avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 220 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Diferenta intre suprafata utila din contract si cea ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Diferenta intre suprafata utila din contract si cea reala existenta

Buna ziua

In urma cu cateva luni am cumparat o casa noua avnd mentionat in contractul de vanzare-cumparare (cat si in toate actele cadastrale si in proiectul de constructie) mentionat ca suprafata utila vanduta este de 81.99 mp fiind compusa din 2 camere, living, hol, baie si bucatarie.
Recent cand am inceput sa masuram camerele pentru amenajare am constata ca exista o diferenta foarte mare intre suprafata utila vanduta in contract si cea reala existenta in casa: diferente este intre 10-15 mp.
As dori daca se poate sa ma ajutati cu un sfat legat de cum pot trage la raspundere vanzatorul tinand cont ca mi s-a vandut o suprafata de 81.99mp (atat in contracte cat si in anunturile imobiliare) si aceasta nu exista in realitate.
Cum trebuie sa procedez?
Mentionez de asemenea ca este foarte posibil si suprafata terenului vandut sa fie diferita fata de contract (urmeaza sa masuram).

Multumesc mult
Ultima modificare: Sâmbătă, 12 Ianuarie 2013
dia27, utilizator
Cel mai recent răspuns: andreigrigoriu , moderator 16:33, 14 Ianuarie 2013
Initial verificati si la OCPI,solicitand un extras de carte funciara
Stimat forumist,

Sfatul meu ar fi ca întâi să măsurați calificat imobilul și ulteror să încercați să formulați pretenții împotriva constructorului/vânzătorului.

Este important să aveți în vedere că există anumite diferențe între noțiuniile consacrate în construcții: suprafață construită, suprafață utilă, suprafață locuibilă...etc. În general, constructorul menționează prețul pe m.p. construit,dar suprafața construită diferă de suprafața utilă.

Dacă ați avut deja în vedere aceste aspecte, angajați un expert în construcții pentru a face măsurătorile de rigoare, și invitați constructorul la o conciliere, formulându-vă pretențiile pe baza raportului de expertiză.

Cu stimă.

Buna ziua si multumesc pentru raspuns.
In Contractul de vanzare este clar mentionata suprafata utila de 81.99mp. Daca constructorul refuza sa indeplineasca pretentiile noastre emise pa baza unui raport de expertiza, poate fi actionat in judecata? Puteti sa imi spuneti va rog sub ce incidenta legala poate cadea aceasta inselaciune?

Multumesc mult
Stimat forumist,

În ceea ce privește recuperarea prejudiciului, eu v-aș îndemna la demararea unor acțiuni bazate pe normele Noului Cod Civil.

Astfel, din punctul meu de vedere ar fi incidente, în special, dispozițiile Art. 1743 alin. 1 Cod Civil, care prevăd:

(1) Dacă, în vânzarea unui imobil cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură, suprafaţa reală este mai mică decât cea indicată în contract, cumpărătorul poate cere vânzătorului să îi dea suprafaţa convenită. Atunci când cumpărătorul nu cere sau vânzătorul nu poate să transmită această suprafaţă, cumpărătorul poate obţine fie reducerea corespunzătoare a preţului, fie rezoluţiunea contractului dacă, din cauza diferenţei de suprafaţă, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat.

Atenție:
Derogatoriu față de termenul obișnuit de prescripție de 3 ani, o astfel de acțiune trebuie exercitată într-un termen de 1 an de la încheierea contractului, sub sancțiunea decăderii, conform Art. 1744 Cod Civil.

Cu stimă.
Ultima modificare: Luni, 14 Ianuarie 2013
andreigrigoriu, moderator
Va multumesc nesupus pentru raspuns.
Inca o mica intrebare, daca in contract nu este precizat pretul pe unitatea de masura , ci doar pretul total, se mai aplica dispozițiile Art. 1743 alin. 1 Cod Civil? Pretul total a fost de 50.000 pentru 82 mp suprafata utila + teren
Cu stima,

Alte discuții în legătură

Buna dimineata si la multi ani 2022. numele meu este andrei gabriel ... Andrei I. Gabriel I.I. Andrei I. Gabriel I.I. Buna dimineata si la multi ani 2022. Numele meu este Andrei Gabriel iar la inceputul anului 2021 am achitat in vederea achizitionarii unei garsoniere suma de ... (vezi toată discuția)
Suprafața utilă a unui apartament DeliaHiripan DeliaHiripan Bună ziua! Am cumpărat recent un apartament despre care știam că are suprafața utilă de 91 de metri pătrăți, lucru menționat în extrasul CF, dar și ... (vezi toată discuția)
Restituire avans antecontract anelia88 anelia88 Buna seara! Am platit un avans pentru un apartament . Cand a venit evaluatorul s-a constatat ca nu corespunde releveul cu situatia din teren. Am contactat un ... (vezi toată discuția)