formularea unei intaminari corecte si complete in procesul de divort

formularea daca nu sti sa o faci mai bine sa ti-o faca un avocat,si cat despre faptul sa iti lase sa porti in continuare numule lui dupa divort daca nu vrea el nu il pot purta decat copiii care au acest drept insa nu si tu.daca are o femeie de 4ani jumate de ce nu il lasi,crezi ca mai poate fi ceva?

Cu tot respectul pentru majoritatea interventiilor pe speta de fata, nu inteleg insa opinia majoritara conform careia doamna care solicita ajutorul participantilor la forum ar trebui sa se resemneze, sa devina de un pragmatism feroce (desi multe din problemele din dreptul familiei sunt eminamente emoitionale) si sa renunte neconditionat in fata doleantei sotului „demisionar”, fara a incerca sa-si pastreze din drepturile sale, in calitatea sa declarata de sot inocent.

In privinta pastrarii numelui dobandit prin casatorie, intr-adevar, in litera legii (art.383 NCC) este nevoie de acordul sotului pentru a-l pastra, revenirea la numele initial fiind regula si pastrarea fiind exceptia, fiind nevoie de motive intemeiate pentru a-l putea pastra in lipsa acordului sotului. O intrepretare in spiritul si litera legii insa, lasa instantei latitudinea de a determina daca motivele invocate in favoarea pastrarii numelui sunt suficient de intemeiate, sau nu. Consider ca un motiv suficient de intemeiat ar fi interogatoriul minorului (de peste 10 ani, sau nu) care declara ca nu doreste sa aiba nume diferit de cel al parintelui cu care traieste efectiv in familia monoparentala.
Este de notorietate faptul ca familia monoparentala reprezinta oricum o abatere de la modelul ideal, dezirabil, al familiei intacte (nucleare), celelalte tipologii fiind judecate si etichetate drept deviante. Suferinta provocata de despartirea parintilor, pierderea reperelor considerate normale NU trebuie agravate tocmai prin privarea copilului de a purta acelasi nume cu parintele NEDEMISIONAR, cel care nu si-a setat prioritati mai importante in viata decat cel de a ramane alaturi de copilul/copiii sai, indiferent de situatie.
Riscul excluziunii, stigmatizarii in scoala si in cercul de prieteni si etichetarii acestor copii din familii monoparentale ca proveniti din familii „dezorganizate”/”dezmembrate”/”incomplete”etc, este oricum suficient de mare. Purtarea altui nume decat cel al parintelui care il creste si educa efectiv si continuu nu face decat sa faciliteze asemenea tendinte nefaste, a caror existenta a fost dovedita sociologic (e.g P.A. Congla, E.H. Thompson, etc).

De fapt care este prejudiciul pe care il sufera sotul din vina caruia se destrama casnicia in cazul in care fosta sotie/sot isi pastreaza numele de familie al copiilor ei? Probabil ca este un inconvenient doar pentru amanta care isi doreste „exclusivitatea”, care oricum nu exista. Sunt sute de mii de oameni care probabil mai poarta numele de X-ulescu. De ce ar fi tocmai sotul care si-a dat deja acordul asupra pastrarii numelui sau de consoarta sa „pana moartea ii va desparti” atat de reticent ca femeia care este mama copiilor lor sa poarte in continuare acest nume? De ce si-ar expune copiii la intrebari jenante si suplimentare la scoala privitoare la ... identitatea lor? Ce parinte care isi iubeste intr-adevar copiii nu ar face acest mic serviciu propriilor lui copii? Si ma intreb, de ce nu ar putea instanta sa incuviinteze o asemenea solicitare de bun simt, mai ales ca „motivele intemeiate” sunt la interpretarea lor, iar interesul superor al minorului este fara doar si poate acela de a purta acelasi nume cu parintele cu care formeaza...familia monoparentala.

Revenind la pragmatismul deciziilor: @georgianapop, daca se va ajunge totusi la admiterea cererii de divort si sotul Dvs. nu va fi de-acord sa purtati numele dobandit prin casnicie, din punct de vedere procedural cred ca este mai bine sa nu solicitati Dvs. prin cerere reconventionala pastrarea numelui; sa nu aveti o hotarare definitiva privind respingerea cererii Dvs., iar dupa un an, doi, puteti solicita schimbarea numelui pe cale administrativa, invocand tocmai motivele din care am spicuit mai sus, motive care mie personal mi se par cat se poate de intemeiate si de bun-simt pentru ocrotirea intereselor copiilor Dvs.

Frumos argumentat mesajul dvs. godspeed, insa din pacate pe cale administrativa nu va reusi isi schimbe numele pentru ca este obligatoriu consimtamantul celuilalt sot exprimat in fata notarului.

OG 41/2003 precizeaza ca se admite cererea in astfel de situatii doar
e) cand fostul sot doreste sa poarte numele de familie pe care l-a avut in casatorie, pentru a avea un nume comun cu copiii incredintati spre crestere si educare, cu consimtamantul fostului sot, dat in forma autentica;

Poate in timp domnul se razgandeste...

Multumesc pentru apreciere @Ares_3. :bow: Aveti dreptate, OG nr.41/2003, la art.4 alin3. litera e) prevede conditia acordului fostului sot, dar la litera f) prevede si situatia in care copilul care doreste sa poarte numele parintelui cu care formeaza o familie (monoparentala) poata "scurt-circuita" lipsa consimtamantului acestuia, care repet, nu poate fi decat un semn de rea-credinta si dezinteres pentru soarta copilului:
Sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:
art.4 alin.3 lit. f) cand parintii au divortat, iar copiii incredintati spre crestere si educare unuia dintre parinti, care a revenit la numele de familie avut anterior casatoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia;

Tatal trebuie sa fie informat asupra acestei posibilitati deschise copiilor, ca o compensatie (sanctiune) pentru dezacordul fostului sot, de cele mai multe ori izvorat din orgolii. Casatoria este un "commitment", un "angajament" din care nu putem iesi "nesifonati" cand dorim si cum dorim, sa "stergem totul cu buretele" si "sa o luam de la capat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat". Consider ca partea inocenta - asa cum este definita legal - trebuie ocrotita mai mult, iar copiii, cei care nu se pot apara singuri, trebuie ocrotiti in primul rand.

Si Curtea Constitutionala, in una din deciziile sale (1290/2009) retinea in motivare: "statul si societatea in ansamblul ei sunt interesate in reglementarea dreptului la nume, [ceea ce] nu poate conduce la o alta concluzie, de vreme ce, in aceasta materie, prioritar este interesul superior al copilului, fiind necesar ca interesul public sa se imbine cu interesul acestuia din urma."