avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 212 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul, calculatorul meu şi ... Agresiunea în mediul online
Discuție deschisă în Dreptul, calculatorul meu şi internetul

Agresiunea în mediul online

Bună ziua,

Aș dori să știu care este contextul în care cineva poate fi acuzat de agresiune în mediul online? Există vreun astfel de precedent în România? Vreun cadru legal? Știu că în afara țării se pot obține chiar și ordine de restricție împotriva celor care amenință în online, există contexte chiar și penale în care se pot pedepsi actele de cyberbullying.

Situația este în felul următor administrez o pagină publică de Facebook, aferentă unui site de creșterea copiilor. O persoană neafiliată acestei pagini a fost deranjată de faptul că prietenele ei share-uiau articole de pe pagina pe care o administrez, a intrat pe pagină iar primul comentariu, pe care ulterior l-a șters a fost "împușcați-vă" după care a urmat o serie de jigniri la adresa publicului țintă al paginii. Întrucât persoana vorbea urât și avea și simboluri naziste și de instigare la ucidere pe profilul ei personal, am solicitat Facebookului să îi baneze profilul astfel încât să nu mai poată accesa pagina mea, lucru care s-a și întâmplat.

Ulterior pe pagină a intrat soțul său care a început să înjure, să mă amenințe și să vorbească deosebit de urât, fără ca să fie jignit în mod direct de către cineva.
Redau câteva din comentarii. La majoritatea comentariilor nici nu am răspuns ele sunt replici în neant, defulate probabil ca urmare a furiei.

Este evident că genul acesta de indivizi nu merită niciun pic de atenție , nici măcar timpul alocat de mine aici pentru a descrie situația. Am însă o curiozitate. Se poate face ceva legal cu acești indivizi? Există cadru legal pentru o reclamație? Întrebarea e mai degrabă "teoretică", în practică îmi imaginez diverse tertipuri prin care se poate încerca dovedirea faptului că nu persoana în cauză a tastat, etc. Consider totuși întrebarea mea legitimă deoarece, în contextul în care majoritatea tinerilor își petrec mare parte din timp în lumea virtuală pe Facebook, astfel de injurii reprezintă de fapt o transpunere a lor din viața reală și la un moment dat probabil că se va estompa granița dintre amenințare scrisă și agresiune reală...
Ultima modificare: Joi, 18 Iunie 2015
Cornel Vasile, Consilier juridic
Cel mai recent răspuns: trandafir2 , moderator 16:17, 23 Iunie 2015
Bineinteles, in sarcina faptuitorilor se pot retine fie amenintarea, fie hartuirea (la al 3-lea act savarsit), legislatie exista, daca doriti depuneti plangere la politie (si pentru siguranta si la parchet), daca cunoasteti persoana/persoanele. Din ce ati expus, apreciez ca exista posibilitatea de a fi intrunite conditiile infractiunii.
La Poliţie, Investigaţii Criminale (Cibernetice) trebuie să mergeţi, cei de acolo vă vor îndruma.
Da, da, vedeti sa nu se deranjeze Politia pentru cateva injuraturi pe Facebook, ca daca s-ar ocupa numai de ele n-ar mai avea timp pentru rezolvat omoruri, talharii si violuri.
Poate vreun procuror mai zelos, la inceput de cariera :))))) Oricum Politia nu are din pacate timp de rezolvat omoruri, talharii si violuri si daca totusi are...Dumnezeu stie ce face cu el in unele cazuri. dar totusi, asa pe termen lung? Ma intreb cat va mai trece pana cand o sa vedem omoruri, talharii si violuri cu pornire din mediul online. Ma intreb daca cineva te ameninta prin online, ca iti bate copilul si vine si te violeaza ce ar trebui sa faci???? Sa stai sa astepti? Eu pana una alta l-am blocat pe individ ca am optiunea asta si nici nu locuim in acelasi oras si probabil ca i-ar lua ceva timp sa afle unde locuiesc dar......pe viitor? poate altii nu vor fi asa de norocosi.
Ultima modificare: Marți, 23 Iunie 2015
adela_lao, utilizator
Ati depus plangere?, sau vorbiti din imaginatie, presupunand ca este asa cum spuneti?
Depuneti plangere motivata si bine intemeiata si va asigur ca ceva se va intampla sau cel putin un raspuns veti primi. Apoi la urmatoarea fapta, mai depuneti o plangere.

Ce sa zic? Este adevarat ca multi sunt cei care se lamenteaza si acuza, apoi cand le ceri sa depuna plangere dau inapoi si incep sa isi gaseasca scuze ieftine. Faceti ceva (un mesaj pe un forum nu este mare lucru)! Bafta.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ce pot face? Carmen Chicco Carmen Chicco Buna seara! Am avut o relație cu o persoană care a fost căsătorit, iar fosta soție nu s a împăcat cu ideea ca el si a refăcut o viață...a început ... (vezi toată discuția)
Frauda informatica - phishing marcel123456 marcel123456 Buna, am urmatoarea problema, recent am am incercat sa fur un cont de Facebook folosind phishing-ul si regret chestia asta. Este vorba de o colega, pe care ... (vezi toată discuția)
Hartuire minor dragalinamihaela dragalinamihaela Am o fata de 17 ani care e agresata pe facebook cu tot felul de mesaje urate si comentarii la fotografii foarte injositoare si nu stiu cum sa intervin.Eu sunt ... (vezi toată discuția)