Va rog tare mult sa ma ajutati cu un sfat pentru a lua decizia cea mai buna. Lucrez de aproape sase ani intr-un trust de presa destul de renumit din capitala. Primii trei ani mi i-am petrecut muncind doar in schimbul unui contract de drepturi de proprietate intelectuala, cu toate ca participam la serviciu la fel ca ceilalti colegi ai mei, timp de opt ore, muncind cot la cot cu ei. In al treilea an, am fost chemata la resurse pentru a mi se spune ca, "datorita" (lucky me) unor controale, au fost obligati sa faca tuturor celor cu DPI, carti de munca partiale, de doua ore. Astfel, de la 1 august 2012, am fost "fericita" beneficiara a unui CIM de doua ore, cu suma minima (desi, subliniez, muncesc aici minimum opt ore pe zi), iar restul de bani, "grosul" se afla pe DPI. Intre timp, s-au tot facut angajari in redactia mea, iar noii colegi veneau, desigur, pe salarii mult mai mari si pe contracte de munca normale. Eu, bateam pasul pe loc. Acelasi salariu ca in 2008, cel mai mic din
redactie. Inceputul anului 2014 ne-a adus, mie si catorva colegi, vestea ca ni se vor taia cartile de munca si ca vom trece exclusiv pe drepturi de autor. Explicatia: e criza, poate vor veni vremuri mai bune, etc... Evident, sefii cei mari n-au suferit aceasta modificare, dar asta putin ma intereseaza. Inca nu am semnat si vreau sa ma gandesc bine inainte de a lua o hotarare.
1. Daca semnez renuntarea la CIM si accept munca doar pe drepturi de autor, in aceleasi conditii, cu opt ore, acelasi volum de munca etc, pot fi disponibilizata oricand doresc ei, nu? Fara a primi niciun salariu in compensatoriu, nu?
2. Daca semnez acum si peste 6 luni, spre exemplu, ma vor disponibiliza, voi putea sa-i actionez in judecata daca arat dovezi ca am muncit "la negru" si cu un program e 8 ore? Si sa cer despagubiri? Exista cartele de acces unde se pot vedea intrarile si iesirile, oameni care pot atesta faptul ca sunt prezenta zi de zi la lucru...
3. E mai bine sa nu semnez deloc (desi mi s-a spus clar ca daca nu semnez, mi se vor taia banii din drepturile de autor si voi ramane doar cu cei 400 de lei de pe CIM) si sa ii actionez in judecata?
Tinand cont de faptul ca m-am simtit intotdeauna desconsiderata, pe acesti oameni nu vreau sa-i las sa ma poata da afara oricand doresc. Ma intereseaza sa stiu ce modalitati pot adopta in toate cazurile pentru a obtine despagubiri in cazul unei despartiri de acest trust.
Va multumesc pentru timpul acordat si va doresc sa nu intampinati niciodata probleme la locul de munca!
Cel mai recent răspuns:
Samanthajones , utilizator
16:03, 9 Ianuarie 2014