Hartuire de catre parinti

Politiei va adresati cu plangerea.
In instanta puteti solicita emiterea unui ordin de restrictie in baza legii privind violenta in familie.

In primul rand, faceti-va un amar de bine si mergeti la o consiliere psihologica! Nu in legatura cu orientarea dv. sexuala, ci in legatura cu relatiile de familie, evident violente si de tip autoritate-control de care, se pare, inca nu ati scapat.
Cred ca e cel mai important lucru pe care il puteti face.

Apoi, incercati sa va impacati dv. cu ei, indiferent de condamnarea si/sau neacceptarea de care ei dau dovada.

Despre problema actuala concreta: cum va suna de 20-30 de ori pe zi? De pe 20-30 de numere? Nu le puteti bloca numerele de pe care suna?
Ce doresc ei, exact? Ca o incaierare cu multe descarcari de emotii in plina strada, desi e traumatizanta, nu-i chiar un fapt temator... va e teama de ei? De ce? Intentioneaza sa ce? Sa va bata? Sa ce?
Caci fara o finalitate, nu e posibila dovedirea hartuirii, ea trebuie sa urmareasca un scop. Nu ea, ci ei, parintii.

In concluzie, desi puteti face anumite chestiuni legal, nu cred ca aici e problema. Poate ca le e greu sa accepte esecul lor, "esecul" dv. sau cine stie cu ce demoni se zbat si ei. Totusi, indiferent de problemele lor, dv. e bine sa le rezolvati pe ale dv., caci hartuirea in familie arata unele chestiuni vechi nerezolvate si, daca sunt nerezolvate pentru unii, se intampla des sa fie pentru toti.

Am fost la psiholog. Am povestit timp de trei sedinte tot ce se intampla. Am mai petrecut inca doua sedinte cu investigatii.

De altfel am discutat cu inca doi psihiatri, unul din orasul meu, si altul din UK, fost coleg de facultate. Concluzia psihiatrilor a fost ca ar trebui sa iau si "boabe" si sa continui cu consultatiile psihologice. In ultimul an, din concluziile lor, am suferit 5 episoade depresive recurente, pe fondul unei distimii care are "radacini" ancestrale.

Am avut si o sedinta de familie, impreuna cu parintii si psihologul, si recomandarea acestuia a fost ca ar trebui sa-si reevalueze multe chestii parintii mei. Din pacate, efectul a fost zero, repetandu-se acelasi "pattern".

In ultimul an am avut nenumarate intrevederi in care am incercat sa le explic parintilor, ca trebuie schimbate raporturile in familie, daca mai doresc sa ne vedem duminica la pranz. Din pacate pe o ureche a intrat, pe alta a iesit. Nu vor sa inteleaga anumite lucruri.

Desi Romania mi-a oferit multe, ba chiar am descoperit adevarate "oaze" de normalitate, din ce in ce mai mult dau crezare dictonului "traiesti in Romania si asta ne mananca tot timpul" !

Am depus reclamattia impotriva parintilor mei, la sectia de politie de proximitate; o pagina si un sfer in care am povestit doar evenimentele din ultima luna de zile. Ba chiar polistitul, m-a si sfatuit sa imi schimb numarul de telefon. Urmeaza audieri zilele urmatoare.

Deocamdata nu am amintit absolut nimic despre bisexualitatea mea, si sunt curios cine va reusi sa reziste sa nu scoata vreun cuvant despre asta: eu, mama sau tata. Am fost chiar amenintat de catre politie, precum ca daca nu furnizez toate detaliile, pot fi amendat ca "obstructionez" cercetarile si ancheta.

Ziceam mai sus, ca este oarecum frustrant sistemul nostru de politie. Am fost la sectia de politie din apropierea locuintei mele, sectia X. Dupa ceva asteptari, am reusit sa discut cu polistul de sector. Concluzia lui a fost sa ma adresez sectiei de politie unde domiciliaza parintii, sectia Y. Am fost la sectia Y; au urmat alte discutii. Mi s-a cerut de catre politistul de la sectia Y sa indic telefoanele parintilor si sa nu depun plangere. Am refuzat, motivand dreptul meu de a depune petitii. Exasperat politaiul de la sectia Y a sunat la sectia X, si s-au lamurit intre ei, ca eu "agresatul" depun plangere la sectia mea de apartenenta, si nu la sectia "agresorului". M-am intors inapoi la sectia X, si am "regurgitat" o pagina buna de reclamatie.

Maine, ma vad cu psihologul si psihiatrul. Probabil ca voi lua ceva "boabe" pentru a rezista la ceea ce urmeaza! Am mai avut si o discutie buna cu psihologul la telefon, in care mi-a tinut un mini-training de "asertivitate" si m-a incurajat.

AVLIL a scris:

Despre problema actuala concreta: cum va suna de 20-30 de ori pe zi? De pe 20-30 de numere? Nu le puteti bloca numerele de pe care suna?
Ce doresc ei, exact? Ca o incaierare cu multe descarcari de emotii in plina strada, desi e traumatizanta, nu-i chiar un fapt temator... va e teama de ei? De ce? Intentioneaza sa ce? Sa va bata? Sa ce?
Caci fara o finalitate, nu e posibila dovedirea hartuirii, ea trebuie sa urmareasca un scop. Nu ea, ci ei, parintii.

In concluzie, desi puteti face anumite chestiuni legal, nu cred ca aici e problema. Poate ca le e greu sa accepte esecul lor, "esecul" dv. sau cine stie cu ce demoni se zbat si ei. Totusi, indiferent de problemele lor, dv. e bine sa le rezolvati pe ale dv., caci hartuirea in familie arata unele chestiuni vechi nerezolvate si, daca sunt nerezolvate pentru unii, se intampla des sa fie pentru toti.

Nu e problema numai cu telefonul. M-am trezit cu ei neinvitati la mine acasa, si desi nu le-am deschis usa, au intrat peste mine, fiindca usa era inchisa. Telefonul meu nu are functie de a bloca numerele de telefon "obositoare".

Ce doresc ei? pai isi doresc sa "tratez" aceasta "boala" si sa fac ceea ce doresc ei. Mama pur si simplu, refuza dezacordul meu de a merge la biserica impreuna cu ei, de exemplu. La multe "nu"-uri primesc refuzuri foarte categorice. Si de cele mai multe ori, vin cu chestii puerile, ca vor nu stiu ce chestie, desi am incercat sa transez treburile si sa le spun ca avem vieti separate.

In locul dvs m-as muta si mi-as vedea de viata. In realitate, plangerile alea nu va aduc liniste nici in familie si nici dvs personal.