Am incetat pentru cateva zile sa mai raspund pe acest topic si am stat doar sa citesc opiniile celorlalti.
@Av. Laconschi
IŽn primul rand eu suspectez caƒ dvs. doriti să fit›i angajat de mama pentru a o reprezenta, des™i s™tit›i foarte bine caƒ dvs. nu putet›i profesa in Norvegia faƒraƒ a fi rezident acolo s™i membru in baroul lor.
În al doilea rând, trebuie să întelegem cu totii faptul că trebuie să facem o diferentă între statele UE, statele EFTA/EEA si statele terte.
În al treilea rând, trebuie să tinem cont de faptul că Norvegia este stat EFTA/EEA si pune în aplicare mare parte din legislatia europeană, dar nu pe toată.
Spre exemplu, doamna avocat AVLIL a mentionat Regulamentul 2201/2003 al Consiliului UE, regulament care se aplică în integralitate în Norvegia. Singurele state care nu o aplică sunt Danemarca, Suedia si Finlanda, ultimele două alegând să aplice Conventia din 6 februarie 1931, conform anexei 6 a regulamentului de mai sus.
Confirmând astfel faptul că Regulamentul 2201/2003 al Consiliului UE este aplicabil în Norvegia si în România, ar fi bine să vedem ce spune acest regulament în privinta competentei instantelor judecătoresti:
Răspundere părintească
Articolul 8
Competentă de fond
(1) Instantele judecătoresti dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintesti privind un copil care are resedinta obisnuită în acest stat membru la momentul la care instanta este sesizată.
(2) Alineatul (1) se aplică sub rezerva dispozitiilor articolelor 9, 10 si 12.
Articolul 9
Mentinerea competentei fostei resedinte obisnuite a copilului
(1) În cazul în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul si dobândeste o nouă resedintă obisnuită, instantele judecătoresti din statul membru al fostei resedinte obisnuite a copilului îsi păstrează competenta, prin derogare de la articolul 8, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronuntată în acest stat membru înainte de mutarea copilului, în cazul în care titularul dreptului de vizită în temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obisnuit în statul membru al fostei resedinte obisnuite a copilului.
(2) Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care titularul dreptului de vizită mentionat la alineatul (1) a acceptat competenta instantelor judecătoresti din statul membru în care copilul are noua sa resedintă obisnuită prin participarea la o procedură în fata acestor instante fără a le contesta competenta.
Articolul 10
Competenta judecătorească în cazuri de răpire a copilului
În caz de deplasare sau de retinere ilicită a unui copil, instantele judecătoresti din statul membru în care copilul îsi avea resedinta obisnuită imediat înaintea deplasării sale sau a retinerii sale ilicite rămân competente până în momentul în care copilul dobândeste o resedintă obisnuită într-un alt stat membru si până când
(a) orice persoană, institutie sau alt organism căreia/căruia i-a fost încredintat copilul consimte la deplasarea sau retinerea acestuia
sau
(b) copilul a locuit în acest alt stat membru o perioadă de cel putin un an după ce persoana, institutia sau orice alt organism căreia/căruia i s-a încredintat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunostintă de locul în care se afla copilul, până când copilul s-a integrat în noul său mediu si până când a fost îndeplinită cel putin una dintre următoarele conditii:
(i) în termen de un an de când cel căruia i s-a încredintat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunostintă de locul în care se afla copilul, nu s-a depus nici o cerere de înapoiere la autoritătile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau retinut;
(ii) a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia i s-a încredintat copilul si nu s-a depus nici o nouă cerere în termenul stabilit la punctul (i);
(iii) o cauză solutionată de o instantă judecătorească din statul membru în care copilul îsi avea resedinta obisnuită imediat înaintea deplasării sale sau retinerii sale ilicite a fost închisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (7);
(iv) o hotărâre de încredintare care nu implică înapoierea copilului a fost pronuntată de instanta judecătorească din statul membru în care copilul îsi avea resedinta obisnuită imediat înaintea deplasării sau retinerii sale ilicite.
Articolul 11
Înapoierea copilului
(1) În cazul în care o persoană, institutie sau orice alt organism căruia/căreia i s-a încredintat copilul solicită autoritătilor competente dintr-un stat membru să pronunte o hotărâre judecătorească pe baza Conventiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internationale de copii (denumită în continuare "Conventia de la Haga din 1980") în vederea obtinerii înapoierii copilului care a fost deplasat sau retinut ilicit într-un alt stat membru decât statul membru în care copilul îsi avea resedinta obisnuită imediat înainte de deplasarea sau de retinerea sa ilicită, se aplică alineatele (2)-(8).
(2) La aplicarea articolelor 12 ?i 13 din Conventia de la Haga din 1980, se asigură posibilitatea de ascultare a copilului în cadrul procedurii, cu exceptia cazului în care aceasta este necorespunzătoare în conformitate cu vârsta sau gradul său de maturitate.
(3) O instantă sesizată cu o cerere de înapoiere a unui copil prevăzută la alineatul (1) actionează cu celeritate în cadrul procedurii privind cererea, utilizând procedurile urgente prevăzute de dreptul intern.
Fără a aduce atingere primului paragraf, instanta judecătorească pronuntă hotărârea, cu exceptia cazului în care aceasta se dovedeste imposibilă din cauza unor împrejurări exceptionale, în cel mult sase săptămâni de la sesizarea sa.
(4) O instantă judecătorească nu poate refuza înapoierea copilului în temeiul articolului 13 litera (b) din Conventia de la Haga din 1980 în cazul în care se stabileste că s-au luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura protectia copilului după înapoierea sa.
(5) O instantă judecătorească nu poate refuza înapoierea copilului în cazul în care persoana care a solicitat înapoierea copilului nu a avut posibilitatea să fie ascultată.
(6) În cazul în care o instantă judecătorească a pronuntat o hotărâre de neînapoiere în temeiul articolului 13 din Conventia de la Haga din 1980, instanta trebuie să transmită de îndată, fie direct, fie prin intermediul autoritătii sale centrale, o copie a hotărârii judecătoresti de neînapoiere si adocumentelor pertinente, în special un proces-verbal al sedintelor instantei competente sau autoritătii centrale din statul membru în care copilul îsi avea resedinta obisnuită imediat înaintea deplasării sale sau retinerii sale ilicite, în conformitate cu dreptul intern. Instanta trebuie să primească toate documentele mentionate în termen de o lună de la data hotărârii de neînapoiere.
(7) Cu exceptia cazului în care instantele judecătoreswti din statul membru în care copilul îsi avea resedinta obisnuită imediat înainte de deplasarea sa sau de retinerea sa ilicită au fost deja sesizate de una dintre părti, instanta judecătorească sau autoritatea centrală care primeste informatia mentionată la alineatul (6) trebuie să o notifice părtilor si să le invite să prezinte observatii instantei, în conformitate cu dreptul intern, în termen de trei luni de la data notificării, pentru ca instanta judecătorească să examineze problema încredintării copilului.
Fără a aduce atingere normelor în materie de competentă prevăzute de prezentul regulament, instanta judecătorească închide cauza în cazul în care nu a primit nici o observatie în termenul prevăzut.
(8) Fără a aduce atingere unei hotărâri de neînapoiere pronuntate în conformitate cu articolul 13 din Conventia de la Haga din 1980, orice hotărâre ulterioară prin care se dispune înapoierea copilului, pronuntată de o instantă competentă în temeiul prezentului regulament, este executorie în conformitate cu capitolul III sectiunea 4, în vederea asigurării înapoierii copilului.
Articolul 12
Prorogare de competentă
(1) Instantele judecătoresti din statul membru care exercită competenta în temeiul articolului 3 cu privire la o cerere de divort, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei sunt competente în orice chestiune privind răspunderea părintească în legătură cu această cerere atunci când
(a) cel putin unul dintre soti exercită răspunderea părintească fată de copil
si
(b) competenta instantelor a fost acceptată expres sau în orice alt mod neechivoc de către soti si de către titularii răspunderii părintesti, la data sesizării instantei judecătoresti, iar aceasta este în interesul superior al copilului.
(2) Competenta acordată la alineatul (1) încetează de îndată ce
(a) hotărârea de admitere sau de respingere a cererii de divort, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei dobândeste autoritate de lucru judecat;
(b) în cazul în care o procedură privind răspunderea părintească este pe rolul unei instante la data prevăzută la litera (a), de îndată ce hotărârea privind răspunderea părintească dobândeste autoritate de lucru judecat;
(c) în cazurile prevăzute la literele (a) ?i (b), de îndată ce procedura a încetat dintr-un alt motiv.
(3) Instantele judecătoresti dintr-un stat membru sunt competente, de asemenea, în materie de răspundere părintească în alte proceduri decât cele mentionate la alineatul (1) atunci când
(a) copilul are o legătură strânsă cu acest stat membru, în special datorită faptului că unul dintre titularii răspunderii părintesti îsi are resedinta obisnuită aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru
si
(b) competenta instantelor a fost acceptată în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părtile la procedură la data sesizării instantei, iar competenta este în interesul superior al copilului.
(4) În cazul în care copilul are îsi are resedinta obisnuită pe teritoriul unui stat tert, care nu este parte contractantă la Conventia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenta, dreptul aplicabil, recunoasterea, executarea si cooperarea în materia răspunderii părintesti si a măsurilor de protectie a copiilor, competenta bazată pe prezentul articol se consideră a fi în interesul copilului, în special atunci când o procedură se dovedeste a fi imposibilă în respectivul stat tert.
Am transpus si restul articolelor pentru că se vorbeste si despre plecarea din Norvegia, actiune pe care nu o sustin având în vedere situatia expusă.
În al treilea rând, trebuie să retinem că o sentintă judecătorească norvegiană bazată pe o prevedere legală care nu ar avea corespondentă în legislatia românească ar fi recunoscută de instanta românească. Trebuie mentionat aici si că România este parte a Conventiei de la Haga din 1980.
Recomand deci citirea următoarelor ghiduri:
[ link extern ]
[ link extern ]
Pe lângă asta, domnule Lanconschi, tot băteti cu cetătenia peste rezidentă si nu pot întelege de ce. Dacă ati citi reglementările internationale cât si codul de procedură civilă ati sti că nu contează cetătenia, contează rezidenta.
avocatnet.ro explicăm legislația
CLAUDIU LASCOSCHI, Avocat
gi-jane2, moderator
Alexandru Munteanu, Avocat
dismissed