avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 247 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Adio, Aura Ion!
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Adio, Aura Ion!

Adio, Aura Ion!
De Lucian Avramescu

Trăia înaripări și-avea candoare
era, spuneau colegii, o copilă
ce nu-ncerca blazări, iubea bolnavii
era, prin tot, blând sinomim la milă.

Credea că lumea-i bună, și că ea
spori-va a corolei ei splendoare
că poate face bine ajungând
nu numai mare, ci și doctor mare.

Iubea probabil cerul, poezia
iubea poate și-un neștiut băiat
din toate s-a ales postum cu lauri
înger răpus, cu plânsul înghețat

O, blestemată țară ce-ți ucizi
cu sânge rece, de călău, copiii
ți-ai pus în frunte, fără inimi, monștri
azi, toți netoții-s fala României

Cine va deconta această moarte
în lumea mea ce pute-a furt și bani
în care-analfabeții-s generali
și ne conduc bețivi, pungași, golani?

Cerem bilanțul unei tragedii
cerem bilanțul unei neputințe
și iar suntem îmbrobodiți și iarăși
doar noi avem accesul la căințe

Iartă-mă astăzi fiica mea din munți
îți iartă tații toți, că n-au cuvânt
și mamele ce nu știu altceva
decât un fel de-a te căina plângând.

N-am fost în stare să te apărăm,
n-a fost în stare nimeni de nimic,
oceanul înghețat al României
s-o dezgheța, prin moartea ta, vreun pic?

Adio, fiica munților, adio
sicriul tău n-a fost un avion
indiferența noastră te-a ucis
adio fiică, Aura Ion.

26 ianuarie 2014, Sângeru
Cel mai recent răspuns: raser , utilizator 00:20, 5 Februarie 2014
Si nici pe Adrian Iovan sa nu-l uitam chiar si asa simplu, fara versuri!
Odihneasca-se in pace !
Dumnezeu sa o odihneasca!
Dumnezeu sa ii odihneasca !
SA MORI CU O LACRIMA INGHETATA PE OBRAZ
- in memoriam: Aura Ion
-Autor ?


Nu învăţăm nimic, din nici o dramă
Ne indignăm, aprindem lumanări
Facem orice să fim băgaţi în seamă
Toţi acuzăm şi punem întrebări.
Epidemie grea, de neamuri proaste
Ca drojdia pe fundul de pahar
Ne bucurăm în taină de năpaste
Ca la cutremur Domnii din Fanar.
A mai căzut un avion? Ce bine!
Prilej de certuri la televizor
Iar defilează clovni şi paţachine
Ţin predici, vai, unui întreg popor!
Ni se deşartă tone de palavre
În casele cu frigider pustiu
Ne zgîrie pe creier nişte javre
Chiar morţii îşi fac cruce în sicriu.
Dar ce e oare ţara noastră dragă
Decat un avion, căzut în munţi?
Nu îi mai căutaţi cutia neagră –
Au luat-o hoţii şi o vînd la nunţi.
Nu e de vină, nimeni, niciodată
Arareori, cate-un Acar Păun.
Batista pe ţambal s-a pus îndată
ªi plangem cu baloane de săpun.
Avem un nou Drapel: e Muşamaua
Ce-nlocuieşte steagul Tricolor.
Ni s-a schimbat şi Imnul: e Maneaua
ªi uite-aşa dispare un popor…
Această ţară zilnic pică Bac-ul
Harababură! Haos! Aaoleu!
De-un sfert de veac dăm îndărăt ca racul
ªi nu ne mai suportă Dumnezeu.
Pe cei plătiţi să-şi facă datoria
Îi doare-n cot, sînt nesimţiţi şi proşti
Nu-i poţi schimba – îi apără Mafia
După maşini şi vile-i recunoşti.
Încrengături de rude şi amante
Sufocă-ntregul Aparat de Stat
Blindaţi cu grade şi hartii savante
Toţi impostorii au un doctorat.
La prima criză, au căzut grămadă
Ca şobolanii fug, sant panicaţi
Aura, o fată degerată în zăpadă
I-a ruşinat pe cei mai mari bărbaţi
Azi, Dumnezeu le-a pus oglinda-n faţă
Ei nu sînt nimeni, doar nişte yes-meni
Acum se rupe pojghiţa de ghiaţă
Ei au murit, de fapt, în Apuseni!
ROMATSA, SMURDUL, STS şi ISU
Ventuze de bani publici, scoşi din bir
Ce faliment! Le-a înghiţit abisu’!
S-au dus, în marş forţat, la cimitir!
A trebuit să cadă o rugină
În locul unde Horea a fost prins
ªi-n putregaiul ăsta, o lumină
Fulgerător, în ţară s-a aprins.
Aceste 7 ore blestemate
I-au deşteptat, în fine, pe români
În gardă, toţi! Aşa nu se mai poate!
La puşcărie cu aceşti păgîni!
Demisia! Căraţi-vă, cu toţii!
Demisia! Cît mai puteţi s-o daţi!
Un simplu pădurar a dat cu hoţii
De toţi pereţii Munţilor Carpaţi.
Nişte netrebnici, puşi pe jaf şi chefuri
Minţind că-s „frecventabili”, „democraţi”
Ne-au amputat din pensii şi din lefuri
Dar ei trăiau ca nişte îmbuibaţi.
Teroarea nepăsării şi-a prostiei
A luat sfîrşit, nu mai putem răbda.
Începe primăvara României
ªi-a răsărit, pe locul tragediei
Un ghiocel, sub mantia de nea.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

A murit poetul adrian paunescu rosu gheorghe rosu gheorghe Incepand de astazi Flacara poeziei lui ADRIAN PAUNESCU nu mai palpaie, dar ne va lumina neincetat. Odihna vesnica neobositului poet! (vezi toată discuția)
Poezii despre românia, despre guverne trecãtoare și despre noi Gabriela  Pintea Gabriela Pintea Treceţi, batalioane române, Carpaţii! Un cântec istoric ne-aduce aminte Că fraţii în veci vor fi fraţi, Un cântec de luptă, bătrân ca ... (vezi toată discuția)
Mars de adio-de adrian paunescu rodica_post rodica_post MARS DE ADIO La munca, derbedei, ca trece anul Si vin ailalti si-o sa va ia ciolanul. Scuipati-va-ntre voi cum se cuvine Si-apoi convingeti-va ca e bine. ... (vezi toată discuția)