Bună seara, apelez la dumneavoastră în speranța că voi primi o lămurire la problema
pe care o am.
Acum 2 luni am fost depistat la volanul atovehicolului sub influiența alcolului, motiv pentru care am fost condamnat.
Aceasta este sentința pe care am primit-o și pe care o atașez:
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: Conf art. 396 alin. (1), (4) NCPP raportat la art. 83 CP. stabileşte pedeapsa de 4050 lei amendă penală (135 zile amendă x 30 lei/zi) în sarcina inculpatului Lupu Costel pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului prev de art 336 alin 1 NCP cu aplic art 375 şi 396 alin 10 NCPP . Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de disp. art 63 C.pen conform cărora în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, aplicată prin prezenta sentinţă , numărul zilelor –amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare . În baza art. 274 alin. (1) NCPP obligă pe inculpat la plata sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2014.
Document: Hotarâre 303/2014 29.10.2014
Întrebarea mea este ce se întâmplă cu carnetul de conducere, se mai dă o sancțiune administrativă din partea poliției despre care voi fi înștiințat în momentul când ajunge sentința dată la poliție, sau cum se procedează.
carnetul va fi anulat. il veti redobandi - prin examen - dupa 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.
Permisul nu se anuleaza, utilizatorul nu a fost condamnat, s-a amanat aplicarea pedepsei in conditiile art.83.c.p.
Probabil ca politia va suspenda pentru 90 de zile exercitarea dreptul de a conduce conf. art.103 alin.1 lit.c din OUG195/2002.
Multumesc pentru raspuns. Va rog sa ma sfatuiti: am fost la politie cu hotararea judecatoreasca, pe care v-am prezentat-o in intrebare, si am fost informat despre masura administrativa privind permisul de conducere. Politia spune ca asocierea amenda penala in urma unei hotarari judecatoresti si suspendarea permisului nu exista. In urma acestei hotarari judecataroresti permisul se anuleaza indiferent de conditiile art.83.c.p.
Ce se poate face in acest caz si in care moment, mentionez ca hotararea judecatoreasca definitiva se va pronunta in jurul datei 14.11.2014.
Art. 334, al. 1, ncp
ioana137
Am primit urmatoarea solutie la o infractiune rutiera incadrata in art. 334, al. 1. As avea cateva intrebari legate de sentinta de mai jos:
a) ce se intampla ... (vezi toată discuția)