Dorinta copilului de a sta la celalalt parinte

unTata a scris:

Mai pe la sfarsit comenteaza careva ca mama ar trebui sa lase copilul cate putin si la tatal copilului sa vada si el ca existenta unui copil implica si responsabilitati: teme, rufe, gatit... &c. Tonul e cam ca cel folosit despre un golan asa... care e fara capatai si care se va plictisi repede.

De fapt intentia era ca baiatul meu sa inteleaga ca si mama si tata trag in aceeasi directie (intai scoala si apoi distractia) si sa nu mai vada in mama un dictator si in tata o sursa permanenta de distractie (care era perspectiva dat fiind ca eu aveam grija sa plece de acasa cu toate temele facute iar la tata nu mai avea nimic de lucrat ci doar de distrat), ci sa ii perceapa pe amandoi echilibrat preocupati de evolutia lui scolara.
La fel cu plata optionalelor de catre tata: daca eu nu mai fac pe eroul si platesc tot, tatal poate contribui in mod constructiv la viata copilului (in fond aloca aceeasi bani insa nu pe o tona de jucarii de care se plictiseste copilul ci pe activitati care il ajuta pe copil sa se organizeze mai usor), are subiecte de discutie cu copilul, iar mie imi raman bani sa mergem si la pizza si la film.
In plus, la varsta de 8-10-12 ani copiii trec spre pubertate si intra in razboi cu parintii. Parintele rezident (prin prezenta lui continua si prin controlul pe care il exercita asupra copilului) este dusmanul ideal. Exista mari sanse ca acelasi mesaj constructiv sa fie refuzat de la parintele rezident si sa fie acceptat de la parintele nerezident.

N-am sugerat niciodata unui parinte sa-l implice pe celalalt parinte ca poate se plictiseste, ci sa-l implice pe celalalt parinte pentru ca e bine ca un copil sa aibe doi parinti si patru bunici si sa fie expus la o varietate echilibrata de influente si moduri de gandire.

---
Acum ca m-am mai calmat ma gandesc ca poate nici nu va refereati la mesajul meu :)

Bine punctat : Parintele rezident (prin prezenta lui continua si prin controlul pe care il exercita asupra copilului) este dusmanul ideal!

ama83 a scris:

Mi-a placut mult ideea cu evaluarea psihologica, lucru pe care il voi cere in instanta daca se va ajunge acolo!

Mmm. Cred ca am rostit mai putin de-o fraza şi-un sfert pentru a convinge de curâd o instanta să respingă o cerere de evaluare psihologică într-o situaţie similară.

În plus, ar fi bine să aveţi grijă ce vă doriţi... (ce cereţi şi în ce context).

Eu mi-am crescut fetita de la 6 ani ai ei ...

Frumos. Dar asta inseamna ca orice ...nuanţă care nu va fi la fel de frumoasă in evaluarea psihologică ar putea fi întoarsă ... impotriva dvs. (Cred ca înţelegeti ce vreau sa spun, macar daca va amintiti vorba aceea ca: numai cine nu munceste, nu greseste).

Eu aş avea mai multă încredere in judecătorul care audiază minorul (şi care, la drept vorbind, după ani de practică, devine un psiholog mai fin decât unii cu patalama în materie) decât în te-miri-ce evaluare de 2 pagini jumate, plina de terminologii bombastice nepertinente. (In paranteza fie spus: credeti ca judele nu ştie si el ceea ce ati punctat dvs. in ultima postare? Traiesc printre noi, zău aşa!)

Asadar, inteleg ca mama este cea mai potrivita pentru cresterea si educarea fetitei ei.
In general asa reiese din cele postate de antevorbitori, dar si din opinia generala a societatii noastre, ceea ce e profund gresit.

Fara sa stim motivele de divort si fara sa stim de ce tatal a acceptat initial ca mama sa aiba custodia copilului, fara sa stim de ce tatal isi doreste acum custodia copilului, ne grabim sa lansam raspunsuri.

Din pacate au raspuns pripit si cateva doamne avocat, care probabil cred ca doar mama este in drept, doar mama poate, doar mama stie de ce, doar mama trebuie sa, doar pentru ca mama a trecut prin chinurile facerii.

Doamna ama83, in ultimul dv. post remarc o lipsa de ratiune, de decenta si afectiune:

"Bine punctat : Parintele rezident (prin prezenta lui continua si prin controlul pe care il exercita asupra copilului) este dusmanul ideal!"

Nu cred ca ati inteles rolul parintelui si nu cred ca acesta este modul cel mai firesc de a stabili o legatura trainica cu copilul dv. Plecati din start cu o prejudecata si mai cred ca nu va cunoasteti copilul, dar si faptul ca este lipsit de increderea pe care ar trebui sa v-o acorde, pentru ca nu ati inteles ca fica dv. are mare nevoie de afectiune si nu numai de control.

Cred ca judecata dv. se rezuma la obiectivitatea din bancul acela in care femeia crede ca daca pisica pleaca de acasa, se datoreaza lipsei de afectiune. Daca, cainele pleaca de acasa, se datoreaza lipsei de afectiune. Daca barbatul pleaca de acasa, este un porc.

Da, afectiunea este acel lucru care ii leaga pe oameni si chiar si pe copii de parintii lor.

Faptul ca fica dv. isi doreste sa locuiasca la tatal ei, este peste doar si poate, nevoia de afectiune si mai putin confortul material, sau lipsa controlului dv.

Va dau cateva intrebari asupra carora ar trebui sa reflectati:

- Cand exercitati "controlul" asupra copilului, este o discutie intre doua prietene, sau o discutie ca intre controlorul de bilete si contravenient?
- Sunteti sigura ca va intelegeti fiica?
- Stiti ce nevoi are, ce isi doreste si ce prioritati are?
- Stiti motivele pentru care isi doreste sa locuiasca la tatal ei?
- Cat timp alocati zilnic fiicei dv.?
- Cand ati fost ultima oara cu ea intr-un parc, sau intr-un loc destinat copiilor?
- Cand v-a solicitat ultima oara pentru a va spune un secret?
- Cand v-a rugat ultima oara sa-i dati un sfat cu privire la o chetiune intima a ei?

Si daca nu aveti raspunsuri la acestea, eu cred ca ati obosit si poate ca ar trebui sa-l lasati pe tata sa-si exercite autoritatea si “controlul”, cred ca va fi mai bine primit de fiica dv. si ii veti da sansa de a va iubi mai mult decat acum.

Si, nu pot sa nu remarc si sa nu achiesez la ce spunea unTata Amandoi ati pierdut o familie. Nu acum, ci cand v-ati despartit. Acum nu mai pierdeti nimic pentru ca ati pierdut deja. Si ati pierdut si o parte din copilul vostru

Dupa ce ati pierdut o familie, de dragul unor motive pentru care fica dv. nu are nici o legatura, sau vina, trebuie sa va ganditi la ce se mai poate face pentru a nu o pierde de tot. Inversunarea dv. de a o tine impotriva vointei ei s-ar putea sa va coste. Ganditi-va daca merita.

Stiu ca in general copiii celor divortati sunt in cele mai multe cazuri monede de schimb, sunt folositi de unul sau ambii parinti in razboiul lor de orgolii, fara ca acestia sa intrevada repercursiunile in timp asupra copiilor lor.

Pe langa factorul emotional afectiv, fiti sincera cu dv. si evaluati corect si avantajele pe care le-ar avea fetita daca locuieste cu dv. si avantajele pe care le-ar avea daca va locui cu tatal, dar nu luati in calcul doar avantajele materiale, ci mai ales cele ce tin de educatie, de mediul familial din locuinta tatalui, dar si de timpul disponibil al tatalui pentru a petrece cat mai mult timp alaturi de fiica dv.

Si nu in ultimul rand, sa nu uitati de afectiune!

Domnule XDaniel , eu va multumesc pt raspuns, chiar daca este unul lipsit de prea multa politete!Nu am sa va raspund la micile rautati, pt ca nu imi sta in caracter si consider ca este o problema pe care o aveti si pe care trebuie sa v-o rezolvati singur!
Cat despre asa-zisa lipsa mea de afectiune, nu este cazul , credeti-ma!
O sa selectez din mesajul dvs doar ceea ce consider ca este la subiect vizavi de postarea mea !