe care trebuie sa se obisnuiasca sa o asculte. Firi care nu suporta restrictiile si care prefera sa lucreze independent, in liniste, retrasi.

Defecte Raceala, aroganta, atitudine de superioritate, spirit critic, melancolie.

Dragoste Sensibilitatea lor afectiva este mare, dar se feresc sa lase sa se vada acest lucru. Sunt retinuti, nu isi comunica emotiile si reusesc anevoie sa lege ori sa mentina o relatie. Au putere de atractie, dar sunt greu de inteles.

26. Afaceristii
Personalitate Energici, eficienti si ambitiosi, cei nascuti pe 26 au stofa de afaceristi. Sunt buni organizatori, inteligenti, realisti, cu viziune de ansamblu si putere de razbatere. Se descurca excelent in hatisul finantelor. Managementul lor este diplomatic si cooperant. Relatiile sociale si familia conteaza pentru ei cel putin la fel de mult cat cariera. Isi gasesc siguranta cand stabilesc un echilibru intre toate acestea.

Defecte Tendinta de a se atasa excesiv de lucruri si oameni, scepticism, ranchiuna, gelozie, incapatanare.

Dragoste Au pasiuni devoratoare, pe care se straduiesc sa si le stapaneasca. Pot darui mult in dragoste, dar cer la fel de mult. Dilema lor este cum sa echilibreze setea de absolut cu compromisul necesar mentinerii cuplului, de care au atata nevoie.

27. Organizatorii
Personalitate Deschisi la minte, dinamici, entuziasti si idealisti, au darul de a-i inspira si organiza pe ceilalti. Sunt autoritari fara sa fie duri. Au talente multiple. Ii intalnim des in mediul cultural, stiintific, politic, artistic. Sunt performanti in comunicare, relationeaza usor, iubesc calatoriile. Au simt social. Cu cat fac mai mult pentru ceilalti, cu atat vor primi mai mult in schimb.

Defecte Exigenta, tendinta de a dezvolta atasamente nocive; au adesea senzatia ca nu au primit ce merita.

Dragoste Fascineaza prin tinuta si charisma. Sunt romantici si isi exprima simtamintele cu patos, uneori putin cam prea dramatic. Poarta inconstient in minte portretul partenerului ideal, ceea ce poate fi un handicap in calea implinirii afective.

28. Asociatii
Personalitate Plini de initiativa si manati de dorinta de a se impune, cei nascuti pe 28 au stofa de lider, dar au mai mare succes in asociere decat singuri. Au o fire puternica, dar contradictorie. Cooperanti si totodata independenti, se simt in largul lor cand au libertate de miscare, insa au nevoie de incurajari pentru a reusi. Sunt, prin excelenta, niste initiatori si le trebuie cineva care sa finalizeze ceea ce ei incep. Buni strategi, au o minte analitica, novatoare si lucida, care vede bine in perspectiva.

Defecte Incapatanare, rigiditate, iritabilitate, agresivitate, inclinatie spre risc.

Dragoste Pasionali, plini de erotism si magnetism sexual. Insetati de iubire, dar rareori au rabdare sa construiasca o relatie stabila. Destin amoros framantat.

29. Vizionarii
Personalitate Personaje cu totul speciale, cei nascuti pe 29 se bucura de instincte si intuitii iesite din comun. Sunt niste vizionari. Detesta banalitatea, au teluri inalte si proiecte ambitioase. Pot face multe lucruri in viata, dar le trebuie mereu hrana pentru spirit (cultura, religie, filozofie, stiinta). Se disting intotdeauna prin ceva si au mare nevoie de atentie. Adesea, spre 30-35 ani, intampina frustrari sau provocari.

Defecte Perioadele de exaltare alterneaza cu cele de deprimare si anxietate; sunt influentabili si imprudenti.

Dragoste Au mult sex appeal, emotii navalnice si nevoi afective uriase. Dar relatia de cuplu e o zona fragila, in care nu fac cele mai fericite alegeri. Indoieli, deceptii, neimpliniri.

30. Creativii
Personalitate Daruiti cu sensibilitate, dragoste pentru frumos si o doza neobisnuita de creativitate, cei nascuti pe 30 au un suflet de artist. Cauta armonia, sunt inspirati, au talent si il manifesta, daca nu prin profesie, cel putin ca hobby. Sunt simpatici, entuziasti, prie-tenosi, au darul vorbirii si multa putere de convingere. Problema lor este ca tind sa se risipeasca in lucruri marunte in loc sa-si focalizeze energiile pentru a-si exploata potentialul.

Defecte Dezordine, lipsa de consecventa, superficialitate, stari de spirit schimbatoare, incapatanare.

Dragoste Fermecatori, seducatori, tandri si iubitori, cuceresc fara efort. Totusi, au tendinta de a-si controla partenerul, lucru pe care acesta s-ar putea sa nu-l tolereze. Au noroc in dragoste, dar un noroc cam schimbator...

31. Faurarii
Personalitate Harnici, priceputi, practici, responsabili si atenti la detaliu, cei nascuti pe 31 sunt niste maestri faurari. Tot ce iese din mana lor este temeinic, frumos si functional. Sunt disciplinati, perseverenti si organizati. Au o minte clara, lucida, invata usor, reusesc si in activitatile de natura intelectuala. Sunt oameni cu principii, care pun pret pe familie, traditie, munca.

Defecte Rigiditate, incapatanare, intransigenta, avaritie, orgoliu.

Dragoste Au sentimente profunde, pe care le exteriorizeaza doar atunci cand sunt siguri ca nu vor fi respinsi. Nu se lasa dusi de valul pasiunii, iar iubirea lor se instaleaza progresiv, in timp. Sunt loiali partenerului si familiei.


Cel mai recent răspuns: ABANA , utilizator 23:13, 5 Iunie 2012
Foarte interesant !.
Sunt incintata pentru efortul si interesul de care dati dovada.:bow:
Se spune ca fiecare om are steaua sa. Chiar daca putem fi sceptici in fata acestei afirmatii, nu rare sunt clipele in care ne cautam pe cer propriul astru in momente de fericire, vis, tristete sau cumpana.

Totodata, rare sunt cazurile in care un om nu simte o anume afinitate spre o cifra. Poate ca aceasta cifra nu are aparent nicio legatura cu el, insa de multe ori un „mecanism supranatural” fixeaza unele lucruri astfel incat sa rezulte o profunda armonie materializata in orice forma.

Cu totii am auzit de numerologie, acea stiinta oculta care ne pune intreaga existenta in imperiul cifrelor. Creeaza o anume oranduire intre litere si cifre si astfel ne permite sa analizam dintr-o altfel de perspectiva ABSOLUT orice aspect al vietii noastre (de la nume, pana la date importante).

In numerologie, fiecarei cifre ii corespund unele litere astfel:



Numarul de exprimare este dat de suma cifrelor corespunzatoare numelui, astfel :

Ex :

Ana Popescu va fi : 1+5+1+7+6+7+5+1+3+3 = 39
Se aduna apoi cifrele rezultatului : 3+9 = 12 ; 1+2 = 3
Asadar, numarul de exprimare va fi 3.
Se va folosi numele intreg, cel cu care persoana a fost botezata la nastere (nu cel dobandit prin casatorie sau schimbarea de nume).
Totodata, nu se va folosi diminutivul ( ex : Lili in loc de Liliana) sau o eventuala porecla ( Pusa in loc de Elena).

Potrivit specialistei in numerologie, Maria Duval in cartea sa « ABC-ul numerologiei. Viitorul dumneavoastra cu ajutorul cifrelor » numarul de exprimare denota urmatorul tip de personalitate :

1 – ambitie, vointa si autoritate, incredere in sine insa manifesta o tendinta de egoism si dominare.
2 – echilibrat, senisibil, diplomat, cu multa imaginatie, insa poate fi pasiv, lenes sau supus
3 – creativ, socabil, generos, sincer insa tinde a fi manios, orgolios si imprastiat
4 – rabdator, stabil, perseverent cu spirit de organizare si precizie, insa poate avea si o tendinta spre rutina, lentoare sau chiar zgarcenie
5 – calitati de adaptare, suplete, vioiciune, mobilitate, insa si impulsivitate sau instabilitate
6 – farmec, spirit conciliant, simtul frumusetii, sentimentalism, dar si facilitate, nehotarare si o senzualitate exacerbata
7 – simtul analizei, inclinatie pentru studii, cultul prieteniei, intuitie, dar si pesimism, angoasa si incapatanare.
8 – energie, curaj, spirit intreprinzator dar si asprime, agresivitate, ranchiuna
9 – alturism, devotament, emotivitate, caracter pasionat, idealism, dar poate manifesta si dezordine, credulitate si contradictie
11 – forta morala si psihica, inspiratie, ambitie, ascendent asupra celor din jur. Tendinta spre nervozitate, nerabdare, ba chiar brutalitate.
22 – stapanire de sine, spirit constructiv, inspiratie, putere de munca si de realizare, insa tendita spre extravaganta, spre a se lasa orbit

Compatibilitatea:

1 cu 1: Intelegere electrica. Nici unul, nici celalalt nu face concesii.
1 cu 2: Relatie buna, ideal. Caracterele care se armonizeaza.
1 cu 3: Ambianta plina de caldura. Armonie in toate domeniile.
1 cu 4: Intelegere buna. Realizari comune constructive.
1 cu 5: Iubire nebuna, dar putin durabila. Adesea – lovitura de trasnet.
1 cu 6: Intelegere excelenta. O oarecare magie in relatie.
1 cu 7: Buna vibratie pentru prietenie. In rest, contact bun.
1 cu 8: Caractere care se confrunta, dar noroc in afaceri, posibilitati de reusita financiara.
1 cu 9: Relatii adesea incordate. Caractere foarte diferite.

2 cu 2: Intelegere medie, relatie statica, durabilitate doar cu efort.
2 cu 3: Armonie sentimentala, aspectele pozitive pentru marea iubire.
2 cu 4: Relatie buna, echilibrata.
2 cu 5: Atractie puternica, senzualitate si tumult.
2 cu 6: Armonie, stabilitate prin iubire.
2 cu 7: O prietenie profunda, insa o relatie fragila de iubire.
2 cu 8: O colaborare excelenta in afaceri si in iubire.
2 cu 9: Ciocniri si emotii.

3 cu 3: O relatie ideala pe orice plan.
3 cu 4: Tumult ce poate fi depasit prin eforturi mari din ambele parti.
3 cu 5: Intelegere buna, implinire si slabe sanse de rutina.
3 cu 6: Compatibilitate sentimentala cu favorizeaza asocierile artistice.

3 cu 7: Instabilitate datorita diferetelor intre parteneri.
3 cu 8: O relatie poztiva, inedita, constructiva.
3 cu 9: O relatie armonioasa, constructiva pentru ambitii mari.

4 cu 4: Intelegere in activitate care devine insa mai slaba din prisma iubirii.
4 cu 5: Emotii puternice, pasiune.
4 cu 6: Relatie buna, durabilitate a sentimentelor.
4 cu 7: O relatie excelenta, durabila si fructoasa.
4 cu 8: O buna intelegere cu o capacitate de avant comun pe plan material.
4 cu 9: O foarte mare compatibilitate si o permanenta evolutie.

5 cu 5: Intelegere foarte buna si o pasiune comuna pentru calatorii.
5 cu 6: Durabilitate, insa cu un rodaj mai dificil.
5 cu 7: Actractie reciproca, insa mare atentie la independenta.
5 cu 8: Relatii implinitoare cu sanse mari de expansiune.
5 cu 9: O relatie dificila datorita egocentrismului partenerilor.

6 cu 6: Armonie favorizata de toleranta.
6 cu 7: Sanse de neincredere si retineri.
6 cu 8: Relatie buna in principiu, marcata de activitate.
6 cu 9: O atractie puternica ce duce la relatii marcate de mister.

7 cu 7: Legatura excelenta, cu un puternic accent pe partea intelectuala.
7 cu 8: Relatie buna, stabila marcata de putere.
7 cu 9: Raporturi pozitive in ciuda unor caractere diferite. Speranta.

8 cu 8: Dificil din punct de vedere sentimental, dar bun in prietenia amoroasa.
8 cu 9: Relatie profunda marcata de o mare capacitate constructiva

9 cu 9: O puternica intelegere, in special legata de un ideal comun.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Energia numelui ela david ela david Puteti crede - sau nu - se potriveste (evident nu total insa), energia numelui exista ! Nu este intimplator ca aveti un nume si nu altul si mai ales nu este ... (vezi toată discuția)
Horoscop ContSters74561 ContSters74561 [b]Berbec (21.03-20.04)[/b] Planeta dominanta: Marte, planeta incapatanarii si incaierarilor. Animalul sacru:barzaunul Personalitate: Berbecul ... (vezi toată discuția)
Intrebari despre viata si iubire BX BX Cand o inima a fost inghetata de durere, calea catre distrugere mai poate fi evitata sau este ceva predestinat ? Vietile noastre urmeaza o cale foarte lunga si ... (vezi toată discuția)