Buna ziua.
Pe scurt, am fost arestat in 1996 pentru contrabanda cu tigari. Am stat 5 luni si am fost eliberat din arest subcontrol judiciar. In 2008, la insistentele mele, mi se comunica ca am fost scos de sub urmarire penala. Se mai poate face ceva in privinta acelor luni state in arest, tinind cont de timpul scurs?
ART. 541 c.p.p.
Acţiunea pentru repararea pagubei
(1) Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 538 şi 539, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa la data decesului. (2) Acţiunea poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, precum şi a ordonanţei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate.
(3) Pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice.
(4) Acţiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.
Am inteles ca aveti totusi o adresa de la parchetul militar, din anul 2008, in care se spune ca in baza ordonantei nr.xx din anul 2000 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala, inteleg ca vreti sa va prevalati de faptul ca nu v-a fost trimisa si ordonanta conf.dispozitiilor legale in vigoare.
Si in vechiul cpp si in noul cpp nu se face nici o referire la adresa de comunicare ci doar la comunicarea ordonantei. Legea este destul de clara. Asa este, ma voi prevala de acest fapt.
O sa fie greu sa demonstrati ca nu ati primit ordonanta si apoi de ce nu ati facut demersuri sa o obtineti, la ei este posibil sa apara ca v-a fost comunicata. Adresa cum v-a venit, in plic inchis?
Am cistigat pe fond procesul pentru eroare judiciara. Mai jos atasez solutia pe scurt pe site.
"Ora estimata: 09:00
Complet: CFG2
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Admite în parte cererea formulată de reclamantul Piroi Doru Tiberiu împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 287.899 lei reprezentând daune materiale şi 176.800 lei reprezentând daune morale. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Giurgiu.
Document: Hotarâre 82/2015 08.06.2015"
Eu zic ca a iesit bine pentru 6 luni de arest. Am mai dat drumul la inca un dosar, tot pe eroare judiciara, dar de data asta este vorba de o durata de 3 ani de stat in puscarie. Sa vedem pe unde va scoate Statul Roman camasa si pentru acesti 3 ani de stat degeaba in puscarie.
Ne mai auzim!
Sa nu uit! Plata se face integral sau esalonat? Eu nu am gasit nimic referitor la modul de plata in cazul despagurilor acordate in cazuri de erori judiciare. Ceva pareri?
Domnilor, buna seara!
In urma respingerii atit a apelului meu cit si al statului roman, hotararea de la fond a ramas azi definitiva. Acum sa merg la Anaf sa cer sa puna in aplicarea hotararea. Ceva sfaturi sau indrumari pentru a merge mai repede cu intrarea in posesie a sumei stabilite in hotarare?
Astept mesajele voastre!
Va multumesc!
Denunt calomnios
ionharcau
buna seara,
doresc sa aflu cum pot sesiza autoritatile despre un denunt calomnios facut impotriva mea
trebuie precizat ca acest denunt a fost facut de ... (vezi toată discuția)