Stoica Ioana a scris:
@gabescu
Dumneavoastra ati avea aceasta reactie , de acceptare a evenimentului produs , de uitare , de iertare ...De ce nu acceptati ca , atat moral , cat si juridic , exista o alta varianta , o alta reactie ?
Natura umana e foarte diversa ...asa incat fiecare dispune intr-o asemenea situatie de propriile actiuni.Unii aleg o atitutine mai aflictiva , altii , una mai blanda...
Eu nu incerc sa-mi impun opinia ci doar am atras atentia asupra unei atitudini exarcerbate, cu o farama de intoleranta asupra unui eveniment, "judecat" numai din perspectiva parintilor si adultilor si nu dintr-o perspectiva ambivalenta:copil-parinte.
Orice conflict se incearca a se solutiona mai intai pe cale amiabila si apoi se apeleaza la o instanta.
Din perspectiva juridica nu cred ca trebuie sa incorsetam cu regului si norme rigide potenta evolutiva a personalitatii unui copil, invocand necesitate asigurarii protectiei acestuia.
Dar totodata sunt de acord ca "ochiul"normei juridice sa asigure si sa garanteze supravegherea dezvoltarii din toate punctele de vedere a copilului.
Aici ar trebui creat un echilibru stabil care sa poata asigura drepturi, libertati dar si obligatii responsabile.
In acelasi timp, cazurile grave in care legea prevede sanctiuni inclusiv de ordin penal, trebuiesc tratate cu multa responsabilitate si echitate pentru ca norma juridica sa-si indeplineasca rolul sau, inclusiv cel pedagogic.
Eu insa personal pot spune ca am gestionat altfel asemenea comportamente si din perspectiva copilului, dar si din perspectiva parintelui, fara insa a uita, a lasa nesolutionata problema.
Comunicarea parinte-copil-grup-scoala este cheia si nu reactia disproprtionata orientata spre sanctiune.
Daca nu ma credeti nu este nimic, insa intrabati psihologii, pedagogii, psihopedagogii, teologii, inclusiv parintii, prietenii, dascalii vostri.:)