Elis are dreptate aici. OUG 96/2003 conține norme speciale în raport cu prevederile generale din Codul muncii; or, normele speciale au prioritate față de cele generale (
specialia generalibus derogant).
O soluție mai sigură ar fi ca persoana însărcinată să intre în concediu de risc maternal (cf. articolul 10 (2) din OUG 96/2003 - maxim 120 de zile), urmat apoi de concediu de maternitate (cf. articolele 23-25 din OUG 158/2005 - 126 de zile în total). În aceste cazuri este certă și indiscutabilă interdicția de concediere. Trebuie consultat medicul de familie (sau medicul specialist), acesta fiind abilitat să constate starea și emită certificatele medicale necesare pentru aceste concedii.
În ceea ce privește veniturile în timpul acestor concedii, indemnizația de risc maternal este de 75% din baza de calcul (orientativ, o medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni), iar indemnizația de maternitate este de 85% din aceeași bază de calcul.
Pe durata concediului de maternitate, conform articolului 66 (1) și (2) din CCMUNN 2007-2010, pentru o perioadă de cel puțin 6 săptămâni, angajatorul este obligat să compenseze diferența dintre salariul de bază individual avut și indemnizația legală la care are dreptul salariata.
Acesta e doar un fragment din hățișul de norme care (chipurile) ar proteja salariatele gravide...
-----------
Ca un mic excurs, sunt câteva complicații juridice produse atât de textul din Codul muncii (articolul 60 (1) c)):
Articolul 60
(1) Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa:
c) pe durata in care femeia salariata este gravida, in masura in care angajatorul a luat cunostinta de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
, cât și de norma specială din OUG 96/2003 (articolul 21 (1) a)):
Articolul 21
(1) Este interzis angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul:
a) salariatei prevazute la art. 2 lit. c)-e), din motive care au legatura directa cu starea sa;
.
Dacă urmăm ad litteram textul din Codul muncii ajungem ușor la concluzia că o salariată gravidă care și-a notificat angajatorul privind starea sa poate comite abateri disciplinare grave. Legal, angajatorul nu poate aplica sancțiunea concedierii pe motive disciplinare, ci numai sancțiuni mai ușoare, care mențin contractul de muncă.
Similar, nici concedierea pentru necorespundere profesională nu poate fi efectuată, chiar dacă salariata dă dovadă de lipsă de pregătire profesională, iar angajatorul nu dispune de alte locuri de muncă mai potrivite ei.
Dacă urmăm textul aplicabil din OUG 96/2003, putem observa că adaosul "din motive care au legătură directă cu starea sa" deschide portițe spre eludarea legii. Care angajator ar fi atât de "neiscusit" încât să dea ca motiv de concediere starea de graviditate a salariatei? Evident că vor fi găsite alte motive
aparent suficiente și legale; exemple: concedierea pe motive disciplinare sau cea pentru necorespundere profesională
nu au legătură directă cu starea de graviditate, deci pot fi invocate foarte facil.
Pe lângă faptul că e haotică, legea e și prost concepută, nefiind luate în calcul consecințe care puteau fi prevăzute la elaborarea ei.