Angajatorul poate recupera cheltuielile reparatiei facute din culpa angajatului de la acesta, daca autoturismu era asigurat CASCO dar asiguratorul nu plateste?

In mod normal ar trebui ca angajatorul sa se indrepte impotriva societatii de asigurare (altminteri, care ar mai fi rostul asigurarilor???). Daca va da pe dumneavoastra in judecata, faceti cerere de introducere in cauza a societatii O...sig.

Problema este ca vor incerca sa-mi impute plata reparatiei printr-o cercetare administrativa, si nu chemandu-ma in judecata.

Acum nu se mai dau decizii de imputatie. Daca dumneavoastra nu va luati un angajament de plata, societatea trebuie sa va dea in judecata.

sfaturile lui @an-con sunt corecte, fara indoiala, si ca si @an-con nu inteleg de ce angajatorul vrea sa recurga la pedepsirea angajatului, chiar daca acesta a fost gasit vinovat de producerea accidentului, din moment ce exista o polita de asigurare CASCO..

dar,

cum sa nu se mai dea acum decizii de imputatie ? adica un angajat poate aduce orice prejudicii angajatorului fara teama de a i se imputa ceva?

daca i se imputa reparatia trebuie sa conteste in instanta daca angajatorul nu renunta la imputatie.

În ceea ce priveşte modul de recuperare a pagubei produse de salariat, art. 164 alin. 2 din Codul muncii prevede că reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. 1 din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi in legatură cu munca lor. În practică însă, întâlnim situaţii în care salariatul îşi recunoaşte vina şi este de acord cu plata daunelor ce-i sunt imputate, caz în care considerăm că este suficient angajamentul de plată al salariatului pentru a efectua reţineri din salariu, fără a mai fi necesară intervenţia instanţei.

De altfel şi Curtea Constituţională, prin decizia nr. 24/2003, arată că “prevederile art. 164 alin. (2) din Codul muncii se referă exclusiv la răspunderea civilă delictuală, iar nu la răspunderea civilă contractuală; prevederile sale nu exclud înţelegerea dintre părţi, ci ele se referă la situaţia în care părţile contractuale nu se înţeleg şi când caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei trebuie stabilit de către instanţa de judecată. Textul nu exclude nici dreptul angajatorului de a recurge la procedura somaţiei de plată, în cazul în care s-a stabilit caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei. Această soluşie legislativă îşi găseşte suport şi în art. 8 alin. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind protectţia salariului nr. 95/1949”.

Desigur că, în ipoteza în care salariatul nu mai înţelege să achite de bună-voie prejudiciul, angajatorul va trebui să promoveze o acţiune în realizare pentru repararea prejudiciului şi să obţină o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în acest sens.

Astfel, răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă şi se întemeiază pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale.