avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 600 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Model de recurs impotriva incheierii prin care a fost ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Model de recurs impotriva incheierii prin care a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate

trei zile am cautat pe net dar nu am gasit modelul din titlu.
Poate cunoateti vreun link unde il pot gasi.
Cel mai recent răspuns: andreigrigoriu , moderator 09:01, 9 Mai 2012
Stimat forumist,

Cred ca nu ar trebui sa va mai faceti probleme in legatura cu modelul, deoarece:

1. daca vorbiti despre atacarea incheierii de respingerei n faza initiala, a instantelor obisnuite de judecata,

va este aplicabil art. Art.29 din Legea Nr.47/1992, republicata, care prevede:

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.(1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

- dvs spuneati ceva despre faptul ca au trecut deja cel putin trei zile...

2. daca vorbiti despre însasi soluționarea exceptiei de catre CCR, ar fi aplicabila urmatoarea norma:

Art.31. - (1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

Altfel spus, din pacate, ori nu mai sunteti in termen, ori nu exista cale de atac.

Daca am inteles eu gresit si sunteti doar precaut, dorind sa anticipati pentru ce nu s-a produs inca, nu aveti nevoie de vreun model. Este necesar sa va raportati strict la conditiile impuse de lege si sa le conturati:

Art.29. - (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.


Cu stima
Ultima modificare: Marți, 8 Mai 2012
andreigrigoriu, moderator
Felicitari d-le avocat ati analizat toate variantele. MESERIE.
Ar fi fost intradevar nostim daca ma incadram in prima varianta analizata de dumneavoastra.
Eu incerc insa sa fiu precaut. Nu prea au cum s-o respinga dar nu strica sa-mi fac temele dinainte pt. orice eventualitate.
Cunosc articolele de Lege la care ati facut referire.Dar intrebarea mea este daca dupa enumerarea motivelor in fapt, la motivele in drept trebuie sa ma raportez si la art. 304 CPC sau altele din CPC referitoare la recurs.

Cu deosebita consideratie.
Stimat forumist,

Din punctul meu de vedere, raportarea la textul atacat ca neconstituțional se face doar tangențial, ca să spun așa. Mai precis, sarcina dvs este să arătați legătura cu soluționarea cauzei și cu obiectul acestei, dar nu să argumentați temeinicia excepției.

Astfel, o abordare mai largă, din punctul meu de vedere nu este necesară, deoarece nu instanța care pronunță încheierea este competentă să judece excepția de neconstituționalitate, aceasta fiind atributul exclusiv al CCR.

Au fost, mai demult, și discuții ample, ca să nu zic scandaluri pe această temă, privind imposibilitatea pronunțării oricărei alte instanțe pe excepția propriu-zisă, discuții care s-au finalizat în sensul indicat de mine.

Dar în ceea ce privește susținerea excepției, în faza a doua, în fața CCR, este cu totul o altă poveste. Eu consider că o excepție de neconstituționalitate este o apărare foarte dificilă, putând include numeroase elemente de drept comparat, raportarea la tratate ratificate...Acestea se analizează, în mod necesar, exhaustiv.

Oricum, excepția ca atare, respectiv înscrisul conținând susținerea ei, o depuneți la instanța în care vă judecați, iar aceasta o va trimite către CCR.

Succes.
Ultima modificare: Miercuri, 9 Mai 2012
andreigrigoriu, moderator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Curtea constitutionala sofia1975 sofia1975 Nu stiu dacaaici e corect sa deschis acest topic...dar cine stie va rog sa-mi spuna! un proces prin care se cer drepturi salariale s-a suspendat pt ca s-a ... (vezi toată discuția)
Exceptiile de neconstitutionalitate si insolventa florindbro florindbro Exceptiile de neconstitutionaliate-admisibile- pentru articole din legea insolventei pot suspenda executarea procedurilor de insolventa? (vezi toată discuția)
Exceptia de neconstitutionalitate - judecare, aplicabilitate dogarudobra dogarudobra va rog sa-mi spunti daca am inteles bine sau nu acest lucru? daca exceptia de neconstitutionalitate se respinge, inseamna ca solutia data intr-un dosar nu mai ... (vezi toată discuția)