De unde sunteti cu domiciliul ?
Procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate şi în condiţiile în care un medic psihiatru abilitat, constatând că persoana suferă de o tulburare psihică, apreciază că: a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane; b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă şi a cărei judecată este afectată, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat. Internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice. Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se poate face de către: a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană; b) familia persoanei; c) reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale; d) reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor. Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele sus-menţionate, cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză şi a antecedentelor medicale cunoscute. Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulă, prin intermediul serviciului de ambulanţă. în cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, în condiţiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranţă şi respectării integrităţii fizice şi demnităţii persoanei. Medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse şi după aprecierea oportunităţii internării nevoluntare, are obligaţia de a informa imediat persoana respectivă cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum şi de a informa reprezentantul personal sau legal al pacientului, în termen de cel mult 72 de ore, asupra acestei hotărâri, în cazul în care medicul nu deţine informaţii referitoare la existenţa sau la adresa unui reprezentant personal ori legal al pacientului, are obligaţia de a informa autoritatea tutelară. Dacă medicul psihiatru consideră că nu există motive medicale pentru internare nevoluntară, nu va reţine persoana adusă şi va înscrie decizia sa, cu motivarea respectivă, în documentaţia medicală. Decizia de internare nevoluntară se confirmă în termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificării făcute de către medicul care a internat pacientul, de către o comisie de revizie a procedurii, alcătuită din trei membri numiţi de directorul spitalului, şi anume: doi psihiatri, pe cât posibil alţii decât cel care a internat persoana, şi un medic de altă specialitate sau un reprezentant al societăţii civile. Această comisie procedează la examinarea periodică a pacientului internat nevoluntar, în termen de maximum 15 zile, sau la solicitarea medicului care are pacientul în îngrijire. Comisia are obligaţia de a consemna decizia luată în dosarul medical al pacientului şi de a informa pacientul şi reprezentantul său personal sau legal asupra deciziei luate.
Detalii:
[ link extern ]
Solicitati ambulanta cand mai sunati la 112.
Aveti aici si legea sanatatii mintale
[ link extern ]
si legea care o completeaza
[ link extern ]