avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 544 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Recuperări de creanţe, datorii, ... Vanzare pe cale amiabila imobil sechestrat
Discuție deschisă în Recuperări de creanţe, datorii, Probleme cu băncile

Vanzare pe cale amiabila imobil sechestrat

buna ziua,
ma numesc Stefan, am contractat in 2011 un apartament prin programul Prima Casa. din cauza unor probleme financiare am ajuns sa depasesc acel termen de 65 de zile cu numai 17 euro, drept pentru care, banca a facut adresa catre fondul de garantare care imediat a fost de acord sa vireze aceea garantie de 50% catre banca si sa instituie sechestru asigurator. am mers la anaf local sa alfu detalii despre procedura ce va urma. ideea centrala a fost ...ne dati banii si scapati de sechestru altfel, va scoatem apartamentul la licitatie. am aflat ca exista o modalitate de a vinde noi apartamentul prin acordul partilor , astfel sa putem valorifica imobilul la un pret satisfacator si pt a diminua pierderile survenite in urma procesului de licitare. pentru a ajunge la acest demers am urmat o procedura extrem de greoaie cu multe termene intinse pana la maximul perioadei (30, 15 zile). mentionez ca pe aceasta perioada ni s-au perceput penalizari la solduri atat la anaf cat si la banca .
dorind sa diminuam ceste penalizari am demarat procedura de punere in vanzare. am gasit relativ usor client dornic sa cumpere imobilul la pretul pietei.
am obtinut de la anf si banca cele doua acorduri de punere in vanzare.
esential in aceasta speta este ca potentialul client achizitiona apartamentul printr-un alt credit. aici ne-am blocat total, pt ca:
banca la care avea cererea de credit clientul ne-a solicitat noua sa aducem cele acorduri de la anaf si banca pe langa celelalate acte aferente creditului.
aici s-a produs un blocaj pentru ca, anaf , prin acordul dat, specifica stingerea creantelor si ridicarea ipotecii in momentul in care se stingea creditul prin incasarea sumei integrale de vanzare, in cazul in care soldul creantei la anaf era doar jumatate din pret, celalalta jumatate apartinand bancii.
banca , prin acordul dat, solicita stingerea la primirea sumei la jumatate din pretul de vanzare, ins anu avea conventie cu ahaf , ca acesta sa restutitue aceea diferenta car alt tert. asta pe o parte, pe de alta...s-a cerut de catre banca ce dorea creditarea , ca pe cele doua acorduri sa fie specificat clar acordul partilor de impunere a unei noi ipoteci subsecvente celorlate doua.
daca de la banca am primit acel acord unde era prevazut si impunerea de ipoteca de rang inferior, in schimb, de la anaf nu am putut obtine asa ceva , odata ca nu au in compententa plus ca in codul de procedura fiscala nu e prezentat un asemenea mod . in cdf se specifica posibilitatea vinderii pe cale amiabila prin acord de parti dar nici nu interzice si nici nu da o solutie cum se poate formula acel acord de impunere a unei noi ipoteci....banca parte a programului pc, si -a dat acordul si pentru impounerea unei noi ipoteci, insa problema este cine e titularul integral al ipotecii, de ce anaf nu poate da acel acord, etc...de trei zile se face corespondenta intrte juristii celor trei institutii, cine da cordul, de ce nu se da acordul, in ce cont sa se faca plata , daca integral sau partial etc...nimeni nu lamureste pe nimeni. rugamintea mea este daca cineva s a mai confruntat cu un astfel de caz: cine poate da acel acord de impunere a unei noi ipoteci, in ce cont viram banii etc.,,timo in care eu acumulez penalizari si de la banca si de la anaf

Alte discuții în legătură

Vanzare apartament prima casa FlorinIS83 FlorinIS83 Buna seara. In 2009 am achizitionat un apartament prin programul Prima Casa. Acum, dupa aproximativ 9 ani, vrem sa il vindem pentru a cumpara o casa. Am gasit ... (vezi toată discuția)
Contract de vanzare-cumparare auto maggia87 maggia87 Buna ziua! Am un credit cu ipoteca, pe 20 de ani, la care nu mai pot plati rata. Am o intarziere de 75 de zile...si saptamana viitoare cei de la banca mi-au ... (vezi toată discuția)
Executare silita program prima casa ACreata ACreata sunt in situatia executarii silite in programul prima casa. s-a insttuit PV de sechstru si acum sunt in situatia vanzarii imobilului prin acord amiabil. vreau ... (vezi toată discuția)