avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 255 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Discuţia la modă Criza... eterna poveste! Unde "au disparut" banii?
Discuție deschisă în Discuţia la modă

Criza... eterna poveste! Unde "au disparut" banii?

Daca aveti un ragaz in acest week end, va propun spre lectura urmatorul articol, primit astazi pe e-mail de la un prieten.
Va doresc rabdare si intelepciune. Numai bine tuturor.

av. Ileana Schwarz

Daca inca nu ai inteles ce e cu criza, un articol lung, dar
> bun!

> UNDE AU „DISPÃRUT" BANII?



> Se va vorbi încă mult timp despre criza în care a plonjat întreaga lume. În ziarul german Die Zeit a apărut
> recent o analiză relevantă pe tema enunţată în titlu
> şi al cărei text îl redăm în formă prescurtată :
>
> Criza financiară a distrus uriaşe avuţii. Totuşi,
> miliardele nu au dispărut, ci tocmai se redistribuie. Le
> putem da de urmă la firmele americane de construcţii, la
> managerii unor bănci din Germania şi la investitori din
> China .
> La 31 octombrie 2008, faxul Fondului special pentru
> stabilizarea pieţelor financiare, creat anume pentru acest
> scop de statul german, intra un fax cu antetul Commerzbank,
> prin care acesta solicita nici mai mult nici mai puţin
> decât 8,2 miliarde euro ca sprijin pentru ieşirea din
> criză. La puţine zile după aceea, Hypo Real Estate
> anunţa numai pentru trimestrul trei o pierdere de 3,05
> miliarde. Tot în acele zile, preşedintele Consiliului de
> Administraţie al Deutsche Bank recunoştea: „Aceasta este
> prima criză globală adevărată şi ne aflăm încă în
> faza desluşirii mijloacelor de a combate".
> Banca Angliei aprecia la acea vreme că pierderile
> instituţiilor financiare se cifrează la 2,8 bilioane
> dolari. Se spunea adesea că banii s-au făcut scrum, că au
> fost pulverizaţi, că au dispărut. Că distrugerea lor
> continuă. Cât de mare va fi pierderea în final? Nimeni nu
> ştie câte bănci şi concerne vor trebui salvate de
> guverne. Dar cea mai interesantă întrebare este: unde se
> află banii?
> În deşertul Nevada milioanele s-au transformat în vile
> luxoase
> La această întrebare vom afla un răspuns complet după
> ce vom întreprinde o lungă călătorie ce ne va duce în
> deşertul american Nevada şi în zonele preorăşeneşti
> ale marilor metropole americane, în centrul financiar din
> Frankfurt şi în China , la managerul financiar al unui fond
> de stat. Vom vedea ce face premierul italian Silvio
> Berlusconi, dar şi o pensionară din Germania care a avut
> intuiţia de a nu-şi risca banii în această criză, bani
> care ajută acum la gestionarea crizei, deşi ea n-ar nicio
> idee de cele ce se întâmplă.
> Pe parcursul acestei călătorii, vom vedea că banii rar
> dispar pe o perioadă mai lungă şi încă mai rar că se
> transformă în scrum. Cel mai adesea ei îşi schimbă doar
> stăpânii.
> Totuşi, unde sunt cele 2,8 bilioane dolari? Cel mai în
> măsură să răspundă la această întrebare este un
> economist german, Max Otte, Care chiar a înţeles ce s-a
> întâmplat în anii trecuţi în economia mondială. Cu doi
> ani în urmă, acesta era un necunoscut profesor de economie
> la Institutul superior de economie din Worms . Spre
> deosebire de alţii, el nu a crezut o clipă că acţiunile
> vor creşte la infinit, fiind convins că lumea se
> îndreaptă spre catastrofă. A scris o carte pe care a
> intitulat-o „Crahul se apropie" şi a publicat-o în
> 2006. Iniţial nu s-a bucurat de vreo atenţie, dar acum a
> ajuns bestseller.
> M. Otte ne propune mai întâi o călătorie în zonele
> amintite din America , unde se află gata construite sau în
> faze avansate mii şi mii de case, întregi aşezări.
> Boom-ul imobiliar durează de 10 ani şi a fost posibil
> pentru că cine a vrut şi n-a vurt a primit credite. La
> marginea oraşului Las Vegas s-a construit de 550 milioane
> dolari pe 790 hectare. În întreaga Americă s-au construit
> 4,67 milioane case şi locuinţe proprietate privată
> luxoase, adică 990 miliarde dolari băgaţi în pereţi,
> duşumele, scări, ferestre etc. În toţi aceşti ani,
> americanii au cumpărat tot ce avea patru pereţi. Acum
> foarte, foarte multe dintre acestea stau goale şi nimeni nu
> le mai cumpără.
> Suspecta generozitate a băncilor
> Un lucru este foarte clar ştiut: a da împrumut şi a lua
> împrumut constituie baza oricărui sistem financiar.
> Creditul este cea mai veche idee a capitalismului. Persoana
> A se împrumută la o bancă B cu o sumă pe care A o
> înapoiază cu un plus reprezentând dobânda. O afacere
> bună pentru amândouă părţile. Banca primeşte dobânda
> şi face o afacere bună. Persoana A poate să-şi cumpere
> cu suma împrumutată ceva pe care altfel nu şi-ar fi putut
> permite. Desigur, cu condiţia ca A să-şi poată permite
> un astfel de credit. Cum se poate întâmpla ca o întreagă
> lume să fie afectată de criza americană ?
> În anii trecuţi, aproape fiecare american a putut să-şi
> permită un credit. Cererea de case a crescut şi, odată cu
> ea, şi preţul. ªi pentru că preţurile crescuseră atât
> de mult, s-a ajuns la situaţia ca dealerii să contacteze
> telefonic până şi femei de serviciu sau lucrători
> sezonieri la strângerea recoltei, care nu câştigau mai
> mult de 5 dolari pe oră, pentru a-i convinge să ia
> credite. Acestora, dealerii le prezentau lucrurile astfel:
> dacă veţi cumpăra o casă de 200.000 dolari şi nu veţi
> putea înapoia creditul, nu face nimic, pentru că
> preţurile vor creşte şi, în cinci ani, casa va valora
> 300.000 dolari. Aşa că veţi putea lua un nou credit pe
> casă şi veţi putea plăti creditul luat iniţial. Nu se
> poate să nu funcţioneze!
> Aşa că femeia de serviciu şi zilierul s-au dus la
> bancă, şi banca le-a acordat creditul solicitat. Dar
> băncile ştiau că, dacă nu vor primi înapoi creditele
> acordate, nu se poate întâmpla nimic rău, pentru că,
> atunci, casele respective le-ar fi revenit şi, peste cinci
> ani, conform credinţei lor, vor valora 300.000 dolari, deci
> nu numai că nu ar fi pierdut, ci ar fi avut de câştigat
> diferenţa.
> Practic, era vorba de o afacere în care ar fi fost numai
> câştigători. Evident, atâta vreme cât preţurile ar fi
> tot crescut. ªi, cum aproape nimeni nu se îndoia de acest
> lucru, firmele au construit tot mai multe case, 1,2 milioane
> an de an. ªi tot mai mulţi oameni s-au împrumutat ca să
> le cumpere.
> Viaţa scurtă a paradigmei preţurilor veşnic mari
> A mers aşa până când s-a întâmplat ceea ce descria
> simplu economistul american Robert Schiller: „Uriaşa
> ofertă de case noi a început să suprasatureze piaţa, iar
> preţurile caselor au început să cadă".
> Deodată, milioane de americani nu au mai primit credite
> noi pentru a-şi finanţa vechile ipoteci, pentru că
> băncile ipotecare americane au realizat că banii cei
> mulţi pe care ele i-au împrumutat nu o să-i mai
> primească înapoi. Aceşti bani tocmai au fost băgaţi în
> imobilele nevandabile şi se află în buzunarele dealerilor
> imobiliari şi ale proprietarilor iniţiali care au reuşit
> să-şi vândă la timp şi cu câştig casele lor. Banii
> respectivi se mai aflau şi în buzunarele producătorilor
> de ciment, ale zidarilor şi celorlalţi lucrători de pe
> şantier care probabil că şi-au cumpărat cu ei maşini
> japoneze sau frigidere germane sau jucării chinezeşti
> pentru copiii lor.
> S-a întâmplat că acum băncile ipotecare americane au
> fost acelea care au rămas fără aceşti bani şi nu
> vreunui concern financiar german, englez sau elveţian. ªi
> atunci apare firească întrebarea, cum de s-a întâmplat
> că băncile americane au făcut afaceri speculative, dar
> pierderile de 2,8 bilioane dolari au fost înregistrate de
> instituţiile financiare de pe tot globul? Cum a fost
> posibil ca, din cauza imobilelor din deşertul Nevada ,
> devenite acum nevandabile, Commerzbank din Germania să
> aibă nevoie de o infuzie de 8,2 miliarde euro?
> Max Otte spune că, dacă vrei să înţelegi cum de s-a
> putut răspândi criza la nivel mondial, ar trebui să ne
> îndreptăm atenţia asupra industriei financiare. De
> săptămâni bune el conferenţiază despre pieţe de
> capital şi burse mondiale. Industria financiară
> înseamnă, spune el, în primul rând băncile de
> investiţii precum Goldman Sachs, JP Morgan, Morgan Stanley
> sau Lehman Brother, ale căror afaceri s-au derulat în
> principal cu acţiuni, împrumuturi, opţiuni şi
> contracte la termene. În realitate, acestea nu au făcut
> nimic altceva decât ceea ce au făcut producătorii de
> handy care caută să producă telefoane mobile tot mai
> perfecţionate. Tot aşa, băncile de investiţii caută
> permanent să producă noi şi tot mai bune hârtii de
> valoare. ªi unii şi alţii nu vor decât un singur lucru:
> să-şi vândă produsele lor.
> Mortagage blacked securities şi "miraculoasele"
> derivate
> Produsul datorită căruia criza s-a putut răspândi în
> toată lumea se numeşte mortagage backed securities, adică
> hârtii de valoare asigurate cu ipoteci. În stil mare
> acewta a fost vândut pentru prima dată de un bancher
> specializat în investiţii din Brooldyn, un cartier al New
> York-ului, pe numele lui Lewis Ranieri, de origine
> italiană. Acesta este invitat acum la Harward pentru a
> explica cum a scăpat de sub control acest nou produs pe
> care l-a născocit cu mulţi ani în urmă. Ranieri nu are
> studii universitare, dar este mai versat decât bancherii cu
> studii la universităţile de elită.
> Acum 30 de ani, creditele deveniseră obiect de speculaţii
> pentru cei bogaţi. Prin 1978, explică el, când piaţa
> ipotecară depăşise valoric pe cea bazată pe acţiuni, a
> observat că, în vreme ce de piaţa acţiunilor profitau
> milioane de oameni, creditele ipotecare funcţionau ca o
> afacere doar între doi parteneri. Banii curgeau de la banca
> B către persoana A şi înapoi. Ranieri a schimbat această
> situaţie, făcând din piaţa ipotecii o bursă uriaşa la
> care fiecare putea achiziţiona oricând părţi din
> ipotecile listate. El a transformat creditul pe care A l-a
> luat de la banca B într-o hârtie de valoare care putea fi
> vândută la banca germană C, la banca engleză D şi la
> banca elveţiană E.
> Ranieri a strâns diferitele ipoteci într-un mare pachet
> din care a putut să taie felii pe care le-a putut apoi
> vinde – aceste felii sunt tocmai acele mortgage backed
> securities, pe scurt MBS. De acum înainte, cumpărătorii
> de case mai plăteau băncilor ipotecare dobânda la
> ipotecile lor doar pro forma. De facto, banii ajungeau în
> buzunarele celor care cumpăraseră hârtiile de valoare
> asigurate cu ipoteci: bănci din toată lumea, societăţi
> de asigurare, fonduri investiţionale şi clienţii
> acestora. Toţi aceşti cumpărători au mizat pe faptul că
> marea majoritate a persoanelor A îşi vor plăti creditele
> lor scadente. În teorie, acesta părea a fi o afacere bună
> pentru toţi. Cel care lua creditul îşi putea cumpăra
> casa, cumpărătorul hârtiilor de valoare asigurate cu
> ipoteci putea încasa dobânzile iar banca ipotecară nu
> trebuia să aştepte ani întregi până să primească
> înapoi banii împrumutaţi. ªi, avându-i din
> nou la dispoziţie, ea putea acum să acorde un nou
> credit.
> ªi, în practică, totul a decurs la început de minune.
> hârtiile de valoare (MBS) ale lui Ranieri au devenit un
> produs foarte bine vândut. În joc s-au prins şi alte
> bănci de investiţii. Bănci şi investitori financiari,
> toţi doreau să intre în posesia acestor hârtii de
> valoare. Deutsche Bank, UBS din Elveţia, Credit Agricole
> din Franţa, Royal Bank of Scotland , grupul japonez Mizuho.
> La un moment dat, cererea de hârtii MBS a depăşit
> cantitatea de ipoteci existente în SUA. Aşa că a trebuit
> să fie produse mai multe ipoteci. În consecinţă,
> băncile ipotecare au relaxat criteriile de acordare a
> ipotecilor. Acestea nu mai întrebau cum stă clientul cu
> capitalul propriu, ce venit are, ci doreau să găsească
> cât mai mulţi clienţi, indiferent dacă erau zilieri sau
> femei de serviciu sau chiar şomeri. Curând, acest gen de
> credite acordate unor clienţi cu bonitate precară au fost
> numite subprime – un fel de credite de clasa a
> doua. În perioada 2000-2005, volumul lor a crescut cu 495
> miliarde dolari, ajungând la 625 miliarde. Puse la pachet
> împreună cu credite de primă clasă, adică acordate unor
> clienţi solvabili precum medici, avocaţi, şi aceste
> ipoteci-subprime au putut fi transformate în hârtii de
> valoare atractive.
> 10 miliarde dolari – premii pentru angajaţii de la
> Goldman Sachs!
> Ca un fel de scuză, Ranierii precizează: "Atunci
> când noi am născocit sistemul, a cumpăra o casă
> reprezenta o decizie cu consecinţe pentru întreaga
> viaţă. Mai târziu nu s-a mai pus decât problema de a
> paria pe creşterea în continuare a preţului
> imobilelor". Dar preţurile pot să şi scadă, chiar
> dacă multă vreme nu vrem să credem acest lucru. Ceea ce a
> fost valabil şi pentru el!
> În timp ce femeile de serviciu şi zilierii speculau
> asupra viitorului, băncile de investiţii au născocit
> noi produse financiare care nu au făcut altceva decât să
> ascundă riscurile gigantice ale acestor ipoteci. Ceea ce,
> în condiţii normale, ar trebui să se numească
> înşelătorie, acum apărea sub nume complicate: Collateral
> Debt Obligations sau Credit Default Swaps. Este vorba aici
> de hârtii de valoare pentru care nu există nicio altă
> fundamentare economică decât aceea că ele aduceau
> băncilor de investiţii emitente taxe considerabile, aşa
> cum explică Wolfgang Munchau în cartea sa "Înainte
> de cutremur. Ce înseamnă pentru noi criza
> financiară". Aceste taxe au sporit câştigul
> băncilor de investiţii şi au ajuns sub formă de bonusuri
> la salariaţii acestora. Goldman Sachs, una dintre cele mai
> vechi bănci de investiţii din New York , a acordat în
> 2005, în momentul culminant al afacerii, 10 miliarde dolari
> ca bonus
> pentru angajaţii ei. Adică ar fi trebuit să revină
> 500.000 dolari de angajat. Numai că nu s-a întâmplat
> aşa. ªeful de atunci al acesteia, Henry Paulson, a luat
> 387,3 milioane. Între timp, acesta a ajuns ministru de
> finanţe al SUA. Aşadar şi către el s-au dus banii pe
> care îi caută atât de disperat în aceste săptămâni.
> Aşadar, atunci banii s-au scurs de la bănci din întreaga
> lume către băncile americane ipotecare, dar, în acelaşi
> timp, un curent puternic colateral s-a dus către băncile
> de investiţii şi manageri lor. De la băncile ipotecare
> banii au ajuns mai departe, la cumpărătorii caselor. ªi
> de acolo mai departe ar fi curs din nou către bănci
> răspândite în întreaga lume, către deţinătorii de
> credite în formă de hârtii de valoare, dacă zilierii şi
> femeile de serviciu şi-ar fi putut achita creditele luate
> – desigur, în cazul că preţurile imobilelor ar fi
> crescut în continuare.
> Commerzbank cercetează starea de incertitudine a
> creanţelor
> În centrul financiar al Frankfurtului, într-un
> zgârie-nori de 259 m + a doua cea mai înaltă clădire din
> Eu ropa – în turnul aparţinând Commerzbank, 300 de
> experţi caută de zor unde se află activele de odinioară
> ale băncii. Etajele 39 până la 42 sunt ocupate de
> Departamentul Bilanţ. Aici se stabileşte cu precizie
> câţi bani are banca sau câţi lipsesc. Mai exact: cât
> mai valorează activele băncii, hârtiile de valoare,
> activele imobiliare, creanţele creditoare. Experţii
> respectivi numesc această operaţiune corecturi
> valorice/constatări ale stării de incertitudine a
> creanţelor. În aceste luni au trebuit să efectueze
> această operaţiune asupra multor creanţe. Commerzbank a
> investit în hârtii de valoare denumite subprime 1,2
> miliarde euro. Cea mai mare parte a acestora se află încă
> în posesia băncii. Numai că nu mai există nimeni dispus
> să le cumpere. Nu mai există nicio piaţă pentru aceste
> hârtii. Dar în
> bilanţul băncii ele trebuie să fie evidenţiate exact
> cu această valoare de piaţă. Hârtiile de valoare şi
> ipotecile există la bancă, dar piaţa a dispărut. La fel
> cum nu mai există nici bani.
> O parte din aceşti bani vor dispărea definitiv în
> imobilele rămase goale şi expuse încet-încet
> degradării, dar o parte vor reapărea, probabil. Pentru că
> nu se poate ca chiar toţi debitorii să nu-şi mai poată
> plăti datoriile. Mulţi americani vor reuşi. Vor munci mai
> mult, vor cumpăra mai puţin şi îşi vor achita
> datoriile. Deci, posesorii de creanţe în hârtii de
> valoare vor încasa din nou bani, se vor găsi din nou
> clienţi interesaţi de hârtii de valoare, acestea vor avea
> din nou o valoare de piaţă. Aşa că trebuie doar să ai
> răbdare până ce haosul se va linişti, cum ar proceda, de
> altfel, un mic acţionar ale cărui acţiuni pe piaţa auto
> au atins punctul cel mai de jos al valorii. Dacă este
> înţelept şi îşi poate permite, va aştepta până când
> conjunctura se va revigora. Atunci cursul va creşte şi
> banii îi vor veni înapoi. Problema este că băncile nu
> pot aştepta. Tot la trei luni trebuie să prezinte
> un raport trimestrial, iar la 12 luni, unul anual. Este
> drept, în timpul crizei guvernul a schimbat reglementările
> bilanţării, însă băncile trebuie oricum să-şi
> evalueze hârtiile de valoare la preţul pieţei. Dacă la
> data stabilită pentru efectuarea acestei operaţiuni
> preţul de piaţă este mic, pierderea va fi mare. Dacă
> pierderea va fi prea mare, banca va da faliment.
> Numai în America 304 bănci ipotecare a trebuit să-şi
> anunţe în lunile trecute intrarea în incapacitate de
> plată. Cea mai mare şi cea mai cunoscută a fost Lehman
> Brothers. La puţin timp după, trei dintre cele mai mari
> bănci islandeze se aflau în faţa falimentului şi cu
> ele Islanda ca stat. ªi dacă Islanda este aproape de
> faliment, Italia cum stă? Nu este şi Grecia în pericol?
> Cât de stabilă mai este Croaţia ? Aceste întrebări şi
> le pun în prezent mulţi investitori financiari peste tot
> în lume. Deocamdată şi hârtiile de valoare care nu au
> nicio legătură cu ipotecile americane pierd din valoare,
> cum ar fi împrumuturile de stat islandeze, italiene sau
> greceşti.
> Urmarea este că bilanţiştii de la Commerzbank sunt
> nevoiţi să evalueze mereu activele băncii şi valoarea
> acestora devine tot mai mică. Corecturile aduse ca urmare a
> crizei provocate de hârtiile de valoare subprime,
> începând din august 2008, au redus-o cu 144 milioane euro:
> falimentul băncii Lehman Brothers cu 371 mil. euro, iar ca
> urmare a dificultăţilor din Islanda, cu 260 mil. euro.
> Cine are bani investeşte şi, după criză, va fi mai
> bogat
> Consecinţa este că băncile din întreaga lume au nevoie
> urgent de bani pentru a acoperi pierderile; e vorba de
> mulţi bani, mult mai mulţi decât sumele investite în
> creditele subprime, nu câteva sute de miliarde, ci de mai
> multe bilioane. Urmarea este însă şi faptul că,
> deodată, la bursele din lume se pot câştiga mulţi bani.
> Dar nu pierd de luni bune acţiunile aproape tuturor
> întreprinderilor? Nu se vorbeşte de 23 bilioane dolari
> care ar fi pierduţi la burse? E adevărat că banii s-au
> dus, dar nu au dispărut. S-au vaporizat, ceea ce la burse
> înseamnă altceva. Pentru că ceea ce se evaporă poate fi
> transformat din nou în apă, prin răcire. Atunci banii vor
> curge din nou. ªi vor fi din nou disponibili. Numai că
> aceştia vor aparţine, cel mai adesea, altor actori.
> Intraţi pe 2iq, spune Max Otte, şi vedeţi ce face Silvio
> Berlusconi. Nu departe de turnurile băncilor din Frankfurt
> , doi fraţi - Patrik şi Robert Huble –
> evaluează datele pieţei de capital. Este vorba de
> informaţii speciale despre aşa-numitele afaceri
> intrafirmă. La o apăsare de tastă pe monitor, cei doi pot
> vedea câţi manageri au cumpărat acţiuni ale firmelor
> proprii pentru a le introduce în depozitele lor private.
> Sunt foarte mulţi astfel de manageri care se folosesc de
> cursurile joase din perioada crizei pentru a cumpăra
> acţiuni la preţ redus.
> Va dura mult până ce cursul acţiunilor va creşte
> durabil. Dar, atunci când va interveni un astfel de trend
> crescător, o mare parte a bilioanelor care dispăruseră la
> burse vor reapărea. ªi vor aparţine acelora care au
> cumpărat în timpul crizei, adică managerilor de top,
> investitorilor bogaţi, aşadar celor cărora şi în anii
> trecuţi le-au intrat bani. Unul dintre aceştia este Silvio
> Berlusconi. La mijlocul lunii octombrie 2008, acesta a
> cumpărat pentru 16 milioane euro acţiuni ale unui concern
> de medicamente Mediaset, în momentul când acestea erau
> foarte ieftine la bursă. Sau Warren Buffet, cel mai bogat
> om din lume, a cumpărat cu 2,1 miliarde euro pachete de
> acţiuni ieftine de la General Electric. Sau prinţul
> Alwaleed bin Talal. Acesta a făcut cunoscut că a cumpărat
> cu 350 milioane dolari acţiuni de la Citibank din SUA,
> bancă ce tocmai a primit de la guvernul american 20
> miliarde dolari pentru recapitalizare.
> China foloseşte criza pentru a cumpăra ieftin
> participaţii la firmele din Vest. Se spune că Gao Xiqing,
> şeful recent înfiinţatei China Investment Corporation
> (CIC), unul dintre cele mai mari fonduri de stat din lume,
> urmează să investească în concerne străine, în
> următoarele luni, 80 miliarde dolari. Guvernul chinez a
> dotat CIC cu 200 miliarde dolari prin care Gao Xiqing
> urmează să sporească avuţia statului. Deja cu un an în
> urmă, acesta a cumpărat cu 5 miliarde dolari, o parte din
> Morgan Stanley, a doua bancă de investiţii din SUA, în
> aprilie 2004 a reuşit să cumpere acţiuni în valoare de
> 4,4 miliarde de la J.C. Flowers, fondul unui fost manager de
> la Goldman Sachs, care are drept scop să cumpere ieftin
> unităţi financiare în dificultate. În toamna lui 2008,
> Gao era cât pe ce să-şi mărească participaţiile deja
> cumpărate la Morgen Stanley până la 49%, însă a pierdut
> în favoarea unui concurent din Japonia, dar
> nu pentru că nu ar fi fost competitiv, ci din raţiuni
> politice; americanii se tem de mai multă vreme că CIC
> urmăreşte să cumpere tot ce se poate din America în
> scopuri politice. Răspunsul chinezului este invariabil: nu
> vrem influenţă politică, vrem doar să facem profit.
> J.K. Galbraith: „Bogaţii deveniseră prea bogaţi!"
>
> În încheierea discuţiei. Max Otte face trimitere la
> cartea lui John Kenneth Galbraith, unul dintre cei mai mari
> economişti ai sec. al XX-lea: „1929, marele
> crach". În carte se arată cum s-a ajuns la marea
> criză din anii 30. ªI atunci, la începutul anilor 30,
> băncile au dat faliment, au căzut cursurile acţiunilor
> etc. Galbraith are o explicaţie interesantă pentru ceea ce
> s-a întâmplat atunci: bogaţii deveniseră prea bogaţi!
> Cei mai bogaţi 0,1% dintre americanii de atunci deţineau
> 40% din întreaga avuţie a naţiunii şi concluzia lui
> Galbraith este că mulţi dintre aceştia nu mai ştiau ce
> să facă cu banii, s-au lansat în afaceri speculative, au
> început să caute noi produse investiţionale. Niciodată
> până atunci bunăstarea nu fusese atât de inegal
> distribuită. Numai că, de câţiva ani, situaţia de
> atunci, aşa-numita „epocă de aur a anilor 20",
> s-a reinstalat în SUA şi s-a ajuns din nou la criză.
> Au devenit bogaţii iarăşi prea bogaţi? Am putea
> întoarce puţin perspectiva spunând că, probabil,
> săracii din America au devenit prea săraci şi nu numai
> aceştia – zilieri şi femei de serviciu – ci şi
> pătura mijlocie. 40% din populaţia dezavantajată deţine
> numai 0,2% din întreaga avuţie a SUA. Cine voia să mai
> conteze în plan social nu mai avea în anii trecuţi decât
> o singură alternativă: trebuia să ia credite. Pentru
> studiul copiilor săi, pentru asigurarea de sănătate,
> pentru casă. În final, mulţi nu şi-au mai putut plăti
> datoriile. De aceea, statul, aproape peste tot în lume,
> le-a preluat. Practic în toată lumea guvernele au iniţiat
> mari programe de salvare prin care se pompează bani în
> bănci pentru a le acoperi, fie şi parţial, pierderile.
> Aşa se întâmplă că, în ultimă instanţă, statele
> lumii sunt cele care finanţează acum casele construite în
> America şi, astfel, şi comisioanele dealerilor
> imobiliari, bonusurile băncilor de investiţii, salariile
> muncitorilor constructori.
> O chestiune rămâne deschisă: de unde iau guvernele,
> statele, banii de care au nevoie acum? Pentru a sprijini
> economia, statele trebuie să ia credite. Iar răspunsul
> este foarte potrivit pentru a înţelege cum a început
> totul. Germania, Marea Britanie, SUA – toate se comportă
> precum cumpărătorii de case din America . Iau credite, fac
> datorii. În Germania acest lucru se realizează printr-o
> agenţie de stat care a luat deja credite de 220 milioane
> euro, din care cea mai mare parte a fost destinată
> achitării creditelor neperformante din trecut. Numai 14
> miliarde reprezintă sume disponibile pentru credite noi.
> Agenţia respectivă face rost de aceste sume emiţând
> hârtii de valoare, aşa-numitele împrumuturi de stat, care
> nu sunt altceva decât obligaţii prin care statul se
> obligă să plătească suma respectivă după 5, 7 sau 10
> ani, cu dobânda de rigoare. Cumpărător poate fi un fond
> mare de investiţii din Japonia, SUA, Singapore
> sau Eu ropa de Est. ªi, de pildă, o pensionară din
> Germania, care avea 10.000 euro la CEC înainte de crach.
> În perioada boom-ului imobiliar, consultantul ei bancar a
> vrut să o convingă să cumpere certificate de la o bancă
> americană, Lehman Brothers – o investiţie sigură, i-a
> spus acesta, şi aducătoare de dobânzi mai mari, faţă de
> CEC.
> O pensionară ajută prin bonuri de tezaur la salvarea
> băncilor
> Pensionara respectivă nu s-a lăsat convinsă, pentru că
> nu avea încredere în ceea ce poate fi la un moment dat o
> modă şi a cumpărat în schimb bonuri de tezaur de la
> Banca Federală, contribuind la finanţarea statului german
> şi, astfel, la finanţarea băncilor aflate în criză.
> Chiar dacă ea nu are habar de acest lucru. Ea şi-a plasat
> astfel banii pentru că are încredere în stat şi pentru
> că va primi o dobândă în final. Peste 7 ani statul
> german îi va returna suma plus 2341 dobânda.
> Banii respectivi vrea să-i dea nepotului, pe care acum
> puţin îl interesează criza. Peste 7 ani, probabil că îl
> va interesa, la o vârstă deci când va câştiga şi el
> bani şi când, foarte probabil, guvernul va ajunge din nou
> să crească impozitele din nevoia de a-şi plăti datoria
> pe care statul o contractează acum. ªi tot atunci,
> probabil că nepotul va înţelege că impozitul mai mare pe
> care îl va plăti reprezintă capătul unui lung flux al
> unor bani cheltuiţi cu mult timp în urmă. Anume, de
> partea cealaltă a Atlanticului, în America, pentru că
> atunci unor americani le păruse o afacere bună să-şi
> construiască vile în deşertul Nevada.
> Traducerea Traian Pleşca
>



Cel mai recent răspuns: ContSters82972 , utilizator 09:39, 30 Martie 2009
Va multumesc mult! Toate cele bune.
Cica banii au disparut prin Dubai.
Pe acolo ar fi la cat s-a construit.
Foarte documentat, te si sperii:hm:Multumim Ileana.
Ileana nu cred ca se sperie.
Se intreaba doar:confused:
avocat_lascoschi@yahoo.com a scris:

Ileana nu cred ca se sperie.
Se intreaba doar:confused:


Nu Ileana, eu...

Alte discuții în legătură

10 baloane speculative/situatia actuala in romania rodica_post rodica_post 10 baloane speculative Sursa: Money.ro După balonul imobiliar şi criza subprime, există şi alte bule care s-ar putea sparge în curând. Cei de la ... (vezi toată discuția)
Fotbalul--efect halucinogen! MIHAI GRIGORE MIHAI GRIGORE In conditiile in care nu exista post de televiziune pe planeta ( in afara de Cartoon Network si AnimaX) care sa nu ne aminteasca zilnic ca este criza ... (vezi toată discuția)
riscul contractual.criza economica. caz de forta majora flory1 flory1 Buna ziua, In situatia in care banca Creditor, are pretentia sa-si recupereze intreaga suma imprumutata, dar pe fondul crizei imobiliare a scazut ... (vezi toată discuția)